HOTĂRÂRE nr. 1115/2011

HOTĂRÂRE nr. 1.115 din 9 noiembrie 2011 privind alocarea unor sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată unităților de învățământ preuniversitar de stat finanțate din bugetele locale

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 16 noiembrie 2011

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al Legii bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Din sumele rezervate prevăzute în anexa nr. 5 la Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, cu modificările și completările ulterioare, se alocă suma de 111.930 mii lei în scopul asigurării sumelor suplimentare necesare pentru plata cheltuielilor salariale stabilite prin lege, precum și a contribuțiilor aferente acestora, pentru anul 2011, unităților de învățământ preuniversitar de stat finanțate din bugetele locale, care se repartizează pe județe, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1) Sumele alocate se repartizează pe comune, orașe și municipii, prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.

(2) Inspectoratele școlare comunică direcțiilor generale ale finanțelor publice sumele repartizate pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat.

(3) Alocarea sumelor va conduce la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost.

Articolul 3

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările în structura bugetului de stat.

=====
PRIM-MINISTRU EMIL BOC
Contrasemnează: ───────────────
Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, Daniel Petru Funeriu
Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu

București, 9 noiembrie 2011.

Nr. 1.115.

Anexa

SUME defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea sumelor suplimentare necesare pentru plata cheltuielilor salariale stabilite prin lege, precum și a contribuțiilor aferente acestora, pentru anul 2011, ale unităților de învățământ preuniversitar de stat finanțate din bugetele locale - mii lei -

Nr.

crt.

Județul

Suma

1. Alba

16.000

2. Argeș

8.294

3. Botoșani

7.071

4. Brăila

4.950

5. Buzău

1.000

6. Caraș-Severin

2.600

7. Cluj

9.270

8. Covasna

4.996

9. Harghita

10.621

10. Hunedoara

11.500

11. Maramureș

6.600

12. Mehedinți

1.207

13. Mureș

3.363

14. Neamț

1.763

15. Olt

2.900

16. Sălaj

8.826

17. Suceava

8.569

18. Tulcea

1.500

19. Vâlcea

900

20. Sume rezervate

-111.930

__________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 noiembrie 2011

DECIZIE nr. 1291 din 4 octombrie 2011

DECIZIE nr. 1.291 din 4 octombrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin raportare la prevederile art. 403 alin. 1 din Codul...

HOTĂRÂRE nr. 1091 din 2 noiembrie 2011

HOTĂRÂRE nr. 1.091 din 2 noiembrie 2011 privind transmiterea unei părți dintr-un imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului București și în administrarea Consiliului General al...

DECIZIE nr. 1238 din 22 septembrie 2011

DECIZIE nr. 1.238 din 22 septembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (5), art. 92 alin. (1) lit. b), art. 94 alin. (1) și art. 167 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drep...