DECIZIE nr. 1630/2009

DECIZIE nr. 1.630 din 3 decembrie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului

Intrare în vigoare 21 ianuarie 2010

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Antonia Constantin - procuror Benke Karoly - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, excepție ridicată de Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara în dosarele nr. 1.912.1/30/2008, nr. 1.925.1/30/2008, nr. 1.945.1/30/2008, nr. 1.910.1/30/2008 și nr. 1.916.1/30/2008 ale Tribunalului Timiș - Secția civilă. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 26 noiembrie 2009, în prezența reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 14 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 3 decembrie 2009. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele: Prin încheierile din 4 februarie 2009 și 19 februarie 2009, pronunțate în dosarele nr. 1.912.1/30/2008, nr. 1.925.1/30/2008, nr. 1.945.1/30/2008, nr. 1.910.1/30/2008 și nr. 1.916.1/30/2008, Tribunalul Timiș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, excepție ridicată de Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara în cauze având ca obiect pretenții bănești. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate încalcă egalitatea în drepturi a cadrelor didactice, stabilind sporuri în favoarea personalului catedrelor de anatomie, de histologie, de anatomie patologică și al catedrei de biologie celulară. Mai mult, se arată că legea nu avea ca obiect măriri salariale cu privire la personalul catedrelor menționate, ci vizează numai serviciile de exploatare a cadavrelor. Tribunalul Timiș - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate formulată este inadmisibilă. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003 este inadmisibilă, textul legal criticat nemaifiind în vigoare. Cu privire la dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 104/2003, se consideră că acestea sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 18 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2003, care au următorul cuprins: "(1) Personalul care își desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică și prosecturi ale spitalelor, precum și personalul catedrelor de anatomie, de histologie, de anatomie patologică și al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă.

(2) Salariile de bază ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt cu 100% mai mari față de salariile de bază prevăzute de lege pentru aceleași categorii de personal, la care se adaugă sporurile legale".

În susținerea excepției de neconstituționalitate se invocă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele: I. Prin Decizia nr. 453 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2009, Curtea a statuat, în raport cu o critică identică de neconstituționalitate formulată chiar de autorul prezentei excepții, că "aspectele invocate de autorul acesteia privesc fie modul de aplicare a textelor de lege, fie completarea sau modificarea acestora. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora Curtea decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, rezultă că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă". II. Dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003 au fost abrogate expres prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din 2 decembrie 2004. În consecință, excepția de neconstituționalitate care privește prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, excepție ridicată de Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara în dosarele nr. 1.912.1/30/2008, nr. 1.925.1/30/2008, nr. 1.945.1/30/2008, nr. 1.910.1/30/2008 și nr. 1.916.1/30/2008 ale Tribunalului Timiș - Secția civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 3 decembrie 2009. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Benke Karoly

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 21 ianuarie 2010

DECIZIE nr. 1643 din 10 decembrie 2009

DECIZIE nr. 1.643 din 10 decembrie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 304 pct. 9 și art. 304^1 din Codul de procedură civilă

DECIZIE nr. 1640 din 10 decembrie 2009

DECIZIE nr. 1.640 din 10 decembrie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII alin. (12), (16) și (17) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea și completarea unor acte normative referitoare la org...