Legea nr. 10/2001. Refuzul persoanei juridice de a emite o decizie de solutionare a notificarii
Potrivit dispozitiilor art. 24 din Legea nr. 10/200 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, in varianta anterioara republicarii (in forma republicata fiind art.26), daca restituirea in natura nu este aprobata sau nu este posibila, dupa caz, persoana indreptatita poate ataca in justitie decizia prevazuta la alin. (1), inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii, in termen de 30 de zile de la data comunicarii acesteia.
In contextul in care reclamantul, fara nicio justificare rezonabila, a ramas in pasivitate, neatacand in instanta, in termenul prevazut de lege, refuzul paratei de a emite o decizie motivata privind imobilul revendicat, actiunea acestuia in raport de dispozitiile art. 26 din Legea nr.10/2001 este tardiv formulata, prima instanta constatand in mod legal ca reclamantul este decazut din dreptul de a mai solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent pentru imobilul revendicat. Prin Sentinta civila nr.1215 din 10.05.2011 a Tribunalului Harghita, pronuntata in dosarul nr.4034/96/2010 s-a respins actiunea formulata de reclamantul N.A.A. in contradictoriu cu parata SC L. SA.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca reclamantul nu a atacat refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii in termenul legal, neformuland nici cerere de repunere in termen in conditiile prevazute de art. 103 Cod procedura civila. Pe cale de consecinta, reclamantul este decazut din dreptul de a mai solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent pentru imobilul in litigiu.
In contextul in care refuzul paratei privind emiterea unei decizii sau dispozitii motivate cu referire la imobilul revendicat de reclamant s-a comunicat pe seama acestuia la data de 18.06.2001, s-a retinut ca, raportat la prevederile art. 26 din Legea nr.10/2001, actiunea reclamantului pentru restituirea imobilului revendicat s-a introdus tardiv.
Impotriva acestei hotarari a formulat recurs reclamantul, solicitand modificarea sentintei atacate in sensul admiterii actiunii formulate.
In motivarea recursului, recurentul a aratat ca prin limitarea dreptului de a ataca in instanta refuzul unitatii detinatoare de restituie a imobilului pentru care a facut notificare, incalca dreptul de liber acces la justitie si dreptul la un proces echitabil.
Examinand sentinta atacata din perspectiva motivelor invocate, precum si a dispozitiilor art. 3041 C.pr.civ., instanta de control judiciar a constat urmatoarele:
Reclamantul recurent a formulat notificare in baza Legii nr. 10/2001 solicitand retrocedarea fabricii de mobila identificata in CF nr. 1778 Nicolesti, nr. top. 716/75.
Prin adresa nr. 77 din 18.06.2001 SC L. SA a refuzat emiterea unei decizii sau unei dispozitii motivate cu privire la imobilul revendicat de reclamant, comunicandu-i acestuia ca nu poate fi obligata in temeiul Legii nr. 10/2001 sa emita o decizie sau dispozitie in sensul celor solicitate de reclamant, precizand ca este o societate nou infiintata, in urma divizarii SC I.F.O.R.-CIUC SA, imobilul fiind preluat cu titlu valabil in urma divizarii.
Reclamantul nu a atacat acest refuz al persoanei juridice de a emite o decizie de solutionare a notificarii in termenul legal.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, in varianta anterioara republicarii, (in forma republicata fiind art.26), daca restituirea in natura nu este aprobata sau nu este posibila, dupa caz, persoana indreptatita poate ataca in justitie decizia prevazuta la alin. (1), inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii (conform Deciziei XX/19 martie 2007 pronuntata in recurs in interesul legii de inalta Curte de Casatie si Justitie in Sectii Unite), in termen de 30 de zile de la data comunicarii acesteia.
Nerespectarea de catre persoanele indreptatite a acestui termen, atrage pierderea dreptului persoanei indreptatite de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent pentru astfel de bunuri.
Fiind un termen de decadere, regimul sau juridic este cel prevazut de dispozitiile art. 103 Cod procedura civila, dispozitii prin care reglementeaza conditiile in care persoana care a pierdut un termen prevazut pentru efectuarea unui act de procedura poate cere repunerea in termen, respectiv conditiile in care o persoana poate cere si obtine efectuarea actului procedural dupa expirarea termenului legal.
Avand in vedere faptul ca reclamantul nu a atacat in termen legal refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii si nu a formulat nici cerere de repunere in termen, in mod legal prima instanta a constatat ca reclamantul este decazut din dreptul de a mai solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent pentru imobilul revendicat.
Argumentele recurentului in sensul ca prin stabilirea unui termen de decadere in acest sens i se incalca liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil nu pot fi primite, intrucat dreptul de a avea acces la justitie nu este absolut, ci poate fi supus unor limitari, care sunt permise in mod implicit, deoarece, prin natura lui, acesta reclama o reglementare din partea statului. Este necesar insa ca aceste limitari sa nu restrictioneze sau sa reduca accesul acordat individului de o asemenea maniera incat insusi esenta dreptului sa fie atinsa. Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa, a aratat ca accesul la justitie trebuie garantat atat in drept, cat si in fapt, evidentiind in permanenta ca pentru a garanta respectarea efectiva a acestui drept, statul are atat obligatii negative, cat si obligatii pozitive, in sensul adoptarii unor masuri rezonabile si adecvate pentru protectia drepturilor. In acest sens, Curtea a mai aratat ca o categorie a acestor obligatii pozitive ale statelor o constituie reglementarea raporturilor intre particulari, astfel incat respectarea si aplicarea Conventiei sa fie efective.
De asemenea, necesitatea garantarii securitatii raporturilor juridice permite statului sa stabileasca, in mod derogatoriu de la dreptul comun, termene speciale de prescriptie si de decadere, insa acestea trebuie reglementate de asemenea maniera incat sa vizeze in mod rezonabil si anumite cazuri particulare, cum este, in speta.
Legea nr.10/2001 reglementeaza nu numai procedurile administrative de restituire dar si posibilitatile de a se adresa instantei judecatoresti pentru a cenzura masurile dispuse in cadrul acestor proceduri, termenele prevazute in acest sens garantand efectivitatea dreptului de acces la justitie a persoanelor interesate.
Or, in contextul in care reclamantul, fara nicio justificare rezonabila, a ramas in pasivitate, neatacand in instanta, in termenul prevazut de lege, refuzul paratei de a emite o decizie motivata privind imobilul revendicat de acesta, actiunea acestuia in raport de dispozitiile art. 26 din Legea nr.10/2001 este tardiv formulata, aspect constatat in mod legal de prima instanta.
Fata de considerentele expuse anterior, constatand ca nu este incident cazul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., in temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul N.A.A. impotriva Sentintei civile nr. 1215/10.05.2011 a Tribunalului Harghita.