Divort. Obligatie de intretinere intre fosti soti. Conditii
Potrivit dispozitiilor art. 41 alin. 2 din Codul familiei sotul divortat are dreptul la intretinere atunci cand se afla in nevoie din pricina unei incapacitati de munca survenite inainte de casatorie ori in timpul casatoriei.
Imprejurarea ca reclamanta este beneficiara unei pensii de invaliditate, fiind incadrata in gradul III de invaliditate nu este suficienta pentru a dovedi starea de nevoie a acesteia, fiind necesara punerea in discutie a efectuarii unei expertize medico-legale, in conditiile in care din decizia asupra capacitatii de munca rezulta posibilitatea de a presta activitate cu ½ de norma, iar din probele administrate rezulta ca reclamanta a fost plecata la munca in strainatate. Prin sentinta civila nr. 135/10 februarie 2006, Judecatoria Reghin a admis actiunea civila formulata de reclamanta G. M., in contradictoriu cu paratul G. T. si, drept consecinta:
- a dispus desfacerea casatoriei incheiata cu paratul la data de 7 martie 1994 din vina exclusiva a acestuia;
- a obligat paratul la plata sumei de 2.300.000 lei vechi lunar cu titlu de obligatie de intretinere in favoarea reclamantei incepand cu data pronuntarii hotararii si pana la recasatorirea reclamantei sau la incetarea starii de nevoie.
- a obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata in suma de 6.039.000 lei vechi reprezentand taxa de timbru si onorariu avocatial.
In adoptarea acestei solutii, prima instanta a retinut ca neintelegerile dintre parti au survenit pentru ca paratul consuma bauturi alcoolice si este agresiv, lovind-o in mai multe randuri pe reclamanta, aspecte care au reiesit din declaratiile martorilor A. E. si S. C., precum si din certificatul medico-legal depus la dosarul cauzei.
In ceea ce priveste stabilirea obligatiei de intretinere in favoarea reclamantei, s-a retinut ca, potrivit Referatului intocmit de Cabinetul medical individual S. M. T., aceasta sufera de hipertensiune arteriala esentiala, cardiopatie ischemica, spondiloza cervico-dorsala, necesitand regim si tratament pentru diabet, cu evitarea eforturilor fizice. De asemenea, s-a avut in vedere faptul ca reclamanta are o pensie de 117 lei, iar paratul de 698 lei, acesta realizand venituri in cursul anului 2005 si din vanzarea laptelui, in cuantum de 7791, 80 lei.
Prin decizia civila nr. 467/28 decembrie 2006, Tribunalul Mures a admis apelul declarat de parat impotriva hotararii anterior descrise, pe care a schimbat-o in parte, in sensul reluarii de catre reclamanta a numelui avut anterior casatoriei, acela de "H.".
De asemenea, au fost compensate in parte cheltuielile de judecata in apel, astfel ca paratul a fost obligat la plata in favoarea reclamantei a sumei de 100 lei.
Paratul a declarat in continuare recurs, solicitand modificarea partiala a primelor doua hotarari, in sensul eliminarii dispozitiei privind obligarea sa la plata in favoarea reclamantei a unei pensii de intretinere.
In motivarea recursului a invocat prevederile art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila, sustinand ca nici prima instanta si nici cea de apel nu au analizat aplicabilitatea art. 41 din Codul familiei, cu referire la starea de nevoie a celui in favoarea caruia se stabileste obligatia de intretinere, in conditiile in care reclamanta a castigat la munca in strainatate suma de 2200 EUR, iar aceasta a fost cuprinsa in tranzactia prin care partile din litigiu si-au impartit bunurile comune dobandite in timpul casatoriei.
De asemenea, paratul a contestat cuantumul obligatiei de intretinere stabilite in sarcina sa, invocand incalcarea prevederilor art. 41 alin. 2 din Codul familiei.
Prin intampinarea formulata, reclamanta a solicitat respingerea caii de atac, sustinand legalitatea solutiilor adoptate in cauza.
Examinand recursul dedus judecatii, prin raportare la motivele invocate, precum si din oficiu, in limitele prevazute de art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca acesta este intemeiat, astfel ca urmeaza a fi admis, conform celor relevate in continuare:
Potrivit dispozitiilor art. 41 alin. 2 din Codul familiei, sotul divortat are dreptul la intretinere atunci cand se afla in nevoie din pricina unei incapacitati de munca survenite inainte de casatorie ori in timpul casatoriei.
Probele administrate in cauza nu au stabilit, insa, in mod inechivoc, starea de nevoie in care s-ar afla reclamanta, din cauza unei incapacitati de munca, reiesind, din contra, ca atat inainte de pronuntarea divortului, cat si pe parcursul judecatii, aceasta a fost plecata la munca in strainatate.
Este adevarat ca in fata instantei de apel s-a facut dovada ca reclamanta este beneficiara unei pensii de invaliditate, insa din cuprinsul deciziei asupra capacitatii de munca rezulta ca aceasta a fost incadrata in gradul de invaliditate III, precum si posibilitatea de a presta activitate cu ½ norma (fila 24 apel).
In atare situatie, in scopul dovedirii starii de nevoie a reclamantei, generata de incapacitatea sa de munca, se impunea efectuarea in cauza a unei expertize medico-legale, proba a carei administrare instanta de apel era datoare sa o puna in discutia partilor, in virtutea rolului activ consacrat de art. 129 Cod procedura civila si a caracterului devolutiv al caii de atac, dar si prin raportare la probele incerte si contradictorii, administrate in cauza sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat ca cererea avand ca obiect stabilirea obligatiei de intretinere in favoarea reclamantei-intimate nu a fost cercetata in fond si, intrucat modificarea hotararii atacate nu este posibila, fiind necesara administrarea probei anterior mentionate, a admis recursul declarat de parat si, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 2 - 3, rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, a casat in parte decizia instantei de apel si a dispus rejudecarea cauzei de catre aceasta doar sub aspectul obligatiei de intretinere pretinse de reclamanta, urmand ca respectiva solicitare sa fie reexaminata prin raportare la concluziile expertizei medico-legale care va fi efectuata in cauza.