Prelungirea duratei masurii arestarii preventive. Conditii.
C. pr. pen., art. 155 si urm.
Prelungirea duratei masurii arestarii preventive nu se poate dispune, potrivit art. 155 alin. 1 Cod procedura penala, decat in cazul interventiei unor noi de arestare sau daca temeiurile care au determinat arestarea initiala impun in continuare privarea de libertate.
Art. 155 C. pr. pen. face referire la "temeiurile" care au dus la arestarea preventiva, fara sa faca distinctie intre temeiurile de fapt si cele de drept, asa incat, cu ocazia solutionarii propunerii de prelungire a duratei arestarii preventive, judecatorul nu este oprit, ci dimpotriva, este obligat sa analizeze in primul rand existenta temeiurilor de fapt si apoi a celor de drept si abia apoi sa aprecieze daca acestea impun sau nu lipsirea de libertate in continuare a inculpatului. Prin incheierea penala nr. 38/C/20.06.2011, Tribunalul Mures a dispus urmatoarele:
In baza art. 159 alin. 7 din Codul de procedura penala, s-a respins ca neintemeiata propunerea Parchetului de pe langa Tribunalul Mures, de prelungire a masurii arestarii preventive fata de inculpatul B.GH.M.
In baza art. 139 alin. 1 din Codul de procedura raportat la art. 145 din Codul de procedura penala, s-a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive dispusa fata de inculpat prin incheierea penala nr. 32/C din data de 27 mai 2011 a Tribunalului Mures cu masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu, fara incuviintarea organului care a dispus aceasta masura, pe o perioada de 30 de zile incepand cu data ramanerii definitive a acestei incheieri.
In temeiul art. 145 alin. 11 din Codul de procedura penala pe durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea inculpatul va trebui sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire penala sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;
b) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de catre instanta, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori sunt chemat;
c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar;
d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme.
In temeiul art. 145 alin. 12 din Codul de procedura penala pe durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea inculpatul mai este obligat:
a) sa nu se apropie nici unul din reprezentantii legali ai societatilor comerciale care apar inscrise la rubrica furnizor in cele 1.712 facturi, de reprezentantii legali ai S.C. E. S.R.L. Bistrita si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect.
Potrivit art. 145 alin. 21 din Codul de procedura penala, s-a dispus comunicarea copiei prezentei incheieri inculpatului, Politiei municipiului Reghin - organ de politie insarcinat cu supravegherea respectarii de catre inculpati a obligatiilor de mai sus, Jandarmeriei, Politiei comunitare, Serviciului de Pasapoarte Mures si Politiei de frontiera;
Potrivit art. 145 alin. 22 din Codul de procedura penala s-a atras atentia inculpatului asupra respectarii obligatiilor de mai sus si ca in caz de incalcare a acestora cu rea-credinta se va lua fata de acesta masura arestarii preventive.
S-a dispus punerea in libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 20 din 27 mai 2011 emis in baza incheierii penale nr. 32/C din 27 mai 2011 a Tribunalului Mures.
In motivarea acestei solutii, se arata in esenta ca temeiurile de fapt care au dus la luarea masurii arestarii preventive nu mai impun prelungirea acestei masuri, iar cele de drept prev. de art. 148 lit. c si d Cod procedura penala nu mai subzista. Cu privire la temeiul prev. de art. 148 lit. f Cod procedura penala, se apreciaza ca atata vreme cat acuza savarsirii infractiunii de evaziune fiscala este criticabila, iar valoarea prejudiciului este incerta, singurul motiv constand in imposibilitatea recuperarii prejudiciului, nu este suficient pentru prelungirea acestei masuri. Totusi, pentru buna desfasurare a procesului penal, s-a apreciat ca fiind necesara masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Mures.
In motivarea recursului se invoca netemeinicia incheierii atacate, sustinandu-se ca temeiurile care au dus la luarea masurii arestarii preventive a inculpatului B.GH.M. se mentin si impun prelungirea acestei masuri.
Analizand recursul declarat prin prisma materialului aflat la dosar, a motivelor invocate si a concluziilor e reprezentantului Ministerului Public si a intimatului-inculpat, precum si din oficiu, in limitele efectelor devolutiv, se retin urmatoarele:
Dispozitia judecatorului din cadrul Tribunalul Mures de respingere a cererii de prelungire a duratei masurii arestarii preventive a inculpatului, inlocuirea acestei masuri cu obligarea inculpatului de a nu parasi localitatea de domiciliu, durata vizata, obligatiile stabilite in sarcina acestuia sunt juste si au fost emise cu respectarea stricta a legalitatii, astfel incat, in lipsa vreunui alt motiv de anulare a incheierii atacate, pe care sa-l retinem din oficiu, recursul promovat este nefondat, atragand respingerea lui, in baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedura penala.
Asupra sustinerilor procurorului cu prilejul adresarii in a doua instanta, nu le vom primi.
In primul rand, constatam ca art. 155 alin. 1 Cod procedura penala conditioneaza prelungirea masurii arestarii preventive de existenta temeiurilor noi sau daca temeiurile care au determinat arestarea initiala, impun in continuare privarea de libertate.
Este evident ca in cazul inculpatului nu au aparut asemenea temeiuri noi. Asupra celor care au determinat arestarea initiala, interpretarea textului arata ca aceste temeiuri pot sa nu mai existe pe parcursul desfasurarii procesului penal sau, chiar daca mai subzista, ele nu mai impun prelungirea arestarii preventive. Este gresita sustinerea parchetului, potrivit careia judecatorul delegat ar fi apreciat ca masura arestarii preventive ar fi fost luata in principal pentru lamurirea situatiei de fapt. Judecatorul delegat a analizat atat temeiurile prev. de art. 148 alin. 1 lit. c, d Cod procedura penala, cat si cel prev. de art. 148 lit f Cod procedura penala.
In acord cu judecatorul fondului, clarificarea situatiei societatilor comerciale care figureaza ca furnizori in cele 1.712 facturi era primordiala pentru a se putea stabili fictivitatea sau realitatea operatiunilor comerciale inscrise in facturile respective, pe presupusa fictivitate a acestor operatiuni fiind cladita intreaga acuza.
Un alt motiv de recurs este acela potrivit caruia instanta investita cu prelungirea arestarii preventive nu se mai poate pronunta asupra existentei sau inexistentei indiciilor temeinice privind savarsirea faptei retinute in sarcina inculpatului, cata vreme instanta s-a pronuntat deja cu privire la aceste aspecte atunci cand a fost investita cu propunerea de luare a acestei masuri.
Si acest motiv de recurs apare ca nefondat tot din analiza disp. art. 155 Cod procedura penala, care face vorbire despre ‘temeiurile’ care au dus la arestarea preventiva, fara sa faca diferenta intre temeiurile de fapt si cele de drept, astfel incat, cu ocazia solutionarii prelungirii arestarii preventive, judecatorul nu este oprit, asa cum sustine parchetul, ci dimpotriva, este obligat sa analizeze in primul rand existenta temeiurilor de fapt si apoi, sa aprecieze daca acestea impun sau nu lipsirea de libertate in continuare a inculpatului.
Aprecierea de catre judecatorul delegat a existentei probelor si indiciilor temeinice nu excede cadrului procesual stabilit de art. 155 si urm Cod procedura penala, asa cum sustine procurorul. Judecatorul nu a analizat probele pe fondul cauzei, ci in vederea solutionarii propunerii de prelungire a masurii arestarii preventive.
De asemenea, procurorul mai sustine ca tot in mod gresit ar fi apreciat judecatorul ca in cauza nu mai subzista temeiul prev. de art. 148 lit. c Cod procedura penala. Sustinerea procurorului se sprijina pe motivele din cererea de luare a masurii arestarii preventive. Ori, in mod temeinic se constata ca la acest moment nu mai subzista respectivul temei, chiar daca la data luarii masurii arestarii preventive el exista.
In acord cu judecatorul de la tribunal, subliniem ca nu se mai impune prelungirea masurii arestarii preventive, pentru ca inculpatul nu poate fi tinut la dispozitia organelor judiciare mai mult decat timpul necesar clarificarii unor situatii deosebite care nu se puteau clarifica in mod corespunzator decat prin privarea de libertate, o perioada, a inculpatului.
Prin faptul ca organele de urmarire penala nu au reusit clarificarea acestor aspecte, dar nu din motive obiective, nu se justifica in continuare privarea inculpatului de libertate.
Pentru toate aceste considerente, tinand seama de scopul masurilor preventive, solutia primei instante apare ca temeinica si legala.
Fata de cele retinute, recursul declarat de procuror impotriva incheierii penale nr. 38/C/20.06.2011 pronuntata de Tribunalul Mures, cu opinie majoritara, urmeaza a fi respins ca nefondat.