HOTĂRÂRE nr. 163/2013

HOTĂRÂRE nr. 163 din 10 aprilie 2013 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții finanțate în cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, din județele Bacău, Botoșani și Iași, și a indicatorilor tehnico-economici ai acestora

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 19 aprilie 2013

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă lista obiectivelor de investiții finanțate în cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, din județele Bacău, Botoșani și Iași, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiții prevăzute la alin. (1), potrivit anexelor nr. 2/1-2/5, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivelor de investiții prevăzute la art. 1 se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit Hotărârii Guvernului nr. 928/2007 privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

=====
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează: ---------------
Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu Viceprim-ministru,
ministrul finanțelor publice, Daniel Chițoiu
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Nicolae-Liviu Dragnea
Ministrul afacerilor interne, Radu Stroe

București, 10 aprilie 2013.

Nr. 163.

Anexa 1

LISTA obiectivelor de investiții finanțate în cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, din județele Bacău, Botoșani și Iași 1. Construire centru de zi pentru copii școlari, în satul Sohodor, comuna Horgești, județul Bacău 2. Centru de zi pentru copii - comuna Traian, satul Traian, județul Bacău 3. Centru de zi pentru copii în satul Dumbrăvița, comuna Ibănești, județul Botoșani 4. Centru de zi pentru copii aflați în situații de risc "Sfântul Ștefan" - comuna Mogoșești, satul Mogoșești, județul Iași 5. Centru de zi pentru copii - comuna Țigănași, satul Țigănași, județul Iași

Anexa 2/1

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții "Construire centru de zi pentru copii școlari, în satul Sohodor, comuna Horgești, județul Bacău", din cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent Titular: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Consiliul Local Horgești, județul Bacău Beneficiar: comuna Horgești, județul Bacău Amplasament: județul Bacău, comuna Horgești, satul Sohodor Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA)

mii lei 475*)

(în prețuri la data de 12 martie 2012; 1 euro = 4,3558 lei)

mii lei 344

din care: C

M

Eșalonarea investiției:

Anul I INVC

M mii lei mii lei 400300

Anul II INVC

M mii lei mii lei 75 44

Capacități:

- Suprafață totală construită

mp 148,91

- Suprafața totală desfășurată

mp 148,91

Durata de realizare a investiției:

luni 14 -------- Notă

*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.

Factori de risc Structura de rezistență se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare. Finanțarea investiției Finanțarea obiectivului de investiții se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit Hotărârii Guvernului nr. 928/2007 privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Anexa 2/2

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții "Centru de zi pentru copii - comuna Traian, satul Traian, județul Bacău", din cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent Titular: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Consiliul Local Traian, județul Bacău Beneficiar: comuna Traian, județul Bacău Amplasament: județul Bacău, comuna Traian, satul Traian Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) mii lei 468*)

(în prețuri la data de 15 ianuarie 2012; 1 euro = 4,3322 lei)

din care: C

M mii lei 370

Capacități:

- Suprafață totală construită mp 165,30

- Suprafața totală desfășurată mp 165,30

Durata de realizare a investiției: luni 4 ---------- Notă

*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.

Factori de risc Structura de rezistență se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare. Finanțarea investiției Finanțarea obiectivului de investiții se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit Hotărârii Guvernului nr. 928/2007 privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Anexa 2/3

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții "Centru de zi pentru copii în satul Dumbrăvița, comuna Ibănești, județul Botoșani", din cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent Titular: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Consiliul Local Ibănești, județul Botoșani Beneficiar: comuna Ibănești, județul Botoșani Amplasament: județul Botoșani, comuna Ibănești, satul Dumbrăvița Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) mii lei 472*)

(în prețuri la data de 9 ianuarie 2012; 1 euro = 4,353 lei) mii lei 335

din care: C

M

Capacități:

- Suprafață totală construită mp 146,60

- Suprafața totală desfășurată mp 146,60

Durata de realizare a investiției: luni 10 --------- Notă

*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.

Factori de risc Structura de rezistență se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare. Finanțarea investiției Finanțarea obiectivului de investiții se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit Hotărârii Guvernului nr. 928/2007 privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Anexa 2/4

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții "Centru de zi pentru copii aflați în situații de risc «Sfântul Ștefan» - comuna Mogoșești, satul Mogoșești, județul Iași", din cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent Titular: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Consiliul Local Mogoșești, județul Iași Beneficiar: comuna Mogoșești, județul Iași Amplasament: județul Iași, comuna Mogoșești, satul Mogoșești Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) mii lei 427*)

(în prețuri la data de 27 iulie 2012; 1 euro = 4,6118 lei)

din care: C

M mii lei 334

Capacități:

- Suprafață construită mp 146,6

- Suprafața desfășurată mp 146,6

Durata de realizare a investiției: luni 10 --------- Notă

*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.

Factori de risc Structura de rezistență se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare. Finanțarea investiției Finanțarea obiectivului de investiții se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit Hotărârii Guvernului nr. 928/2007 privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Anexa 2/5

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții "Centru de zi pentru copii - comuna Țigănași, satul Țigănași, județul Iași", din cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent Titular: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Consiliul Local Țigănași, județul Iași Beneficiar: comuna Țigănași, județul Iași Amplasament: județul Iași, comuna Țigănași, satul Țigănași Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA)

mii lei 379*)

(în prețuri la data de 20 februarie 2012; 1 euro = 4,3535 lei)

mii lei 244

din care: C

M

Eșalonarea investiției:

Anul I INVC

M mii lei mii lei 300200

Anul II INVC

M mii lei mii lei 79 24

Capacități:

- Suprafață totală etaj

mp 299,5

- Suprafața utilă etaj

mp 221,4

Durata de realizare a investiției:

luni 15 --------- Notă

*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.

Factori de risc Structura de rezistență se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare. Finanțarea investiției Finanțarea obiectivului de investiții se face din împrumutul de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit Hotărârii Guvernului nr. 928/2007 privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și instruirea personalului aferent, semnat la București la 29 ianuarie 2007 și la Paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 19 aprilie 2013