DECIZIE nr. 327/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale art. 196 lit. c), d) și q) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Viorel Grecu, Florian Murg, Ion Mirică, Iancu Rapan, Petre Catrinciuc, Aurel Călin, Constantin Ene, Vasile Macovei, Gheorghe Vasile Albuț, Nicolae Nițu, Petre-Alexe Mateescu, Alexandru Rus, Arxente Frăsinicar, Nicolae Stânea, Carol Cozma, Gheorghița Drăgoi, Petronela Draga Sanda, Dumitru Diaconu, Aurel Viorel Mărăscu, Mihail Sava, Valeriu Tudor, Gheorghe Gustea, Ion Anghel, Dumitru Neagu, Ion Bobocea și Gheorghe Săvuică în Dosarul nr. 49.802/3/2010 (nr. vechi 4.423/2012) al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 279D/2013. La apelul nominal se prezintă avocatul Viorel Anghel pentru autorii excepției Florian Murg, Ion Mirică, Iancu Rapan, Petre Catrinciuc, Aurel Călin, Constantin Ene, Vasile Macovei, Gheorghe Vasile Albuț, Nicolae Nițu, Petre-Alexe Mateescu, Alexandru Rus, Arxente Frăsinicar, Nicolae Stânea, Carol Cozma, Gheorghița Drăgoi, Petronela Draga Sanda, Dumitru Diaconu, Aurel Viorel Mărăscu, Mihail Sava, Valeriu Tudor, Gheorghe Gustea, Ion Anghel, Dumitru Neagu, Ion Bobocea și Gheorghe Săvuică și personal Florian Murg, Aurel Călin, Petre-Alexe Mateescu, Aurel Viorel Mărăscu și Ion Anghel. Lipsește Viorel Grecu, autor al excepției de neconstituționalitate, și partea Casa de Pensii a Municipiului București, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate aduc atingere principiului egalității în drepturi a cetățenilor, de vreme ce magistrații și militarii continuă să beneficieze în continuare de pensii de serviciu, în timp ce personalul diplomatic și consular, nu. În acest sens, arată că noțiunea de "statut constituțional", despre care face vorbire Curtea Constituțională în jurisprudența sa referitoare la dreptul magistraților de a beneficia de pensii de serviciu, nu este clară. Astfel, dacă e vorba de simpla menționare în Constituție a unei categorii profesionale, atunci și reprezentanții diplomatici sunt menționați în art. 91 din acest act normativ fundamental, astfel că diferența de tratament juridic nu ar fi justificată. Pe de altă parte, statutul propriu-zis al fiecărei categorii profesionale este prevăzut în legi speciale, iar nu în Constituție. Așa fiind, consideră că doar într-un sens figurat se poate vorbi despre existența unui statut constituțional. Mai arată că, asemenea magistraților, diplomații sunt ținuți de o serie de incompatibilități și interdicții. De asemenea, diplomații au un statut internațional. Totodată, arată că, strict formal, nu există nicio dispoziție constituțională care să consacre dreptul la pensia de serviciu. Prin urmare, consideră că se impune o identitate de tratament juridic între magistrați și diplomați. În continuare, referindu-se la critica raportată la art. 47 alin. (2) din Constituție, arată că definiția pensiilor ocrotite de acest text constituțional, așa cum reiese din jurisprudența Curții Constituționale, nu este riguros corectă. Astfel, dreptul la pensie, indiferent de modul de dobândire, trebuie să se bucure de aceeași ocrotire, întrucât art. 47 alin. (2) din Constituție nu distinge. Din punctul de vedere al titularului dreptului la pensie, modul în care se obțin fondurile care permit acordarea pensiei nu are relevanță. Or, în situația textelor de lege criticate, ceea ce se pune în discuție nu este o reducere a dreptului la pensie ocupațională, ci chiar o înlăturare a acestui drept și înlocuirea sa cu dreptul la pensie contributivă. Reducerea cuantumului pensiei ajunge și până la 90% din acesta. Mai arată că personalul diplomatic și consular a avut un termen de contestare a deciziilor de recalculare de 30 de zile, ceea ce l-a pus practic în situația de a nu mai putea contesta aceste decizii. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dreptul la pensie de serviciu al magistraților este o consecință a statutului constituțional de care se bucură aceștia. De asemenea, arată că nu există similitudine între statutele profesionale ale categoriilor profesionale comparate de autorii excepției. Totodată, amintește că jurisprudența Curții Constituționale a fost confirmată de Decizia din 7 februarie 2012, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Frimu și alții contra României. Cât privește Decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu prilejul soluționării recursului în interesul legii, referitor la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, decizie invocată de autorii excepției în motivarea excepției de neconstituționalitate, arată că cele reținute cu prilejul soluționării acestui recurs în interesul legii nu reprezintă un recurs național în convenționalitate și nu poate asigura unificarea practicii judiciare în această materie, având în vedere că fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor de judecată este rezultatul aprecierii materialului probator și al circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 28 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 49.802/3/2010 (nr. vechi 4.423/2012), Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale art. 196 lit. c), d) și q) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Viorel Grecu, Florian Murg, Ion Mirică, Iancu Rapan, Petre Catrinciuc, Aurel Călin, Constantin Ene, Vasile Macovei, Gheorghe Vasile Albuț, Nicolae Nițu, Petre-Alexe Mateescu, Alexandru Rus, Arxente Frăsinicar, Nicolae Stânea, Carol Cozma, Gheorghița Drăgoi, Petronela Draga Sanda, Dumitru Diaconu, Aurel Viorel Mărăscu, Mihail Sava, Valeriu Tudor, Gheorghe Gustea, Ion Anghel, Dumitru Neagu, Ion Bobocea și Gheorghe Săvuică. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia formulează, în esență, următoarele critici de neconstituționalitate: 1. Dispozițiile de lege supuse analizei de constituționalitate sunt contrare art. 16 din Legea fundamentală. În acest sens, compară situația categoriilor de persoane care au beneficiat de pensie de serviciu, arătând că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, acestea au beneficiat de tratamente juridice diferite, deși se aflau în situații comparabile. Mai mult, soluțiile pronunțate de diferitele instanțe de judecată cu privire la dreptul de a beneficia de pensia de serviciu după intrarea în vigoare a amintitei legi diferă în mod evident, ceea ce depășește cadrul limitat al unei practici neunitare, fiind o problemă de ordin general ce trebuie tratată ca atare și soluționată prin admiterea excepției de neconstituționalitate. În același context, arată că este incorectă susținerea potrivit căreia magistrații s-ar bucura de un drept constituțional la pensie de serviciu, întrucât niciun text al Constituției nu prevede un astfel de drept. Aceeași concluzie se impune și pentru militari, polițiști și cei asimilați acestora, care beneficiază în continuare de pensie de serviciu. Așa fiind, consideră că, în realitate, dreptul la pensia de serviciu a fost acordat în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, printr-o serie de legi speciale ce au avut ca scop explicit implementarea aquis-ului comunitar. Semnificativ consideră a fi și faptul că diplomații sunt supuși unui statut asemănător magistraților, fiind supuși unor interdicții și incompatibilități comparabile. În plus, diplomatul sau consulul are un statut recunoscut pe plan internațional, concretizat în ceea ce se numesc privilegii și imunități diplomatice și consulare. Acest statut special este recunoscut prin tratate internaționale multilaterale la care și România este parte. 2. Dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 44 și art. 47 alin. (2) din Constituție, întrucât desființează cu caracter definitiv însuși dreptul la pensia de serviciu, ceea ce conduce la concluzia că se încalcă atât dreptul la pensie - ce nu se confundă și nu are același conținut și aplicabilitate ca dreptul la asistență socială -, cât și dreptul de proprietate. În același sens, arată că teza potrivit căreia pensia de serviciu nu intră în sfera de aplicație a dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Constituție ar conduce la concluzia, de principiu, greșită că nici pensiile de serviciu nu sunt garantate prin acest text constituțional, ceea ce ar fi de natură să ducă, la un moment dat, la desființarea lor totală. 3. Textele de lege criticate sunt contrare art. 20 și 148 din Constituție. În acest sens, arată că, din Raportul reuniunii de consultare, privind încadrarea sistemelor speciale de asigurări sociale și/sau de pensii în "sisteme de securitate socială legate de profesie", așa cum sunt definite în Directiva 86/378/CEE, modificată prin Directiva 96/97/CE, și din Expunerea de motive la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2007, rezultă cu certitudine că pensiile de serviciu reprezintă pensii ocupaționale în sensul dreptului comunitar, iar reglementarea face parte din aquis-ul comunitar. Relevant este considerat a fi și faptul că, prin Decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște cu caracter de îndrumare obligatorie pentru instanțele române de drept comun existența dreptului la pensie de serviciu. Totodată, prin aceeași decizie s-a arătat că pensiile de serviciu reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar prin aplicarea Legii nr. 119/2010 se realizează o ingerință în acest drept. 4. Prevederile de lege criticate sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece pensiile de serviciu constituie drepturi câștigate, ce nu pot fi recalculate în temeiul unei legi noi, întrucât s-ar aduce atingere principiului neretroactivității legii civile. În acest sens, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 375/2005 și nr. 120/2007. 5. Sunt încălcate prevederile art. 53 din Constituție, întrucât restrângerea adusă dreptului de a beneficia de pensie de serviciu nu are caracter temporar, ci este permanentă. Totodată nu este respectată cerința ca restrângerea să aibă un caracter rezonabil și proporțional. În acest sens, arată că, având în vedere numărul restrâns de pensionari din domeniul diplomatic și consular, impactul economic al îndepărtării pensiilor de serviciu de care beneficiau aceștia este nesemnificativ. De asemenea, întrucât restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, în temeiul art. 53 din Constituție, vizează apărarea securității naționale, în mod obligatoriu sunt incidente dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență. Or, procedura instituirii măsurilor de austeritate sub auspiciile securității naționale nu a fost îndeplinită cu prilejul adoptării măsurii restrângerii dreptului la pensia de serviciu. Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Guvernul, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, dispoziții potrivit cărora "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare: [

] d) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular." De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 30 iunie 2011, dispoziții potrivit cărora "Pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență." Totodată, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 196 lit. c), d) și q) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziții potrivit cărora "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: [

]

c) art. 29 și 52 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, cu modificările ulterioare;

d) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 2 iunie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 595/2003, cu modificările și completările ulterioare; [

]

q) Hotărârea Guvernului nr. 751/2004 privind criteriile și procentele de majorare a pensiei de serviciu a membrilor personalului diplomatic și consular pentru contribuțiile la pensia suplimentară achitate în valută, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 mai 2004."

Autorii excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituție: art. 1 alin. (3) referitor la statul român, art. 15 referitor la universalitate și neretroactivitatea legii civile, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (3) referitor la expropriere, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, invocă Directiva 86/378/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele: 1. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 16, 20 și 148 din Constituție, Curtea observă că autorii excepției pleacă de la premisa că dreptul de a beneficia de pensie de serviciu decurge din obligația statului de a respecta aquis-ul comunitar, iar toate categoriile de persoane care au beneficiat de acest tip de pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 ar trebui supuse aceluiași regim juridic, neexistând, sub acest aspect, nicio diferență. Astfel, asemenea magistraților, consilierilor de conturi, militarilor, polițiștilor și personalului asimilat acestora, personalul diplomatic și consular ar trebui să beneficieze în continuare de pensie de serviciu, întrucât este supus unui statut ce impune interdicții și incompatibilități, statut recunoscut, de altfel, și pe plan internațional. În sprijinul acestei motivații, autorii au invocat dispozițiile Directivei 86/378/CEE, precum și preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 29 iunie 2007. Față de această critică, Curtea reține că dreptul la pensie de serviciu nu este consacrat la nivel constituțional, astfel că nu se poate vorbi de un drept fundamental la pensia de serviciu. În acest sens, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că "pensia de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat [a se vedea, spre exemplu, art. 85 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sau art. 180^1 din Legea nr. 19/2000 ]. Mai mult, în cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat (a se vedea Legea nr. 164/2001 ). De altfel, Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, a statuat că pensia de serviciu constituie "o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale", ceea ce demonstrează, fără drept de tăgadă, că, de fapt, acel supliment de care am făcut vorbire mai sus se constituie în acea compensație parțială menționată de Curte, pentru că diferențierea existentă între o pensie specială și una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment. Acordarea acestui supliment, așa cum se desprinde și din decizia mai sus amintită, a urmărit instituirea unei regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special. Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. În acest sens, trebuie observat că dispozițiile art. 47 alin. (2) din Constituție se referă distinct la dreptul la pensie față de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează. Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres. În același timp, Curtea reține că dreptul la pensia de serviciu pentru anumite categorii socio-profesionale nu decurge nici din legislația comunitară, așa cum susțin autorii excepției de neconstituționalitate. Astfel, Directiva 86/378/CEE, recunoscând statelor dreptul de a reglementa regimuri profesionale de securitate socială, nu stabilește totodată o obligație în acest sens și nici nu reglementează domeniile profesionale în care trebuie instituite aceste regimuri. Singura obligație pe care o impune acest act normativ comunitar este aceea ca statele să asigure respectarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei, potrivit măsurilor indicate în cuprinsul său, obiectiv realizat de România, între altele, și prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2007. Cât privește dreptul la pensia de serviciu de care se bucură în continuare magistrații și consilierii de conturi, acesta își are un temei constituțional, care nu rezidă însă în prevederile art. 47 alin. (2) din Constituție, ci este o consecință a statutului constituțional al acestora care garantează independența lor în exercitarea actului de justiție. Este relevant, astfel că, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reținut că dreptul la pensie de serviciu acordat magistraților este o consecință a prevederilor art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a arătat că "statutul constituțional al magistraților - statut dezvoltat prin lege organică și care cuprinde o serie de incompatibilități și interdicții, precum și responsabilitățile și riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii - impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenței justiției, garanție a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală." De asemenea, prin Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Curtea a constatat că "asimilarea consilierilor de conturi, sub aspectul incompatibilităților, cu magistrații este realizată printr-o normă de rang constituțional, aspect decisiv în analiza Curții. În consecință, Curtea reține că statutul consilierilor de conturi reclamă același tratament cu cel al judecătorilor sub aspectul modului de stabilire a cuantumului pensiei, dar nu și sub cel al condițiilor necesare a fi întrunite pentru a se putea emite decizia de pensionare, legiuitorul fiind liber să stabilească atât criteriile, cât și condițiile de pensionare. Însă legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere în privința modului de stabilire a cuantumului pensiei consilierilor de conturi, mod care trebuie să fie identic cu cel aplicabil judecătorilor. Faptul că textele legale criticate stabilesc un alt mod de calcul al cuantumului pensiei consilierilor de conturi față de cel al judecătorilor este de natură a încălca dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 140 alin. (4) din Constituție. În acest sens, este încălcat și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât există o diferență de tratament juridic între persoane aflate în situații analoage sau similare (consilieri de conturi - judecători) - a se vedea, în sensul aplicabilității art. 14 din Convenție în privința sistemelor de asigurare socială, și Hotărârea din 25 octombrie 2011, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Valkov și alții împotriva Bulgariei, paragraful 116." Cât privește susținerea potrivit căreia cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor ar beneficia în continuare de pensii speciale, Curtea constată că această susținere este lipsită de temei, componenta necontributivă a pensiei de serviciu acordată acestor categorii de persoane fiind deopotrivă îndepărtată prin Legea nr. 119/2010. Este adevărat, însă, că aceste categorii profesionale beneficiază de un regim diferit sub aspectul recalculării pensiei. Asupra constituționalității acestei diferențe de tratament juridic Curtea s-a pronunțat, însă, prin mai multe decizii, așa cum este și Decizia nr. 894 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 14 decembrie 2012, reținând că "în sistemul public de pensii există mai multe categorii socio-profesionale care se bucură de un regim juridic mai favorabil în ceea ce privește calculul pensiilor, fără ca aceasta să aibă semnificația unei discriminări. În acest sens, pot fi amintite persoanele care au desfășurat activitatea în condiții deosebite ori speciale de muncă și care beneficiază de vârste de pensionare și stagii de cotizare mai reduse. Factorul determinant în instituirea tratamentului juridic diferențiat îl constituie condițiile specifice în care aceste categorii socioprofesionale au desfășurat activitatea". În ceea ce privește personalul diplomatic și consular, Curtea reține că, deși statutul acestora, interdicțiile și incompatibilitățile acestora au reprezentat și pot reprezenta în viitor temeiuri pe care legiuitorul le poate avea în vedere pentru acordarea pensiei de serviciu, în mod diferit față de situația magistraților și consilierilor de conturi, un astfel de drept nu are temei constituțional, astfel că legiuitorul poate dispune cu privire la acordarea componentei necontributive a acestui tip de pensie în sensul celor reținute prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010. 2. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 47 alin. (2) și art. 44 din Constituție, Curtea constată, în primul rând, că aceasta tinde la a contrazice ceea ce înșiși autorii excepției au susținut cu prilejul motivării criticii de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 16 din Constituție, și anume faptul că pensia de serviciu nu este ocrotită de prevederile Legii fundamentale. Astfel, de această dată, autorii susțin că dispozițiile de lege criticate încalcă dreptul la pensie și dreptul de proprietate. Fără a reveni asupra considerentelor deja reținute cu privire la lipsa de temeinicie a criticii raportată la prevederile art. 47 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere nici dreptului de proprietate. În acest sens, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea a reținut că "partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii." Invocarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 29 din 12 decembrie 2011 cu privire la recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale curților de apel Brașov, Cluj, Craiova și Galați privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, nu este de natură să determine schimbarea concluziilor mai sus reținute, așa cum a arătat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.038 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013. În acest sens, instanța de contencios constituțional a reținut, în esență, că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a negat competența instanței de contencios constituțional de a decide cu privire la constituționalitatea și convenționalitatea unor dispoziții de lege și nici efectul definitiv și general obligatoriu al deciziilor acestei instanțe. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că "deciziile și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt obligatorii în ceea ce privește constatările conformității sau neconformității atât cu Constituția, cât și cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului". În continuare a reținut însă că, "dacă instanța de contencios constituțional a constatat convenționalitatea unei legi sau norme, o atare constatare este una în abstracto (dat fiind caracterul de control obiectiv al legii exercitat de Curtea Constituțională), iar aceasta nu împiedică instanțele de drept comun să evalueze în concret, în fiecare cauză în parte, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe, dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru reclamant consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului". Or, Curtea Constituțională a observat că prin Decizia din 7 februarie 2012, pronunțată în Cauza Frimu și alții contra României, ori Decizia din 15 mai 2012, pronunțată în Cauza Abăluță și alții contra României, paragrafele 13-20, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a amintit că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Astfel, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil. În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor. 3. În acord cu cele reținute prin deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, a statuat că dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului neretroactivității legii civile. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că nu sunt încălcate prevederile art. 53 din Constituție, de vreme ce nu sunt avute în vedere drepturi fundamentale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluțiile și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Viorel Grecu, Florian Murg, Ion Mirică, Iancu Rapan, Petre Catrinciuc, Aurel Călin, Constantin Ene, Vasile Macovei, Gheorghe Vasile Albuț, Nicolae Nițu, Petre-Alexe Mateescu, Alexandru Rus, Arxente Frăsinicar, Nicolae Stânea, Carol Cozma, Gheorghița Drăgoi, Petronela Draga Sanda, Dumitru Diaconu, Aurel Viorel Mărăscu, Mihail Sava, Valeriu Tudor, Gheorghe Gustea, Ion Anghel, Dumitru Neagu, Ion Bobocea și Gheorghe Săvuică în Dosarul nr. 49.802/3/2010 (nr. vechi 4.423/2012) al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale art. 196 lit. c), d) și q) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale care a sesizat Curtea Constituțională și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 iunie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea