InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Ineu

Reconstituire vechime in munca

(Sentinta civila nr. 85 din data de 25.01.2010 pronuntata de Judecatoria Ineu)

Domeniu Vechime in munca | Dosare Judecatoria Ineu | Jurisprudenta Judecatoria Ineu

ROMANIA
JUDECATORIA INEU                                                                 OPERATOR 2826
DOSAR NR_.

SENTINTA  CIVILA  NR.85/ 2010
Sedinta publica din 25 ianuarie 2010
Presedinte : _
 Grefier:_

S-a luat in examinare cauza civila privind cererea formulata reclamanta V. A. cu pirita Comuna C., prin Primarul comunei C., pentru  obligatie de a face.
La apelul nominal se prezinta pentru reclamanta avocat M.C.,lipsa fiind pirita.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care se constata ca s-a depus la dosar prin biroul de registratura la data de 15.01.2010 a completare la intimpinare, exemplarul doi fiind comunicat cu reprezentanta reclamantei pentru studiere.
          Fata de pozitia piritei, reprezentanta reclamantei arata ca, in speta se solicita emiterea unei adeverinte de catre pirita ca urmare a preluarii arhivei fostului CAP,, C,, respectiv ca urmare a reconstituirii vechimii in munca, reclamanta neavand carnet de munca, astfel ca in cazul acesteia reconstituirea vechimii in munca se realizeaza  de catre instanta.
          Solicita in probatiune audierea martorilor V.F. si S.S., martori mentionati si in cererea introductiva, pentru a se dovedi faptul ca reclamanta a prestat activitate in cadrul CAP ,,C,, in perioada anilor 1973-1984, martorii fiind prezentati fara citare la termenul de azi.
         Fata de cererea de probatiune formulata de reprezentanta reclamantei, avand in vedere obiectul probatiunii, obiectul dedus judecatii, prevederile art.296 din codul muncii modificat prin OUG nr.148/2008, precum si avand in vedere ca pirita este legal citata la termenul de azi, instanta admite cererea, procedand in continuare la ascultarea martorilor prezenti,V. F. si S. S. depozitiile acestora fiind consemnate in procese verbale atasate la dosar.
          Fata de probele administrate, reprezentanta reclamantei arata ca nu mai are alte cereri de formulat.
Instanta, constatand ca numai sunt alte cereri, declara faza probatorie incheiata si acorda cuvantul pentru dezbaterea cauzei pe fond.
Reprezentanta reclamantei solicita admiterea cererii asa cum a fost formulata si in scris, a se constata ca reclamanta are vechime in munca la CAP ,,C,, in perioada 1973-1984, si prin urmare a fi obligata pirita sa emita o adeverinta din care sa rezulte ca reclamanta are vechimea in munca pe aceasta perioada, fara cheltuieli de judecata.
           Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si timbru judiciar potrivit art.285 din codul muncii.

                                                  J U D E C A T A,

           Constata ca prin cererea inregistrata la aceasta instanta la data de 24.11.2009
scutita de plata taxei judiciare de timbru si timbru judiciar , reclamanta V.A. domiciliata in C, nr.489, jud. Arad a solicitat in contradictoriu cu pirita Comuna C., prin Primarul comunei C. cu sediul in C., str.Principala, nr.489, jud. Arad  sa fie obligata parata la eliberarea unei adeverinte de recunoastere a vechimii in munca pe perioada cuprinsa intre anii 1973-1984 inclusiv.
          Nu a solicitat cheltuieli de judecata.
In fapt, a arata ca a lucrat ca muncitor agricol in cadrul fostei CAP ,,C,, din anul 1965 pana in anul 1985 si a realizat o vechime totala in munca de 19 ani.
          La implinirea varstei standard de pensionare , s-a adresat Casei de Pensii A.cu o cerere in vederea deschiderii dreptului la pensie pentru limita de varsta, in conformitate cu prevederile Legii 19/2000 insa cererea a fost insa respinsa intrucat  nu indeplineste vechimea minima necesara deschiderii dreptului la pensie, perioada 1973-1984 neputand fi luata in calcul, nefiind facuta reconstituirea vechimii in munca pentru aceasta perioada.
Parata Comuna C. a refuzat sistematic sa completeze adeverinta privind vechimea in munca aferenta perioadei 1973-1984 pe motiv ca nu mai detine inscrisurile din aceea perioada, fiind-ui cauza un prejudiciu nebeneficiind de alte venituri.
          Prin urmare, a fost nevoita sa se adreseze instantei potrivit Decretului 92/1976 si art. 296 din c.muncii care prevede posibilitatea reconstituirii vechimii in munca pe baza unor inscrisuri sau alte probe din care sa rezulte existenta raporturilor de munca.
          In drept, s-au invocat prevederile art.296 c.muncii, prevederile Decretului nr.92/1976.
Pirita, Comuna C., prin Primarul comunei C. prin intampinarea depusa la fila 9 dosar , a solicitat respingerea actiunii intrucat, reclamantei i s-a emis adeverinta inca din anul 2001, cu privire la desfasurarea activitatii pina in anul 1972 inclusiv, potrivit Fisei individuale pentru pensie nr.404 intocmita de CAP Cermei, aflata in arhiva Primariei.
          Aceasta adeverinta a fost emisa in baza documentelor existente in arhiva, neaflandu-se in posesia altor inscrisuri decat fisa individuala de pensie nr.404, asumata sub semnatura originala a fostei contabila la CAP Cermei.
In probatiune au fost depuse acte scrise filele 4-18, 28,29, si au fost ascultati martorii V.F. si S.S., fila 34,35 dosar .
Examinand cererea reclamantei, pe baza considerentelor de fapt expuse punctual, a dispozitiilor legale aplicabile, apararile formulate de pirita ,precum si pe baza probelor de la dosar, instanta retine in fapt urmatoarele  :
Din adeverinta nr.39/18.01.2001 eliberata de pirita, fila 6 dosar, emisa in baza fisei individuale de pensie cu nr.404, fila 8 dosar, se retine ca reclamanta a desfasurat activitate in cadrul CAP,, C,, incepand cu anul 1965, pina in anul 1972 inclusiv ca muncitor agricol.
            La data de 22.05.2009, reclamanta a solicitat Casei Judetene de Pensii A., stabilirea dreptului la pensie potrivit prevederilor Legii nr.19/2000, cerere respinsa pe motiv ca nu indeplineste vechimea minima necesara deschiderii dreptului la pensie, perioada 1973-1984 neputand fi luata in calcul, in conditiile in care nu s-a facut reconstituirea vechimii in munca pentru aceasta perioada in conformitate cu Decretul nr. 92/1976.
          Pentru perioada aferenta anilor 1973-1984, reclamanta a solicitat paratei Comuna C. completarea unei adeverinte privind vechimea in munca aferenta  acestei perioada, insa aceasta a refuzat pe motiv ca nu mai detine inscrisurile din aceea perioada , respectiv ca nu are competenta de a emite aceasta dovada.
           Potrivit prevederilor HG nr.31/1991, in urma desfiintarii cooperativelor agricole de productie, arhiva existenta precum si documentele financiar-contabile si de evidenta a patrimoniului s-au transmis primariilor in a caror razi teritoriala si-au desfasurat activitatea.
          Pirita nu a contestat faptul ca este detinatoarea arhivei fostului CAP ,,C,, emitand anterior in favoarea reclamantei adeverinta nr. 39/18.01.2001.
          Potrivit art.1 din Decretul nr. 92/1976 al Consiliului de Stat al RSR , privind carnetul de munca,,Carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedeste vechimea in munca, vechimea neintrerupta in munca, vechimea neintrerupta in aceeasi unitate, vechimea in  functie, meserie sau specialitate, timpul lucrat in locuri de munca cu conditii deosebite, retributia tarifara de incadrare si alte drepturi ce se includ in aceasta,,.
Acelasi act normativ prev. la art. 11 alin. 1 ca datele privind activitatea depusa pe baza unui contract de munca se inscriu in carnetul de munca, asa cum acestea rezulta din contract sau din actele originale eliberate de unitati pe baza scriptelor pe care le detin.
          La art.13 este prevazut ca actele originale pe baza carora se fac inscrieri in carnetul de munca vor fi verificate, in ce priveste indeplinirea conditiilor legale de valabilitate - inainte de inscrierea in carnetul de munca - si vizate de catre jurisconsultul care asigura asistenta juridica a unitatii sau de o alta persoana cu pregatire corespunzatoare, delegata pentru acestea de conducerea unitatii. Actele originale de studii si calificare, certificatele de stare civila si livretul militar nu se vizeaza. Actele originale in baza carora s-au facut inscrierile in carnetul de munca se restituie titularului. Copiile ce se fac de pe aceste acte, certificate pentru conformitate cu originalul si vizate, se pastreaza de unitate. De pe certificatele de stare civila nu se fac copii.
              Potrivit art. 296 din c.muncii, modificat prin OUG  nr.148/2008 ,,vechimea in munca stabilita pana la data de 31 decembrie 2010 se probeaza cu carnetul de munca. Dupa data abrogarii Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, cu modificarile ulterioare, vechimea in munca stabilita pana la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei care nu poseda carnet de munca, de catre instanta judecatoreasca competenta sa solutioneze conflictele de munca, pe baza inscrisurilor sau a altor probe din care sa rezulte existenta raporturilor de munca. Cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogarii Decretului nr. 92/1976, cu modificarile ulterioare, se vor solutiona potrivit dispozitiilor acestui act normativ.
Angajatorii care pastreaza si completeaza carnetele de munca le vor elibera titularilor in mod esalonat, pana la data de 30 iunie 2011, pe baza de proces-verbal individual de predare-primire. Inspectoratele teritoriale de munca ce detin carnetele de munca ale salariatilor le vor elibera pana la data prevazuta la alin. 3, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului muncii, familiei si egalitatii de sanse."
          Ori, persoanelor care au prestat activitate in cadrul fostelor CAP, nu li s-a intocmit carnet de munca , ci carnet de membru cooperator, vizate lunar si anual, iar pentru  evidenta zilelor de munca  si contributia la casa de pensii se intocmeau fise individuale.
         In cazul reclamantei, aceste inscrisuri nu am mai fost regasite in arhiva existenta, desi reclamanta a prestat neintrerupt activitate si in perioada anilor 1973-1984 inclusiv, aspect neindoios rezultat din depozitiile martorilor V.F. si S.S., fila 34 si 35 dosar, si care de asemenea au desfasurat activitate in cadrul CAP ,,C,,.
         Art.14 din Decretul nr.92/1976, prevede procedura de reconstituire a vechimii in munca in cazul in care se dovedeste cu acte ca arhivele au fost distruse, procedura aplicabila si fostilor membrii cooperatori, sens in care a fost interpretat d catre Curtea Constitutionala prin Decizia nr.223/2002.
         Prin decizia amintita, Curtea Constitutionala a declarat ca dispozitiile art. 14 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca sunt neconstitutionale in masura in care anumite categorii de persoane sunt excluse de la posibilitatea reconstituirii vechimii in munca, in conditiile reglementate prin acest decret.
          In acest sens, a aratat ca ,,alin. 1 al art. 14 din Decretul nr. 92/1976 conditioneaza folosirea procedurii speciale pentru reconstituirea vechimii in munca, respectiv activitatea care s-a depus pe baza unui contract de munca, functia, meseria sau specialitatea, de dovedirea "cu acte" a faptului ca arhivele in care se pastrau documentele din care rezulta aceste situatii "au fost distruse". Aceasta conditionare limiteaza in mod nejustificat posibilitatea cetatenilor de a cere reconstituirea vechimii in munca. Imposibilitatea obtinerii unor acte doveditoare a activitatii depuse pe baza unui contract de munca nu este determinata, in cele mai frecvente cazuri, de distrugerea completa a unor arhive. Arhivele respective s-ar putea sa fi disparut, fara sa fie distruse, s-ar putea sa fi disparut ori sa fi fost distruse doar o parte din documente sau, datorita altor situatii similare, sa nu se mai gaseasca actele doveditoare a activitatii depuse de anumite persoane. Chiar si in cazul distrugerii unor arhive, rareori exista posibilitatea dovedirii cu acte a acestui fapt. Prin urmare, categoriile de cetateni care nu pot obtine acte oficiale pentru dovedirea activitatii depuse pe baza unui contract de munca si nici nu pot dovedi cu acte ca arhivele au fost distruse nu isi pot exercita drepturile in conditii egale cu celelalte categorii de cetateni, textul de lege examinat instituind o discriminare contrara prevederilor art. 16 alin. 1 din Constitutie.
          Cetatenii care nu mai sunt in activitate, precum si cei care nu pot dovedi cu acte faptul ca arhivele au fost distruse nu pot obtine confirmarea perioadei in care au depus activitate pe baza de contract de munca, confirmare care le-ar fi necesara pentru a putea beneficia de pensie sau de alte drepturi de asigurari sociale. Curtea constata, asadar, ca dispozitiile art. 14 din Decretul nr. 92/1976 sunt contrare si prevederilor art. 43 alin. 2 din Constitutie.
           Curtea retine, de asemenea, si incalcarea prevederilor art.21 din Constitutie prin ingradirea liberului acces la justitie, deoarece conditionarea stricta de textul de lege examinat a posibilitatii cetatenilor de a cere reconstituirea activitatii depuse pe baza de contract de munca ingradeste exercitiul dreptului unor categorii de cetateni de a solicita si de a obtine realizarea unor interese legitime prin intermediul justitiei.
           Curtea retine si in cazul dispozitiilor art. 14 alin.1 si 2 din Decretul nr. 92/1976, ca si in cazul dispozitiilor art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990, ca acestea nu sunt neconstitutionale pentru ca au recunoscut beneficiul acestor drepturi, ci pentru faptul ca il recunosc doar in favoarea unor categorii de cetateni, nu si in favoarea altora care, realmente, se afla in aceeasi situatie".
           Coroborand cele de mai sus ,rezulta ca reclamanta a prestat activitate in cadrul CAP ,,C,, in perioada afirmata, fiind indreptatita de a solicita piritei emiterea unei adeverinte in acest sens obligatie nascuta in sarcina piritei din lege.
Pentru considerentele aratate vazand in drept dispozitiile Decretului nr.92/1976 ,coroborat cu prevederile art.296 din c.muncii modificat prin OUG  nr.148/2008 urmeaza a se admite cererea formulata de reclamanta ,si pe cale de consecinta a fi obligata pirita sa emita in favoarea reclamantei adeverinta privind recunoasterea vechimii neintrerupte in munca la CAP Cermei in perioada 01.01.1973 - 31.12.1984 inclusiv, la raminerea irevocabila a hotaririi.
Vazand ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata, in drept  disp.art. 274 c.pr.civ nu se vor acorda.
Pentru aceste motive, in numele legii ,

          H O T A R A S T E,

Admite cererea formulata de reclamanta V.A. domiciliata in C., nr.489, jud. Arad in contradictoriu cu pirita Comuna C., prin Primarul comunei C cu sediul in C., str. Principala, nr.489, jud. Arad, pentru obligatie de a face si in consecinta ?
          -obliga pirita sa emita in favoarea reclamantei adeverinta privind recunoasterea vechimii neintrerupte in munca la CAP ,,C,, in perioada 01.01.1973 - 31.12.1984 inclusiv, la raminerea irevocabila a prezentei.
           Fara cheltuieli de judecata.
           Definitiva.
           Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
           Pronuntata in sedinta publica din 25 ianuarie 2010.

                  Presedinte                                                                Grefier
              

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Vechime in munca

Reconstituire vechime - Sentinta civila nr. 843 din data de 18.10.2017
3. Vechime continua in magistratura. Vechime in functii juridice asimilata vechimii in magistratura. Dreptul la plata celor 7 indemnizatii de incadrare lunare brute, prevazute de art.81 alineat 1 din Legea 303/2004 privind Statutul Magistratilor. - Sentinta civila nr. speta 7 din data de 14.01.2008
Ucenicie. Valorificare ca si stagiu de cotizare si vechime in munca. - Decizie nr. 535 din data de 05.04.2017
Vechime in magistratura. Activitatea de secretar de primarie. - Decizie nr. 40 din data de 19.01.2015
Spor vechime in munca. Clauza contract individual de munca. - Decizie nr. 1848 din data de 11.11.2013
Ucenicie. Stagiu de cotizare. - Decizie nr. 104 din data de 24.01.2011
Vechime in magistratura. Pot fi asimilate vechimii in magistratura numai anumite functii expres si limitativ prevazute de lege. - Decizie nr. 773 din data de 15.06.2009
Incadrarea locurilor de munca in conditii speciale necesita intrunirea cumulativa a criteriilor prevazute de HG nr.1025/2003. Nedepunerea documentatiei legale in termenul prevazut de lege. Stabilirea culpei in nerespectarea termenului. - Decizie nr. 442 din data de 16.04.2009
Inadmisibilitatea actiunii raportat la dispozitiile art. 14 si 15 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de munca. - Sentinta civila nr. 757/C din data de 09.10.2009
Vechime in magistratura. Activitatea de secretar de primarie. - Decizie nr. 40 din data de 19.01.2015
reconstituire vechime in munca - Sentinta civila nr. 1868 din data de 28.02.2011
Gradul de pericol social ridicat, individualizarea sanctiunii aplicate, primirea persoanelor la munca fara contract - Sentinta civila nr. 1147 din data de 07.10.2013
Proportionalitatea sanctiunii raportat la contraventia comisa - Sentinta civila nr. 1134 din data de 01.10.2013
Conditii pentru aplicarea sanctiunii avertismentului - Sentinta civila nr. 1132 din data de 01.10.2013
Prezumtia de nevinovatie, masurarea valorii vitezei cu aparat omologat - Sentinta civila nr. 959 din data de 17.07.2013
Dovada notificarii debitorului, conditii de admisibilitate a actiunii pentru pronuntarea unei hotarari care tine loc de contract - Sentinta civila nr. 960 din data de 17.07.2013
Nerespectare a masurilor privind incredintarea minorului - Sentinta penala nr. 135 din data de 02.12.2013
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 666 din data de 05.04.2013
Stabilirea dreptului de proprietate privata, pentru obligatie de a face - punere in posesie - Sentinta civila nr. 628 din data de 01.04.2013
Anularea procesului verbal de contraventie - Sentinta civila nr. 2343 din data de 06.11.2013