DECIZIE nr. 1239/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 167^1 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Constantin Greșoiu în Dosarul nr. 7.791/62/2009 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului nr. 4.660D/2010. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, arătând că, în realitate, se contestă o eventuală necorelare legislativă care a determinat interpretări diferite ale textului legal criticat. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 18 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7.791/62/2009, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 167^1 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Constantin Greșoiu într-o cauză care vizează, printre altele, stabilirea vârstei de pensionare a autorului excepției. În motivarea excepției de neconstituționalitate se solicită Curții Constituționale "să arate interpretarea constituțională corectă a cumulului reducerii vârstei de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 cu prevederile art. 48 alin. (1) și art. 42 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 ". Curtea de Apel Brașov - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că dispozițiile legale criticate, prin prisma soluției pronunțate de către instanța de fond, nu constituie o încălcare a prevederilor generale din Constituție. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 167^1 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, care are următorul cuprins: "(5) Reducerea vârstelor standard de pensionare în baza tabelului nr. 4 nu poate fi cumulată cu celelalte reduceri prevăzute de prezenta lege sau de legile cu caracter special". Autorul excepției solicită Curții Constituționale "să arate interpretarea constituțională corectă" a dispozițiilor art. 167^1 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, fără a indica, în mod expres, vreun text din aceasta sau fără a formula vreo critică de neconstituționalitate. Examinând excepția de neconstituționalitate formulată, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.603 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 26 ianuarie 2011, Decizia nr. 888 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, și Decizia nr. 566 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 11 februarie 1998, a statuat că, potrivit prevederilor cuprinse în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituționale acele prevederi legale care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției, iar potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală și art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității prevederii atacate numai în limitele sesizării. Curtea a arătat că neindicarea de către autorul excepției a normei constituționale pentru care consideră că textul legal atacat este neconstituțional constituie un motiv de respingere a excepției, întrucât ea nu constituie o veritabilă excepție de neconstituționalitate, în sensul constituțional al termenului. Această consecință se impune întrucât instanța constituțională nu se poate substitui părții în privința invocării motivului de neconstituționalitate, pentru că un control din oficiu este inadmisibil, întrucât controlul pe calea excepției de neconstituționalitate nu se poate exercita decât la sesizare. Astfel, prin deciziile menționate, Curtea a arătat că, în absența indicării vreunui text constituțional încălcat, instanța de judecată ar fi trebuit să fie cea care să califice în final cererea părții ca fiind sau nu o veritabilă excepție de neconstituționalitate în sensul art. 146 lit. d) din Constituție. În lipsa indicării unui text constituțional încălcat, ca cerință minimă, este evident că cererea părții nu putea fi calificată ca fiind o excepție de neconstituționalitate în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar instanța de judecată nu ar fi trebuit să sesizeze Curtea Constituțională, ci să o respingă ca inadmisibilă în temeiul art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992. Eventual, instanța de judecată, ținând cont de rolul său activ, ar fi trebuit să îi pună în vedere părții să își motiveze cererea pentru a putea sesiza Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate. Întrucât și în cauza de față se constată o încălcare a exigențelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cele arătate mai sus sunt aplicabile mutatis mutandis. Mai mult, Curtea reține că aspectele învederate de autorul excepției sunt chestiuni de aplicare și interpretare a legii, a căror soluționare ține de competența exclusivă a instanțelor judecătorești. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 167^1 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Constantin Greșoiu în Dosarul nr. 7.791/62/2009 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 22 septembrie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Benke Karoly