DECIZIE nr. 391/2015

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-șef

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Vana (Negrea) Mihaela Ioana în Dosarul nr. 6.724/328/2010 al Curții de Apel Cluj - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 468D/2015. 2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7 mai 2015, în prezența reprezentantului autorului excepției, avocat Alexandru Georgescu, și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vedere cererea reprezentantului autorului excepției de amânare a pronunțării asupra cauzei în vederea depunerii de concluzii scrise, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 14 mai 2015. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 și art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, amânarea pronunțării pentru data de 19 mai 2015 și, ulterior, în temeiul acelorași dispoziții, pentru data de 27 mai 2015, dată la care Curtea a pronunțat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 18 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 6.724/328/2010, Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Vana (Negrea) Mihaela Ioana într-o cauză aflată în stadiul procesual al recursului, având ca obiect soluționarea unei cereri de evacuare a autorului excepției de neconstituționalitate, chiriaș într-un imobil retrocedat în temeiul Legii nr. 10/2001. În cursul litigiului, autorul excepției, printr-o cerere reconvențională, a solicitat de la proprietarul imobilului retrocedat despăgubiri pentru sporul de valoare adus acestuia prin îmbunătățirile necesare și utile efectuate. 4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se apreciază că dispozițiile legale criticate creează o situație discriminatorie între chiriașii din imobilele retrocedate, în sensul că cei care au trebuit să își valorifice dreptul de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor în perioada 2001-2009 sunt discriminați în raport cu cei care și-au valorificat sau își valorifică dreptul în perioada 1999-2001 și 2009 până în prezent. Astfel, în timp ce cea de-a doua categorie de chiriași își valorifică, întotdeauna, dreptul menționat de la proprietarul bunului imobil retrocedat, prima categorie de chiriași trebuie să își valorifice dreptul la despăgubire, în funcție de modul în care statul a preluat imobilului, respectiv pentru imobilele preluate cu titlu, de la proprietarul bunului imobil retrocedat, iar pentru cele preluate fără titlu, de la stat sau unitatea deținătoare. Or, modul de preluare a imobilului nu depindea de voința și putința chiriașului, astfel încât apare inechitabil și discriminatoriu ca cetățenii să se afle pe poziții diferite, deși sunt toți în situația de a efectua lucrări care dau dreptul la obținerea de despăgubiri. În consecință, se apreciază că interzicerea, în perioada 2001-2009, a dreptului chiriașului de a cerere despăgubiri de la proprietarul bunului imobil retrocedat pentru imobilele preluate fără titlu valabil încalcă art. 16 din Constituție, nefiind just și echitabil ca la situații identice să se aplice regimuri juridice diferite în funcție de data adoptării actelor normative. 5. De asemenea, se arată că, prin lipsirea chiriașului de posibilitatea de a solicita despăgubirea pentru sporul de valoare adus imobilelor direct de la cel care se îmbogățește, așadar, de la proprietarul bunului imobil retrocedat, este contrară art. 53 din Constituție, nejustificându-se restrângerea dreptului chiriașului de a solicita despăgubirea menționată de la proprietarul bunului imobil retrocedat pentru imobilele preluate fără titlu, din contră, textul ar trebui interpretat că pentru aceste imobile despăgubirea poate fi solicitată atât de la proprietarul bunului imobil retrocedat, cât și de la stat sau unitatea deținătoare. 6. Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. 7. Se arată că soluția legislativă criticată nu poate fi asimilată unei restrângeri a dreptului chiriașului, în sensul art. 53 din Constituție, în condițiile în care dreptul material al acestuia de a obține în integralitate despăgubirile pentru prejudiciile aduse imobilului subzistă în integralitate. Faptul că statul și-a asumat, în locul proprietarului - ca o măsură de reparație suplimentară în cazul imobilelor preluate fără titlu, obligația de a plăti despăgubirile chiriașului, nu aduce atingere substanței dreptului acestuia din urmă de a obține despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului. O astfel de situație ar putea fi asimilată unei restrângeri a dreptului doar în situația în care, datorită noilor condiții, calea de recuperare a acestei creanțe ar fi mai restrictivă, mai anevoioasă sau incertă. Or, niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită în cauză. Dimpotrivă, debitorul chiriaș se poate îndrepta, în condițiile legii criticate, împotriva unei creditor mult mai sigur din punct de vedere al solvabilității sale, întotdeauna certă față de o solvabilitate incertă a fostului proprietar. Mai mult, această opțiune este mai favorabilă chiriașului și din punct de vedere al executării silite a creanței sale. 8. Textul criticat nu contravine nici principiului egalității în drepturi, acesta neavând semnificația unei uniformități de tratament juridic. Scopul acestui text legal este doar de a conferi o protecție sporită foștilor proprietari ai căror imobile au fost preluate fără titlu. De asemenea, se mai arată că modificarea legilor reprezintă materializarea dreptului de legiferare a statului, care, din considerente ce țin de politica acestuia, alege soluții diferite aplicabile în timp unor situații de fapt identice. Acest drept poate fi contestat doar în măsura în care încalcă drepturi fundamentale ale cetățeanului sau alte prevederi constituționale - precum neretroactivitatea, situație ce nu se regăsește însă în cauza de față. Or, de fapt, măsura contestată a creat un regim favorabil deopotrivă chiriașului, cât și fostului proprietar, cu respectarea principiilor constituționale amintite. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. 10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl reprezintă art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Având în vedere considerentele încheierii, circumstanțele cauzei, precum și motivarea autorului excepției, obiectul excepției este reprezentat de art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, așadar textul aplicabil litigiului a quo, în redactarea anterioară atât republicărilor succesive ale legii menționate, cât și modificării acestuia prin Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009. 13. Pentru reținerea ca obiect al excepției textului anterior referit, Curtea constată faptul că dispoziția de restituire a bunului imobil a fost emisă la data de 4 decembrie 2003, dată la care soluția legislativă criticată era cuprinsă în art. 49 alin. (3) al legii publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, care, ulterior, în urma republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, a devenit art. 53 alin. (3), iar, ulterior republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, a devenit art. 48 alin. (3). 14. Potrivit art. 70 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, "În vederea republicării actului normativ se realizează integrarea prevederilor modificate sau a celor de completare în ansamblul reglementării, actualizându-se denumirile schimbate între timp, cum ar fi cele ale unor instituții sau localități, dându-se, atunci când s-a dispus expres, o nouă numerotare articolelor, alineatelor, capitolelor și celorlalte structuri ale actului"; așadar, republicarea reprezintă o operațiune de tehnică legislativă care are drept scop integrarea actelor modificatoare și completatoare în corpul legii de bază, cu renumerotarea corespunzătoare a elementelor structurale ale actului normativ (articole, alineate etc.). De aceea, o anumită soluție legislativă, pe perioada de activitate a actului normativ, se poate regăsi, în urma republicărilor succesive, în cuprinsul unor articole sau alineate purtând numere diferite față de cele existente la data publicării inițiale sau la data republicărilor succesive. Prin urmare, republicarea nu modifică sau completează conținutul actului normativ, ci doar reașează, printr-o operațiune tehnică, respectiv renumerotare, elementele acestuia. Întrucât soluția legislativă criticată nu a mai fost preluată în urma intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, iar formele redacționale ale legii ulterioare republicării nu produc efecte juridice directe asupra litigiului, Curtea se va pronunța asupra formei legii în vigoare în cursul anului 2003, aceasta continuând să producă efecte juridice în cauză (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), și anume art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. 15. Textul de lege criticat, care vizează situația chiriașilor care au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile [ art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 ], are următorul cuprins: "(3) În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare". 16. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 - Egalitatea în fața legii și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. 17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în perioada 1999-2001, obligația de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile era în sarcina proprietarului retrocedat (a se vedea art. 43 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999). Ulterior, în perioada 2001-2009, această obligație apare ca fiind în sarcina proprietarului retrocedat pentru bunurile imobile preluate de stat cu titlu sau a statului/unității deținătoare pentru bunurile imobile preluate de stat fără titlu [a se vedea art. 49 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, devenit, în urma republicărilor succesive, art. 53 alin. (2) și (3), respectiv art. 48 alin. (2) și (3)]. Începând cu anul 2009, această obligație a revenit exclusiv în sarcina proprietarului retrocedat (a se vedea art. I pct. 14 și 15 din Legea nr. 1/2009 privind modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009). Analizând dosarul cauzei, Curtea constată că autorul excepției este chiriaș într-un imobil retrocedat către o persoană juridică, imobil preluat fără titlu de către stat. Întrucât dispoziția de restituire a bunului imobil a fost emisă la data de 4 decembrie 2003, obligația de despăgubire revenea statului sau unității deținătoare. Or, acesta a solicitat despăgubiri, printr-o cerere reconvențională, de la proprietarul retrocedat al bunului imobil. În aceste condiții, apreciază că ar trebui să se îndrepte fie împotriva proprietarului imobilului retrocedat, fie împotriva statului și proprietarului imobilului retrocedat, în caz contrar, ar fi discriminat față de chiriașii care în perioada 1999-2001 și 2009 până în prezent s-au îndreptat sau se îndreaptă împotriva proprietarului imobilului retrocedat. 18. Cu privire la aceste aspecte, Curtea reține că stabilirea modalităților și condițiilor de realizare a măsurilor reparatorii, precum și a eventualelor limite ale acestora este atributul suveran al legiuitorului ( Decizia nr. 351 din 21 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 8 noiembrie 2004). Totodată, prin Decizia nr. 286 din 30 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 6 noiembrie 2002, Curtea a statuat că " art. 49 din Legea nr. 10/2001 conține dispoziții în legătură cu dreptul la despăgubire al chiriașilor pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință restituite în natură, precum și cu privire la sarcina suportării acestor despăgubiri, având în vedere situația juridică a imobilului restituit. [

] Reglementarea prin alin. (3) al art. 49 din lege, în sarcina statului sau a unității deținătoare, a obligației de despăgubire a chiriașului pentru sporul de valoare adus imobilului preluat fără titlu valabil nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a proprietarului care a fost lipsit de folosința imobilului ce se restituie și nicio încălcare a art. 41 din Constituție, ci, dimpotrivă, este chiar în spiritul prevederilor acestui text, care dispune cu privire la «Protecția proprietății private»". 19. Curtea a stabilit că "este justificată opțiunea legiuitorului de a institui destinatari diferiți ai obligației de despăgubire, în funcție de situația juridică distinctă a imobilelor ce se restituie, respectiv de împrejurarea preluării imobilului cu sau fără titlu. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a reținut, în mod constant, că principiul constituțional al egalității în drepturi nu are semnificația unei uniformități de tratament juridic, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 921 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2007, Decizia nr. 678 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 6 februarie 2006, Decizia nr. 269 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007). Totodată, Curtea a statuat că, pentru aceleași considerente, dispozițiile criticate nu contravin art. 44 alin. (1) și alin. (2) teza întâi din Constituție (Decizia nr. 219 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 18 martie 2008). 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția pronunțată în deciziile anterior menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. 21. Distinct de cele statuate în deciziile anterior menționate, Curtea, în jurisprudența sa, a stabilit că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Curtea, prin aceleași decizii, a stabilit că respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate. 22. Așadar, este adevărat că toți chiriașii beneficiază de dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile, însă acest drept se valorifică și se exercită într-un anumit cadru legal, care poate cunoaște anumite transformări inerente de la o perioadă la alta. Este opțiunea legiuitorului de a configura și structura acest cadru, iar introducerea acțiunii în despăgubire într-un anume moment temporal nu plasează de iure titularii acesteia în aceeași situație cu alte persoane care au introdus acțiunea la o altă dată. Valorificarea dreptului se modulează și se realizează în raport cu legislația care o guvernează. În speță, Curtea constată că textul criticat stabilește obligația suportării despăgubirilor fie în sarcina proprietarului bunului imobil retrocedat, fie a statului, în funcție de criteriul modului de preluare a acestuia (cu/fără titlu), acest cadru legislativ fiind un motiv suficient pentru a plasa persoanele care își valorifică dreptul în limitele temporale ale acestuia într-o situație diferită față de cei care au acționat într-un cadru legislativ anterior sau posterior acestuia. Apreciind ab initio faptul că un atare cadru legislativ pune chiriașii într-o situație diferită, neputându-se, așadar, face comparații cu situația celor care și-au valorificat sau își valorifică dreptul într-un alt context legislativ, rezultă că tratamentul juridic aplicat de legiuitor poate fi diferit. 23. De altfel, reglementarea legală analizată relevă chiar o situație mai favorabilă pentru chiriașii care își valorifică dreptul împotriva statului, dat fiind că, astfel cum arată și instanța judecătorească a quo, statul este întotdeauna solvabil și acesta trebuie să își execute obligațiile bănești de bună voie, fără a se apela la un mecanism constrângător, precum executarea silită. Totodată, o neglijență a reclamantului sau pârâtului-reconvențional în stabilirea cadrului procesual, sub aspectul părților, nu poate duce la constatarea neconstituționalității unui text legal. 24. În privința invocării art. 53 din Constituție, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate nu precizează dreptul sau libertatea fundamentală pretins restrânsă; "restrângerea dreptului chiriașului de a solicita despăgubirea menționată [numai - s.n.] de la proprietarul bunului imobil retrocedat pentru imobilele preluate fără titlu" la care se referă autorul excepției de neconstituționalitate vizează, mai degrabă, o nemulțumire personală a acestuia cu privire la stabilirea titularului obligației de despăgubire. În aceste condiții, Curtea constată că art. 53 din Constituție nu este raportat la un drept sau libertate fundamentală, acesta neputând avea o existență de sine stătătoare în realizarea controlului de constituționalitate, astfel încât acest text constituțional nu are incidență în cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vana (Negrea) Mihaela Ioana în Dosarul nr. 6.724/328/2010 al Curții de Apel Cluj - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 mai 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-șef,

Benke Karoly