Furt. Elemente constitutive.
Codul penal, art. 208
Pentru existenta infractiunii de furt este necesar ca subiectul activ sa deposedeze victima de un bun mobil, in scopul de a si-l apropria pe nedrept. Daca probele administrate in cauza nu dovedesc faptul sustragerii si nici scopul aproprierii acestui bun de catre acuzat, nu sunt indeplinite elementele constitutive ale infractiunii de furt deduse judecatii.
Prin sentinta penala nr.247/28.05.2009 pronuntata de Judecatoria Reghin, in baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedura penala, s-a dispus achitarea inculpatului M.R., pentru comiterea infractiunii de furt calificat prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. g Cod penal.
S-a constatat ca partea vatamata L.V. nu a formulat pretentii civile in cauza si in baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod procedura penala a fost obligata partea vatamata la plata sumei de 227 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 27 lei provine din faza de urmarire penala.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
La sfarsitul anului 2007, sotia inculpatului M.R. a constatat ca nu mai are un telefon mobil, iar, in preajma sarbatorilor de iarna, dupa ce a sunat insistent la numarul de telefon pierdut, cineva a raspuns, inculpatul afland la cine se gaseste cartela sotiei sale, anuntand politia despre acest aspect. Dupa ce a aflat la cine se gaseste cartela, sotia inculpatului a luat telefonul partii vatamate, la care se gasea cartela cu numarul de telefon, prezentandu-se impreuna la politie, unde inculpatul a recunoscut ca aparatul telefonic nu ii apartine si l-a restituit, pastrand cartela, cu numarul care apartinea sotiei sale. S-a mai retinut ca aceste aspecte au fost confirmate de declaratia martorului K.B. care, in fata instantei, a aratat ca a fost de fata la momentul cand sotia inculpatului a spus partii vatamate, ca numarul de telefon pe care era apelata, in acel moment, ii apartinea, primind de la partea vatamata cartela, telefonul ramanand insa la partea vatamata.
Partea vatamata a declarat, in fata primei instantei, ca nu inculpatul a luat telefonul mobil din posesia sa, ci sotia acestuia, impreuna cu care partea vatamata s-a deplasat la politie, unde a primit telefonul, cartela ramanand la sotia inculpatului.
Coroborand probele administrate in cauza, instanta de fond a constatat ca nu a fost dovedit, fara putinta de tagada, faptul sustragerii telefonului mobil al partii vatamate de catre inculpat si nici sustragerea vreunui bun din posesia partii vatamate.
De asemenea, s-a mai retinut ca pentru existenta infractiunii de furt era necesar ca inculpatul sa fi deposedat partea vatamata de un bun, in scopul de a si-l apropria pe nedrept, iar in cauza, nu era dovedit faptul sustragerii, de catre inculpat, a bunului partii vatamate, dar nici scopul aproprierii acestui bun de catre inculpat sau sotia acestuia, ci, in masura in care s-ar fi acceptat, ca dovedita, deposedarea cu privire la care s-a retinut existenta dubiilor, scopul acesteia nu a fost cel de apropriere, ci de deplasare la sediul politiei in vederea clarificarii situatiei, in urma interventiei politistilor, situatia fiind rezolvata, in sensul restituirii telefonului mobil catre partea vatamata si cartelei catre sotia inculpatului.
In consecinta, s-a dispus in baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedura penala raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedura penala, achitarea inculpatului M.R. pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g Cod penal, apreciind ca nu a fost facuta dovada savarsirii de catre inculpat a faptelor pentru care a fost trimis in judecata.
Impotriva acestei hotarari judecatoresti Parchetul de pe langa Judecatoria Reghin a declarat apel.
In motivare, Parchetul a sustinut ca prima instanta a dat o interpretare partinitoare doar probelor administrate in cursul judecatii si a inlaturat declaratiile date in cursul urmaririi penale, asupra carora partile si martorul au revenit. S-a solicitat condamnarea inculpatului, care, in opinia parchetului, se facea vinovat de savarsirea infractiunii de furt calificat, pentru care a fost trimis in judecata.
Tribunalul Mures, prin decizia penala nr.73/A/12.03.2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Reghin impotriva sentintei penale nr. 247/28.05.2009, pronuntata de Judecatoria Reghin in dosarul nr. 1531/289/2008 si a dispus a ramane in sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea acestei cai de atac.
Pentru a hotari in acest mod, prima instanta de control judiciar a retinut urmatoarea argumentatie:
Sub aspectul starii de fapt, care a fost corect retinuta - pornind de la continutul materialului probator administrat pe parcursul desfasurarii procesului penal in fata primei instante - hotararea instantei de fond nu comporta nici un fel de critica, fiind justa solutia la care s-a oprit prima instanta, respectiv la achitarea inculpatului.
De asemenea si sub aspectul laturii civile, prima instanta a constatat ca in cauza nu s-a constituit parte civila.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanta de apel a considerat ca, din continutul materialului probator administrat, a rezultat fara putinta de tagada, existenta faptei in materialitatea ei, dar nu s-a facut dovada ca inculpatul se face vinovat de comiterea acesteia.
Critica adusa de Parchet a fost aceea ca prima instanta, ar fi retinut doar declaratiile date in faza de judecata si ar fi inlaturat probele administrate in faza urmaririi penale.
Pe langa probele administrate in fata instantei de fond, s-a adaugat si audierea martorului propus de inculpat, in fata instantei de apel, respectiv chiar agentul de politie, care a confirmat declaratiile inculpatului, in sensul ca telefonul a fost luat si predat politistului, de catre sotia inculpatului si nu de catre acesta. De asemenea, agentul de politie nu a avut cunostinta cum a ajuns telefonul in posesia sotiei inculpatului, astfel incat nu s-a putut dovedi ca inculpatul a fost cel care ar fi sustras telefonul. Ba mai mult, acelasi politist a confirmat spusele inculpatului, cum ca, in telefonul respectiv, se afla cartela lui, pe care, conform declaratiilor inculpatului, si-a recuperat-o, iar telefonul l-au restituit partii vatamate, la sediul politiei, pe baza de dovada.
Asadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Reghin impotriva sentintei penale nr. 247/28.05.2009 pronuntata de Judecatoria Reghin a aparut ca nefondat, motiv pentru care, in baza art.379 pct.1 lit. b Cod procedura penala, a fost respins.
Impotriva acestei hotarari judecatoresti, in termen legal, a inteles sa promoveze recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Mures, ce a solicitat ca, in urma admiterii acestei cai de atac si a reformarii integrale, atat a deciziei penale criticate cat si a sentintei penale criticate, si, rejudecandu-se cauza, inculpatul sa fie condamnat pentru savarsirea infractiunii pentru care a fost deferit justitiei, iar ca modalitate de executare a pedepsei, instanta sa se orienteze spre suspendare conditionata.
In dezvoltarea motivelor de recurs au fost expuse urmatoarele argumente:
S-a sustinut ca decizia penala nr.73/A din 12.03.2010 pronuntata de Tribunalul Mures se caracterizeaza prin nelegalitate si netemeinicie sub aspectul mentinerii solutiei de achitare a inculpatului M.R., pronuntata de Judecatoria Reghin prin sentinta penala nr.247 din 28 mai 2009.
In ceea ce priveste netemeinicia, s-a aratat ca, atat prima instanta, cat si instanta de apel a dat o apreciere gresita probelor administrate in cauza, cu consecinta achitarii inculpatului pentru infractiunea retinuta in sarcina sa.
Astfel, desi in cursul urmaririi penale atat partea vatamata, cat si martorii Lacatus Terezia si K.B. au aratat, in mod clar, ca partea vatamata a fost deposedata de telefon de catre inculpatul M.R., atat instanta de fond, cat si instanta de apel au luat in considerare doar pozitia pe care au avut-o aceste persoane, in cursul cercetarii judecatoresti, cand partea vatamata a depus o declaratie, prin care a aratat ca isi retrage plangerea, formulata impotriva inculpatului, si apoi, in sedinta publica din 13.11.2008 a declarat ca nu mai stie daca a fost deposedata de telefon de catre inculpat sau de catre sotia acestuia, iar martorul K.B. a afirmat chiar ca telefonul a ramas in posesia partii vatamate, dupa ce aceasta a scos cartela si i-a inmanat-o sotiei inculpatului.
In ceea ce priveste nelegalitatea, prima instanta, dupa ce, in considerentele hotararii, a retinut ca in cauza, nu a fost dovedit, fara putinta de tagada, faptul material al sustragerii, ceea ce in mod firesc, ar fi dus la achitarea inculpatului in temeiul art.10 lit.a Cod procedura penala, totusi, in dispozitiv a dispus achitarea inculpatului in baza art.10 lit.c Cod procedura penala.
In aceste conditii, desi instanta de apel ar fi trebuit sa constate nelegalitatea hotararii, intrucat motivarea solutiei contrazice dispozitivul acesteia, sa dispuna casarea si sa trimita cauza spre rejudecare, primei instante, totusi, fara argumente suplimentare fata de argumentele din sentinta atacata, instanta de control a retinut ca, din continutul materialului probator, a rezultat, fara putinta de tagada, existenta faptei in materialitatea ei, incercand astfel ca puna in acord considerentele cu dispozitivul hotararii primei instante.
Fata de cele expuse, in temeiul art. 385 ind. 9 alin.1 pct.9 si pct.18 Cod procedura penala, si art. 385 ind. 15 pct. 2 lit.c Cod procedura penala, s-a solicitat casarea integrala a deciziei penale nr. 73/A din 12.03.2010 a Tribunalului Mures, desfiintarea integrala a sentintei penale nr. 247/28.05.2009 a Judecatoriei Reghin si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.
Analizand recursul astfel declarat prin prisma prevederilor art. 385 ind. 9 Cod procedura penala si reevaluandu-se probatoriul administrat in cauza atat in faza urmaririi penale, cat si la anterioarele grade de jurisdictie, prin prisma dispozitiilor art.62-67 Cod procedura penala, se constata ca acesta are caracter nefondat, pentru considerentele ce se vor expune in continuare:
In cauza nu s-a dovedit, mai presus de orice dubiu, faptul ca inculpatul intimat a urmarit sa sustraga, in scopul aproprierii, telefonul mobil ce apartinea partii vatamate L.V.. A rezultat din analizarea impartiala a probelor, ca sotia inculpatului era cea care dorea sa-si recupereze cartela telefonica, (ce disparuse in circumstante bizare), cartela ce in urma apelurilor repetate, a fost localizata ca gasindu-se in telefonul mobil ce apartinea partii vatamate anterior amintite. Pentru a lamuri problema astfel ivita, atat partea vatamata, cat si sotia inculpatului sau deplasat la politie, unde litigiul a fost transat de reprezentantii acestei institutii. Prin urmare, se retine ca, atat la prim grad jurisdictional, cat si la nivelul instantei de apel, s-a concluzionat in mod logic, temeinic argumentat, ca inculpatul nu se face vinovat de savarsirea infractiunii pentru care a fost deferit justitiei, el nefiind autorul acesteia. Probatoriul cauzei a fost atent analizat si interpretat la nivelul instantelor de fond si apel, fapt reflectat in pronuntarea unor hotarari judecatoresti, caracterizate prin legalitate si temeinicie, mai presus de orice critica.
Toate aceste considerente expuse explica de ce nu se impune rejudecarea cauzei de catre instanta de fond, deoarece atat probele acuzarii, cat si cele ale apararii au fost just "masurate" si interpretate, caracterul extensiv al apelului, fiind corect aplicat la nivelul Tribunalului Mures.
Pe cale de consecinta, in conformitate cu prevederile art. 385 ind. 15 pct.1 lit.b Cod procedura penala, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Mures impotriva deciziei penale nr. 73/A/12.03.2010 a Tribunalului Mures.