DECIZIE nr. 952/2012
DECIZIE nr. 952 din 13 noiembrie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Societatea Comercială "Termo Service" - S.A., în calitate de reprezentant al Asociației de Proprietari Bloc 258B din Iași, în Dosarul nr. 24.013/245/2011 al Judecătoriei Iași - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.346D/2012. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Sentința civilă nr. 10.513 din 22 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 24.013/245/2011, Judecătoria Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Termo Service" - S.A., în calitate de reprezentant al Asociației de Proprietari Bloc 258B din Iași, în soluționarea unei cauze civile având ca obiect obligația de a face. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că prevederile Legii nr. 175/2010 se aplică doar pentru debitele născute ulterior intrării ei în vigoare, respectiv ulterior datei de 23 iulie 2010, datoriile anterioare acestei date, pentru care au fost calculate penalități de întârziere, urmând a fi suportate împreună cu penalitățile aferente. Aceste considerații sunt valabile atât în ipoteza litigiilor aflate în curs de desfășurare, cât și în privința litigiilor noi, dar care au ca obiect datorii scadente anterior datei de 23 iulie 2010. Astfel, apreciază că Legea nr. 175/2010 nu poate avea consecințe juridice pentru perioada anterioară datei de 23 iulie 2010, pentru că, în caz contrar, s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile. Totodată, susține că prevederile art. II din Legea nr. 175/2010 sunt contrare dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Constituție, întrucât creează o situație discriminatorie între cetățenii de bună-credință, care și-au achitat cotele de penalizare anterior intrării în vigoare a legii, și cei care beneficiază de aceste prevederi. Doar una dintre categoriile invocate beneficiază de dispozițiile discriminatorii pozitive oferite de legiuitorul român, ceea ce nu reprezintă o situație de egalitate de tratament. Judecătoria Iași - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că scopul reglementării criticate este acela de a asigura plata la termen a prestărilor de servicii comunitare de utilitate publică, de către toți beneficiarii, problema fiind de interes general. Intervenția legiuitorului este justificată nu doar de instituirea unor măsuri de protecție socială, ci și de faptul că operatorii economici în discuție sunt regii autonome de stat, beneficiarii fiind stimulați să achite cotele de întreținere curentă pentru serviciile prestate de către furnizori. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că acestea nu conțin nicio dispoziție cu caracter retroactiv, fiind de imediată aplicare și dispunând numai pentru perioada ce urmează intrării lor în vigoare. Totodată, apreciază că nu aduc atingere principiului egalității, întrucât nu instituie un tratament juridic diferit între persoanele care și-au achitat cotele de întreținere anterior intrării în vigoare a Legii nr. 175/2010 și beneficiarii acestui act normativ. Scopul reglementării este acela de a se asigura plata la termen a prestărilor de servicii comunitare de utilitate publică de către toți beneficiarii, problema fiind de interes general. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. II din Legea nr. 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 20 iulie 2010, care au următorul conținut: "(1) Proprietarii care își achită integral cotele de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi scutiți de la plata penalităților generate de suma restantă cu titlu de bază. Prin cotele de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari se înțelege datoria cu titlu de bază fără suma rezultată din penalități.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și chiriașilor care dețin spațiu locativ în baza unui contract de închiriere cu autoritățile administrației publice locale, centrale sau cu orice instituție a statului.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică familiilor al căror venit net minim lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, nu depășește suma de 1.000 lei.
(4) Sumele cu titlu de penalități datorate către asociațiile de proprietari, anulate conform prezentei legi, vor fi anulate și din obligațiile contractuale existente între asociațiile de proprietari și societatea furnizoare de servicii."
În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivității legii și ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora "nimeni nu este mai presus de lege". Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile Legii nr. 175/2010, în ansamblul său, cât și cele ale art. II din actul normativ criticat au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, pronunțându-se Decizia nr. 816 din 21 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, și Decizia nr. 383 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 8 iunie 2011. Prin aceste decizii, Curtea a reținut că scopul reglementării legale criticate este acela de a se asigura plata la termen a prestărilor de servicii comunitare de utilitate publică, de către toți beneficiarii, problema fiind de interes general. Intervenția legiuitorului în acest domeniu este justificată nu numai pentru instituirea de măsuri de protecție socială, dar și pentru faptul că acești operatori economici sunt regii autonome de stat. În aceste condiții, beneficiarii acestor scutiri sunt stimulați să achite cotele de întreținere curentă pentru serviciile prestate de către furnizori. Totodată, Curtea a reținut că prevederile criticate nu contravin principiului constituțional al neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât acestea sunt de imediată aplicare, dispunând numai pentru perioada ce urmează intrării lor în vigoare. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit, de principiu, cu prilejul soluționării unor excepții de neconstituționalitate având ca obiect alte prevederi de lege criticate pentru încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare" ( Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002; în același sens este și Decizia nr. 73 din 6 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 11 mai 2001). Cât privește susținerile potrivit cărora prevederile art. II din Legea nr. 175/2010 contravin egalității în drepturi a cetățenilor, cu motivarea că acestea creează o situație discriminatorie între cei care au achitat cotele de penalizare înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 175/2010 și aceia care beneficiază de prevederile acestui din urmă act normativ, Curtea constată că nici acestea nu pot fi primite. Jurisprudența Curții Constituționale a stabilit, în deplin acord cu aceea a Curții Europene a Drepturilor Omului, că principiul constituțional al egalității în drepturi presupune reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situații juridice similare. Or, cele două categorii de persoane invocate de către autorul excepției nu se află în situații juridice similare, situația fiecăreia dintre acestea fiind guvernată de acte normative diferite. Împrejurări diferite care plasează diferite categorii de persoane în situații obiectiv diferite justifică, iar uneori chiar impun instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității. Egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât pot fi instituite tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane sau grupuri dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Societatea Comercială "Termo Service" - S.A., în calitate de reprezentant al Asociației de Proprietari Bloc 258B din Iași, în Dosarul nr. 24.013/245/2011 al Judecătoriei Iași - Secția civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 13 noiembrie 2012. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 4 ianuarie 2013
DECIZIE nr. 958 din 20 noiembrie 2012
DECIZIE nr. 958 din 20 noiembrie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privi...
DECIZIE nr. 851 din 18 octombrie 2012
DECIZIE nr. 851 din 18 octombrie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. d) raportat la art. 8 alin. (2) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind...
HOTĂRÂRE nr. 1094 din 28 noiembrie 2012
HOTĂRÂRE nr. 1.094 din 28 noiembrie 2012 pentru completarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătoril...
DECIZIE nr. 990 din 22 noiembrie 2012
DECIZIE nr. 990 din 22 noiembrie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității
ORDIN nr. 1425 din 28 decembrie 2012
ORDIN nr. 1.425 din 28 decembrie 2012 pentru modificarea pozițiilor nr. 4 și 20 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.577/2011 privind aprobarea detalierii pe județe a numărului total de paturi, pe anul 2012, din unitățile sanitare publice și...
ORDIN nr. 1426 din 28 decembrie 2012
ORDIN nr. 1.426 din 28 decembrie 2012 privind modificarea art. 5 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență
HOTĂRÂRE nr. 1289 din 18 decembrie 2012
HOTĂRÂRE nr. 1.289 din 18 decembrie 2012 pentru aprobarea Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul României și Guvernul Turkmenistanului pe probleme de colaborare în domeniul transportului, semnat la Ashgabat la 11 octombrie 2012
MEMORANDUM din 4 ianuarie 2013
MEMORANDUM DE ÎNȚELEGERE din 11 octombrie 2012 între Guvernul României și Guvernul Turkmenistanului pe probleme de colaborare în domeniul transportului