Anulare act. Constatarea nulitatii absolute. Principiul puterii lucrului judecata rezultand din art.1201 Cod civil.
Prin Decizia civila nr.171 din 21 iunie 2010 a Tribunalului Mures s-a respins apelul declarat de reclamanti impotriva Sentintei civile nr.3146 din 23 aprilie 2009 a Judecatoriei Tg-Mures.
In considerentele hotararii atacate, tribunalul a retinut urmatoarele considerente:
In prezenta cauza reclamantii au solicita constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare in baza actualului art.45 din Legea nr.10/2001.
S-a apreciat ca instanta de fond a retinut in mod corect ca, in cauza nu suntem in prezenta unei autoritati de lucru judecat ci suntem in prezenta unei prezumtii de lucru judecat (efectul substantial al hotararilor judecatoresti).
Avandu-se in vedere ca prin Decizia 2445/2005 a I.C.C.J. s-a retinut ca reclamantii din prezenta cauza nu au rasturnat prezumtia de buna-credinta a paratilor cumparatori, tribunalul a apreciat ca aceste considerente se bucura de prezumtia de lucru judecat neputand fi inlaturata decat prin incalcarea principiului asigurarii stabilitatii raporturilor juridice si securitatii circuitului civil, lucru nepermis.
Instanta de apel, in considerente a mentionat cauza Rateanu contra Romaniei paragraf 23, cauza Pinc si Pincova contra R.Cehe, paragraf 58 si cauza Raicu contra Romaniei paragraful 57, cauza Brumarescu contra Romaniei, concluzionand ca tertii cumparatori au fost de buna-credinta la momentul incheierii contractelor de vanzare-cumparare astfel ca se impune respingerea cererii de revendicare.
Mentionand decizia 33/2008 a I.C.C.J. data in recursul in interesul legii, a considerat ca in conditiile in care bunul a fost transmis unui tert care l-a dobandit in mod iremediabil in proprietatea lui obiectul revendicarii urmeaza a fi convertit intr-o pretentie de despagubiri caz in care actiunea devine personala, procedand astfel la respingerea apelului declarat.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs reclamantii solicitand admiterea recursului si trimiterea cauzei spre rejudecare in baza art.312 pct.3 si 8 C.pr.civ., si in subsidiar admiterea recursului cu consecinta admiterii actiunii formulate.
Recurentii arata ca instanta de apel a motivat respingerea apelului prin indicarea unor exceptii de procedura care fie nu au fost puse in discutia partilor fie sunt inexistente.
Se invoca faptul ca instanta de apel s-a rezumat la a preciza faptul ca instanta de fond a respectat dispozitiile Deciziei civile 124/2006 a Tribunalului Mures, or, simpla trimitere la aceasta decizie nu echivaleaza cu solutionarea pe fond a cauzei.
Invocand prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ,., se arata ca instanta de apel a retinut faptul ca la pronuntarea sentintei 3146/2009 a Judecatoriei Tg-Mures, prima instanta avea posibilitatea de a invoca exceptia autoritatii de lucru judecat insa nu a facut-o.
Recurentii sustin ca sunt incalcate prev.art.166 C.pr.civ., intrucat instanta de apel a sustinut puterea de lucru judecat ca efect a Deciziei ICCJ nr.2445/2005 fara a invoca, din oficiu, exceptia autoritatii de lucru judecat.
Invocandu-se incalcarea normelor de drept material privind exceptiile de procedura recurentii arata ca instanta de apel nu a indicat niciun temei de drept in baza caruia a dispus admiterea prezumtiei de lucru judecat si a exceptiei "efectului substantial al hotararilor judecatoresti".
Referitor la admiterea exceptiei lipsei calitatii procesual pasiva a SC Farmaceutica A. SA se arata ca prin decizia atacata s-a interpretat in mod eronat prevederile legale referitoare la principiul disponibilitatii intrucat recurentii sunt in masura sa stabileasca cadrul procesual.
Referitor la fondul cauzei se arata ca imobilul in speta a fost preluat abuziv de Statul Roman prin Decretul 92/1950.
Avandu-se in vedere ca titlul de proprietate al statului era nul absolut inca din momentul nationalizarii imobilului, rezulta ca reclamantii au ramas proprietarii acestui imobil in timp ce statul a exercitat dreptul de folosinta si de dispozitie in mod abuziv si nelegal.
Referitor la buna-credinta a cumparatorilor, recurentii arata ca dobanditorul trebuie considerat de rea-credinta daca a putut avea cel mai mic dubiu asupra drepturilor autorului sau, acest dubiu excluzand buna-credinta daca o persoana se pretinde proprietarul imobilului.
Recurentii sustin ca intimatii cunosteau in mod cert faptul ca imobilul a fost nationalizat si ca reclamantii au inceput procedurile pentru redobandirea sa astfel ca se solicita admiterea recursului declarat.
Prin intampinarea depusa Municipiul Tg.-Mures solicita respingerea recursului declarat aratand ca in ce priveste anularea contractelor de vanzare-cumparare nr.-100/1997 si nr.141/1997, I.C.C.J., prin Decizia nr.2445 din 28 martie 2005 a decis ca imobilul in litigiu a fost preluat cu titlu nevalabil si a retinut buna-credinta a paratilor la incheierea contractelor de vanzare-cumparare.
Pe cale de consecinta, instanta de fond a considerat ca aceste aspecte au fost analizate de catre I.C.C.J. si ca ele nu mai pot fi inca odata analizate deoarece s-ar altera autoritatea de lucru judecat.
In acest sens a decis si C.E.D.O. aratand ca unul din elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice care inseamna ca o solutie definitiva oricarui litigiu nu trebuie rediscutat.
In speta se arata ca Decizia nr.2445/2005 a I.C.C.J. este un inscris cu valoare probatorie care recunoaste atat dreptul reclamantilor in ceea ce priveste nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului in litigiu cat si buna-credinta a paratilor la incheierea contractelor de vanzare-cumparare incheiate.
Examinand recursul dedus judecatii se constata ca este nefondat urmand a se respinge avandu-se in vedere urmatoarele considerente:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la 12 august 2002 reclamantii au solicitat constatarea nulitatii absolute a actelor juridice de instrainare inclusiv a celor facute in procesul de privatizare a Farmaciei A. pentru imobilul situat in Tg-Mures, P-ta Victoriei, imobil care a trecut in mod abuziv in proprietatea Statului Roman cu nerespectarea Decretului r.92/1950, restabilirea situatiei anterioare de CF, evacuarea din imobil a paratilor.
La 7 august 2003 reclamantii si-au precizat actiunea solicitand sa se constate faptul ca apartamentele 1 si 2 din imobilul situat in Tg-Mures P-ta Victoriei au trecut in proprietatea Statului Roman fara titlu, sa se constate nulitatea absoluta a contractelor de vanzare-cumparare nr.100/1997 si nr.141/1997 si restabilirea situatiei anterioare de CF.
Prin Sentinta civila nr.5382/2004 a Judecatoriei Tg-Mures s-a respins actiunea formulata.
Prin Decizia civila nr.124/2006 a Tribunalului Mures s-a admis apelul declarat de reclamanti impotriva sentintei civile 5382/2004 si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecatoria Tg-Mures.
Impotriva Deciziei civile 124/2006 a Tribunalului Mures s-a declarat recurs, solutionat de Curtea de Apel Tg-Mures prin decizia civila nr.1206/R/2007 prin care s-a respins recursul declarat.
La rejudecare in prima instanta, judecatoria a pus in discutia partilor exceptia autoritatii lucrului judecat avandu-se in vedere ca intre parti s-a pronuntat Decizia nr.2445/2005 a I.C.C.J.
Instanta de fond a retinut ca temeiul juridic al cererii in care s-a pronuntat Decizia nr.2445/2005 a I.C.C.J. a fost revendicare pe calea dreptului comun, art.480, 481 Cod civil, iar in cauza pendinte reclamantii au invocat dispozitiile legii speciale, respectiv Legea nr.10/2001, considerandu-se ca nu exista exceptia autoritatii de lucru judecat avand in vedere cauza juridica diferita a celor doua cereri.
Instanta de fond a apreciat, in mod corect in opinia instantei de apel precum si a instantei de recurs ca, in cauza dedusa judecatii, Decizia nr.2445 din 28 martie 2005 a I.C.C.J. este un inscris cu valoare probatorie care recunoaste atat dreptul reclamantilor in ceea ce priveste nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului in litigiu cat si buna-credinta a paratilor la incheierea contractelor de vanzare-cumparare nr.100/1997 si nr.1411/1997.
Principiul puterii lucrului judecata rezultand din art.1201 Cod civil, impiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat avand acelasi obiect ci si contrazicerile dintre doua hotarari judecatoresti in sensul ca drepturile recunoscute unei parti printr-o hotarare definitiva sa nu fie contrazise printr-o alta hotarare posterioara pronuntata intr-un alt proces.
In speta dedusa judecatii se constata ca atat instanta de apel cat si instanta de fond a avut in vedere Decizia nr.2445/2005 a I.C.C.J. prin care s-a stabilit faptul ca reclamantii nu au reusit sa rastoarne prezumtia de buna-credinta a posesorilor parati motiv pentru care s-a respins petitul de constatare a nulitatii contractelor de vanzare-cumparare, iar in prezenta cauza reclamantii au solicitat constatarea nulitatii absolute a acelorasi contracte de vanzare-cumparare in baza unei legi speciale Legea nr.10/2001.
Curtea apreciaza ca nu sunt indeplinite cele trei conditii stabilite de art.1201 Cod civil de a fi identitate de obiect, cauza si parti, facuta in contra lor in aceeasi calitate, si, ca urmare in mod justificat s-a apreciat ca in cauza nu este fondata exceptia autoritatii de lucru judecat invocata.
Este justificata aplicarea prevederilor art.1200 alin.4 Cod civil care stabileste ca "sunt prezumtii legale acelea care sunt determinate special prin lege precum puterea ce legea acorda autoritatii de lucru judecat.
De altfel art.102 Cod civil prevede ca prezumtia legala dispensa de orice dovada pe acela in favoarea caruia este facuta.
Asa fiind se apreciaza ca criticile recurentilor referitoare la faptul ca instanta de apel nu a argumentat pe fond hotararea de respingere a apelului formulat urmeaza a fi respinsa ca nefondata in conditiile in care s-a facut vorbire in considerentele acestei hotarari despre motivele de fapt si de drept prevazute de art.261 C.pr.civ.
In ce priveste motivul de recurs invocat la indicarea de catre instanta de apel a unor exceptii de procedura care fie nu au fost puse in discutia partilor (autoritatea de lucru judecat) fie sunt inexistente (exceptia efectului substantial al hotararilor judecatoresti) se apreciaza a fi nefondat si ca urmare va fi respins ca atare in conditiile in care nu se contesta Decizia nr.2445/2005 a ICCJ si, raportat la considerentele acestei hotarari judecatoresti, s-a procedat la aplicarea prevederilor art.1200 Cod civil si a facut referire la conditiile de existenta sau de inexistenta in speta dedusa judecatii a celor doua exceptii mentionate.
Art.304 pct.9 C.pr.civ, invocat de recurenti, se constata ca este neaplicabil in speta dedusa judecatii in conditiile in care la data de 4 decembrie 2008 s-a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat precum si a efetului substantial al hotararilor judecatoresti, iar la fila 50 dosar fond, reclamantii prin avocat si-au expus punctul de vedere cu privire la exceptia autoritatii de lucru judecat precum si a efectului substantial al hotararilor judecatoresti.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesual pasive a SC F.A. SA Curtea apreciaza ca instanta de apel in mod judicios a apreciat ca in conditiile in care la 26 februarie 2009 s-a procedat la disjungerea petitelor in care figura ca si parat SC A. SA nu se mai impune solutionarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a acestui parat.
Recurentii invoca principiul disponibilitatii sustinand ca, in calitate de reclamanti au calitatea de a stabili cadrul procesual dar, demn de subliniat este faptul ca disjungerea s-a pronuntat ca urmare a competentei materiale a Tribunalului Comercial Mures fata de solutionarea petitelor in care figureaza ca parata SC A. SA, astfel ca principiul disponibilitatii nu are relevanta in contextul in care competenta materiala este stabilita imperativ de catre legiuitor.
Referitor la fondul cauzei Curtea considera ca instanta de apel si instanta de fond au facut o justa apreciere a starii de fapt si de drept in speta dedusa judecatii in conditiile in care recurentii invoca reaua credinta a paratilor cumparatori in conditiile in care exista o hotarare judecatoreasca irevocabila pronuntata in anul 2005 de catre I.C.C.J. sub nr.2445, prin care s-a statuat buna-credinta a paratilor la incheierea contractelor re vanzare-cumparare nr.100/1997 si nr.141/1997.
Reclamantii recurenti au invocat art.1 din Protocolul nr.1 la C.E.D.O. care garanteaza dreptul la proprietatea privata. Este indiscutabil ca dreptul de proprietate este consacrat si in legislatia interna si in legislatia internationala, dar, in cauza Brumarescu contra Romaniei s-a statuat, la paragraful 61, "unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice care inseamna, intre altele, ca o solutie definitiva a oricarui litigiu nu trebuie discutata".
Se constata ca in speta dedusa judecatii reclamantii reinvestesc instanta cu stabilirea bunei sau a relei credinte a paratilor cumparatori in conditiile in care exista o hotarare judecatoreasca anterioara din anul 2005 prin care I.C.C.J. a stabilit buna-credinta a cumparatorilor la data incheierii contractelor de vanzare-cumparare a caror anulare o solicita in prezenta cauza pe baza art.45 din Legea nr.10/2001.
Sustinerea recurentilor ca instanta de fond si instanta de apel ar fi trebuit sa verifice intrunirea a doua conditii cumulative a paratilor, respectiv eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vanzatorului sa fie unanima si invincibila iar ce-a de a doua, conditia bunei credinte a sub-dobanditorului sa fie perfecta adica lipsita de orice culpa, urmeaza a fi respinsa in conditiile in care instanta de apel a apreciat judicios faptul ca persoanele care au dobandit bunuri cu buna-credinta nu trebuie sa fie puse in situatia de a suporta responsabilitatea care apartine in mod corect statului pentru a fi confiscat candva aceste bunuri (cauza Pinc si Pincova contra Republicii Cehe), iar pe de alta parte existenta Deciziei nr.2445/2005 a ICCJ si in opinia instantei de recurs atrage concluzia ca buna-credinta a paratilor la incheierea contractelor de vanzare-cumparare a fost stabilita printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila si, ca urmare, in prezenta cauza nu se impune verificarea bunei-credinte a acestora.
Aplicand prevederile art.274 C.pr.civ., recurentii vor fi obligati la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs.