DECIZIE nr. 708/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 48 alin. 1 lit. c) și alin. 2 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, excepție ridicată de Halis Koc în Dosarul nr. 22.907/3/2009 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă. La apelul nominal răspunde, pentru partea Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, consilierul juridic Grațiela Costache, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul consilierului juridic, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, sens în care depune note scrise la dosar. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Astfel, arată că acțiunea în anulare a înregistrării mărcii este distinctă de acțiunea în opoziție la înregistrarea mărcii, astfel încât, fără a se încălca liberul acces la justiție, situațiile juridice diferite justifică un tratament juridic diferit, în acord cu dispozițiile art. 16 din Constituție. De asemenea, consideră că prevederile legale criticate se circumscriu rolului statului de a garanta, în cadrul economiei de piață, accesul liber la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 6 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 22.907/3/2009, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 48 alin. 1 lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, excepție ridicată de Halis Koc într-o cauză având ca obiect anularea unei mărci. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, "deoarece acordă oricărei persoane interesate posibilitatea să formuleze o acțiune în anulare a mărcii, în condițiile în care se poate face opoziție, potrivit art. 23 din lege". Prin acordarea a două căi de anulare a înregistrării mărcii, pentru aceleași motive și în termene diferite, se încalcă libertatea comerțului. În opinia autorului excepției, prevederile art. 48 alin. 2 din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora "acțiunea în anulare a mărcii poate fi introdusă oricând", creează o discriminare între persoanele care solicită înregistrarea mărcii cu rea-credință și persoanele vizate de dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 84/1998 (când înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea art. 6 din lege), deoarece termenul în care poate fi cerută anularea pentru motivul prevăzut la art. 48 alin. 1 lit. b) din lege este de 5 ani de la data înregistrării mărcii. Tribunalul București - Secția a IV-a civilă nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate nici în urma solicitării Curții Constituționale. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Consideră că dispozițiile legale criticate nu creează discriminări pe considerente arbitrare, iar diferența privind termenul de invocare a nulității în cazul înregistrării mărcii este justificată de natura diferită a cauzei de nulitate. Arată că, în acord cu dispozițiile art. 45 din Constituție, în cazul de față, libertatea economică este condiționată de respectarea normelor legale privind condițiile de înregistrare a mărcii și de exercitare a dreptului la marcă. Cauza de nulitate pentru rea-credință, fiind una de ordine publică, este normal ca, în cazul în care o persoană ia cunoștință despre această cauză după acordarea protecției prin înregistrarea mărcii, acesteia să i se ofere posibilitatea de a solicita anularea, iar stabilirea termenului de exercitare a acestui drept este atributul exclusiv al legiuitorului. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că dispozițiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare și dau totodată expresie principiului constituțional al accesului liber la justiție, prin faptul că orice persoană interesată se poate adresa oricând instanței de judecată, pentru anularea înregistrării mărcii, când aceasta a fost solicitată cu rea-credință. În același timp, consideră că prevederile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate nu conțin norme de natură să împiedice exercitarea liberei inițiative și accesul persoanei la o activitate economică în condițiile legii. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 48 alin. 1 lit. c) și alin. 2 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998, cu următorul cuprins: "Orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului București anularea înregistrării mărcii pentru oricare dintre motivele următoare: [

]

c) înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință;

[

] Acțiunea în anulare pentru motivul prevăzut la alin. 1 lit. c) poate fi introdusă oricând în perioada de protecție a mărcii." Curtea observă că, la data sesizării sale, aceste dispoziții de lege erau modificate potrivit art. I pct. 38 din Legea nr. 66/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 9 aprilie 2010. În urma republicării Legii nr. 84/1998 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 mai 2010, soluția legislativă criticată se regăsește în dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. c) și alin. (2), care au, în prezent, următorul conținut: "(1) Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului București de către orice persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive: [

] c)înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință; [

] (2)Acțiunea în anulare pentru motivul prevăzut la alin. (1) lit. c) poate fi introdusă oricând în perioada de protecție a mărcii." Curtea urmează să se pronunțe asupra acestor dispoziții de lege, care, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, încalcă prevederile constituționale cuprinse în: art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 45 privind libertatea economică și art. 135 privind economia. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile legale supuse controlului de constituționalitate sunt în concordanță cu exigențele constituționale instituite prin art. 21, care consacră dreptul oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime și de a beneficia de un proces echitabil. Aceste dispoziții de lege stabilesc reguli procedurale privind acțiunea în anulare a înregistrării mărcii, în cazul în care aceasta a fost solicitată cu rea-credință. Fraudarea drepturilor sau intereselor legitime, printr-o conduită culpabilă conștientă, caracterizată prin incorectitudine, săvârșirea unui fapt sau act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, de către o persoană conștientă de caracterul ilicit al faptei sale, constituie, așadar, o cauză de nulitate a înregistrării mărcii, în virtutea principiului fraus omnia corrumpit. Totodată, înregistrarea mărcii conferă titularului un drept exclusiv asupra mărcii și dreptul de acționa contra oricărei persoane care aduce atingere dreptului său. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în Decizia din 2007 pronunțată în Cauza Paeffgen GmbH contra Germaniei, a precizat că dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcilor constituie un "bun", a cărui respectare este asigurată prin dispozițiile art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De aceea, atingerile aduse dreptului titularului mărcii echivalează cu încălcarea dreptului său de proprietate, provocându-i prejudicii care trebuie reparate. Or, Curtea constată că normele supuse controlului de constituționalitate, departe de a constitui o încălcare a dreptului de proprietate, reprezintă un remediu juridic eficient pentru restabilirea ordinii de drept. Pe de altă parte, Curtea observă că prevederile legale criticate reprezintă o sancțiune procedurală pentru încălcarea regulilor stabilite pentru înregistrarea mărcii, precum și o garanție a exercitării cu bună-credință a drepturilor de proprietate intelectuală, dând astfel expresie dispozițiilor art. 57 din Constituție, care stabilesc imperativ îndatorirea de a exercita drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără a încălca drepturile și libertățile celorlalți. Cât privește termenul stabilit pentru a introduce acțiunea în anulare a înregistrării mărcii pentru rea-credință, Curtea reține că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, fără ca acestea să poată fi considerate contrare dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. În acest sens este, spre exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 1.326 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010. De asemenea, Curtea nu poate reține critica privind încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție. Așa cum a statuat în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 231 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iunie 2004), principiul egalității și al nediscriminării nu are semnificația introducerii uniformității în ceea ce privește tratamentul juridic aplicabil subiectelor de drept. Este admisibilă diferența de tratament juridic pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv. În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a evidențiat că, pe baza art.14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă "nu are o justificare obiectivă și rezonabilă" (a se vedea, spre exemplu, hotărârile pronunțate în Cauza Marckx împotriva Belgiei, 1979, în Cauza Willis împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 2002, în Cauza Andrejeva contra Letoniei, 2009). În aceste condiții, faptul că termenul în care poate fi introdusă acțiunea în anulare a înregistrării mărcii este distinct de cel stabilit prin art. 19 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, pentru a formula opoziție la înregistrarea mărcii, este obiectiv justificat de diferența regimului juridic care caracterizează cele două acțiuni: acțiunea în constatarea nulității, cale judiciară, și opoziția împotriva deciziei Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci - cale administrativă. Chiar dacă sub aspectul sferei titularilor îndreptățiți și al unora dintre motivele pentru care pot fi declanșate cele două acțiuni prezintă similitudini, aceasta nu poate conduce la concluzia identității lor. Astfel, opoziția a fost pusă la dispoziția oricărei persoane interesate, care poate observa dacă cineva încearcă să înregistreze marca respectivă pentru alte produse sau servicii, astfel încât să se poată opune din timp înregistrării și folosirii în mod neloial a renumelui mărcii respective, în timp ce acțiunea în anulare se situează, în timp, ulterior înregistrării mărcii, sancționând tocmai nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea sa validă. De asemenea, faptul că termenul pentru introducerea unei acțiuni în anulare a înregistrării mărcii, când aceasta a fost solicitată cu rea-credință, este diferit de cel stabilit pentru introducerea unei acțiuni în anulare a înregistrării mărcii, când aceasta s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 84/1998, dă expresie opțiunii legiuitorului, care, în mod rațional și obiectiv, în considerarea unor situații juridice diferite, a instituit reguli procedurale distincte. Având în vederea menirea diferită a fiecăreia dintre cele două acțiuni, Curtea constată că este pe deplin justificată instituirea unor termene diferite pentru declanșarea acestora și totodată aplicarea unui tratament juridic diferit. De altfel, Curtea observă că reglementări similare se regăsesc și în Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 78 din 24 martie 2009. Astfel, dispozițiile art. 41 din regulament consacră posibilitatea de a formula opoziție la înregistrarea mărcii, iar cele ale art. 56, posibilitatea de a solicita anularea mărcii comunitare. Curtea constată totodată că nici critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 45 și 135 din Constituție nu poate fi reținută. Dispozițiile art. 45 din Legea fundamentală consacră libertatea economică, constând în accesul liber pe care îl are oricare persoană la activitatea economică, posibilitatea de a manifesta libera inițiativă și de a exercita aceste drepturi "în condițiile legii". Astfel, libertatea economică nu apare ca un drept absolut al persoanei, ci este condiționată de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale. Altfel spus, libertatea economică nu se poate manifesta decât în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor. În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat, spre exemplu, prin Decizia nr. 99 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 15 aprilie 2011. De asemenea, în virtutea art. 135 alin. (2) din Constituție, statul are obligația să acționeze pentru apărarea intereselor generale ale societății în cadrul mecanismului complex al economiei de piață, iar operatorii economici trebuie să se integreze cadrului constituțional, în concordanță cu interesul public, la care statul este obligat să vegheze. În aceste condiții, dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate nu reprezintă altceva decât o valorificare a regulilor constituționale privind libertatea economică și economia. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, excepție ridicată de Halis Koc în Dosarul nr. 22.907/3/2009 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 31 mai 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Simina Gagu _______