Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Aspecte legate de citarea administratorului statutar in vederea solutionarii cererii de angajare a raspunderii personale patrimoniale. Consecintele citarii gresite a paratului Decizie nr. 594/R din data de 06.03.2012
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Aspecte legate de citarea administratorului statutar in vederea solutionarii cererii de angajare a raspunderii personale patrimoniale. Consecintele citarii gresite a paratului.

- Legea nr. 85/2006, republicata, art. 138 alin. 1 lit. "a si d"
- Cod procedura civila, art. 112 alin. 1 pct. 1, art. 98, art. 225, art. 312 alin. 1 teza a II- a , art. 312 alin. 5

Consecintele citarii gresite a paratului, in conditiile in care lichidatorul judiciar, cel care avea obligatia sa indice corect domiciliul paratului, stia ca acesta si-a schimbat domiciliul fiind anuntat in acest sens. In conditiile date, afisarea sentintei la usa instantei nu constituie comunicare, prin urmare nici termenul stabilit prin dispozitiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 nu a inceput sa curga.

Prin Sentinta nr. 1188/1 septembrie 2011, pronuntata in dosarul nr. 1314/1371/2011 al Tribunalului Comercial Mures, judecatorul sindic a hotarat: admiterea exceptiei lipsei capacitatii de exercitiu a paratului C.M., invocata din oficiu, si, in consecinta, respingerea cererii formulate de lichidatorul judiciar R.V.A. Mures I.S.SPRL, in contradictoriu cu acest parat; admiterea cererii formulate si precizate de lichidatorul judiciar R.V.A. Mures I.S.SPRL; angajarea raspunderii personale a paratului K.A., pentru pasivul debitoarei SC T.P. SRL; obligarea paratului sa aduca la masa credala a debitoarei suma de 1.113.596,09 lei; comunicarea hotararii - dupa ramanerea irevocabila -, catre D.G.F.P. Mures, in vederea inscrierii faptelor in cazierul fiscal al paratului.
In considerentele Sentintei, judecatorul sindic a retinut, in esenta, urmatoarele aspecte:
• paratul K.A. a fost unicul administrator statutar al debitoarei incepand cu data de 14 martie 2005, neindeplinindu-si obligatia de predare a actelor societatii, conform dispozitiilor art. 35 din Legea nr. 95/2006; in anul 2008, debitoarea avea in patrimoniu active in valoare de 970.549 lei, iar obligatia de predare a gestiunii revenea paratului, care nu a indeplinit-o, astfel ca se prezuma existenta faptei ilicite prevazute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006; paratul nu a predat nici actele contabile ale debitoarei, astfel cum se mentioneaza in raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa, iar netinerea evidentei contabile si necompletarea registrelor speciale prevazute de Legea nr. 82/1991, rep., duce la aplicarea prezumtiei relative de ascundere ori deturnare a patrimoniului persoanei juridice administrate - art. 138 alin. 1 lit. din Legea nr. 85/2006; paratul a adoptat o pozitie de pasivitate, nepropunand vreo proba in aparare, nici dupa ce a fost citat personal la interogatoriu, de la adresa confirmata de Serviciul de Evidenta a Populatiei Mures, ceea ce atrage si incidenta dispozitiilor art. 225 Cod proc. civ.;
• paratul C.M. a decedat la 9 iunie 2005, iar lipsa capacitatii de folosinta implica si lipsa capacitatii de exercitiu.
Impotriva Sentintei nr. 1188/1 septembrie 2011 a declarat recurs paratul K.A., solicitand admiterea caii de atac, si casarea hotararii sustinand, in esenta, ca nu a fost citat de catre prima instanta, neputandu-se apara fata de cererea de angajare a raspunderii si nu a stiut de existenta procesului decat in ziua de 21 octombrie 2011, cand executorul judecatoresc O.R. i-a inmanat o fotocopie a hotararii, astfel ca a formulat recursul in termen, la data de 25 octombrie 2011.
Prin intampinarea depusa la 10 ianuarie 2012 (f. 6), lichidatorul judiciar a solicitat a se dispune respingerea recursului, sustinand, in esenta, ca, potrivit dispozitiilor art. 98 Cod proc. civ., recurentul avea obligatia sa aduca la cunostinta instantei schimbarea domiciliului sau, sub pedeapsa neluarii ei in seama si, totodata, trebuia sa aduca aceasta schimbare de domiciliu la cunostinta partii potrivnice, prin scrisoare recomandata, obligatii pe care recurentul nu le-a indeplinit, reaua-credinta a acestuia fiind evidenta.
Examinand actele si lucrarile dosarului, Curtea de Apel - investita cu solutionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum si potrivit regulilor statornicite de dispozitiilor art. 3041 Cod proc. civ. -, a retinut urmatoarele aspecte:
Prin Sentinta nr. 3250/16 noiembrie 2010, pronuntata in dos. nr. 2090/1371/2010, Tribunalul Comercial Mures a dispus intrarea debitoarei SC T.P. SRL in procedura falimentului, la propunerea administratorului judiciar R.V.A. Mures I.S.SPRL.
Raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa, nr. 8883/17 decembrie 2009, a fost completat prin raportul nr. 1999/7 martie 2011.
Prin cererea inregistrata la 5 aprilie 2011, si precizata sub aspectul cuantumului pretentiilor, lichidatorul judiciar R.V.A. Mures I.S. SPRL i-a chemat in judecata pe paratii K.A. si C.M., solicitand angajarea raspunderii personale a acestora, pentru suma de 1.113.596,09 lei, in temeiul dispozitiilor art. 138 alin. 1 lit. a, d, din Legea nr. 85/2006.
Atat in cererea initiala, cat si in precizarea acesteia, lichidatorul judiciar - in calitatea sa procesuala activa, conferita de dispozitiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 -, a indicat ca domiciliu al paratului K.A., urmatoarea adresa: Reghin, B-dul Unirii, bloc 12, sc. 3, ap. 38, jud. Mures. In consecinta, pe tot parcursul procesului in prima instanta - pentru termenele de judecata din 12 mai 2010 si 1 septembrie 2010 - paratul K.A. a fost citat de la adresa anterior indicata.
Mai mult, intrucat procedura de citare nu se putea indeplini, citatia revenind cu mentiunea "destinatar mutat de la adresa", prima instanta a facut demersuri pentru aflarea adresei de domiciliu a paratului. In acest sens, au fost depuse la dosar informatiile aflate pe site-ul O.N.R.C., cu privire la asociatii si administratorii SC T.P. SRL, si au fost solicitate informatii de la Consiliul Local Reghin - Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor (S.P.C.L.E.P.). Atat in extrasul tiparit de pe site-ul O.N.R.C., cat si in adresa nr. 55639/6 iunie 2011 emisa de S.P.C.L.E.P., domiciliul paratului K.A. apare ca fiind in Reghin, B-dul Unirii, bl. 12, adica domiciliul indicat de lichidatorul judiciar in cererea de angajare a raspunderii personale.
Toate demersurile mai sus enumerate puteau fi evitate daca lichidatorul judiciar isi indeplinea obligatia - prevazuta de art. 112 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civ. - indicand in mod corect domiciliul paratului K.A., pe care l-a chemat in judecata, reclamantul fiind cel care, potrivit principiului disponibilitatii, stabileste cadrul procesual cu privire la obiectul cauzei si la parti. In acest context, Curtea retine ca lichidatorul judiciar R.V.A. Mures I.S.SPRL avea cunostinta de faptul ca paratul K.A. si-a schimbat domiciliul, noul domiciliu aflandu-se in com. Breaza, jud. Mures.
Fostul administrator statutar al debitoarei SC T.P. SRL, respectiv paratul-recurent, l-a anuntat pe lichidatorul judiciar despre schimbarea domiciliului inca la finele anului 2010, de vreme ce prin adresa nr. 9401/21 decembrie 2010, R.V.A. Mures I.S.SPRL, in calitatea sa de lichidator judiciar al debitoarei, ii comunica paratului-recurent K.A. - administrator al SC T.P. SRL, Breaza, nr. 455, jud. Mures, ca, in temeiul dispozitiilor art. 59 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, a depus o copie de pe raportul elaborat sub nr. 8883/02.11.2010, inregistrat la grefa Tribunalului Comercial Mures la data de 17.12.2010.
Asadar, cel mai tarziu la data de 21 decembrie 2010, lichidatorul judiciar a cunoscut faptul ca fostul administrator statutar, K.A., domiciliaza in com. Breaza, jud. Mures. Cererea de angajare a raspunderii a fost introdusa de lichidatorul judiciar R.V.A. Mures I.S.SPRL la data de 5 aprilie 2011, adica la 3 luni si jumatate de la emiterea, de catre acesta, a adresei nr. 9401/21 decembrie 2010, in care specifica noul domiciliu al fostului administrator statutar.
Asa fiind, Curtea a constat ca, in speta, nu sunt incidente dispozitiilor art. 98 Cod proc. civ., de vreme ce paratul nu si-a schimbat domiciliul in timpul judecatii si, pe de alta parte, pana la data inregistrarii cererii de angajare a raspunderii, K.A. nu a avut calitatea de parte in procedura insolventei, cu atat mai mult cu cat, prin Sentinta nr. 3250/16 noiembrie 2010 s-a dispus dizolvarea debitoarei, intrarea acesteia in faliment si ridicarea dreptului de administrare.
In consecinta, paratul K.A. nu a fost legal citat in prima etapa procesuala, iar, in conditiile anterior evocate, pentru pasivitatea acestuia - ca urmare a neprezentarii in fata judecatorului sindic dupa citarea cu mentiunea "personal la interogator" -, in Sentinta nr. 1188/1 septembrie 2011 s-a retinut ca aceasta atitudine atrage incidenta dispozitiilor art. 225 Cod proc. civ.
Referitor la termenul de exercitare a recursului, Curtea retine ca acest termen, astfel cum este stabilit prin dispozitiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, nu a inceput sa curga, in speta, intrucat Sentinta nr. 1188/1 septembrie 2011 a Tribunalului Comercial Mures nu i-a fost comunicata paratului K.A. iar afisarea acesteia la usa instantei nu constituie comunicare, in conditiile in care paratul avea un alt domiciliu, de care lichidatorul judiciar a luat cunostinta anterior sesizarii instantei, avand obligatia de a-l indica, in mod corect, in cererea de chemare in judecata. In ce priveste principiul echipolentei - cu referire la situatia prevazuta de art. 284 Cod proc. civ., text de lege aplicabil in materia recursului prin efectul normei de trimitere cuprinse in dispozitiilor art. 316 cod proc. civ., iar in materia insolventei prin efectul normei de trimitere prevazute de art. 149 din Legea nr. 85/2006 - Curtea a constat ca, fie si in situatia in care executorul judecatoresc O.R. (care i-a dat recurentului o fotocopie a hotararii atacate, la data de 21 octombrie 2011) i-a inmanat paratului-recurent vreo somatie de executare in legatura cu Sentinta nr. 1188/1 septembrie 2011 a Tribunalului Comercial Mures, recursul inregistrat la 25 octombrie 2011 este depus in termen.
In consecinta, Curtea urmeaza sa admita recursul paratului - art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod proc. civ. -, sa dispuna casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Specializat Mures - art. 312 alin. 2 teza a II-a, alin. 3 teza a II-a, art. 304 pct. 5, art. 312 alin. 5 Cod proc. civ.

Sursa: Portal.just.ro