DECIZIE nr. 130/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 408^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Baroga în Dosarul nr. 8.613/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.469D/2012. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus la dosar o adresă prin care menționează că își menține excepția și că dorește să fie prezent în fața instanței de contencios constituțional. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 2.691 din 17 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 8.613/4/2012, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 408^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Baroga în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire formulate în temeiul art. 408^2 din Codul de procedură penală. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece limitează posibilitatea revizuirii hotărârilor definitive pronunțate numai la cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate și permit aplicarea diferențiată a dispozițiilor legale privitoare la revizuire în cazul deciziilor Curții Constituționale. Astfel, se arată că autorul excepției a primit un tratament juridic diferențiat față de alți numeroși condamnați care au beneficiat de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320^1 din Codul de procedură penală. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 408^2 - Revizuirea în cazul deciziilor Curții Constituționale din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. Pot cere revizuirea:

a) oricare parte din proces, în limitele calității sale procesuale;

b) soțul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia;

c) procurorul.

Cererea de revizuire se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere. Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale. Dispozițiile art. 408^1 alin. 5-11 se aplică în mod corespunzător. Hotărârea instanței de revizuire este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea supusă revizuirii." Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 998 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 408^2 din Codul de procedură penală, statuând că o decizie de admitere a Curții Constituționale are efecte erga omnes, și nu limitate la părțile din proces, cu condiția aplicării lor pentru viitor. Prin urmare, efectele juridice produse de dispozițiile legale anterior constatării neconstituționalității lor rămân valabile, potrivit principiului aplicării legilor în timp. Nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului și, implicit, al statului de drept este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52). Or, efectele unei decizii de admitere pronunțate de instanța de contencios constituțional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, și nu decizia de admitere a Curții Constituționale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotărârilor judecătorești care s-au întemeiat pe dispoziția declarată neconstituțională. Prin urmare, decizia de admitere a Curții Constituționale mediază revizuirea, și nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecință a căii de atac extraordinare, și nicidecum a actului emis de instanța de contencios constituțional. În sfârșit, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia sunt afectate dispozițiile constituționale ale egalității în fața legii, deoarece, pe de o parte, egalitatea nu înseamnă uniformitate și, pe de altă parte, justițiabilul, care, dând dovadă de diligență pentru apărarea drepturilor sale, a uzat de excepția de neconstituționalitate, nu se află în aceeași situație juridică cu cel care nu a făcut acest lucru. Limitarea prevăzută de textul legal contestat are o justificare obiectivă și rezonabilă și nu presupune un tratament juridic diferit pentru părți aflate în aceeași situație juridică (ci, dimpotrivă, asigură tuturor autorilor aceleiași excepții de neconstituționalitate posibilitatea de a invoca decizia de admitere a acesteia în cauzele în care au ridicat-o, în cadrul procedurii de revizuire instituite de art. 408^2 din Codul de procedură penală). Totodată, această limitare corespunde naturii specifice a revizuirii de cale extraordinară de atac ce permite încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive numai în situații excepționale, care au o strictă legătură cu cauza în care a fost pronunțată hotărârea. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 408^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Baroga în Dosarul nr. 8.613/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 7 martie 2013. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru