Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Minor. Stabilirea incadrarii copiilor cu dizabilitati intr-un grad de handicap. Contestatie impotriva hotararii Comisei pentru protectia copilului . Competenta. Decizie nr. 152 din data de 18.12.2012
pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia

Minor. Stabilirea incadrarii copiilor cu dizabilitati intr-un grad de handicap. Contestatie impotriva hotararii Comisei pentru protectia copilului . Competenta. H.G. nr.1 437/2004- art. 1, art. 10.
Legea nr. 274 /2004- art.46, art. 124 .

Din economia dispozitiilor art. 10 alin. 3 din H.G. nr. 1437/2004 rezulta ca instanta competenta sa solutioneze in prima instanta contestatiile impotriva hotararilor Comisiei pentru protectia copilului in situatia copilului cu dizabilitati apartine Tribunalului, care va urma regulile speciale de procedura prevazute de Legea nr. 272/2004.

Sectia pentru cauze cu minori si de familie - Decizia civila nr. 152/ 18 decembrie 2012

Prin sentinta civila nr.1898/12 septembrie 2012 pronuntata de Tribunalul Alba, Sectia a I a Civila s-a admis in parte actiunea civila formulata de reclamanta K.G.L. prin K.P. in contradictoriu cu paratii Consiliul Judetean A. si Comisia Pentru Protectia copilului A. si s-a anulat Hotararea nr. 993/11.05.2012 a Comisiei Pentru Protectia Copilului A. si certificatul de incadrare a copilului intr-un grad de handicap nr. 739/11.05.2012 - anexa a acestei hotarari.
A fost obligata Comisia Pentru Protectia Copilului A. la emiterea unui nou certificat de incadrare a copilului in grad de handicap pentru minora K.G.L. fundamentat pe o evaluare medico-psiho-sociala efectiva a minorei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut, in esenta, ca actiunea civila formulata de reclamanta K.G.L. prin K. P. prin care a solicitat ca in contradictoriu cu intimatii Consiliul Judetean A., Comisia pentru protectia copilului A. si Serviciul de evaluare complexa din cadrul DGASPC A. prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna anularea Hotararii nr. 993/11.05.2012 si a certificatului de incadrare a copilului intr-un grad de handicap nr. 739/11.05.2012, anexa la hotarare, precum si a raportului de evaluare complexa nr. 961/03.05.2012 eliberat de Serviciul de evaluare complexa este intemeiata raportat la probele dosarului.
Impotriva acestei sentinte civile a formulat recurs intimatul Consiliul Judetean A., criticand-o pentru nelegalitate sub aspectul competentei materiale .
Se sustine in motivele de recurs ca tribunalul nu era competent in prima instanta sa solutioneze cauza dedusa prezentei judecati, competenta materiala de solutionare apartinand judecatoriei potrivit art. 1 pct. 2 din Codul de procedura civila si Decizia nr. 4614/2008 a I.C.C.J. prin care s-a statuat ca judecatoriile judeca plangerile impotriva autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate.
In drept se invoca dispozitiile art. 304/1 Cod proc. civila.
Prin decizia civila nr. 152 din 18 decembrie 2012 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia - Sectia pentru cauze cu minori si de familie s-a respins ca nefondat recursul formulat de paratul Consiliul Judetean A.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de recurs a retinut si motivat urmatoarele:
Curtea precizeaza dintr-un inceput ca prin cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta a solicitat in contradictoriu cu intimatii Consiliul Judetean A., Comisia pentru protectia copilului A. si Serviciul de evaluare complexa din cadrul D.G.A.S.P.C. A. ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna anularea Hotararii nr. 993/11.05.2012 si a certificatului de incadrare a copilului intr-un grad de handicap nr. 739/11.05.2012, anexa la hotarare, precum si a raportului de evaluare complexa nr. 961/03.05.2012 eliberat de Serviciul de evaluare complexa, cu recunoasterea dreptul sau la gradul grav de handicap ce necesita ingrijire permanenta din partea unui asistent personal, asa cum a fost incadrata inca din anul 2007.
Sediul materiei este Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului ( denumita in continuare Legea nr. 272/2004 ) si Hotararea Guvernului nr.1437/2004 privind organizarea si metodologia de functionare a comisie pentru protectia copilului (denumita in continuare H.G. nr. 1437/2004)
Relativ la exceptia de necompetenta materiala invocata de recurentul parat, Curtea constata ca in cauza tribunalul a pronuntat o hotararea legala raportat la dispozitiile exprese ale art. 10 alin. 3 Hotararea Guvernului nr.1437/2004 privind organizarea si metodologia de functionare a comisie pentru protectia copilului (denumita in continuare H.G. nr. 1437/2004) si art. 124 din Legea nr. 274/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului (denumita in continuare Legea nr. 272/2004), din interpretarea carora rezulta fara echivoc ca competenta de solutionare a unor atari cauze apartine tribunalului de la domiciliul copilului.
In concret, potrivit art. 1 din H.G. nr.1 437/2004 "Comisia pentru protectia copilului, denumita in continuare Comisia, prevazuta la art. 104 din Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, este organul de specialitate, fara personalitate juridica, al consiliului judetean, respectiv al consiliului local al sectorului municipiului Bucuresti, cu activitate decizionala in materia protectiei si promovarii drepturilor copilului."
Comisia pentru protectia copilului are printre atributiile principale si stabilirea incadrarii copiilor cu dizabilitati intr-un grad de handicap si, dupa caz, orientarea scolara a acestora (art. 2 lit. a).
Conform articolului 10 alin. 3 din H.G. nr. 1437/2004, "Hotararile Comisiei pot fi atacate la tribunalul de la domiciliul copilului, cauzele supuse judecarii fiind solutionate potrivit regulilor speciale de procedura prevazute de Legea nr. 272/2004."
Din economia acestor dispozitii legale, precum si a celorlalte dispozitii legale incidente cauzei, respectiv, art. 124 din Legea nr. 274 /2004, Curtea constata ca instanta competenta sa solutioneze in prima instanta contestatiile impotriva hotararilor Comisiei pentru protectia copilului in situatia copilului cu dizabilitati apartine Tribunalului, care va urma regulile speciale de procedura prevazute de Legea nr. 272/2004.
Nu este de neglijat a se preciza in sprijinul acestei concluzii ca examinand prevederile Legii nr. 272/2004, aceasta cuprinde reglementari speciale in ce priveste copilul cu dizabilitati.
Astfel, reglementand dreptul copilului la sanatate si bunastare legea prevede in articolul 46 ca "(1) Copilul cu handicap are dreptul la ingrijire speciala, adaptata nevoilor sale.
(2) Copilul cu handicap are dreptul la educatie, recuperare, compensare, reabilitare si integrare, adaptate posibilitatilor proprii, in vederea dezvoltarii personalitatii sale.
(3) Ingrijirea speciala trebuie sa asigure dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copiilor cu handicap. Ingrijirea speciala consta in ajutor adecvat situatiei copilului si parintilor sai ori, dupa caz, situatiei celor carora le este incredintat copilul si se acorda gratuit, ori de cate ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv si fara discriminare al copiilor cu handicap la educatie, formare profesionala, servicii medicale, recuperare, pregatire, in vederea ocuparii unui loc de munca, la activitati recreative, precum si la orice alte activitati apte sa le permita deplina integrare sociala si dezvoltare a personalitatii lor.
(4) Organele de specialitate ale administratiei publice centrale si autoritatile administratiei publice locale sunt obligate sa initieze programe si sa asigure resursele necesare dezvoltarii serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap si ale familiilor acestora in conditii care sa le garanteze demnitatea, sa le favorizeze autonomia si sa le faciliteze participarea activa la viata comunitatii."
Prin urmare, Legea nr. 272/2004 cuprinde reglementari speciale in ce priveste situatia copilului cu handicap, modalitatea concreta de realizare a dreptului acestuia la ingrijire speciala, precum si obligatiile ce revin organelor de specialitate ale administratiei publice centrale si autoritatile administratiei publice locale.
Fata de aceste considerente, avand in vedere dispozitiile art. 10 alin. 3 din H.G. nr. 1437/2004, care prevede in mod expres ca competenta de solutionare a acestor cauze in prima instanta apartine tribunalului de la domiciliul copilului, Curtea constata exceptia invocata de recurentul prin recursul formulat nu este fondata.

Sursa: Portal.just.ro