Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Calcularea termenului de declarare a apelului. Termenul de declarare a apelului este de 10 zile de la pronuntare sau de la comunicare si se calculeaza conform art. 186 alin. 2 Cod procedura penala. Decizie nr. 140 din data de 24.02.2004
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Tribunalul Iasi a fost investit cu solutionarea apelului declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, la data de 5 mai 2003, impotriva sentintei penale 1937/17.04.2003 a Judecatoriei Iasi.
Prin decizia penala 1137/21 octombrie 2003, Tribunalul Iasi a respins ca tardiv formulat apelul parchetului motivand ca in raport de data pronuntarii hotararii, termenul de apel care curge in conformitate cu art. 363 alin. 2 pentru procuror de la data pronuntarii, s-a implinit la 28 aprilie 2003.
Cum apelul a fost inregistrat la data de 5 mai 2003, a considerat ca s-a depasit termenul si in conformitate cu art. 379 al. 1 pct 1 lit. a respins ca tardiv apelul parchetului.
In recursul parchetului a fost casata decizia si trimisa cauza la Tribunalul Iasi, pentru solutionarea apelului pe fond.
In speta, ziua de 28 aprilie 2003, retinuta de instanta de apel ca fiind ultima zi de declarare a apelului, a fost a doua zi de Pasti. Conform articolului 1 din Legea nr. 75/1996 - a doua zi de Pasti este libera, nelucratoare.
Prin Hotararea Guvernului nr. 369/2003, au fost declarate nelucratoare si zilele urmatoare de 29 si 30 aprilie si 1-4 mai 2003. Prima zi lucratoare a fost ziua de luni 5 mai 2003, data la acre a fost inregistrat apelul declarat de parchet.
Apelul fiind declarat cu respectarea dispozitiilor articolului 363 alin. 1 si art. 186 alin. 2 si 4 Cod procedura penala, nelegal instanta de apel a solutionat cauza pe exceptia de tardivitate.
Decizia penala nr. 140/ 24.02. 2004

Sursa: Portal.just.ro