DECIZIE nr. 413/2015

Augustin Zegrean - președinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, în forma modificată prin Legea nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, excepție ridicată de Violeta Vlașcu în Dosarul nr. 23.404/3/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 84D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autoarea excepției de neconstituționalitate a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia, iar partea Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a depus la dosar un punct de vedere prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 788 din 27 septembrie 2012. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Decizia civilă nr. 6.699 din 25 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 23.404/3/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, în forma modificată prin Legea nr. 239/2009. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurenta-reclamantă Violeta Vlașcu în cadrul soluționării unei cauze având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile a Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal prin care s-a respins acțiunea având ca obiect anularea deciziei din 13 aprilie 2010 prin care s-au stabilit două indemnizații în cuantum diferit (a doua de 600 lei) pentru creșterea celor doi copii proveniți dintr-o sarcină gemelară, drepturile fiind acordate începând cu data de 7 martie 2010. 6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile criticate care instituie, teoretic, o măsură socială de protecție a mamelor care au avut o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți în vederea susținerii financiare a acestora pentru primii 2 ani de viață ai copiilor contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), deoarece aduc o gravă atingere demnității umane, atâta vreme cât pentru cel de-al doilea copil rezultat dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, statul român acordă numai 600 lei, "sumă infimă și derizorie în contextul economic actual, date fiind nevoile financiare ale unei familii". Rezultă că "măsura socială adoptată este lipsită de fundament și este strict iluzorie prin cuantumul derizoriu, raportat la nevoile reale ale unui copil pentru o dezvoltare și o creștere decentă, rezonabilă, condiții pe care statul este obligat să le asigure astfel încât omul să se poată dezvolta efectiv într-un mediu sănătos și să nu existe premisele ca o atare dezvoltare să fie inhibată prin măsuri sociale strict teoretice, fără aplicabilitate concretă". 7. De asemenea, autoarea excepției susține că dispozițiile de lege criticate încalcă și art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece creează o disproporție vădită între mamele cu o sarcină simplă și copiii astfel rezultați și mamele cu sarcini gemelare împreună cu copiii născuți gemeni, tripleți sau multipleți. Astfel, nu se poate admite că, odată ce legiuitorul a stabilit o indemnizație în cuantum de 85%, cuantum diminuat ulterior cu 15% pentru nașterea unui copil, pentru cel de-al doilea copil ar fi suficientă suma de 600 lei, în condițiile în care aceștia ar trebui să beneficieze de aceleași drepturi recunoscute celuilalt. Astfel, nu poate fi pus semnul egalității între mamele care au născut un singur copil și cele care au născut deodată mai mulți copii, întrucât, dacă s-ar adopta punctul de vedere potrivit căruia, în cazul nașterii mai multor copii (deodată), pentru cel de-al doilea copil statul nu ar mai datora indemnizația în același cuantum, s-ar crea o vădită discriminare, fiind încălcat astfel principiul egalității de tratament. Punctul de reper în stabilirea indemnizației nu ar trebui să fie, așadar, numărul de sarcini, ci numărul de copii, la acesta urmând a se raporta valoarea reală a indemnizației de maternitate. În plus, norma legală criticată nu are finalitate juridică oportună, întrucât dă naștere în mod evident la situații injuste în împrejurări echivalente; spre exemplu, în cazul unui singur copil rezultat în urma nașterii se primește o indemnizație în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, iar dacă aceeași femeie naște un alt copil, la un anumit interval de timp, de exemplu, 2-3 ani, statul acordă aceeași indemnizație. Este evident că se creează o "discriminare pentru cel de-al doilea copil rezultat în urma unei sarcini gemelare și cel de-al doilea copil rezultat dintr-o a doua naștere, simplă de data aceasta". "Extrapolând ideea, textul în discuție creează o discriminare inclusiv pe motivul posibilității biologice de a procrea". În plus, arată că dreptul la indemnizație nu este ab initio numai al mamei, ci și al copilului deopotrivă, întrucât mama încasează sumele de bani în considerarea strict personală a copilului căruia i-a dat naștere. Chiar din titlul ordonanței de urgență rezultă că normele cuprinse în aceasta au fost edictate exclusiv în scopul susținerii familiei în vederea creșterii copilului, creștere care ar trebui să se realizeze în același fel pentru toate persoanele, iar nu în mod discriminatoriu. În concluzie, această discriminare nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică nu urmărește un scop legitim și nu există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite (indemnizație de 600 lei) și scopul urmărit (protecția efectivă a copilului și a mamei care îl crește în primii 2 ani de viață). 8. Totodată, consideră că dispozițiile de lege criticate contravin și art. 47 din Constituție, deoarece este evident că prin acordarea sumei de 600 lei statul nu a luat o măsură reală și efectivă de protecție socială fermă, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. În final, invocă Hotărârea din 16 septembrie 2010 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, privind interpretarea clauzei 2 punctul 1 din Acordul-cadru din Grecia privind concediul pentru creșterea copilului încheiat la 14 decembrie 1995. 9. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că dispozițiile criticate, în forma modificată prin Legea nr. 239/2009, nu contravin prevederilor constituționale ale art. 16. Natura indemnizației se desprinde din condițiile de acordare a acesteia, astfel încât instanța reține că aceasta este condiționată atât de concediul pentru creșterea copilului/copiilor, cât și de obligația realizării de venituri supuse impozitului pe venit, în ultimele 12 luni anterior nașterii copilului, menirea indemnizației fiind aceea de a suplini lipsa veniturilor părintelui în perioada concediului de creștere a copilului, lipsă care este aceeași (adică veniturile pe care le-ar fi realizat părintele), indiferent de numărul copiilor. Împrejurarea că, prin adoptarea Legii nr. 239/2009, legiuitorul a înțeles să vină cu o soluție de compromis între natura indemnizației și rațiunea stimulării creșterii natalității în condițiile în care s-a constatat o creștere a sarcinilor multiple, nu induce, în opinia instanței, concluzia că indemnizația ar fi fost consacrată ca drept al copilului. Astfel, legiuitorul a urmărit să realizeze un echilibru între faptul că lipsa veniturilor părintelui în perioada concediului de creștere a copilului, chiar dacă este aceeași, grevează mai mult situația materială a familiei în cazul nașterii de gemeni sau tripleți, coroborat cu intenția statului de a încuraja în acest fel creșterea natalității și faptul că indemnizația nu constituie, după cum rezultă din însăși configurația ei juridică, un drept al copilului, cum este, spre pildă, alocația de stat pentru copii, pentru a se pune problema egalității și nediscriminării, astfel încât să se acorde două indemnizații stabilite potrivit art. 1 alin. (1) din ordonanță, sau, după cum pretinde reclamanta, una din ele majorată chiar cu 600 lei. De altfel, autoarea excepției nu a adus critici de neconstituționalitate diferite față de cele analizate prin Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012 a Curții Constituționale. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depus la dosar de autoarea excepției, notele scrise ale părții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 239/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 15 iunie 2009, cu următorul cuprins: "Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere." Din actul de sesizare a Curții Constituționale reiese că această formă a textului criticat este aplicabilă litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, litigiu care are ca obiect anularea Deciziei din 13 aprilie 2010 prin care s-au stabilit două indemnizații în cuantum diferit (a doua de 600 lei) pentru creșterea celor doi copii proveniți dintr-o sarcină gemelară, drepturile fiind acordate începând cu data de 7 martie 2010. Ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistență socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 au fost modificate, cu următorul cuprins: "Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 1,2 ISR pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere." Însă, având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a se pronunța asupra textelor de lege cu care a fost sesizată, în redactarea pe care au avut-o acestea la momentul stabilirii pentru autorul excepției de neconstituționalitate a dreptului la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului, și anume art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, în forma modificată prin Legea nr. 239/2009. 14. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul social, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 26 alin. (1) referitor la viața familială și ale art. 47 privind nivelul de trai decent. 15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, referitor la dispozițiile Legii nr. 239/2009, prin care a fost modificat art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, în sensul reglementării majorării indemnizației pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere, dispoziții raportate la art. 16 și art. 47 din Constituție, s-a pronunțat prin Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012, respingând excepția de neconstituționalitate. Cu acel prilej, Curtea a arătat că nu ignoră cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2012, a arătat că acordarea, pentru perioada scursă de la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009, a unei singure indemnizații lunare, indiferent de numărul de copii rezultați în urma unei nașteri, nu poate fi concepută, o asemenea interpretare echivalând cu instituirea și menținerea unui tratament discriminatoriu (prin introducerea de distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă), pe de-o parte, între copiii proveniți din sarcini simple și sarcini multiple și, pe de altă parte, între copiii rezultați din sarcini multiple aflați în întreținerea părinților firești și cei adoptați, încredințați în vederea adopției, dați în plasament ori în plasament în regim de urgență sau aflați sub tutelă. 16. Curtea a constatat însă că aceste considerente nu aveau în vedere reglementarea adoptată prin Legea nr. 239/2009, când s-a prevăzut acordarea unui spor la indemnizația prevăzută de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 începând cu cel de-al doilea copil provenit dintr-o naștere gemelară, de tripleți sau multipleți. Din contră, Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut o distincție clară între situația persoanelor supuse reglementării anterioare Legii nr. 239/2009 și a celor care intrau sub incidența acestei legi. 17. Cât privește critica referitoare la încălcarea dreptului la un nivel de trai decent și a dreptului copiilor și tinerilor la un regim special de protecție, Curtea a reținut că indemnizația pentru creșterea copilului este o prestație de asistență socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiții corespunzătoare pentru creșterea copiilor. Această prestație este, între altele, o expresie a statului social, respectiv a obligației statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susținerea cetățenilor care, din motive obiective, se află în situații defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. De asemenea, acordarea indemnizației pentru creșterea copilului poate fi privită și ca o măsură de protecție a copiilor, așa cum dispune art. 49 alin. (1) din Constituție. Cu toate acestea, acordarea dreptului în discuție reprezintă pentru legiuitor o obligație de mijloace, ce depinde în mare măsură de contextul social și economic în care este reglementată și de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcție. Astfel, neavând o nominalizare expresă în Constituție, dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 reprezintă o opțiune a legiuitorului, acesta fiind liber ca, în funcție de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conținutul și limitele acestuia, precum și condițiile în care poate fi acordat și să le modifice, atunci când realitățile economice și sociale o impun. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a reconsidera jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. 19. Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că indemnizația al cărei cuantum este reglementat de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 se acordă, potrivit art. 1 și art. 5 din aceeași ordonanță, oricăruia dintre părinții firești ai copilului care beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, cu condiția ca, în ultimul an anterior nașterii datei copilului să fi realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În cazul sarcinilor gemelare, de tripleți sau multipleți, potrivit textului de lege criticat, cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o asemenea sarcină, începând cu al doilea copil. Față de această reglementare, nu pot fi reținute susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate în sensul că textul de lege criticat ar institui discriminări între mamele care au născut 2 copii la un interval de 2-3 ani (și care beneficiază de două indemnizații) și mamele care au născut gemeni (care beneficiază de o singură indemnizație), întrucât acestea nu se află în aceeași situație juridică, din perspectiva condiției impuse de legiuitor pentru primirea concediului și a indemnizației, și anume aceea ca, în ultimul an anterior nașterii datei copilului, să fi realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. 20. Pe de altă parte, chiar prin modificarea adusă, prin Legea nr. 239/2009, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, legiuitorul a eliminat inechitățile constatate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011, inechități constând în acordarea, pentru perioada scursă de la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009, a unei singure indemnizații lunare, indiferent de numărul de copii rezultați în urma unei nașteri. 21. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 1 alin. (3) din Constituție, privind statul social, Curtea reține că aceasta nu poate fi primită, de vreme ce Constituția nu prevede ca drept fundamental dreptul la o indemnizație pentru creșterea copilului, ci, potrivit art. 49 alin. (2) din Constituție, statul acordă alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecție socială a copiilor și a tinerilor se stabilesc prin lege. În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, a statuat că dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu este un drept constituțional, ci constituie una dintre măsurile de protecție socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituție. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. Totodată, prin Decizia nr. 455 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Curtea a statuat că "indemnizația pentru creșterea copilului constituie o măsură concretă de protecție socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a aduce atingere existenței dreptului în sine". 22. Curtea constată că nici dispozițiile art. 26 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată, nu sunt încălcate prin prevederile de lege criticate, deoarece acestea din urmă reglementează dreptul la concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și dreptul la indemnizație lunară reprezentând 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni, indemnizație care, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere, se majorează cu 600 lei. 23. În final, referitor la invocarea de către autoarea excepției de neconstituționalitate a Hotărârii din 16 septembrie 2010 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea reține că în Cauza C-149/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 267 din Tratatul pentru funcționarea Uniunii Europene de Dioikitiko Efeteio Thessalonikis (Grecia), în procedura Zoi Chatzi împotriva Ypourgos Oikonomikon, judecătorul național a solicitat Curții de Justiție a Uniunii Europene să clarifice interpretarea clauzei 2 pct. 1 din Acordul-cadru privind concediul pentru creșterea copilului încheiat la 14 decembrie 1995 (acord prevăzut în anexa la Directiva 96/34/CE a Consiliului din 3 iunie 1996 privind Acordul-cadru încheiat de UNICE, CEEP și CES, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/75/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997). Instanța de trimitere a pus la îndoială compatibilitatea legislației naționale de punere în aplicare a Acordul-cadru, care a acordat mamelor de gemeni o singură perioadă de concediu pentru creșterea copilului. Or, prin Hotărârea din 16 septembrie 2010, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că beneficiarii dreptului la concediu pentru creșterea copilului sunt exclusiv părinții, în calitatea lor de lucrători (paragraful 34), și că această clauză nu trebuie interpretată în sensul că nașterea de gemeni dă dreptul la un număr de concedii pentru creșterea copilului egal cu numărul de copii născuți. Cu toate acestea, interpretată în lumina principiului egalității de tratament, această clauză impune legiuitorului național să creeze un regim de concediu pentru creșterea copilului care, în funcție de situația existentă în statul membru respectiv, să asigure părinților de gemeni un tratament care să țină cont în mod corespunzător de necesitățile lor speciale. Este de competența instanței naționale să verifice dacă reglementarea națională îndeplinește această cerință și, dacă este cazul, să dea reglementării naționale menționate, în cea mai mare măsură posibilă, o interpretare conformă cu dreptul Uniunii (paragraful 75). 24. Având în vedere acestea, Curtea observă că, prin Legea nr. 239/2009, legiuitorul a reglementat corespunzător situația specială în care se află părinții de gemeni, tripleți sau multipleți, prevăzând, prin dispozițiile de lege criticate, majorarea cu 600 lei, pentru fiecare copil începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere, a indemnizației acordate unuia dintre părinți pe perioada concediului pentru îngrijirea copilului. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Violeta Vlașcu în Dosarul nr. 23.404/3/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, în forma modificată prin Legea nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean