Decizie de sanctionare disciplinara. Incalcarea dreptului la aparare al salariatului.
Codul muncii, art. 267 alin. 2 si 4, art. 268 alin. 2 lit. "c"
Prin art. 267 alin. 2 si 4 din Codul muncii este consacrat dreptul angajatului cercetat disciplinar de a formula si sustine in cadrul cercetarii disciplinare toate apararile pe care acesta le considera a fi in favoarea sa si sa solicite comisiei de disciplina sa administreze toate probele si sa indice motivatiile pe care el le considera necesare.
Tocmai din aceste ratiuni angajatorul este obligat ca ulterior, prin decizia de sanctionare sa se refere in mod expres la apararile formulate de salariat cu ocazia cercetarii disciplinare (art.268 alin.2 lit. c din Codul muncii), in cadrul careia acestea trebuie, obligatoriu, administrate.
Atat Codul muncii, cat si Contractul colectiv lasa la aprecierea stricta a salariatului formularea probatoriului, angajatorul fiind obligat sa aprecieze asupra acestuia ulterior administrarii lui, prin decizia de sanctionare.
Avand in vedere ca in cursul cercetarii prealabile parata a refuzat sa audieze martorii propusi de reclamant, desi in Contractul colectiv de munca la nivel de unitate se prevede obligativitatea ascultarii si verificarii apararilor salariatului ascultat, formularea cuprinsa in contractul colectiv fiind cat se poate de categorica, nelasand la aprecierea comisiei de cercetare disciplinara posibilitatea de a aprecia asupra oportunitatii apararilor anterior administrarii lor, se impune a se constata ca dreptul la aparare al reclamantului a fost incalcat in cadrul cercetarii prealabile si ca atare decizia de sanctionare este nelegala.
Prin cererea inregistrata la data de 22.06.2010 formulata de reclamantul Boila Romulus in contradictoriu cu parata S.N.G.N. Romgaz s-a cerut instantei anularea deciziei nr.48 din 20 mai 2010 prin care a fost sanctionat cu avertisment scris si scaderea a doua ore de absenta nemotivata din pontajul zilei de 21 aprilie 2010.
In motivarea cererii formulate reclamantul a aratat ca cercetarea disciplinara a fost incompleta. S- a aratat de reclamant ca nu a avut pana in prezent abateri disciplinare ci dimpotriva numai calificative de foarte bine. In calitatea sa de sef sectie transport tehnologic trebuie sa efectueze zilnic deplasari in afara biroului sectiei. Prin Decizia directorului general al S.N.G.N. Romgaz in luna aprilie 2010 a fost constituita o comisie de control in obiectivele careia se afla si verificarea activitatii desfasurate de sectia pe care o conduce. Persoana desemnata a fost d-nul. B. care in 20 aprilie 2010 i-a adus la cunostinta ca doreste sa verifice situatia consumurilor de carburanti inchiriate la punctul de lucru din Grebenis. In data de 21 aprilie 2010 reclamantul impreuna cu d-l B. s-au deplasat la Grebenis informand pe S.I., director exploatare investitii si C.C., directorul sucursalei despre acest aspect. In jurul orelor 13.00 s-au reintors ramanand la sediul sucursalei de pe str. Barajului aspect ce l-a comunicat adjunctului sau L.A. A doua zi a aflat ca in ziua de 21.04.2010, in jurul orelor 13 s-a deplasat la sediul sectiei o comisie pentru verificarea angajatilor
S-a aratat ca cele sustinute in referatul nr.5482 din 23.04.2010 de catre S.I. nu sunt reale deoarece respectiva persoana a fost plecata la Medias de unde a revenit de abia in jurul orelor 15.00. In cursul cercetarii disciplinare a solicitat audierea ca martor a d-lui. B. cerere care nu a fost acceptata. S-a sustinut ca nu a parasit locul de munca ci a fost in deplasare cu organul de control si ca a dus la cunostinta despre efectuarea deplasarii sefilor ierarhici.
S-a mai aratat de reclamant ca cercetarea disciplinara a fost facuta superficial si fara respectarea dreptului la aparare. Totodata nu s-a indicat in decizie motivele pentru care apararea sa a fost inlaturata. S-a mai precizat ca temeiul invocat in decizie pentru sanctionare este gresit invocat reclamantul nefiind in situatiile de la art.27, 157 lit. b din contractul colectiv de munca respectiv art.18 din Regulament. De asemenea i s-a aplicat reclamantului o sanctiune inexistenta prin scaderea cu doua ore a pontajului si nu s-au avut in vedere la aplicarea sanctiunii criteriile indicate de art.158 al.7 din Contractul colectiv de munca.
Prin Sentinta civila nr.1768 din 5 noiembrie 2010, Tribunalul Mures a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul B.R., in contradictoriu cu parata S.N.G.N. Romgaz - Sucursala de Transport Tehnologic si Mentenanta Targu Mures, a anulat in parte Decizia nr. 48/20.05.2010, emisa de parata, in sensul ca a eliminat sanctionarea reclamantului cu scaderea a 2 ore de absenta nemotivata din pontajul zilei de 21.04.2010.
Prin aceeasi hotarare s-au respins restul pretentiilor reclamantului iar parata a fost obligata la plata in favoarea reclamantului a sumei de 1500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta Tribunalul a retinut, in esenta, urmatoarele:
Parata a respectat prevederile legale in ceea ce priveste cercetarea prealabila si dreptul la aparare a angajatului.
In ceea ce priveste fondul cauzei instanta de fond a retinut ca in data de 21.04.2010 in intervalul orar 7-14 reclamantul a fost ocupat cu punerea la dispozitia organului de control financiar reprezentat de d-l. B.G.P., a actelor necesare controlului. Desi in acest interval reclamantul a parasit unitatea fara a respecta prevederile art.18.1 din Regulamentul intern al paratei, aceasta iesire a fost determinata de verificarile efectuate de organul de control financiar.
Instanta de fond a retinut ca reclamantul nu face parte dintre persoanele carora li se permite sa paraseasca sediul recurentei in interes de serviciu fara bilet de voie. Pentru a parasi unitatea reclamantul trebuia sa solicite ori includerea in tabel ori acceptul conducatorului ierarhic pentru efectuarea deplasarii, in caz contrar incalcand prevederile Regulamentului intern si cele ale Contractului colectiv de munca la nivel de unitate.
Nu s-a putut justifica absenta reclamantului intre orele 14-15,30 astfel ca a savarsit abaterea disciplinara retinuta in sarcina sa, fiind in mod corect sanctionat cu avertisment.
Cuprinderea insa in decizia atacata a mentiunii scaderii a doua ore de absenta nemotivata din pontajul zilei de 21.04.2010 este nelegala atata timp cat decizia trebuia sa cuprinda doar sanctiunea disciplinara ce trebuia sa se incadreze intre cele de la art.24 din Regulamentul intern sau art.264 din Codul muncii.
Instanta de fond a facut aplicarea art.274 C.pr.civ.
Impotriva acestei sentinte a declarat, in termen legal, recurs reclamantul solicitand modificarea in tot in sensul admiterii actiunii astfel cum a fost modificata.
In motivarea recursului, intemeiat pe prevederile art.304 pct.7,8 si 9 C.pr.civ., reclamantul a aratat:
Hotararea cuprinde motive contradictorii in sensul ca desi se apreciaza ca nu era necesar adoptarea masurii de scadere a doua ore de absenta, s-a considerat eronat ca in intervalul 14-15,30 reclamantul a absentat nejustificat.
Art.304 pct.8 a fost invocat cu referire la art. D din Actul aditional nr.5040/10.06.2008 la Contractul individual de munca al reclamantului unde se arata ca locul de munca al acestuia este Sucursala S.T.T.M. Tg.Mures iar nu punctele de lucru ale acesteia. In virtutea atributiilor de conducere si control stabilite prin fisa postului, in calitate de sef sectie, reclamantul nu are nevoie de ordine de deplasare si nici bilete de voie pentru a putea sa se deplaseze in incinta sectiei.
In ceea ce priveste motivul prevazut de art.304 pct.9 C.pr.civ., s-a aratat ca instanta a pronuntat hotararea atacata cu incalcarea dispozitiilor art.263, 266, 267, 268 coroborat cu art.8 din Codul muncii.
S-a aratat ca s-a invocat tocmai nelegalitatea cercetarii prin refuzul administrarii probei testimoniale cu martorul B. si astfel incalcarii dreptului la aparare, instanta nefacand altceva decat sa se substituie comisiei de cercetare.
Cercetarea prealabila a fost incompleta, fiind incalcat, prin refuzul nejustificat al paratei de a administra probele propuse de reclamant, cel mai elementar drept la aparare. Totodata, aceasta comisie nu a verificat fisa postului reclamantului pentru a verifica atributiile acestuia care ii justificau deplasarea facuta la Grebenis si nici nu a luat in considerare ca deplasarea s-a facut cu acordul conducerii sucursalei.
S-a mai aratat ca decizia de sanctionare este lovita de nulitate si sub aspectul incalcarii prevederilor art.268 din Codul muncii, respectiv a faptului ca nu se indica apararile si motivele pentru care au fost inlaturate eventualele aparari formulate de reclamant in cadrul cercetarii prealabile.
Temeiul juridic privind sanctionarea reclamantului este gresit invocat dat fiind ca acesta nu se afla in situatiile mentionate in art.27, 157 lit.b din Contractul colectiv de munca, respectiv art.18 din Regulament.
De asemenea, la aplicarea sanctiunii disciplinare nu au fost respectate criteriile prevazute de art.265 Codul muncii.
Prin intampinarea formulata parata a solicitat respingerea recursului aratand in esenta, urmatoarele:
In mod corect instanta de fond a retinut lipsa nejustificata a recurentului de la locul de munca si ca locul de munca al recurentului este Sectia de Transport Tehnologic Tg.Mures situata in Sancraiu de Mures str.Salciilor nr.20.
Activitatea desfasurata de reclamant se desfasoara la sediul sectiei si doar in cazuri izolate se impune sa paraseasca locul de munca, cu aprobarea conducerii, dat fiind ca poate urmarii de la sediu intreaga activitate a personalului din subordine.
Sustinerea privind incalcarea dreptului la aparare nu este reala deoarece cu ocazia cercetarii prealabile recurentului i-a fost respectat acest drept. Singura proba solicitata si despre care s-a facut mentiune in procesul-verbal as fost martorul B. O eventuala declaratie a acestui martor nu avea cum sa acopere lipsa aprobarii sefilor directi ai recurentului.
Examinand sentinta atacata in raport de motivele invocate si din oficiu in limitele prevazute de art.3041 si art.306 C.pr.civ., Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
Prin Decizia nr.48/20.05.2010 reclamantul a fost sanctionat disciplinar cu avertisment scris si scaderea a doua ore de absenta nemotivata din punctajul zilei de 21.04.2010 pentru incalcarea prevederilor art.27 si art.158 lit.s din Contractul colectiv de munca si art.18 din Regulamentul Intern.
S-a retinut ca abaterea disciplinara consta in aceea ca reclamantul a parasit locul de munca fara a avea aprobarea conducerii sucursalei si fara a detine un ordin de deplasare in data de 21.04.2010.
Din punct de vedere formal retinem ca prin emiterea deciziei contestate, parata a incalcat dispozitiile art.76, 241 alin.1 lit.a si art.243 din Codul muncii si ale art.158 alin.5 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate.
Astfel, in contractul colectiv se prevede in obligativitatea ascultarii si verificarii apararilor salariatului ascultat.
Or, desi reclamantul a solicitat, in cursul cercetarii prealabile, in aparare, audierea martorilor B.G. si D.V., parata a refuzat sa administreze aceste probe.
Formularea cuprinsa in contractul colectiv este cat se poate de categorica, nelasand la aprecierea comisiei de cercetare disciplinare posibilitatea de a aprecia asupra oportunitatii apararilor anterior administrarii lor.
Atat Codul muncii cat si Contractul colectiv lasa la aprecierea stricta a salariatului formularea probatoriului, angajatorul fiind obligat sa aprecieze asupra acestuia ulterior administrarii lui, prin decizia de sanctionare.
Art.267 alin.2 si 4 din Codul muncii, consacra un drept, respectiv acela al angajatului cercetat de a formula si sustine in cadrul cercetarii disciplinare, toate apararile pe care acesta le considera a fi in favoarea sa si sa solicite comisiei de disciplina sa administreze toate probele si sa indice motivatiile pe care el le considera necesare.
Tocmai din aceste ratiuni angajatorul este obligat ca ulterior, prin decizia de sanctionare sa se refere in mod expres la apararile formulate de salariat - art.268 alin.2 lit.c din Codul muncii - in cadrul cercetarii disciplinare in care acestea trebuie, obligatoriu, administrate.
In consecinta, dreptul la aparare al reclamantului a fost incalcat in cadrul cercetarii prealabile.
In ceea ce priveste fondul cauzei, parata a retinut ca reclamantul se face vinovat de faptul ca a parasit locul de munca fara a avea aprobarea conducerii sucursalei si fara a detine un ordin de deplasare.
Intr-adevar, salariatii pot iesi din unitate, in interes de serviciu, numai cu ordin de deplasare semnat de conducerea executiva.
Reclamantul nu a sustinut ca ar fi avut un asemenea ordin, insa, din nota explicativa semnata in cadrul cercetarii disciplinare rezulta ca reclamantul a anuntat telefonic conducerea executiva despre motivul parasirii locului de munca. Semnarea unui ordin de deplasare era deja o chestiune pur formala atata timp cat angajatorul, prin organele sale de conducere, a dat acceptul salariatului de a parasi unitatea.
Intr-adevar acest aspect, respectiv al acordului verbal al conducerii ar fi putut fi lamurit prin audierea martorului B. aflat impreuna cu reclamantul, ori, tocmai acest lucru i-a fost refuzat reclamantului.
Acelasi aspect si cu privire la faptul ca desi un membru al conducerii a fost cautat anterior parasirii de catre reclamant a sediului societatii tocmai pentru a-i fi adus la cunostinta motivul plecarii, directorul nefiind in incinta, putea fi edificat tot prin audierea martorilor impreuna si la solicitarea carora reclamantul a parasit locul de munca in interes de serviciu.
In aceste conditii este evident ca, data fiind si sarcina probei in litigiile de munca precum si dreptul la aparare nerespectat, trebuie luate in considerare ca fiind conforme cu realitatea, sustinerile reclamantului.
In consecinta, dat fiind ca nu s-a facut dovada ca reclamantul a parasit locul de munca in interes de serviciu fara aprobare prealabila, tocmai prin neluarea in considerare a probei solicitate de reclamant, decizia de sanctionare este lovita de nulitate.
Astfel fiind, in temeiul prevederilor art.312 C.pr.civ., Curtea de Apel a admis recursul declarat de reclamantul B.R. si a modificat in tot sentinta atacata in sensul ca a admis integral actiunea reclamantului si a anulat decizia de sanctionare nr. 48/20 mai 2010 emisa de parata.
Vazand si prevederile art.274 C.pr.civ., a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata in fond in cuantum de 3.000 lei, in favoarea reclamantului.