Prin sentinta civila nr. 2246/E din 29 septembrie 2003 pronuntata de Tribunalul Iasi s-a respins actiunea promovata de reclamantul F. G. in contradictor cu parata S.C."Lynx" SRL Iasi.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca intre parti a intervenit un contract de prestari servicii, care este de natura comerciala, si ca, potrivit acestuia, reclamantului ii revenea obligatia de a elabora si reactualiza, permanent, "Manualul de asigurare a calitatii", precum si "Procedurile functiilor de sistem AQ", de a acorda consultanta de specialitate in perioada de implementare, auditare si evaluare si de a participa ca instructor si consultant la programul de instruire si pregatire a personalului si auditorilor.
In afara scrisorii de raspuns nr. 134 din 21 martie 2002 nu exista nici o dovada care sa ateste cand a executat reclamantul serviciile de consultanta, daca ele faceau sau nu parte din categoria celor contrafacute, daca beneficiarul a primit si acceptat ca fiind corespunzatoare respectiva prestatie si daca pretul pretins a fost stabilit in conformitate si in limita convenita, in conditiile in care nu se cunoaste cand a inceput programul si pe ce perioada a continuat el si daca s-a intocmit vreo programare pentru executarea prestatiei mentionate in anexa nr. 1 pct. 5 la contract si daca ea a fost respectata.
Chiar daca adresa nr.134 din 21 martie 2004 poarta sigiliul societatii parate si o semnatura indescifrabila, ea nu poate constitui o recunoastere a primirii prestatiei contractate, atata timp cat nu s-a dovedit ca cel care a semnat-o are calitatea de a angaja in mod legal societatea beneficiara si cat reprezentantul legal al acesteia contesta ca cel care a semnat avea mandat de reprezentare.
Curtea, examinand cererea de recurs si dosarul de fond, a constatat ca recursul este fondat avandu-se in vedere urmatoarele considerente:
La data de 15 septembrie 2001 intre parti s-a incheiat contractul de asistenta tehnica nr. 907 avand ca obiect prestarea activitatilor de asistenta tehnica si consultanta in vederea certificarii Sistemului de Asigurare a Calitatii 150-9901/95.
Din probele existente la dosarul de fond rezulta cu certitudine ca reclamantul-recurent a efectuat prestatiile cuvenite, parata-intimata mentionand expres calitatea de expert consultant al recurentului si ca urmeaza a supune procedurilor de certificare lucrarea, ceea ce inseamna ca aceasta operatiune de consultanta si instruire a personalului era incheiata.
In mod gresit s-a retinut ca adresa nr. 134 din 21 martie 2002 nu poate constitui o recunoastere a primirii prestatiei contractate pentru lipsa mandatului de reprezentare aceasta fiind o culpa a paratei - intimate, ceea ce este prohibit de principiile generale ale art.108 Cod procedura civila.
Totodata se va observa ca cel care a semnat in numele firmei, era de fapt reprezentantul imputernicit al administratorului, ceea ce nu a fost observat de instanta de fond.
Desi in contract era precizat in mod expres ca onorariul trebuia achitat lunar, partile au convenit ca acest onorariu sa fie cumulat pe mai multe luni in functie de lichiditatile debitoarei.
Din adresa nr. 134 din 21 martie 2002 rezulta fara dubii ca intimata face promisiunea ca in luna aprilie 2002 "se va achita onorariul cumulat pe 6 luni prevazut in contract".
Nu poate fi pus la indoiala acest raspuns, deoarece forma sa solemna si certificata nu a fost pusa la indoiala de societate si a fost semnata de o persoana abilitata de a semna acte oficiale, imputernicita de administratorul societatii.
Prin decizia comerciala nr. 128/22.03.2004 s-a admis recursul, modificand sentinta nr. 2246/29.09.2003 a Tribunalului Iasi in sensul ca admite actiunea formulata de reclamanta.
Decizia comerciala nr. 128/22.03.2004
Contract de prestari servicii. Executarea contractului. Dovezi.
Decizie nr. 128 din data de 22.03.2004
pronunțată de Curtea de Apel Iasi
Sursa: Portal.just.ro