Litigiu de munca. Daune morale. Conditii de acordare.
Potrivit prevederilor art. 269 alin. 1 din Codul muncii angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
In contextul in care, prin derogare de la regula generala instituita in dreptul muncii, dovada prejudiciului moral suferit de reclamant este in sarcina acestuia, iar in speta reclamantul nu a adus un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate si nici nu a dovedit legatura de cauzalitate dintre masura concedierii si impactul acestei masuri asupra lui, in mod gresit instanta de fond a dispus obligarea paratei la plata in favoarea reclamantului a compensatiilor banesti pentru prejudiciul moral cauzat acestuia.
Prin sentinta civila nr. 315 din 15 februarie 2011, pronuntata de Tribunalul Mures, Sectia Civila in dos. nr.3189/102/2010 s-a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul B.F. in contradictoriu cu parata S.N.T.F.C. "C.F.R.C." SA - R.T.F.C. Brasov si s-au dispus urmatoarele:
S-a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul B.F. in contradictoriu cu parata S.N.T.F.C. "C.F.R.C."SA - Regionala Transport Feroviar - Calatori Brasov si s-a anulat decizia nr. 501/2250/01.09.2010, emisa de parata.
S-a dispus reintegrarea reclamantului in functia avuta anterior emiterii deciziei mentionate, iar parata a fost obligata la plata in favoarea reclamantului a unei despagubiri egale cu drepturile salariale de care a fost lipsit acesta, incepand cu data concedierii si pana la data reintegrarii efective in functia avuta anterior precum si la rectificarea inscrierilor din carnetul de munca al reclamantului corespunzator dispozitiilor hotararii.
Parata a fost obligata la plata in favoarea reclamantului a sumei de 1000 lei, cu titlu de compensatii banesti pentru daune morale.
Restul pretentiilor reclamantului au fost respinse, iar parata a fost obligata sa-i plateasca acestuia suma de 248 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs parata S.N.T.F.C. "C.F.R.C." SA - R.T.F.C. Brasov, avand ca succesoare pe S.N.T.F.C. "C.F.R.C." SA - Centrul Comercial de Calatori Brasov si a solicitat modificarea in parte a sentintei atacate in sensul respingerii pretentiilor reclamantului B.F. de acordare a daunelor morale.
In motivarea recursului s-a aratat ca instanta de fond a nesocotit Decizia ICCJ - Sectiile Unite nr. 40/2007, pronuntata in urma solutionarii unui recurs in interesul legii, prin care s-a stabilit ca in cadrul litigiilor de munca privind atragerea raspunderii patrimoniale a angajatorului, potrivit art. 269 alin. 1 din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariatilor numai in cazul in care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprind clauze exprese in acest sens.
Recurenta a invocat faptul ca in Contractul colectiv de munca la nivel de unitate valabil pentru anii 2009 - 2010 nu se mentioneaza acordarea de daune morale si de asemenea nici in contractul individual de munca nu este prevazuta acordarea unor astfel de daune.
S-a mai aratat ca instanta de fond, in temeiul art. 269 alin 1 din Codul muncii, a obligat-o pe parata la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de compensatii banesti pentru prejudiciile morale cauzate reclamantului prin masura nelegala a concedierii disciplinare, insa din textul de lege mentionat rezulta ca despagubirile se acorda pentru suferirea unui prejudiciu material.
S-a sustinut ca in speta reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu material, in conditiile in care parata a fost obligata la plata in favoarea acestuia a unei despagubiri egale cu drepturile salariale de care a fost lipsit, incepand cu data concedierii si pana la data reintegrarii efective in functia detinuta anterior.
In ceea ce priveste drepturile nepatrimoniale afectate, si anume prestigiul profesional onoarea si dreptul la imagine al reclamantului s-a invocat faptul ca in ultimii doi ani reclamantul a fost sanctionat disciplinar de inca patru ori, astfel nu se poate sustine ca prestigiul sau a fost afectat.
Pe de alta parte s-a aratat ca solicitarea daunelor morale nu a fost dovedita de reclamant, iar instanta de fond nu a motivat acordarea acestora.
Reclamantul nu a formulat intampinare sau alte cereri in aparare, neprezentandu-se in fata instantei.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs si in raport de prevederile art. 3041 Cod procedura civila si avand in vedere actele si lucrarile dosarului instanta de recurs a retinut urmatoarele:
Prin decizia nr.501/2250 din 1 septembrie 2010, emisa de S.N.T.F.C. "C.F.R.C." SA - R.T.F.C. Brasov s-a dispus, in temeiul art. 264 lit. f din Codul muncii, desfacerea disciplinara a contractului de munca al reclamantului B.F..
Prin decizia mentionata s-a retinut ca in datele de 25 aprilie 2010 si 26 aprilie 2010, fiind de seviciu la trenurile 4014, respectiv 4501, reclamantul, care indeplinea functia de sef de tren, a savarsit urmatoarele abateri disciplinare:
- nu a tratat cu ocazia reviziei legitimatiilor de calatorie un numar de cinci calatori fara legitimatii de calatorie;
- a fost depistat fara activitate in compartimentul de serviciu si fumand;
- nu a efectuat revizia legitimatiilor de calatorie nejustificat.
Prin sentinta atacata s-a dispus anularea deciziei de sanctionare disciplinara a reclamantului si reintegrarea acestuia in functia detinuta anterior, precum si obligarea paratei la plata in favoarea reclamantului a drepturilor salariale de care acesta a fost lipsit, pana la data reintegrarii efective. De asemenea, parata a fost obligata sa-i plateasca reclamantului si suma de 1000 lei, cu titlu de compensatii banesti pentru daune morale.
Instanta de fond a retinut ca decizia contestata de reclamant a fost emisa cu nerespectarea termenului de 30 de zile, prevazut de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, in contextul in care angajatorul a luat la cunostinta de faptele retinute in sarcina reclamantului la data de 2 iulie 2010, iar decizia de aplicare a sanctiunii disciplinare a fost emisa la data de 1 septembrie 2010. Pentru aceste motive s-a apreciat ca decizia contestata este lovita de nulitate absoluta.
In ceea ce priveste daunele morale solicitate de reclamant, s-a retinut ca prin inlaturarea nelegala din munca a reclamantului, pe temei disciplinar, acestuia i-au fost afectate drepturile nepatrimoniale privind prestigiul profesional, onoarea si dreptul la imagine. Ca atare, s-a considerat ca se justifica obligarea paratei la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de compensatii banesti pentru prejudiciile morale cauzate reclamantului prin masura nelegala a concedierii disciplinare.
Prin recursul declarat, parata a criticat sentinta pronuntata de tribunal numai in ceea ce priveste obligarea sa la plata in favoarea reclamantului a compensatiilor banesti pentru prejudiciile morale suferite de acesta si in aceste conditii legalitatea sentintei atacate va fi analizata doar in aceste limite.
Parata recurenta a invocat in primul rand faptul ca instanta de fond nu a tinut cont de Decizia nr. 40/2007, pronuntata de ICCJ - Sectiile Unite in solutionarea unui recurs in interesul legii, prin care s-a decis ca in cadrul litigiilor de munca privind atragerea raspunderii patrimoniale a angajatorului, potrivit art. 269 alin. 1 din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariatilor numai in cazul in care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprind clauze exprese in acest sens.
Sustinerile paratei referitoare la faptul ca instanta de fond nu a facut aplicarea in speta a Deciziei nr. 40/2007 a ICCJ se apreciaza a fi nefondate, avand in vedere ca ulterior pronuntarii acestei decizii, prin Legea nr. 237/2007, prevederile art. 269 alin. 1 din Codul muncii au fost modificate, prevazandu-se obligatia angajatorului de a-l despagubi pe salariat atat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material, cat si in situatia in care a suferit un prejudiciu moral.
In ceea ce priveste celelalte aspecte invocate prin cererea de recurs, Curtea retine ca potrivit prevederilor art. 269 alin. 1 din Codul muncii angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
Prin prisma acestor prevederi legale cererea salariatului de acordare a daunelor morale este admisibila, insa aceste daune pot fi acordate doar in conditiile in care solicitantul probeaza prejudiciul moral suferit.
In speta reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata de daune morale, fara a preciza in ce consta prejudiciul moral suferit de el, neaducand nicio proba pentru a dovedi legatura de cauzalitate dintre masura concedierii dispusa de unitate, masura care a fost anulata de instanta de fond si consecintele acestei masuri asupra salariatului.
Instanta de fond a retinut ca prin inlaturarea nelegala din munca a reclamantului, acestuia i-au fost afectate drepturile nepatrimoniale privind prestigiul profesional, onoarea si dreptul la imagine, fara a arata care sunt criteriile in functie de care a facut aceste aprecieri.
In contextul in care, prin derogare de la regula generala instituita in dreptul muncii, dovada prejudiciului moral suferit de reclamant este in sarcina acestuia, iar in speta reclamantul nu a adus un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate si nici nu a dovedit legatura de cauzalitate dintre masura concedierii si impactul acestei masuri asupra lui, Curtea apreciaza ca in mod gresit instanta de fond a dispus obligarea paratei la plata in favoarea reclamantului a compensatiilor banesti pentru prejudiciul moral cauzat acestuia.
Fata de cele ce preced, avand in vedere ca in speta nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 269 alin. 1 din Codul muncii pentru obligarea paratei la plata de daune morale in favoarea reclamantului, in temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, Curtea a admis recursul declarat de parata si a modificat in parte sentinta atacata in sensul ca a respins cererea reclamantului avand ca obiect obligarea paratei la plata de compensatii banesti pentru daune morale, mentinand celelalte dispozitii ale sentintei pronuntate de instanta de fond.