REGULAMENT nr. 5/2011

REGULAMENT nr. 5 din 26 mai 2011 privind calitatea de persoane declarante la Centrala Riscurilor Bancare a instituțiilor de plată

Intrare în vigoare 8 iunie 2011

Având în vedere prevederile art. 63^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul dispozițiilor art. 186 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, Banca Națională a României emite prezentul regulament.

Articolul 1

(1) Instituțiile financiare nebancare care la data autorizării de către Banca Națională a României ca instituții de plată au calitatea de persoane declarante la Centrala Riscurilor Bancare își mențin această calitate cu respectarea prevederilor Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 4/2004 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Riscurilor Bancare, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Dacă după expirarea a 3 perioade de raportare în condițiile art. 52^2 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 21/2009 privind instituțiile de plată, cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României constată că instituțiile de plată nu înregistrează un nivel semnificativ al activității de creditare acestea își pierd calitatea de persoane declarante la Centrala Riscurilor Bancare.

Articolul 2

Instituțiile de plată, altele decât cele prevăzute la art. 1 au obligația de raportare la Centrala Riscurilor Bancare, în termen de cel mult 6 luni de la data la care Banca Națională a României constată că acestea înregistrează un nivel semnificativ al activității de creditare.

Articolul 3 — Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării. Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isărescu

București, 26 mai 2011.

Nr. 5.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 8 iunie 2011

DECIZIE nr. 553 din 3 mai 2011

DECIZIE nr. 553 din 3 mai 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) și art. 13 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru co...