Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Actiune in daune contra statului. Decizie nr. 657 din data de 14.11.2008
pronunțată de Curtea de Apel Galati

Termenul de 3 ani de formulare a actiunii in repararea pagubei pricinuite prin retinerea in penitenciar fara mandat, curge din momentul studierii dosarului de securitate.

Decizia civila 657/R din 14.11.2008 a Curtii de Apel Galati

Prin cererea formulata reclamantul M.D. a solicitat obligarea paratului Statul Roman prin M.F.P. la plata de daune pentru perioada 30.03.1960 - 30.03.1962, cat a fost detinut in penitenciar nelegal, in lipsa unei hotarari de condamnare sau mandat legal.
Prin sentinta civila nr. 8375/2007, instanta a admis in parte actiunea si a obligat St. Rom. prin M.F.P. la plata sumei de 36.550 euro si cheltuieli de judecata.
Instanta a respins exceptia autoritatii de lucru judecat, intrucat pretentiile din prezenta actiune vizeaza daune morale pentru o alta perioada decat cea avuta in vedere printr-o sentinta anterioara - nr. 218/2005 a Tribunalului Galati.
S-a respins totodata si exceptia prescriptiei dreptului la actiune avand in vedere ca temeiul actiunii a fost art.998-999 Cod civil.
Pe fond, s-a apreciat ca masura retinerii reclamantului a fost ilegala.
Sentinta a fost mentinuta prin respingerea apelului Statul Roman prin M.F.P.
Paratul a declarat recurs, prin decizia civila nr. 657/2008 a Curtii de Apel Galati s-a modificat atat decizia de apel cat si sentinta si s-a respins actiunea ca prescrisa pentru urmatoarele considerente:
Tribunalul si-a motivat solutia de respingere a exceptiei prescriptiei pe faptul ca reclamantul a aflat ca retinerea sa a fost nelegala doar in momentul studierii dosarului sau de securitate.
Insa, din actele depuse la filele 31-33 dosar fond,rezulta ca reclamantul a studiat dosarul securitatii la data de 02.07.2003.
Potrivit art.8 din Decretul nr.167/1958, prescriptia dreptului la actiunea in repararea pagubelor pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea.
Asadar, termenul de actiune de 3 ani prevazut de art.3 din Decretul nr.167/1958 a inceput sa curga de la data studierii dosarului de catre reclamant, respectiv de la data de 02.07.2003, iar promovarea actiunii la data de 05.07.2006 depaseste acest interval.

Sursa: Portal.just.ro