Potrivit prevederilor art. 80 alin. 1 din Codul muncii, in cazul in care concedierea a fost efectuata in mod nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Prin urmare, fata de formularea din textul legal mentionat, rezulta ca ne aflam intr-una din ipotezele in care instanta este obligata sa se pronunte din oficiu si asupra obligarii angajatorului la plata despagubirilor, chiar in lipsa unei cereri exprese in acest sens.
Notiunea de lucru cerut cuprinsa in art. 509 pct. 1 din Codul de procedura civila include si situatia in care instanta era obligata sa se pronunte din oficiu asupra unei chestiuni, indiferent daca partile au formulat sau nu o cerere expresa si a omis sa o faca.
De vreme ce instanta de judecata a dispus anularea deciziei de concediere, intra in functiune principiul retroactivitatii, nulitatea producand efecte nu numai pentru viitor ci si pentru trecut, presupunand inlaturarea efectelor actului concedierii care s-au produs intre momentul la care concedierea a avut loc si cel al anularii sale. Din acest principiu decurge si prevederea legala privind obligativitatea acordarii despagubirilor angajatului egale cu drepturile de care a fost deposedat prin actul nelegal al angajatorului, nefiind nevoie de solicitarea salariatului in acest sens, acesta fiind un drept al sau la care nu ar putea renunta, in conformitate cu prevederile art. 38 din Codul muncii
Codul de procedura civila: art. 22 alin. 6, art. 509 alin. 1 pct. 1;
Codul muncii: art. 80 alin. 1.
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de revizuire formulata si inregistrata pe rolul Curtii de Apel Targu-Mures la data de 11.11.2014 sub nr. 396/43/2014, revizuentul M. V. a solicitat schimbarea in parte a deciziei nr. 572/A din 26.09.2014 pronuntate de Curtea de Apel Tg.-Mures, in dosarul nr. 2546/96/2013, in sensul obligarii intimatei parate S. N. A. M. SA Bucuresti la plata catre apelantul reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu toate celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat in calitate de salariat pentru perioada 01.06.2013 - 26.09.2014, data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 575 din 29.04.2013, precum si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata efectuate in calea de atac a revizuirii.
In motivarea cererii de revizuire, revizuentul a aratat ca anuland decizia de concediere, instanta era obligata sa se pronunte din oficiu cu privire la obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, in conformitate cu dispozitiile art. 80 alin. 1 din Codul muncii, chiar si in lipsa unei cereri exprese in acest sens.
Revizuentul a aratat ca este incident in cauza motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedura civila, nepronuntarea asupra unei chestiuni asupra carei instanta era obligata din oficiu sa se pronunte echivaland cu minus petita, prin raportare la prevederile art. 22 alin. 6 din Codul de procedura civila.
In drept, revizuentul a invocat prevederile art. 509 alin. 1 pct. 1, art. 453 - art. 454 din Codul de procedura civila.
Intimata S. N. A. M. SA a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, in principal ca urmare a admiterii exceptiei inadmisibilitatii, iar in subsidiar ca nefondata.
In acest sens, intimata a aratat ca cererea de revizuire este inadmisibila, intrucat revizuentul nu a formulat un capat de cerere privind obligarea angajatorului la plata unei despagubiri prin cererea de chemare in judecata, neaflandu-ne in situatia in care instanta nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut. O solutie contrara ar echivala cu incalcarea principiului disponibilitatii.
Pe fond, intimata a aratat ca chestiunile puse in discutie in cererea de revizuire nu au format obiectul judecatii pe fond, nefiind incident motivul de revizuire invocat de revizuent.
In subsidiar, s-a aratat ca, in ipoteza admiterii cererii de revizuire, despagubirile ar trebui acordate incepand cu data de 07.06.2013, iar nu incepand cu 01.06.2013 cum a solicitat revizuentul, intrucat 07.06.2013 a fost data la care a incetat contractul individual de munca, fata de imprejurarea ca termenul de preaviz a inceput sa curga de la data de 10.05.2014.
S-a atasat la dosarul cauzei, dosarul nr. 2546/96/2013 al Curtii de Apel Tg.-Mures si s-au depus, in probatiune, urmatoarele inscrisuri: Notificarea nr.8041/16.10.2014, extras din decizia nr. 572/A/2014, raspuns notificarea nr. 8041/20.10.2014, dovada platii catre revizuent a cheltuielilor de judecata, Decizia nr. 114/06.11.2014.
Analizand cererea de revizuire formulata, instanta a constatat urmatoarele:
Prin Decizia nr. 572/A din 26.09.2014 a Curtii de Apel Tg.-Mures s-a admis apelul declarat de reclamantul M. V., impotriva Sentintei civile nr. 178 din 23 ianuarie 2014 a Tribunalului Harghita, pronuntate in dosarul nr. 2546/96/2013, s-a schimbat in parte sentinta atacata, in sensul ca s-a admis in parte actiunea formulata de reclamantul M. V., in contradictoriu cu parata S. N. A. M. SA si s-a anulat Decizia nr. 575 din 29 aprilie 2013, emisa de Directorul General al S.N.A.M. SA, fiind mentinute celelalte dispozitii ale hotararii. Totodata, intimata S. N. A. M. SA a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1.000 lei, in favoarea reclamantului.
Potrivit prevederilor art. 509 alin. 1 din Codul de procedura civila, poate fi supusa revizuirii o hotarare pronuntata asupra fondului sau care evoca fondul, cererea de revizuire fiind admisibila sub acest aspect, intrucat decizia ce face obiectul prezentei cai extraordinare de atac evoca fondul.
Revizuentul a invocat in sustinerea cererii sale motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedura civila, respectiv imprejurarea ca instanta nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut.
Sunt reale sustinerile intimatei referitoare la imprejurarea ca reclamantul nu a formulat prin cererea de chemare in judecata un capat de cerere privind obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
Cu toate acestea, potrivit prevederilor art. 80 alin. 1 din Codul muncii, in cazul in care concedierea a fost efectuata in mod nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Prin urmare, fata de formularea din textul legal mentionat, rezulta ca ne aflam intr-una din ipotezele in care instanta este obligata sa se pronunte din oficiu si asupra obligarii angajatorului la plata despagubirilor, chiar in lipsa unei cereri exprese in acest sens. Ca este asa, rezulta si din modalitatea de formulare a alin. 2 si 3 ale aceluiasi articol, in cuprinsul carora legiuitorul precizeaza ca repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere se face numai la solicitarea salariatului.
Argumentele intimatei in sensul ca pronuntarea de catre instanta asupra unei chestiuni care nu s-a solicitat prin cererea de chemare in judecata ar constitui o incalcare a principiului disponibilitatii, nu poate fi primita, intrucat, potrivit prevederilor art. 22 alin. 6 din Codul de procedura civila judecatorul trebuie sa se pronunte asupra tot ceea ce s-a cerut, fara insa a depasi limitele investirii, in afara de cazurile in care legea dispune altfel. Situatia reglementata de art. 80 alin. 1 din Codul muncii este una din cele in care prin lege se dispune altfel.
Prin urmare, notiunea de lucru cerut cuprinsa in art. 509 pct. 1 din Codul de procedura civila include si situatia in care instanta era obligata sa se pronunte din oficiu asupra unei chestiuni, indiferent daca partile au formulat sau nu o cerere expresa si a omis sa o faca. Din aceasta perspectiva cererea de revizuire nu este inadmisibila, instanta urmand sa respinga exceptia invocata de intimata.
Fata de cele retinute anterior, instanta a constatat ca prin decizia a carei revizuire se solicita instanta a dispus anularea deciziei de concediere, omitand a se pronunta asupra obligarii angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, desi era obligata sa o faca din oficiu, fiind astfel incident motivul de revizuire reglementat de art. 509 pct. 1 din Codul de procedura civila.
Asa fiind, instanta urmeaza a dispune schimbarea in parte a deciziei atacate, in sensul obligarii intimatei la plata catre apelantul M. V. a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat in calitate de salariat pentru perioada cuprinsa intre data incetarii contractului individual de munca si data ramanerii definitive a hotarari judecatoresti prin care s-a dispus anularea concedierii.
Instanta a constatat ca sunt intemeiate apararile formulate de intimata cu privire la data de la care i s-ar cuveni reclamantului despagubirile, retinand in acest sens ca aceasta este 07.06.2013, iar nu 01.06.2013 cum a solicitat revizuentul. Astfel, chiar daca in cuprinsul deciziei de concediere s-a mentionat ca data incetarii contractului individual de munca al reclamantului este 31.05.2013, termenul de preaviz a inceput sa curga numai la data comunicarii deciziei cu reclamantului, respectiv 10.05.2013, conform dovezii de comunicare aflata la fila 59 in dosarul primei instante, termenul implinindu-se la 07.06.2013. Aceasta imprejurare rezulta si din nota de lichidare depusa de reclamant la fila 10 in dosarul primei instante, in cuprinsul careia se specifica faptul ca incetarea contractului individual de munca a avut loc la data de 07.06.2013, aceasta fiind, prin urmare data de la care reclamantul avea dreptul la despagubiri.
In aceeasi ordine de idei, instanta urmeaza a inlatura argumentele intimatei expuse cu ocazia concluziilor pe fond, in sensul ca data de la care reclamantul ar avea dreptul la despagubiri ar fi data pronuntarii sentintei civile nr. 178 din 23.01.2014 de catre Tribunalul Harghita, pe considerentul ca de la acea data reclamantul se putea angaja, intrucat lipsirea salariatului de aceste drepturi reprezinta un prejudiciu efectiv suferit, indiferent daca intre data concedierii si cea a ramanerii definitive a hotararii prin care s-a anulat decizia de concediere a realizat sau nu venituri din alte surse. De vreme ce instanta de judecata a dispus anularea deciziei de concediere, intra in functiune principiul retroactivitatii, nulitatea producand efecte nu numai pentru viitor ci si pentru trecut, presupunand inlaturarea efectelor actului concedierii care s-au produs intre momentul la care concedierea a avut loc si cel al anularii sale. Din acest principiu decurge si prevederea legala privind obligativitatea acordarii despagubirilor angajatului egale cu drepturile de care a fost deposedat prin actul nelegal al angajatorului, nefiind nevoie de solicitarea salariatului in acest sens, acesta fiind un drept al sau la care nu ar putea renunta, in conformitate cu prevederile art. 38 din Codul muncii.
Totodata, instanta a retinut ca data pana la care revizuentul are dreptul la acordarea despagubirilor in discutie este 26.09.2014, data incetarii de drept a contractului individual de munca in baza dispozitiilor art. 80 alin. 3 din Codul muncii.
Pentru considerentele expuse, in temeiul prevederilor art. 513 alin. 4 din Codul de procedura civila, instanta a admis cererea de revizuire, cu consecinta schimbarii in parte a deciziei civile nr. 572/A din 26.09.2014 pronuntate de Curtea de Apel Tg.-Mures in dosarul nr. 2546/96/2013, in sensul obligarii intimatei la plata catre apelantul M. V. a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta in calitate de salariat in perioada 07.06.2013 - 26.09.2014.
Fiind in culpa procesuala, in temeiul dispozitiilor art. 453 din Codul de procedura civila, intimata S. N. A. M. SA a fost obligata la plata catre revizuentul M. V. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocatial, conform chitantei nr. 329 din 21.11.2014.