Cod procedura civila. Neindicarea motivelor de fapt si de drept pentru care s-a pronuntat o sentinta. Neindicarea motivelor de fapt si de drept pentru care s-a pronuntat o sentinta, practic nemotivarea hotararii judecatoresti pune in imposibilitate instanta de control judiciar sa-si exercite prerogativele in solutionarea caii de atac. Prin Sentinta nr. 499/2.03.2011 a Tribunalului Harghita s-a respins actiunea formulata de reclamanta S.C. M.C. S.R.L., in contradictoriu cu parata D.G.F.P. a judetului Harghita.
In considerentele hotararii atacate, s-a retinut ca, prin actiunea in contencios administrativ, reclamanta S.C. M.C. S.R.L. in contradictoriu cu parata D.G.F.P. a judetului Harghita, a solicitat anularea in parte a Deciziei nr. 15 din 05 martie 2010 emisa de intimata, cu privire la sumele de: 22.376 Iei impozit suplimentar pe profitul anului 2005 si 2006 si 32.389 lei majorari de intarziere aferente acestui impozit pe profit; anularea in parte a Deciziei de impunere nr. 69 din 21 ianuarie 2010 emisa de intimata, cu privire la sumele mai sus aratate; obligarea intimatei sa restituie suma de 54.765 lei executata silit, cu majorari de intarziere de 0.1% pentru fiecare zi, de la data incasarii si pana la restituire; si obligarea intimatei Ia plata cheltuielilor de judecata.
Cu ocazia inspectiei fiscale din perioada 4-21 ianuarie a fost analizata perioada 2006-2008, iar apoi inspectia a fost extinsa pentru verificari cu privire la impozitul pe profit pentru anul 2005.
In concluziile Raportul de inspectie fiscala generala nr. 750 din 21 ianuarie 2010 s-a retinut ca in mod netemeinic a fost diminuat profitul impozabil pentru anul 2005 cu valoarea rezultata din reevaluare. Astfel prin Decizia de impunere nr. 69 din 21 ianuarie 2010 a fost stabilit impozit suplimentar si s-au calculat majorari de intarziere.
Prin Decizia nr. 15 din 5 martie 2010 a fost respinsa contestatia formulata impotriva Deciziei de impunere nr.69/2010
Reclamanta a considerat ca atat stabilirea impozitului suplimentar, inclusiv a majorarilor de intarziere precum si respingerea contestatiei este netemeinica si nelegala.
Instanta a retinut ca termenul de prescriptie incepe sa curga in mod diferentiat, in functie de dreptul afectat de prescriptie. Astfel, in cazul dreptului de a stabili obligatii fiscale, termenul de prescriptie de 5 ani incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala (cand s-a format baza de impunere care o genereaza).
In baza art.23 Cod procedura fiscala, dreptul si obligatia fiscala corelativa se nasc in momentul in care se constituie baza de impunere care le genereaza.
Reclamanta nu a evidentiat rezultatul reevaluarii in situatiile financiare ale anului 2003, fiind evidentiat pentru prima data numai in balanta de verificare la 30.04.2004 si a fost cuprins in bilantul contabil la 31.12.2004.
La calculul profitului impozabil, societatea a dedus cheltuielile cu amortizarea contabila, inclusiv la valoarea reevaluata, contrar prevederilor Codului fiscal aplicabil pe anii 2004 - 2006, motiv pentru care organele de inspectie fiscala pe anii 2005-2006 au recalculat profitul impozabil, acceptand la deducere numai amortizarea fiscala aferenta mijloacelor fixe cu valoarea contabila evidentiata in sold la 31 decembrie 2003, fara a lua in calcul amortizarea contabila si reevaluarea contabila inregistrata in anul 2004.
In speta, baza de impunere care a generat creanta fiscala s-a nascut in 2004 iar dreptul de a stabili obligatii fiscale a inceput la 1 Ianuarie 2005 si de la aceasta data urmeaza sa se calculeze curgerea termenului de prescriptie.
Astfel fiind, exceptia prescriptiei dreptului organului fiscal de a stabili obligatii fiscale nu poate fi retinuta si prin urmare actiunea reclamantei a fost respinsa.
Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs in termenul legal reclamanta, criticand hotararea atacata ca nelegala, sustinand in esenta ca intelege sa critice hotararea instantei de fond pentru considerentul ca aceasta, a respins exceptia prescriptiei dreptului organului de control de a stabili obligatii fiscale, prin motive contradictorii si straine de natura pricinii, fara sa verifice ce perioada poate fi supusa inspectiei fiscale si creantele care pot face obiectul verificarii, ceea ce echivaleaza cu necercetarea fondului.
Recurenta a mai aratat ca, solutionarea cauzei necesita o abordare mai profunda a legislatiei din domeniu si trebuie analizata daca o eroare contabila, respectiv inregistrarea rezultatului evaluarii executat in baza HG nr. 1533/2003 numai in evidentele contabile din anul 2004 si nu a anului 2003, poate avea consecinte fiscale negative pentru societate, iar in ceea ce priveste prescriptia dreptului organului de control de a stabili obligatii fiscale, termenul se verifica raportat la dispozitiile art. 91 si 98 Cod fiscal. Potrivit art. 21, creantele fiscale reprezinta drepturi patrimoniale care, potrivit legii rezulta din raporturile de drept materiale fiscal. In speta, dreptul de creanta fiscala s-a nascut in anul 2004, an care excede controlului fiscal nu numai pentru ca nu este cuprins in avizul de inspectie fiscala in baza careia organul fiscal poate efectua controlul, dar si pentru ca cade in afara termenului de prescriptie reglementat de art. 91 Cod fiscal.
In masura in care instanta de recurs va considera ca, aspectele invocate in cererea de recurs echivaleaza cu necercetarea fondului, fiind nevoie de completarea probatoriului prin raport de expertiza efectuat de expert consultant fiscal, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei pronuntate de instanta de fond, cu consecinta trimiterii la o noua judecata, cu obligatia instantei de rejudecare, sa ordone efectuarea unei expertize fiscale in cauza.
Prin intampinare, D.G.F.P. Harghita a solicitat respingerea recursului, sustinand urmatoarele:
Referitor la impozitul pe profit in suma de 22.376 lei si majorari de intarziere aferente, in suma de 32.389 lei, in raport de dispozitiile legale aplicabile in materie, HG nr. 1553/2003, organele fiscale au constatat ca rezultatul reevaluarii nu a fost evidentiat in situatiile financiare ale anului 2003, ci doar in balanta de verificare si bilantul contabil, aferente anului 2004.
Referitor la impozitul pe profit suplimentar, in suma de 2.093 lei, si majorari de intarziere aferente, in suma de 2.095 lei s-a aratat ca, in mod legal organele de inspectie fiscala au stabilit in sarcina contestatoarei acest impozit, avand in vedere documentele existente la dosar si dispozitiile aplicabile in materie - art. 19 alin. 1, art. 21 alin. 1 si 4 din Codul fiscal.
Referitor la impozitul pe profit suplimentar, in suma de 399 lei si majorarile de intarziere aferente in suma de 253 lei, s-a aratat ca, organele de inspectie fiscala, prin Raportul de inspectie fiscala nr. 750/21.01.2010, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 69/21.01.2010, contestata, au stabilit ca TVA aferent marfurilor degradate nu este deductibil fiscal, invocand prevederile art. 21 alin. 4 lit. c din Legea nr. 571/2003. Sunt aplicabile prevederile mentionate la pct. 3/III din prezenta decizie, cu precizarea in mod special a prevederilor art. 21 alin. 4 lit. c din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
Referitor la suma de 1.432 lei, reprezentand majorari de intarziere aferente impozitului pe profit, s-a aratat ca, referitor la aceasta obligatie fiscala, dispozitiile aplicabile in materie sunt art. 34 alin. 1 lit. b din Legea nr. 571/2003 si pct. 214 din reglementarile contabile aprobate prin Ordinul nr. 1752/2005, care reglementeaza plata impozitului pe profit.
Referitor la impozitul pe profit, in suma de 1.676 lei si majorari de intarziere aferente in suma de 603 lei, precum si taxa pe valoare adaugata in suma de 1.991 lei si majorari de intarziere aferente in suma de 364 lei, s-a aratat ca, societatea datoreaza suma de 1.676 lei si majorari de intarziere aferente, ca urmare a dispozitiilor art. 21 alin. 4 lit. l din Codul fiscal si pct. 68 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004.
Referitor la TVA-ul de 1.991 lei cu majorarile de intarziere aferente, s-a aratat ca sunt aplicabile in cauza dispozitiile art. 128 din Codul civil, motiv pentru care, rezulta ca A.area alimentelor in mod gratuit, reprezinta livrare de bunuri, astfel, aceste operatiuni sunt supuse taxei pe valoare adaugata. A.area acestora nu poate fi incadrata la art. 128 alin. 8, avand in vedere conditiile stabilite prin norme, potrivit carora alimentele Acordate salariatilor, exceptand masa calda pentru mineri Acordata potrivit legii speciale, nu este exceptata ca livrare de bunuri.
Examinand hotararea atacata, prin prisma acestor considerente, precum si din oficiu, Curtea constata urmatoarele:
Referitor la exceptia prescriptiei, Curtea a apreciat ca aceasta in mod just a fost respinsa, insa, in opinia instantei de control judiciar, aceasta solutie se intemeiaza pe alte considerente.
Potrivit HG nr. 1553/2003, rezultatele reevaluarii imobilizarilor corporale din patrimoniul societatilor comerciale, urmau a fi evidentiate in situatiile financiare ale anului 2003.
Or, in speta de fata, reclamanta a cuprins aceasta reevaluare a imobilizarilor corporale doar in evidentele contabile ale lunii aprilie 2004, ceea ce a generat la randul sau, un alt fapt juridic, si anume, modificarea impozitului pe profit aferent anului 2005 si in mod corespunzator, 2006.
Pe de alta parte, ca urmare extinderii perioadei verificate (2006 - 2008), cu ocazia inspectiei fiscale din 4-21 ianuarie 2010, si pentru anul 2005, este cert ca exceptia prescriptiei dreptului organelor fiscale de a stabili obligatii fiscale este nefondata, astfel ca, in mod corect aceasta solutie a fost impartasita de instanta de fond.
In alta ordine de idei, este de observat ca, efect al respingerii exceptiei prescriptiei, instanta de fond a procedat in mod automat si la respingerea actiunii reclamantei, fara insa a intra in cercetarea fondului pricinii, nefiind facute in acest sens aprecieri asupra temeiniciei sau nelegalitatii actelor fiscale a caror anulare s-a solicitat.
In aceste conditii, intrucat Curtea a constat ca instanta de fond nu a aratat motivele de fapt sau de drept pentru care a respins actiunea introductiva, controlul judiciar al hotararii atacate nu poate fi efectuat, astfel incat, solutia care se impune este admiterea recursului potrivit art. 312 alin. 1 si 2 teza finala Cod procedura civila, casarea sentintei atacate (intrucat instanta a solutiona procesul fara a intra in cercetarea fondului), si trimiterea cauzei spre judecarea in fond a pricinii de catre Tribunalul Harghita.
Cu ocazia solutionarii actiunii introductive, prima instanta va avea in vedere si motivele de fapt si de drept invocate prin actiunea introductiva, precum si sustinerile paratei, asa cum acestea au fost indicate in intampinare.
Cod procedura civila. Neindicarea motivelor de fapt si de drept pentru care s-a pronuntat o sentinta
Decizie nr. 2024/R din data de 01.11.2011
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures
Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) |
Dosare Curtea de Apel Targu-Mures |
Jurisprudență Curtea de Apel Targu-Mures
Sursa: Portal.just.ro