DECIZIE nr. 1138/2011

DECIZIE nr. 1.138 din 13 septembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 și art. 600 alin. 3 din Codul de procedură civilă

Intrare în vigoare 10 octombrie 2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 și art. 600 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Tomis Team" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 15.248/212/2010 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.861D/2010. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, avocatul Andrei Orbesteanu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește partea primarul comunei Cogealac, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea criticii de neconstituționalitate pentru motivele invocate în fața instanței judecătorești. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 7 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 15.248/212/2010, Judecătoria Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 și art. 600 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de pârâtul Societatea Comercială "Tomis Team" - S.R.L. din București într-o cauză civilă având ca obiect un sechestru judiciar în contradictoriu cu reclamantul primarul comunei Cogealac. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1) și art. 45, precum și prevederile art. 1 paragraful 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece "deschid calea formulării, de către o terță persoană, a unei acțiuni civile prin care se poate pretinde și obține de la instanța de judecată împiedicarea titularului dreptului de proprietate asupra unui bun să exercite în mod direct și absolut atributele conferite de calitatea de proprietar". Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepția de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1) și (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 598 și art. 600 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: - Art. 598: "Ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv."; - Art. 600 alin. 3: "Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare și administrare, va încasa orice venituri și sume datorate și va putea plăti datorii cu caracter curent, precum și cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, el va putea sta în judecată în numele părților litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilă a instanței care l-a numit." Autorul excepției susține că aceste texte legale încalcă prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate privată și art. 45 privind libertatea economică, precum și prevederile art. 1 paragraful 1 privind protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat, prin numeroase decizii, asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici asemănătoare, constatând că acestea sunt constituționale. În acest sens, sunt Decizia nr. 315 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 mai 2007, și Decizia nr. 621 din 17 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.125 din 13 decembrie 2005. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar, în conformitate cu art. 136 alin. (5) din Constituție, proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice. Potrivit acestor prevederi, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea a reținut că prin reglementarea dedusă controlului legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale. Măsura sechestrului judiciar constă în indisponibilizarea bunului care formează obiectul litigiului, acesta fiind încredințat spre păstrare și administrare până la soluționarea definitivă a litigiului, de regulă, unei terțe persoane. Așa fiind, sechestrul judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat și apare ca o măsură rațională, pe care legiuitorul are competența să o adopte, în conformitate cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție. Mai mult, potrivit art. 600 din Codul de procedură civilă, cererea de sechestru judiciar se judecă, în mod obligatoriu, cu citarea părților, această procedură având deci caracter contencios. Cu acest prilej, părțile pot învedera instanței împrejurările care să justifice sau nu luarea unei asemenea măsuri, beneficiind de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. În fine, Curtea nu poate reține ca semnificativă pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate nici critica referitoare la înfrângerea art. 45 din Constituție. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 și art. 600 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Tomis Team" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 15.248/212/2010 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Doina Suliman

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 10 octombrie 2011

DECIZIE nr. 977 din 12 iulie 2011

DECIZIE nr. 977 din 12 iulie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de...

DECIZIE nr. 1021 din 14 iulie 2011

DECIZIE nr. 1.021 din 14 iulie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și art. 254 alin. (7) și art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003...

DECIZIE nr. 1115 din 8 septembrie 2011

DECIZIE nr. 1.115 din 8 septembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din titlul X "Circulația juridică a terenurilor" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și un...

DECIZIE nr. 1117 din 8 septembrie 2011

DECIZIE nr. 1.117 din 8 septembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, în ansamblul ei, cu referire specială la art. 5, 8, 9, 10,...

DECIZIE nr. 1126 din 8 septembrie 2011

DECIZIE nr. 1.126 din 8 septembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 193/2007 privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor f...

DECIZIE nr. 1006 din 14 iulie 2011

DECIZIE nr. 1.006 din 14 iulie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale...

DECIZIE nr. 1015 din 14 iulie 2011

DECIZIE nr. 1.015 din 14 iulie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (3), art. 260 alin. (2), art. 261 alin. (1), art. 262 alin. (1), art. 266, art. 267, art. 269 și art. 275 alin. (5) și (6) din Ordonanța de urge...

DECIZIE nr. 1016 din 14 iulie 2011

DECIZIE nr. 1.016 din 14 iulie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare și ale art. 16 alin. (1) din Legea bugetului asigurărilor so...