Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Legea 10/2001. Incidenta dispozitiilor art. 11 alin. 1 din lege. Rambursarea sumei primite cu titlu de despagubire Decizie nr. 74/A din data de 14.04.2006
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Potrivit dispozitiilor art. 11 alin. 1 din Legea 10/2001, in cazul in care persoana este indreptatita a primi o despagubire, restituirea este conditionata de rambursarea sumei reprezentand valoarea despagubirii primite, actualizata cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislatiei in vigoare.
Prin urmare in cazul in care instanta a stabilit dreptul reclamantului la masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce nu poate fi restituit in natura datorita instrainarii acestuia catre fostul chirias , la stabilirea acestor masuri trebuie dedusa suma primita cu titlu de despagubiri cu ocazia preluarii imobilului de catre stat
Prin sentinta civila nr. 1195 din 12 noiembrie 2004, Tribunalul Mures a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Consiliul Local Sighisoara, invocata de paratii Primaria municipiului Sighisoara si Consiliul Local Sighisoara si in consecinta a respins cererea formulata de reclamantul B. A. in contradictoriu cu paratul Consiliul Local Sighisoara, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
De asemenea, a respins cererea formulata de reclamantul B. A. in contradictoriu cu parata SC ATT SA Sighisoara, ca urmare a admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, invocate din oficiu.
Prin aceeasi hotarare a fost admisa cererea formulata de reclamantul B. A., in contradictoriu cu Primaria municipiului Sighisoara si in consecinta:
- s-a anulat Dispozitia nr. 497 din 30 iunie 2003, emisa de parata;
- s-a dispus restituirea in natura i n favoarea reclamantului, in calitate de mostenitor al numitei B. E. M. a apartamentului nr. 2 din imobilul situat in Sighisoara, str. St.O.Iosif, nr. 39, judetul Mures, inscris in CF nr. 5798 Sighisoara, nr. top. 851/1, 852, aflat in administrarea SC ATT SA Sighisoara si in chiria numitului D. F., conform contractului de inchiriere nr. 713 din 9 mai 1999, compus din o camera, in suprafata de 21,90 mp., bucatarie in suprafata de 12,40 mp., pivnita in suprafata de 6 mp. Si spalatorie de 10,05 mp., pre cum si a terenului in suprafata de 1259 mp., situat la aceeasi adresa administrativa si inscris in aceeasi carte funciara;
- s-a stabilit in favoarea reclamantului dreptul la masuri reparatorii in echivalent pentru apartamentul nr. 1 din imobilul de mai sus - obiect al contractului de vanzare-cumparare incheiat in baza Legii nr. 112/1995 intre SC ATT SA Sighisoara si David Maria - compus din doua camere cu o suprafata utila de 24,2 mp. si 18,17 mp., bucatarie 17,5 mp., camara 3,15 mp., hol 3 mp., baie 3,96 mp., antreu 5,44 mp., pivnita 40,60 mp., spalatorie 10,05 mp., veranda 3 mp. si WC 1,15 mp.
Impotriva hotararii anterior descrise a declarat apel parata Primaria municipiului Sighisoara, solicitand schimbarea in tot a sentintei atacate, cu consecinta respingerii actiunii reclamantului si mentinerea Dispozitiei nr. 497 din 30 iunie 2003 ca fiind temeinica si legala.
Examinand calea de atac dedusa judecatii, prin raportare la motivele invocate, precum si din oficiu, in limitele caracterului devolutiv al apelului, consacrat de dispozitiile art. 294-295 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Solicitand-se relatii de la Consiliul Judetean Mures cu referire la modalitatea de preluare a imobilului in litigiu de catre Statul Roman, a reiesit ca prin Decizia nr. 130 din 2 aprilie 1975 a fostului Consiliu Popular al judetului Mures a fost preluata fara plata cota de ½ din constructii si terenul aferent, apartinand lui B. E.-M., iar prin Decizia nr. 482 din 6 noiembrie 1976, a fost preluata contra plata cota de ½ din constructii si fara plata aceeasi cota din terenul aferent, apartinand lui B. A. Cuantumul despagubirilor a fost stabilit la suma de 20.000 lei si au fost incasate de fostul proprietar la data de 25 mai 1979, in baza Dispozitiei de plata nr. 429 din aceeasi data. Potrivit dispozitiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicata, in cazul in care persoana indreptatita a primit o despagubire, restituirea in natura este conditionata de rambursarea unei sume reprezentand valoarea despagubirii primite, actualizata cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislatiei in vigoare.
Raportat la prevederile legale mentionate, hotararea primei instante se constata a fi partial data cu aplicarea gresita a legii, impunandu-se schimbarea acesteia in sensul deducerii valorii actualizate a despagubirii de 20.000 lei din cuantumul masurilor in echivalent ce vor fi stabilite pentru apartamentul nr. 1 din imobilul in litigiu, care nu poate fi restituit in natura datorita instrainarii acestuia catre fostul chirias.
Cat despre celelalte critici aduse hotararii atacate prin apelul supus examinarii, Curtea le apreciaza ca nefondate, intrucat Normele metodologice invocate nu pot adauga la lege si au o forta juridica inferioara acesteia. Pe de alta parte, nu poate fi primita sustinerea conform careia, fiind despagubit cu o anumita suma de bani, fostul proprietar si-ar fi instrainat bunul imobil statului, intrucat predarea acestuia era impusa ca si conditie pentru obtinerea aprobarii de plecare definitiva din tara.
Prin urmare, prima instanta a apreciat in mod corect asupra caracterului abuziv al preluarii imobilului in litigiu din proprietatea parintilor reclamantului, dispunand restituirea in natura in favoarea acestuia a apartamentului nr. 2 si a terenului in suprafata de 1259 mp., neinstrainate pana la data solutionarii notificarii prin dispozitia atacata.
Pentru considerentele expuse, apelul paratei a fost admis doar sub aspectul deducerii valorii actualizate a despagubirii de 20.000 lei din cuantumul masurilor reparatorii prin echivalent, modificandu-se, astfel, in parte hotararea primei instante, conform prevederilor art. 296 Cod procedura civila.

Sursa: Portal.just.ro