DECIZIE nr. 485/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Sohel Sohel în Dosarul nr. 8.110/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 București. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Abdul Salam Pasha, interpretul autorizat de limba bengali. Magistratul-asistent învederează faptul că partea Oficiul Român pentru Imigrări a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 167 din 27 februarie 2007. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 21 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8.110/4/2009, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Sohel Sohel într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate de aceasta împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererii sale de azil. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că articolul de lege criticat este neconstituțional, întrucât exclude în totalitate posibilitatea controlului judiciar, eliminând posibilitatea de a exercita măcar o singură cale de atac și, implicit, îngrădind accesul liber la justiție. Judecătoria Sectorului 4 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere faptul că "petentul are garantat accesul la justiție din moment ce el poate ataca hotărârea Oficiului Român pentru Imigrări, un organ ce nu reprezintă o instanță în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar statele au posibilitatea să suprime anumite căi de atac împotriva hotărârii instanțelor de fond pe considerente de celeritate și [în funcție] de gradul de complexitate al diferitelor cauze". Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut: - Art. 81 alin. (2): "(2) Hotărârea instanței prevăzută la alin. (1) lit. b) este irevocabilă." Hotărârea la care se referă textul de lege criticat este cea prin care instanța soluționează plângerea împotriva soluției de respingere a cererii de azil ca evident nefondată, menținând hotărârea Oficiului Român pentru Imigrări. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, sunt nesocotite dispozițiile din Constituție cuprinse la art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, la art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare și la art. 129 care consacră dreptul de a exercita, în condițiile legii, căile de atac [pe care autorul excepției îl menționează în mod eronat ca art. 128 alin. (1) ]. De asemenea, invocă și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile de lege ce formează obiectul acesteia, din perspectiva unor critici similare, constatând conformitatea acestora cu textele constituționale și convenționale invocate. Astfel, prin mai multe decizii, Curtea a reținut că domeniul de reglementare al Legii nr. 122/2006 privind azilul în România impune stabilirea unor reguli speciale, cum ar fi, de exemplu, cea referitoare la procedura accelerată în cadrul căreia se soluționează anumite cauze privind solicitanții de azil, caracterizată prin termene scurte pentru formularea căilor de atac legale și pentru soluționarea acestora sau prin lipsa recursului. Aceasta nu echivalează însă cu o îngrădire a accesului liber la justiție, având în vedere faptul că dreptul menționat nu presupune parcurgerea tuturor căilor de atac existente la un moment dat în ordinea juridică internă. Totodată, nici art. 21 din Constituție și nici art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră obligația asigurării dublului grad de jurisdicție, acesta fiind garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la aceeași convenție doar în materie penală. În plus, Curtea a constatat că, în funcție de anumite situații date, legiuitorul are competența exclusivă de a reglementa competența instanțelor de judecată și procedura de judecată, atâta vreme cât își subordonează acest demers regulilor și principiilor constituționale. În acest sens sunt Decizia nr. 167 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 29 martie 2007, și Decizia nr. 681 din 18 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 22 iunie 2010. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Sohel Sohel în Dosarul nr. 8.110/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 București. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu