Partajarea bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei. Stabilirea intinderii drepturilor concrete ale sotilor.
Codul familiei, art. 30, art. 31
Aportul personal adus de fiecare dintre soti la dobandirea bunurilor ce alcatuiesc obiectul dreptului lor de proprietate comuna constituie elementul obiectiv de care trebuie sa se tina seama in stabilirea intinderii dreptului de proprietate al fiecarui sot asupra bunurilor comune.
Plecand de la prevederile art. 30 Codul familiei, desi bunurile dobandite in timpul casatoriei de oricare dintre soti sunt de la data dobandirii lor, bunuri comune, intinderea drepturilor concrete ale sotilor se stabileste in raport cu contributia fiecaruia la dobandirea acestora. Prin Sentinta civila nr. 829 din 24.04.2009, pronuntata de Judecatoria Miercurea Ciuc, a fost respinsa actiunea formulata de reclamanta K.M. in contradictoriu cu paratul A.I. si s-a admis cererea reconventionala formulata de paratul-reclamant reconventional A.I., in contradictoriu cu reclamanta-parata reconventionala K.M.
S-a constatat ca imobilul situat in orasul Baile Tusnad, str. Apor, judetul Harghita, inscris in CF nr. 1703 a localitatii Tusnad sub nr. top 12533/2/1/2/1/92/a, constand din teren intravilan in suprafata de 1151 mp si casa de locuit, este bun propriu al paratului-reclamant reconventional. Reclamanta-parata reconventionala a fost obligata sa plateasca paratului-reclamant reconventional suma de 6.687 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca prin actiunea formulata, reclamanta a solicitat sa se constate ca imobilul situat in orasul Baile Tusnad, inscris in CF nr. 1703 a comunei Tusnad, sub nr. top. 12533/2/1/2/1/92/a, constand din teren intravilan in suprafata de 1151 mp si casa de locuit compusa din 5 camere si 2 bai, in valoare de 500.000 lei, este bun comun dobandit de parti in timpul casatoriei si a solicitat ca acesta sa fie partajat in cote egale de cate 1/2 parte pentru fiecare dintre parti cu atribuirea in natura a imobilului catre parat si obligarea acestuia la plata sultei corespunzatoare partii ce i se cuvine reclamantei.
S-a constatat ca partile in cauza au fost casatoriti pana in anul 1993 cand, prin sentinta civila nr. 973 din 21.04.1993 s-a desfacut casatoria acestora.
In anul 1990 paratul a cumparat terenul intravilan situat in orasul Baile Tusnad, str. Apor, inscris in cartea funciara nr. 1703 a comunei Tusnad, nr. top. 12533/2/1/2/1/92/a, in suprafata de 1151 mp. Pentru plata pretului de cumparare paratul a apelat la imprumuturi de la prieteni, cum ar fi martorul V.V., cu care, la data de 20.07.1990 paratul a incheiat un contract de imprumut sub semnatura privata pentru suma de 20.000 lei, cu termen de restituire in anul 1994. Destinatia imprumutului, pentru cumpararea terenului, este confirmata de martor in declaratia sa, data in fata instantei (f.60), precum si de faptul ca imprumutul a fost contractat chiar cu cateva zile inaintea cumpararii terenului, care a fost intabulat in cartea funciara in favoarea lui "A.I. casatorit cu A.M., nascuta K." la data de 23.07.1990.
Din aceeasi declaratie rezulta ca la data cumpararii terenului relatiile dintre parti erau tensionate, paratul avand intentia de a se separa de sotia sa, reclamanta. Faptul ca relatiile dintre parti erau deja tensionate la acea data rezulta si din intampinarea reclamantei formulata la data de 18.09.1992 in cadrul divortului, in care afirma ca are cunostinta despre faptul ca sotul, actualul parat, intretinea relatii extraconjugale cu alta femeie de circa doi ani si jumatate. Aceste aspecte duc la concluzia ca paratul a cumparat terenul si a construit casa in interes propriu si nu pentru folosinta comuna impreuna cu reclamanta.
Pentru construirea casei paratul a apelat la alte imprumuturi, in acest sens incheind in nume personal contracte de imprumut cu martorii F.F., B.G. si cu numitul S.D., care au confirmat prin declaratiile lor ca banii au fost imprumutati de la ei in scopul construirii casei de catre parat. Sumele imprumutate au fost restituite de parat personal dupa desfacerea casatoriei dintre parti, fara contributia reclamantei, in perioada anilor 1995-2000.
Prin actele depuse de parat si martorii audiati, s-a dovedit faptul ca terenul a fost cumparat si casa a fost construita de parat in scopul de a o folosi in interes personal, intr-o perioada in care relatia sa cu sotia era deteriorata, finalizarea constructiei avand loc dupa desfacerea casatoriei. S-a dovedit de asemenea, ca banii necesari cumpararii terenului si construirii casei provin din imprumuturile contractate in nume personal de parat.
Conform art. 32 Codul familiei, sotii raspund cu bunurile comune pentru obligatiile ce au contractat impreuna si pentru obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casniciei. In consecinta, obligatia de restituire a unor bani imprumutati, este o obligatie comuna daca a fost contractata impreuna de ambii soti sau daca banii au fost imprumutati pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casniciei.
Pe de alta parte, art. 33 Codul familiei prevede ca bunurile comune nu pot fi urmarite de creditorii personali ai unuia dintre soti. In speta, deoarece obligatia de restituire a banilor imprumutati rezulta dintr-un contract incheiat in nume personal de parat, aceasta ramane o obligatie personala a paratului. Daca obligatia este personala, rezulta ca si banii imprumutati nu pot fi decat proprii ai paratului.
In legatura cu acesti banii imprumutati, reclamanta nu a afirmat ca actele de imprumut ar fi fost incheiate in vederea asumarii unor obligatii contractate impreuna sau in interes comun de ambele parti in calitate de soti, ci dimpotriva a contestat realitatea contractelor de imprumut incheiate de parat in nume propriu, afirmand ca acestea aveau alt scop decat cel pentru care au fost incheiate, respectiv cel de a justifica veniturile ilicite ale paratului. Fiind vorba de acuzatii de natura penala, paratul este considerat nevinovat pana la eventuala sa condamnare definitiva pentru comiterea vreunei fapte de natura celor sugerate de reclamanta. Reclamanta nu a dovedit insa nici existenta nici cuantumul unor eventuale asemenea venituri, iar condamnarea anterioara a paratului (din anul 1974) nu poate fi pusa in legatura cu afirmatiile reclamantei care nu s-au concretizat intr-un denunt si nu sunt urmare a unei urmariri penale incepute impotriva paratului. Drept urmare, contractele de imprumut incheiate de parat sunt dovedite prin inscrisuri si confirmate prin declaratiile martorilor audiati, astfel ca au valoare probanta.
Astfel, rezulta ca valoarea imprumuturilor contractate in nume personal de parat si restituite tot de acesta dupa desfacerea casatoriei fara contributia reclamantei, s-au transferat in valoarea terenului cumparat si a casei construite pe aceasta.
In legatura cu contributia reclamantei la construirea casei, aceasta a afirmat ca in perioada construirii a realizat venituri echivalente cu cele ale paratului, ca a ajutat prin unele transporturi de materiale cu autoturismul si ca a gatit pentru muncitorii care au lucrat la ridicarea constructiei.
Cu privire la veniturile partilor, s-au depus la dosar copiile cartilor de munca ale acestora. Cu toate acestea, martorii paratului au aratat ca l-au imprumutat cu bani pe parat tocmai in vederea construirii casei. Avand in vedere ca ridicarea constructiei, de o valoare ridicata (771.011 lei conform expertizei), a avut loc intr-un interval de timp relativ scurt, rezulta ca banii necesari au provenit de fapt din imprumuturi si nu din veniturile salariale ale partilor sau din economiile modeste ale acestora.
Cu privire la contributia prin aportul fizic a reclamantei, martorul K.I. propus de reclamanta a declarat ca aceasta efectua transportul muncitorilor care lucrau la constructie. De asemenea, martorul V.C., finul partilor, a declarat instantei ca a participat, impreuna cu reclamanta, o singura data la insotirea unui transport de caramizi cu camionul si la descarcarea acestora la locul constructiei.
Cu privire la contributia reclamantei constand in gatirea mancarii pentru muncitorii care au lucrat la constructie, martorul T.M., unchiul paratului, a declarat ca a lucrat si el la constructie si ca impreuna cu ceilalti muncitori lua masa la domiciliul comun al partilor din comuna Sansimion. De asemenea, martora S.A., verisoara de gradul III cu paratul, a declarat ca reclamanta a gatit pentru muncitori. La fel a declarat si martorul K.I.
Pe langa faptul ca servirea mesei de catre unii din muncitori cu titlu de plata a serviciilor, poate avea caracter echivoc in cazul unor persoane care aveau si calitatea de rude (cum este unchiul paratului), valoarea acestor contributii personale ale reclamantei, inclusiv transportul muncitorilor, este mica fata de valoarea totala a constructiei, iar cuantumul acestora nu a fost nici apreciat de reclamanta nici dovedit prin vreo proba. In nici un caz insa aceste contributii personale ale reclamantei nu pot duce la atribuirea unei cote certe din valoarea constructiei in favoarea reclamantei.
Din cele ce preced rezulta ca, prin probele administrate, paratul a infirmat prezumtia de bun comun in devalmasie cu reclamanta a imobilului in litigiu, dovedind ca acesta este bunul sau propriu realizat din sume de bani provenite din imprumuturi pentru care s-a obligat in nume propriu fata de creditorii sai personali si pe care le-a restituit fara contributia reclamantei dupa desfacerea casatoriei. Reclamanta ar putea invoca cel mult un drept de creanta constand in sprijinul (si nu contributia efectiva) pe care l-a dat paratului la ridicarea constructiei bun propriu al acestuia.
In consecinta, actiunea reclamantei a fost respinsa si s-a admis actiunea reconventionala a paratului, constatandu-se ca imobilul situat in orasul Baile Tusnad, str. Apor, judetul Harghita, inscris in CF nr. 1703 a localitatii Tusnad, nr. top 12533/2/1/2/1/92/a, constand din teren intravilan in suprafata de 1151 mp si casa de locuit, este bun propriu al paratului-reclamant reconventional.
In temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedura civila, fiind cazuta in pretentii, reclamanta-parata reconventionala a fost obligata sa plateasca paratului-reclamant reconventional suma de 6.687 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in partea platita de parat pentru onorariul de expertiza, onorariu de avocat si taxa judiciara de timbru.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel reclamanta-parata reconventionala K.M., solicitand admiterea acestuia si schimbarea in tot a sentintei atacate, in sensul de a se constata ca imobilul situat in orasul Baile Tusnad, str. Apor, judetul Harghita, inscris in CF. nr. 1703 a comunei Tusnad, cu nr. top. 12533/2/1/2/1/92/a, constand din teren intravilan in suprafata de 1151 mp si casa de locuit, compusa din 5 camere si 2 bai, in valoare totala de 789.115 lei, este bun comun al reclamantei impreuna cu paratul in cote de 1/2 parte, dobandit in timpul casatoriei, si in consecinta sa se dispuna atribuirea provizorie in natura a imobilului pe seama paratului-intimat, precum si stabilirea unui termen de 3 luni pentru cand paratul-intimat sa-i achite sulta in valoare de 394.557,5 lei, iar in caz de refuz din partea intimatului, sa se dispuna vanzarea imobilului prin executorul judecatoresc. De asemenea, solicita obligarea paratului-intimat la plata cheltuielilor de judecata.
Prin Decizia civila nr. 23/17 martie 2010, Tribunalul Harghita a admis apelul formulat de apelanta K.M., impotriva sentintei civile nr. 829 din 24 aprilie 2009, pronuntata de Judecatoria Miercurea Ciuc, in dosarul nr. 2745/258/2007, pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca a admis in parte actiunea formulata de reclamanta K.M. impotriva paratului A.I. si, in consecinta a constatat ca imobilul situat in orasul Baile Tusnad, str. Apor, judetul Harghita, inscris in C.F. nr. 1703 Tusnad, nr. top. 12533/2/1/2/1/92/a, compus din teren in suprafata de 1151 mp si casa de locuit, in valoare totala de 789.115 lei, este bunul comun al partilor, reclamanta avand o cota de 1/10 din dreptul de proprietate, iar paratul o cota de 9/10, a dispus iesirea din indiviziune, a respins cererea reclamantei, de atribuire provizorie a bunului, si a atribuit bunul, in natura, paratului in mod definitiv, a obligat paratul sa-i plateasca reclamantei suma de 78.911 lei, cu titlu de sulta, a respins actiunea reconventionala formulata de reclamantul reconventional A.I. impotriva paratei reconventional K.M., a compensat in parte cheltuielile de judecata si a obligat reclamanta-parata reconventional sa-i plateasca paratului-reclamant reconventional suma de 3.400 lei, cu acest titlu, a compensat cheltuielile de judecata in apel.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Tribunalul a retinut, in esenta, ca din probele administrate in fata instantei de fond rezulta ca la data de 10.11.1991, casa in litigiu nu era finalizata in sensul ca nu era dotata cu instalatii, dar avea acoperis. Partile nu s-au despartit mai devreme de 1992.
A concluzionat instanta de apel ca imobilul in litigiu a fost dobandit de parti in timpul casatoriei, partile convietuind pana la ridicarea constructiei, in faza nefinisata. Drept urmare sunt incidente dispozitiile art. 30 alin. 1 Codul familiei.
In ceea ce priveste contributia sotilor, la edificarea casei, s-a apreciat ca, daca salariile partilor si munca pe care au prestat-o pot fi apreciate ca sensibil egale, ponderea cea mai mare la dobandirea imobilului au avut-o sumele considerabile pe care le-a imprumutat paratul. Drept urmare, Tribunalul a apreciat ca paratului i se cuvine o cota de 9/10 din dreptul de proprietate, iar reclamantei apelante 1/10.
Fata de prevederile art. 6739 Cod procedura civila, instanta de apel a atribuit imobilul paratului cu obligatia acestuia la plata catre reclamanta a sumei de 78.911 lei reprezentand sulta.
S-a respins cererea reclamantei privind atribuirea provizorie nefiind indeplinite cerintele prevazute de art. 67310 alin.1 Cod procedura civila.
In temeiul prevederilor art. 274 si 276 Cod procedura civila, a fost obligata reclamanta la plata sumei de 3.400 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei decizii au declarat, in termen legal, recurs ambele parti.
In motivarea recursului declarat, paratul a aratat in esenta, urmatoarele:
Tribunalul a retinut o stare de fapt eronata ce a determinat, in final, aplicarea gresita a legii.
Astfel, din probele administrate, rezulta ca, convietuirea fostilor soti s-a intrerupt inca din vara anului 1990. Dupa obtinerea autorizatiei necesare, in primavara anului 1991 a inceput construirea casei, lucrarea fiind executata in intregime de muncitorii S.C. L. SRL din Tusnad si nu de lucratori din Sinsimion, carora reclamanta le-ar fi gatit.
Din contractele de imprumut a caror plauzabilitate este conformata de catre instanta de apel rezulta ca totalul sumelor imprumutate in nume personal de catre parat si restituite tot de catre acesta, dupa desfacerea casatoriei, fara contributia reclamantei, depasesc chiar suma investita de catre acesta necesara dobandirii intregului imobil.
In lumina principiilor ce rezulta din art. 30 Codul familiei, paratul a aratat ca apreciaza ca reclamanta nu a reusit sa dovedeasca cu probe certe ca ar fi contribuit la dobandirea si conservarea imobilului in cauza iar valoarea neinsemnata constand in sprijinul pe care i l-a dat, in raport cu valoarea constructiei, nu pot duce la atribuirea unei cote certe din valoarea intravilanului. Reclamanta ar putea invoca cel mult un drept de creanta dupa ce cuantumul acestuia va fi precizat si dovedit.
Aprecierea instantei de fond cu privire la indreptatirea reclamantei de a beneficia de o cota de 1/10 din dreptul de proprietate, contravine nu numai probatoriului administrat cat si motivarii instantei de apel.
Pe de alta parte, instanta de apel motiveaza ca partile au convietuit pana la ridicarea constructiei nefinisate, astfel ca raportat la aceasta valoare ar fi trebuit apreciata contributia reclamantei.
In motivarea recursului declarat de reclamanta si intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, aceasta a aratat ca imobilul constructie a fost ridicat din banii economisiti in timpul casatoriei.
S-a aratat ca din adresa Directiei Judetene de Statistica Harghita rezulta ca rata inflatiei in perioada la care se refera contractele de imprumut era 7372,40%. Astfel, era imposibila imprumutarea cu acele sume imense si restituirea lor in 1996, fara dobanda, chiar daca existau relatii de prietenie. De asemenea, din declaratia fiului unuia din imprumutatori -V.C., rezulta ca tatal acestuia nu avea posibilitatea ca acorde vreun imprumut.
Instantele nu au luat in considerare nici faptul ca paratul avea un salariu modest si a fost si pensionat de boala, astfel ca nu putea sa restituie sume atat de mari si nici faptul ca imprumutatorii sunt buni prieteni ai paratului, incheind acele contracte pro causa.
S-a mai aratat ca in mod gresit instanta de apel a constatat ca valoarea imobilului este de 789.115 RON. Valoarea reala este de 676.318 RON la care se adauga valoarea terenului de 130.328 RON.
Si in ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta de apel a facut o gresita aplicare a legii, atata timp cat apelul reclamantei a fost admis, cheltuielile trebuiau sa fie suportate integral de catre paratul - intimat.
Prin intampinarile formulate s-a solicitat, de catre fiecare din parte, respingerea recursului partii adverse.
In recurs s-a administrat proba cu inscrisuri, paratul depunand la dosar: certificat de inmatriculare si statutul societatii comerciale infiintate pe numele sotiei actuale G.I. S.R.L., autorizatia nr. 17/4.11.1999 emisa de D.G.F.P. Harghita, adeverinta nr. 4/2.11.2010 emisa de S.C. K. S.R.L.
Examinand decizia atacata raportat la motivele de recurs invocate, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
Intr-o decizie de speta a fostului Tribunal Suprem nr. 392/1963 - se precizeaza ca "pentru impartirea bunurilor comune este necesar in prealabil sa se determine cota-parte a fiecaruia dintre soti in comunitate, care se stabileste in functie de aportul adus de fiecare dintre ei in timpul casatoriei si in raport de aceasta urmeaza sa se procedeze la impartirea lor efectiva".
Aportul personal adus de fiecare dintre soti la dobandirea bunurilor ce alcatuiesc obiectul dreptului lor de proprietate comuna constituie, prin urmare, elementul obiectiv de care trebuie sa se tina seama in stabilirea intinderii dreptului de proprietate a fiecarui sot asupra bunurilor comune. Asadar, plecand de la prevederile art. 30 Codul familiei, desi bunurile dobandite in timpul casatoriei de oricare dintre soti sunt de la data dobandirii lor, bunuri comune, intinderea drepturilor concrete ale sotilor se stabileste in raport cu contributia fiecaruia la dobandirea acestora.
In cauza, in mod corect Tribunalul a retinut calitatea de bun comun a imobilului in litigiu, acesta fiind dobandit in timpul casatoriei partilor, Astfel, terenul inscris in C.F. nr.1703 Tusnad, nr. top. 12530/2/1/2/192/a, a fost cumparat in 1990 iar constructia a fost edificata in 1991 (autorizatie de constructie inscriptia existenta). Sentinta de divort a partilor a fost pronuntata in 21.04.1993.
Contrar sustinerilor paratului recurent, imobilul mai sus aratat nu este nicidecum un bun propriu al acestuia. Din interpretarea coroborata a dispozitiilor art.30 si 31 din Codul familiei rezulta, data fiind enumerarea facuta de art. 31 Codul familiei, ca in dreptul nostru, bunurile comune ale sotilor constituie regula, iar bunurile proprii reprezinta exceptia, art. 31 Codul familiei enumerandu-le in mod limitativ.
Astfel, paratul recurent confunda prin recursul declarat, calitatea de bun propriu sau comun cu contributia la dobandirea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei. Unul dintre soti poate sa aiba o contributie exclusiva la dobandirea unui bun comun fara ca aceasta contributie sa transforme bunul intr-unul propriu.
Intr-adevar, din probele administrate in cauza a rezult ca ponderea determinanta la dobandirea imobilului in cauza a avut-o paratul, contributie dovedita prin imprumuturile contractate si dovedite prin inscrisurile depuse la dosarul de fond si martorii audiati. Imprumuturile au fost restituite de parat, dupa desfacerea casatoriei.
Cu toate acestea, nu pot fi ignorate probele administrate in cauza la propunerea reclamantei, din care a rezult ca si aceasta a avut propria sa contributie la edificarea constructiei prin pregatirea mesei pentru muncitori precum si prin ajutorul dat la lucrarile de constructie (filele 62, 63, 83).
Nu lipsit de importanta este si faptul ca, imprumuturile au fost contractate de parat inca inainte de desfacerea casatoriei. Ori, prin chiar faptul ca despartirea in fapt si ulterior divortul au intervenit ulterior, rezulta ca paratul s-a folosit inclusiv de veniturile sotiei, implicit imprumuturile putand fi achitate ulterior datorita tocmai faptului ca, cel putin pentru o perioada de timp ulterioara, partile s-au gospodarit impreuna.
In consecinta, in mod corect, instanta de apel a retinut si contributia reclamantei la dobandirea imobilului si corelativ dreptul acesteia asupra imobilului bun comun.
In ceea ce priveste contributia efectiva, nu a putut fi retinuta cota de 1/2 pentru fiecare din parti, asa cum a sustinut reclamanta recurenta.
Inscrisurile depuse de parat au facut dovada contributiei acestuia si atata timp cat nu a fost dovedita lipsa veridicitatii acestora, instantele erau obligate sa tina seama de aceste mijloace legale de proba. Asupra conditiilor de acordare a acestor imprumuturi instantele nu sunt chemate sa faca aprecieri, ele bucurandu-se de prevederile art. 969 Cod civil.
In ceea ce priveste valoarea la care in mod corect au fost apreciate cotele de contributie ale partilor, vom retine ca, la data despartirii in fapt a sotilor, constructia era intr-o faza nefinisata si fara utilitati astfel ca, potrivit, rapoartelor de expertiza intocmite in fata instantei de fond, valoarea totala a imobilului (casa si teren), era de 567.870 lei. Ulterior despartirii in fapt si apoi a divortului, paratul a introdus utilitatile asa incat aceasta valoare a imobilului astfel dobandita nu poate fi retinuta si luata in considerare la efectuarea partajului.
In consecinta, raportat la considerentele retinute urmeaza ca, apreciind ca instanta de apel a retinut in mod gresit din probele administrate numai valoarea constructiei in cauza, in temeiul prevederilor art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul declarat de paratul A.I. impotriva Deciziei civile nr. 23 din 17.03.2010 a Tribunalului Harghita, a modifica in parte decizia atacata, in sensul ca a obligat pe parat sa plateasca reclamantei K.M. suma de 56.787 lei cu titlu de sulta.
In temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta K.M. impotriva aceleiasi decizii, cu aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.