DECIZIE nr. 219/2010

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Mohamad Mohamad Ahmed Abdel Hadi în Dosarul nr. 4.752/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele de lege criticate sunt conforme prevederilor constituționale și convenționale invocate de autorul acesteia. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 29 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4.752/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Mohamad Mohamad Ahmed Abdel Hadi într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de luare în custodie publică formulate de Oficiul Român pentru Imigrări. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că textele de lege criticate încalcă dreptul constituțional la apărare, întrucât nu reglementează o procedură clară pentru luarea în custodie publică și întrucât limitează durata procedurii. Precizează că se aduce "o gravă atingere independenței justiției, prin aceea că soluția prelungirii custodiei publice este impusă instanței chiar prin lege". În opinia sa, este nesocotit și principiul egalității părților în proces, întrucât textul de lege criticat exceptează Ministerul Administrației și Internelor, în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru acțiunea introdusă. Autorul excepției precizează că, în cadrul procesului prin care se solicită luarea în custodie publică a străinilor, nu sunt respectate toate garanțiile procesuale prevăzute de lege în vederea asigurării dreptului la apărare. Mai arată că accesul la justiție este limitat, întrucât măsura se ia pe o perioadă de 2 ani, timp în care nu se analizează dacă mai subzistă motivele avute în vedere la luarea deciziei sau dacă starea de fapt s-a schimbat, spre deosebire de procesele penale, în care necesitatea menținerii măsurii arestării se verifică din 30 în 30 de zile. Arată că măsura este privativă de libertate, constituind și o restrângere a libertății de circulație. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Autoritățile menționate nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 97 alin. (3) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins: - Art. 97 alin. (3) și (11): "(3) În cazul străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura expulzării, instanța poate dispune ca străinul să fie luat în custodie publică până la efectuarea expulzării de către organele de poliție, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, fără ca perioada de custodie publică să depășească 2 ani.

(11) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă instanța care a pronunțat hotărârea penală nu a dispus luarea în custodie publică, Oficiul Român pentru Imigrări poate solicita Curții de Apel București luarea în custodie publică a străinului care urmează a fi expulzat. Instanța soluționează cererea în termen de 3 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 1 alin. (4) care instituie principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 16 care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) care stabilește că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, art. 24 care garantează dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Invocă și dispozițiile art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care garantează dreptul la libertate și siguranță. De asemenea, consideră că sunt încălcate și prevederile art. 33 - "Expulzarea ca pedeapsă sau măsură accesorie" din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158/77 din 30 aprilie 2004). Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, potrivit art. 97 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, luarea în custodie publică este o măsură de restrângere temporară a libertății de mișcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat împotriva a trei categorii de străini: cei care nu au putut fi îndepărtați sub escortă în termenul prevăzut de lege, cei care au fost declarați indezirabili sau cei cu privire la care instanța a dispus expulzarea. Autorul prezentei excepții de neconstituționalitate aparține ultimei categorii. Astfel cum se arată în art. 94 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată, măsura expulzării se poate dispune, în condițiile prevăzute de Codul penal și de Codul de procedură penală, împotriva străinilor care au săvârșit infracțiuni pe teritoriul României. Scopul său îl constituie împiedicarea acestora de a se sustrage de la executarea măsurii expulzării, ca măsură de siguranță dispusă de instanțele române împotriva lor. Luarea în custodie publică este, așadar, într-o asemenea situație, consecința comportamentului culpabil al străinului care a încălcat legea penală și a săvârșit o infracțiune constatată și pedepsită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nesocotind astfel prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, care instituie obligativitatea respectării legilor, fără a distinge între cetățenii români și străini ori apatrizi. Măsura luării în custodie publică a străinilor împotriva cărora s-a luat măsura expulzării de pe teritoriul României se dispune de instanța competentă, care, în urma administrării probelor aflate la dosar, va pronunța o soluție care nu este automat impusă de lege, așa cum afirmă autorul excepției. Curtea constată că această măsură se dispune de către instanță fie în același moment în care decide și expulzarea, fie ulterior, la cererea Oficiului Român pentru Imigrări, pentru străinii față de care, deși a dispus expulzarea, nu s-a pronunțat și cu privire la luarea lor în custodie publică. Așadar, indiferent de situație, această măsură se ia în cadrul unui proces desfășurat în fața unei instanțe judecătorești care se bucură de independență și imparțialitate și în cursul căruia străinul își poate exercita neîngrădit dreptul la apărare, beneficiind de toate garanțiile specifice procesului echitabil. În consecință, Curtea nu poate reține critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare și art. 124 alin. (3) din Constituție, privind independența judecătorilor. În ceea ce privește invocarea art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a celor ale art. 23 alin. (1) din Constituție referitoare la libertatea individuală și siguranță, Curtea constată că nu poate reține critica prin raportare la aceste prevederi convenționale și constituționale, deoarece luarea în custodie publică este, așa cum s-a arătat mai sus, o măsură administrativă de restrângere temporară a libertății de circulație a străinului care urmează să fie expulzat de pe teritoriul României, iar nu o măsură privativă de libertate. Măsura luării în custodie publică fiind luată, în cazul vizat de textul de lege criticat, până la momentul în care se pune în executare expulzarea dispusă de instanță, Curtea observă că nu se poate face analogie cu procedura verificării periodice a legalității luării și menținerii măsurii arestării preventive, astfel cum susține autorul excepției. În acord cu jurisprudența sa anterioară, reprezentată de Decizia nr. 714 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 30 iunie 2009, Curtea constată că, în ceea ce privește critica referitoare la exceptarea Ministerului Administrației și Internelor, prin Oficiul Român pentru Imigrări, în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru acțiunea introdusă, autorul excepției este, de fapt, nemulțumit de lipsa din cuprinsul textelor de lege criticate a unor prevederi care să impună acestei autorități obligația plății unei astfel de taxe. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional nu poate să modifice sau să completeze textele de lege ce îi sunt supuse controlului, asemenea atribuții intrând în competența exclusivă a puterii legislative. Totodată, Curtea reține că măsura administrativă a luării în custodie publică este în concordanță cu dispozițiile art. 53 din Constituție, în virtutea cărora exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, printre altele, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice. În ceea ce privește invocarea de către autorul excepției, în motivarea acesteia, a prevederilor art. 33 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, referitoare la instituția expulzării, Curtea observă că aceasta nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii, a cărei soluționare revine judecătorului învestit cu soluționarea litigiului în cadrul căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Mohamad Mohamad Ahmed Abdel Hadi în Dosarul nr. 4.752/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 9 martie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu ________