…ularea contractului de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 947/13.05.2005. S-a aratat in motivare faptul ca pretul contractului de vanzare-cumparare mentionat in petitul actiunii este mult sub valoarea de piata a acestuia fiind astfel intrunite conditiile art. 80 alin 1 lit b din Legea nr. 85/2006 respectiv „prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita”. In drept au fost invocate prevederile art 80 alin 1 lit b si c din Legea…
…ioase, potrivit art.1306 Cod civil, in calitatea sa de avocat in cadrul Baroului Bucuresti; 2) neseriozitarea pretului cesiunii, potrivit art.1303 Cod civil, care a fost de 20.000 euro, fata de valoarea de piata de 14.000.000 euro; 3) cauza ilicita, deoarece diferenta dintre pretul incasat si cel de circulatie, adica 10.000.000 euro, ar fi putut sa fie incasat in echivalent de la Statul roman in baza dispozitiilor art.10/2001, iar prin…
…sati in cumpararea bunurilor sunt obligati sa faca dovada achitarii taxei de participare reprezentand 10% din pretul de pornire al licitatiei. Reclamanta, uzand de calitatea sa de creditor garantat al celor doi debitori, a solicitat prin adresa nr. 6992/07.11.2011 inregistra la parata sub nr. 179280 si 179283 din 07.11.2011 AFP O. sa constate faptul ca - raportat la calitatea sa - este exonerata de indeplinirea formalitatilor prevazute…
…rezentul cadru procesual, investit cu solutionarea cererii de prelungire a arestarii, nu va proceda la o interpretare complexa a probatoriului, lasand judecatorului fondului atributiile prev. de art. 63 Cpp. Pe alta parte se constata ca in perioada de timp de la precedenta cerere de prelungire a arestarii preventive probele administrate de procuror (pentru ca inculpatii nu au administrat nicio proba in combaterea celor invocate pentru a…
…1 din Lg.78/2000. Arata procurorul ca inculpatul RG, agent de politie la Postul de Politie F, jud.Calarasi, a pretins si primit de la denuntatorul SAA suma de 300 lei pentru a nu-l sanctiona contraventional pentru deteriorarea certificatului de inmatriculare si al vorignetei autoturismului Dacia 1310 nr. de inmatriculare x cu care se deplasa denuntatorul. Se mai arata ca stabilirea savarsirii infractiunii rezulta din procesul verbal de…
…a nr. 26185/19.10.2010, ambele emise de Primaria mun. Craiova, fara stirea sa, viciindu-i consimtamantul, sub pretextul ca vor obtine imediat despagubirile aferente, fara ca sotiei sale sa ii revina vreo cota parte din dreptul castigat, cotele cesionate fiind de 32% catre paratul C. C. I. si de 33% catre paratul A. R. M.. Reclamantul a sustinut deopotriva ca sotia sa, S. T., necunoscand viciile ascunse ale actului, a fost indusa in eroa…
…in contul creantei la 75% din valoarea acestuia de evaluare. Astfel, s-a facilitat vanzarea imobilului la un pretderizoriu fata de valoarea de evaluare. Vanzarea s-a efectuat la valoarea de 49800 lei – fata de valoarea de evaluare de 235.290 lei. In drept se invoca dispozitiile C. pr. civ. privitoare la executarea silita. Intimatul B. I. a formulat intampinare solicitand respingerea contestatiei la executare ca neintemeiata( filele 71…
…troductiva prezinta un caracter complex, in acelasi timp unitar, cu capete de cerere interdependente. Astfel, pretentiile reclamantelor se refera, pe langa cererile de desfiintare a actelor juridice subsecvente antecontractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1624/21 decembrie 2000, rectificarea inscrierilor operate in cartea funciara in baza actelor nule avand ca obiect terenul de sub nr. top 6446/2/2/2/2/2/2/2/2, radierea ip…
…fost considerate de instanta de apel ca fiind intemeiate. Notiunea de teren restituibil in natura a fost interpretata de instanta de apel ca fiind acel teren neconstruit sau neafectat de amenajari de utilitate publica. Aceasta interpretare a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art.10, art. 11 din Legea nr.10/2001 si art.10.3 din Normele metodologice de aplicare a legii. Nu in ultimul rand s-a retinut, in cuprinsul considerentele de…
…ului de vanzare cumparare autentificat sub nr.185/10.03.2005 de catre B.N.P. ....... pentru frauda la lege si pret neserios, contract intervenit intre Consiliul Local Babadag, Primaria Babadag, in calitate de vanzatori, si ....... si ......., in calitate de cumparatori (adjudecatari ai licitatiei publice din data de 09.02.2005), avand ca obiect imobilul situat in oras Babadag, ......., respectiv teren in suprafata de 1635 mp. In motivar…