1). Anulare proces-verbal emis de Administratia Nationala "Apele Romane" - Sistemul de Gospodarire a Apelor Braila, in temeiul H.G..nr.472/2000, privind unele masuri de protectie a calitatii resurselor de apa. Competenta instantei.
Tribunalul Braila prin sentinta nr.150 din 9 noiembrie 2005 a dispus declinarea de competenta a cauzei, in favoarea Judecatoriei Braila, retinand in motivare ca, prin procesul verbal a carui anulare se solicita au fost incalcare H.G. nr.472/2000, in ce priveste depasirea de catre beneficiar - in speta reclamanta - a concentratiilor maxime admise ale poluantilor din apele uzate evacuate.
Curtea de Apel a mentinut punctul de vedere exprimat, respingand recursul reclamantei, privitor la competenta Tribunalului de a solutiona cauza, ca prima instanta.
In motivarea deciziei, Curtea, a stabilit ca procesul-verbal atacat, nu are caracter administrativ, iar in calificarea naturii juridice a actului, nu se are in vedere numai autoritatea care l-a emis, pentru a fi supus controlului de legalitate al instantei contenciosului administrativ.
In speta, actul in sine, a fost intocmit de persoane abilitate in temeiul H.G. nr.472/2000, dar in ce priveste depasirea concentratiei maxime admise ale poluantilor din apele uzate evacuate in fluviul Dunarea, au fost facute avand in vedere dispozitiile art.5 alin.4 din Anexa 5 la O.U.G. nr.107 din 5 septembrie 2002.
O.G.nr.107/2002, stabilind ca nerespectarea regimului concentratiilor poluantilor din apele uzate, sunt considerate abateri si se sanctioneaza ca atare, impotriva acestor constatari putandu-se face plangere la judecatorie, implicit s-a apreciat ca, procesul-verbal intocmit in executarea dispozitiilor din actul normativ precizat, nu este un act administrativ si drept urmare, nici competenta de a solutiona litigiul privind legalitatea sa, nu poate fi stabilita in favoarea instantei de contencios.