DECIZIE nr. 381/2015

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal, ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și ale art. 595 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Traian Ioan Halip în Dosarul nr. 5.032/193/2014 al Tribunalului Botoșani - Secția penală, de Cătălin Dumitru Buliga în Dosarul nr. 745/221/2014 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală, de Florentin Busuioc în Dosarul nr. 1.065/110/2014 al Tribunalului Bacău - Secția penală, de Eleonor Ruță în Dosarul nr. 5.941/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția penală și, din oficiu, de instanța de judecată în Dosarul nr. 671/112/2014 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 750D/2014 la care au fost conexate dosarele nr. 760D/2014, nr. 771D/2014, nr. 772D/2014 și nr. 773D/2014. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 19 martie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunțarea la 31 martie, respectiv la 28 aprilie 2015. La această dată, constatând că nu sunt prezenți, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, toți judecătorii care au participat la dezbateri, Curtea a amânat pronunțarea pentru 14 mai, 19 mai și 27 mai 2015. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele: 3. Prin Încheierea din 24 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 5.032/193/2014, Tribunalul Botoșani - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal, ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și ale art. 595 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Traian Ioan Halip cu ocazia soluționării contestației într-o cauză având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile. 4. Prin Decizia penală nr. 488/C din 27 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 745/221/2014, Tribunalul Hunedoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal și ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Cătălin Dumitru Buliga cu ocazia soluționării contestației într-o cauză având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile. 5. Prin Sentința penală nr. 350/D din 30 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.065/110/2014, Tribunalul Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal, excepție ridicată de Florentin Busuioc cu ocazia soluționării unei cereri privind aplicarea legii penale mai favorabile. 6. Prin Sentința penală nr. 223 din 12 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 5.941/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Eleonor Ruță cu ocazia soluționării unei cereri privind aplicarea legii penale mai favorabile. 7. Prin Încheierea din 26 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 671/112/2014, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată cu ocazia soluționării contestației formulate într-o cauză având ca obiect o cerere privind aplicarea legii penale mai favorabile. 8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate aduc atingere principiilor privind aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, întrucât instituie diferențe de tratament juridic între persoane care au comis fapte de același gen, în același timp și în aceleași condiții, având în vedere că unele din aceste persoane au fost judecate definitiv, astfel că nu beneficiază de legea penală mai favorabilă, în timp ce altele sunt în curs de judecată și beneficiază de efectele acestei legi, ceea ce creează discriminare între persoane aflate în aceeași situație juridică, fără nicio justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, invocă Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 și deciziile nr. 86 și nr. 89 din 27 februarie 2003. Arată că, prin dispozițiile de lege criticate, s-a dorit înlăturarea prevederilor art. 15 din Codul penal din 1969, deși acest text - care lăsa la latitudinea judecătorului dacă, după examinarea condițiilor prevăzute, menține sau modifică pedeapsa - conținea condiții mai favorabile în cadrul concursului de legi penale în timp. Argumentul din expunerea de motive a noului Cod penal - referitor la faptul că eliminarea aplicării facultative a legii penale mai favorabile a fost făcută pentru a înlătura dificultățile de aplicare în practică - nu se justifică, deoarece art. 15 din Codul penal anterior prevedea faptul că "Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporțional cu micșorarea maximului special prevăzut pentru infracțiunea săvârșită". 9. Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori, autoare a excepției, susține că dispozițiile art. 6 din Codul penal, care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, sunt în sine constituționale, însă modalitatea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a tranșat, prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, problema incidenței legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru ipoteza concursului de infracțiuni, generează încălcări ale prevederilor constituționale privind retroactivitatea legii penale mai favorabile și rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării. Apreciază că, în ipoteza concursului de infracțiuni, în prealabil se vor descontopi toate pedepsele și vor fi repuse în individualitatea lor, și, dacă este cazul, se va înlătura și sporul de pedeapsă aplicat în baza legii vechi, iar, dacă pedepsele aplicate sunt mai mari, reducerea acestor pedepse va opera obligatoriu până la limita maximului special prevăzut de legea nouă, urmând a se proceda la recontopirea tuturor pedepselor - inclusiv a celor reduse - în baza dispozițiilor din legea veche, la anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza hotărârii de condamnare și la emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei. Ca atare, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori, autoare a excepției, consideră că dispozițiile art. 6 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care recontopirea pedepselor - dintre care unele reduse potrivit legii noi - se efectuează sub imperiul legii vechi, dispoziții care sunt mai favorabile și fără posibilitatea reaprecierii unui spor de pedeapsă, cu excepția celui aplicat inițial, pedeapsa rezultantă urmând a fi redusă potrivit calculelor efectuate în concret de instanță. 10. Tribunalul Botoșani - Secția penală apreciază că dispozițiile de lege criticate nu sunt neconstituționale, deoarece nu îngrădesc accesul liber la justiție și nu creează discriminare între persoane aflate în aceeași situație juridică. 11. Tribunalul Hunedoara - Secția penală consideră că dispozițiile art. 6 din Codul penal și ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât nu produc nicio discriminare între cetățeni. Reducerea pedepsei în baza principiului legii penale mai favorabile constituie un beneficiu acordat de legiuitor, în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituție, persoanelor condamnate sub imperiul legii vechi. Un beneficiu poate fi acordat condiționat, fără încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, dacă sunt prevăzute în mod obiectiv condițiile impuse de lege pentru ca acest beneficiu să devină aplicabil. Asemănător textelor legale criticate funcționează și legile de grațiere, care se adresează numai anumitor categorii de persoane condamnate - spre exemplu, numai infractorilor primari - sau numai anumitor categorii de pedepse - sub un anumit cuantum, pentru infracțiuni din culpă etc. 12. Tribunalul Bacău - Secția penală apreciază că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal nu încalcă prevederile constituționale invocate. 13. Judecătoria Sectorului 1 București - Secția penală consideră că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal nu sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) și ale art. 124 alin. (2), ci constituie o transpunere în noul Cod penal a principiului aplicării legii penale mai favorabile. 14. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 15. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale. Astfel, arată că dispozițiile art. 6 din Codul penal și ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 se aplică în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice, în speță persoanelor condamnate printr-o hotărâre definitivă și care se află în executarea unei pedepse stabilite sub imperiul Codului penal din 1969, pedeapsă care depășește maximul special al legii penale noi. Dimpotrivă, aplicarea facultativă a legii penale noi în cazul condamnărilor definitive, consacrată de Codul penal din 1969, era de natură să conducă la crearea unor situații juridice diferite pentru condamnații aflați în executarea unor hotărâri judecătorești definitive, instanțele fiind nevoite să efectueze o nouă individualizare a pedepsei aplicate, în funcție de diferite criterii de individualizare. În ceea ce privește pretinsa discriminare între persoanele care au săvârșit faptele sub imperiul legii vechi și au fost condamnate sub imperiul acestei legi, și cele care, săvârșind faptele în aceleași condiții, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziții, aceste persoane nu se găsesc în situații identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), astfel că tratamentul juridic diferențiat este justificat și nu se poate vorbi despre existența unei discriminări. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014 și Decizia nr. 437 din 8 iulie 2014. 16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 18. Potrivit actelor de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 6 din Codul penal, ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, și ale art. 595 din Codul de procedură penală. Din examinarea excepției de neconstituționalitate, reiese, însă, că aceasta privește doar dispozițiile alin. (1) al art. 6 din Codul penal, alături de cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 și ale art. 595 din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 și ale art. 595 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 6 alin. (1) din Codul penal: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim."; - Art. 4 din Legea nr. 187/2012: "Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi."; - Art. 595 din Codul de procedură penală: "(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal.

(2) Aplicarea dispozițiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenție."

19. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind retroactivitatea legii penale mai favorabile, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiție, ale art. 61 alin. (1) potrivit căruia "Parlamentul este [

] unica autoritate legiuitoare a țării" și ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 21 referitor la interzicerea discriminării din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 și a constatat că, având în vedere importanța principiilor autorității de lucru judecat, al securității juridice și al separației puterilor în stat, legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituție (paragraful 41). 21. Referitor la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, prin decizia mai sus menționată (paragrafele 45, 51 și 52), Curtea a observat că autorii excepției deduc neconstituționalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de renunțarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive. Analiza în cauză pornește de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparația de către autorii excepției sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situației acestora ca fiind identică. Curtea a constatat, însă, că diferența rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancțiunile aplicate depășesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-și corespondent în noua legislație, situându-ne, astfel, în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât și de art. 6 din Codul penal actual, pe când în cazul celei de-a două categorii, în care se găsesc și autorii excepției, sancțiunile aplicate acestora nu depășesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată, însă, în Codul penal actual. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror pedeapsă definitivă depășește maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalității. 22. În ceea ce privește pretinsa discriminare între persoanele care au săvârșit faptele sub imperiul legii vechi și au fost condamnate sub imperiul acestei legi, și cele care, săvârșind faptele în aceleași condiții, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziții, prin Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situații identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), astfel că tratamentul juridic diferențiat este justificat și nu se poate vorbi despre existența unei discriminări (paragraful 36). 23. De asemenea, Curtea s-a pronunțat și asupra constituționalității dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, prin raportare la prevederi din Constituție invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții de lege, reținând că cele statuate prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, precitată, se aplică mutatis mutandis (paragraful 20). 24. În același sens este și Decizia nr. 735 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 februarie 2015. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 595 din Codul de procedură penală, față de care nu au fost formulate critici distincte. 25. Pentru argumentele expuse mai sus, Curtea constată că nu pot fi reținute nici criticile formulate cu privire la încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1) și ale art. 61 alin. (1) din Constituție, respectiv a prevederilor art. 6 și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 26. Cu privire la invocarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție, autorii excepției se rezumă la a reda textul din Constituție, fără a arăta, în mod concret, în ce constă contrarietatea dintre aceste prevederi constituționale și textul de lege criticat, astfel încât critica de neconstituționalitate nu poate fi reținută. Curtea Constituțională nu se poate substitui autorilor excepției în formularea unor critici de neconstituționalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituționale invocate nu susțin prin ele însele neconstituționalitatea textului de lege criticat. 27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal și ale art. 595 din Codul de procedură penală, respectiv cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Traian Ioan Halip în Dosarul nr. 5.032/193/2014 al Tribunalului Botoșani - Secția penală, de Cătălin Dumitru Buliga în Dosarul nr. 745/221/2014 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală, de Florentin Busuioc în Dosarul nr. 1.065/110/2014 al Tribunalului Bacău - Secția penală, de Eleonor Ruță în Dosarul nr. 5.941/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția penală și, din oficiu, de instanța de judecată în Dosarul nr. 671/112/2014 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și ale art. 595 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Botoșani - Secția penală, Tribunalului Hunedoara - Secția penală, Tribunalului Bacău - Secția penală, Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția penală și Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 mai 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică