DECIZIE nr. 504/2010

DECIZIE nr. 504 din 20 aprilie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

Intrare în vigoare 8 iunie 2010

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen-Cătălina Gliga - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Radu Ciprian Mureșan în Dosarul nr. 12.336/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 aprilie 2010, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 20 aprilie 2010. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 27 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 12.336/211/2009, Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Radu Ciprian Mureșan. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 21, 53, 56 și 124 din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât condiționează apărarea pe cale judiciară, în cazul proceselor având ca obiect împărțirea de bunuri, de plată unor taxe de timbru împovărătoare. Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă consideră că excepția este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, deși a fost sesizată de instanța de judecată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2^1) din Legea nr. 146/1997, în realitate, așa cum rezultă atât din obiectul litigiului aflat pe rolul instanței de judecată, cât și din motivarea excepției, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin pct. 3 al articolului unic din Legea nr. 276/2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009. Textul de lege are următorul cuprins: - Art. 3 lit. c): "Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [

]

c) cereri pentru:

- stabilirea calității de moștenitor - 50 lei/moștenitor - stabilirea masei succesorale - 3% la valoarea masei succesorale; - cereri de raport - 3% la valoarea bunurilor a căror raportare se solicită; - cereri de reducțiune a liberalităților - 3% la valoarea rezervei care urmează a fi reîntregită prin reducțiunea liberalităților; - cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile. Separat de această taxă, dacă părțile contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată în condițiile art. 2 alin. (1)." În opinia autorului excepției, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 56 - Contribuții financiare și art. 124 - Înfăptuirea justiției. Este invocată și încălcarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra constituționalității prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, pentru critici similare ca în prezenta cauză, Curtea s-a pronunțat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 220 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 18 martie 2008, și Decizia nr. 813 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008, constatând că acest text de lege este constituțional. Astfel, Curtea a statuat că accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. În virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice", plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. De asemenea, Curtea a mai reținut, că pentru aceleași considerente, textul de lege criticat nu cuprinde prevederi de natură să aducă atingere principiului potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, consacrat de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală. Considerentele reținute de Curte în deciziile menționate sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței acesteia. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Radu Ciprian Mureșan în Dosarul nr. 12.336/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 20 aprilie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Maria Bratu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 8 iunie 2010

DECIZIE nr. 249 din 16 martie 2010

DECIZIE nr. 249 din 16 martie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din anexa nr. VI și celor ale anexei nr. VI/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

DECIZIE nr. 448 din 15 aprilie 2010

DECIZIE nr. 448 din 15 aprilie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 4 al articolului unic din Legea nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, a Ordonanței Guvernulu...

DECIZIE nr. 630 din 11 mai 2010

DECIZIE nr. 630 din 11 mai 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I, II și V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției