Diminuarea salariului cu 25% nu incalca prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1
Decizia civila nr.667/ 14.04.2011 a Curtii de Apel Galati
Curtea a apreciat ca nu sunt incalcate prevederile art. 1 din Protocolul
nr. 1, jurisprudenta CEDO indicata de recurenti neavand legatura cu speta de fata.
Cauza Muresanu contra Romaniei din 15 iunie 2010 nu reprezinta un precedent in situatia de fata, dat fiind cadrul juridic fundamental diferit, reclamantul obtinuse o hotarare judecatoreasca prin care autoritatile erau obligate la plata unui anumit salariu deci "bunul" in sensul Conventiei era creanta de natura salariala stabilita printr-o hotarare judecatoreasca executorie. Jurisprudenta impotriva Romaniei (Aurelia Popa contra Romaniei din 26 ianuarie 2010) priveste numai ipoteza neexecutarii unor hotarari judecatoresti si nu vizeaza situatia diminuarii prin lege, a cuantumul salariului.
In aceasta privinta, CEDO face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua sa primesti in viitor un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul castigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (cauza Lelas contra Croatiei).
De aceea, in cele mai cunoscute cauze ale CEDO privind salariile, sunt stabilite unele principii: Hotararea Marii Camere in cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei din 19 aprilie 2007 prin care s-a statuat ca "Conventia nu confera dreptul de a continua sa primesti un salariu intr-un anumit cuantum(_) O creanta poate fi considerata o valoare patrimoniala in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 daca are o baza suficienta in dreptul intern"; Hotararea Kechko contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 prin care s-a statuat ca " (_) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, facand modificarile legislative necesare."
O astfel de ingerinta din parte statului nu este de tipul "privarii de proprietate" (de exemplu, hotararea Aizupura Ortiz contra Spaniei din 2 februarie 2010 unde pierderea unei pensii complementare este analizata din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor iar Curtea nu analizeaza situatia reducerii salariilor ca si cum ingerinta ar fi o "privare de proprietate"). Deci, lipsa unei despagubiri pentru ingerinta nu conduce imediat la o concluzie ca s-a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 .
Statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea a constatat ca nu este rolul sau de a verifica in ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor in care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei (cauza Wioczorek contra Poloniei din 8 decembrie 2009).
Atunci cand necesitatea interventiei statului rezulta din consecintele pe care criza economica internationala le produce asupra deficitului bugetar, marja de apreciere este si mai mare.
Concret, se putea ajunge la o concluzie a incalcarii Conventiei doar in functie de circumstantele concrete ale fiecarui caz in parte, atunci cand fiecare reclamant demonstra ca a suportat o sarcina disproportionata si excesiva fata de imprejurari concrete (de exemplu situatia financiara a familiei, alte mijloace subzistenta etc.). Doar a afirma ca reducerea salariului cu 25% a incalcat Protocolul nr. 1 din Conventie fara nici o dovada in acest sens privind circumstantele personale ale fiecarui reclamant in parte nu poate fi acceptat de catre instanta.
De asemenea, in analiza de proportionalitate trebuie tinut cont si de caracterul temporar al masurii iar decizia se ia de la caz la caz, avand in vedere marja mare de manevra recunoscuta statului de catre CEDO deci numai in cazuri cu adevarat exceptionale s-ar putea ajunge la incalcarea Conventiei. In acest context, recurentii pierd din vedere faptul ca exista o despagubire pentru reducerea salariului prin cresterea salariilor de baza cu 15 % fata de nivelul salariului din octombrie 2010 potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010: "Incepand cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%.
(2) Incepand cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunara bruta/salariul lunar brut, indemnizatia bruta de incadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii."
Deci, reducerea salariilor cu 25% a avut un caracter temporar, efectele acestei masuri diminuandu-se de fapt, la o reducere cu 10% incepand cu luna ianuarie 2011 deci nu se pune problem,a unei absente totale a despagubirilor asa cum gresit sustin recurentii.
In concluzie, nu exista jurisprudenta CEDO care sa garanteze dreptul de a continua sa primesti un salariu intr-un anumit cuantum, jurisprudenta indicata fiind cu caracter general.
Obligatia prevazuta in Contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara nu are nici o aplicabilitate in speta de fata, raportat la obiectul actiunii care este o obligatie de a da, respectiv de achitare a unor drepturi salariale. Obligatia inscrisa in art. 15 din acest Contract este o obligatie de a face in sensul de diligenta si nu de rezultat.
De asemenea, acelasi articol prevede sanctiunea nulitatii absolute fara sa indice la ce act juridic s-ar putea aplica aceasta sanctiune, putandu-se retine din interpretarea gramaticala ca se refera la actele normative (cu toate ca nu exista notiunea de nulitate absoluta a unei legi ci doar neconstitutionalitatea acesteia). In legatura cu acest aspect, corect prima instanta a aratat ca Legea nr. 118/2010 a fost suspusa verificarii constitutionalitatii iar Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 874/23.06.2010, a constatat ca dispozitiile art. 1-8 din acest act normativ sunt constitutionale astfel ca sustinerile recurentilor sunt nefondate.