ORDIN nr. 1426/2012

ORDIN nr. 1.426 din 28 decembrie 2012 privind modificarea art. 5 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență

Intrare în vigoare 4 ianuarie 2013

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Văzând Referatul de aprobare nr. D.A.M.P.P. 68.134/2012 al Direcției de asistență medicală și politici publice, având în vedere prevederile art. 171 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, ministrul sănătății emite următorul ordin:

Articolul I — Articolul 5 din anexa nr. 1 "Metodologie pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență" la Ordinul ministrului sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 19 aprilie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 5. - În cazuri excepționale, motivate obiectiv,

ministrul sănătății poate aproba clasificarea provizorie, valabilă până la data de 31 decembrie 2012, care se poate prelungi cu o perioadă de maximum două luni, pentru un spital care îndeplinește doar parțial criteriile minime obligatorii pentru categoria solicitată, cu condiția prezentării de către unitatea solicitantă a unui plan de conformare cu responsabilități și termene de implementare precis specificate."

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p.

=====
Ministrul sănătății, Raed Arafat,
secretar de stat

București, 28 decembrie 2012.

Nr. 1.426.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 4 ianuarie 2013

DECIZIE nr. 958 din 20 noiembrie 2012

DECIZIE nr. 958 din 20 noiembrie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privi...

DECIZIE nr. 851 din 18 octombrie 2012

DECIZIE nr. 851 din 18 octombrie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. d) raportat la art. 8 alin. (2) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind...

ORDIN nr. 1425 din 28 decembrie 2012

ORDIN nr. 1.425 din 28 decembrie 2012 pentru modificarea pozițiilor nr. 4 și 20 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.577/2011 privind aprobarea detalierii pe județe a numărului total de paturi, pe anul 2012, din unitățile sanitare publice și...

HOTĂRÂRE nr. 1289 din 18 decembrie 2012

HOTĂRÂRE nr. 1.289 din 18 decembrie 2012 pentru aprobarea Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul României și Guvernul Turkmenistanului pe probleme de colaborare în domeniul transportului, semnat la Ashgabat la 11 octombrie 2012