Constituirea ca parte civila. Obligatiile instantei. Calitatea procesuala a asiguratorului.
C. pr. Pen., art. 15, art. 23, art. 24
a) Potrivit art. 15 alin. 2 C. pr. pen., constituirea ca parte civila se poate face in cursul urmaririi penale, precum si in fata instantei de judecata pana la citirea actului de sesizare.
Termenul limita consacrat de art. 15 alin. 2 C. pr. pen. pentru constituirea de parte civila este stipulat in favoarea inculpatului, astfel ca acesta poate sa declarare ca este de acord cu o actiune depusa cu depasirea acestui termen.
Instanta, conform art. 76 C.pr. pen., este obligata sa informeze persoana vatamata asupra dreptului de a se constitui valabil parte civila in proces si asupra termenului pana la care poate sa faca acest act, cu indicarea exacta a datei la care are loc citirea actului de sesizare.
Aceasta informare este necesara, pe de o parte, pentru a oferi persoanei vatamate posibilitatea rezonabila sa participe in proces ca parte civila cu o actiune legal introdusa. Pe de alta parte, instiintarea persoanei vatamate asupra drepturilor si obligatiilor sale crea premisele unui cadru procesual clar, in care inculpatul, la momentul luarii la cunostinta asupra naturii si cauzei acuzatiei putea sa stie cu exactitate care sunt si limitele judecatii in latura civila a procesului si sa aiba astfel oferita modalitatea optima sa isi exercite drepturile in deplina cunostinta de cauza, fara sa fie luat prin surprindere mai tarziu spre finalul cercetarii judecatoresti.
Omisiunea instantei de a se conforma obligatiei impuse de art. 76 C. pr. pen. este ocrotita sub sanctiunea nulitatii relative, interesul invocarii acesteia fiind al partii civile.
b) In procesul penal partile sunt expres si limitativ enumerate de art. 23 si de art. 24 C. pr. pen., asiguratorul neregasindu-se intre acestea. Intrucat nu are calitatea de parte intr-un asemenea proces, el nu se bucura de drepturi si nici nu ii pot fi opuse obligatii, in consecinta, el nu poate fi obligat sa raspunda civil pe taramul raspunderii civile delictuale care poate fi antrenata intr-un proces penal. Mai mult, raspunderea asiguratorului este una contractuala si nu se poate sustine ca, nefiind obligat expres prin hotararea de condamnare, el poate sa refuze plata despagubirilor catre partea civila in limitele politei de asigurare, deoarece el este tinut de termenii conventiei sa ofere asemenea despagubiri. Prin sentinta penala nr. 99/31 martie 2009, Judecatoria Gheorgheni: - l-a condamnat pe inculpatul G.L. la pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, prev. de art. 184 alin. 2 si 4 C.pen.;
- in baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei inchisorii aplicate, pe durata unui termen de incercare de 2 ani si 6 luni, atragand atentia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.;
- l-a obligat pe inculpat sa plateasca Spitalului de Urgenta Miercurea Ciuc suma de 2.881, 74 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare ale victimei B.S.;
- l-a obligat pe inculpat sa plateasca partii civile B.S. 7.500 lei, cu titlu de daune morale, si 717 lei, cu titlu de daune materiale;
- a constatat calitatea de asigurator de raspundere civila a Societatii de Asigurare U.V.I.G. S.A. (actual U.A. S.A.);
- l-a obligat pe inculpat la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat in cauza.
Pentru pronuntarea acestei hotarari, Judecatoria Gheorgheni a retinut, pe baza probelor administrate in cauza ca, inculpatul G.L., care poseda de scurt timp carnet de conducere, in noaptea datei de 7 martie 2008 circula cu autoturismul marca Fiat Punto cu nr. de inmatriculare HR-79-ZOD, impreuna cu partea vatamata B.S. -pasager pe bancheta din fata dreapta, din directia Gheorgheni spre comuna Suseni. Dupa efectuarea unei depasiri, neadaptand viteza la conditiile de trafic, neavand nici experienta suficienta, inculpatul a pierdut controlul volanului, a intrat in derapaj, dupa care a parasit carosabilul si a intrat in sant, tamponandu-se de o cioata.
In urma evenimentului, inculpatul a suferit rani usoare, iar partea vatamata a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 80-85 zile de ingrijiri medicale. A mai retinut prima instanta ca partea vatamata nu purta centura de siguranta in momentul producerii accidentului si, posesor de permis de conducere fiind, el putea sa aprecieze consecintele acestei omisiuni.
Luand in considerare persoana inculpatului, care nu are antecedente penale si a avut un comportament sincer pe durata procedurilor, imprejurarile concrete ale savarsirii infractiunii, gradul concret de pericol social al acesteia si urmarile produse, a aplicat o pedeapsa de 6 luni inchisoare. Considerand ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea efectiva a acesteia, a facut aplicarea dispozitiilor art. 81 C. pen.
In latura civila a cauzei, l-a obligat pe inculpat la suportarea cheltuielilor de spitalizare a partii vatamate, avansate de Spitalul de Urgenta Miercurea Ciuc. In privinta pretentiilor formulate de partea civila B.S., instanta a avut in vedere atat suferintele fizice si psihice indurate de victima, cat si faptul ca acesta nu a purtat centura de siguranta si nici nu a ramas cu un eventual handicap.
Impotriva acestei hotarari, alaturi de partea vatamata, au declarat apel si inculpatul si asiguratorul, pentru motive tinand de temeinicia sentintei judecatoriei.
Prin decizia penala nr. 18/9 februarie 2010, Tribunalul Harghita, in baza art. 379 pct. 1 lit. b C. pr. pen., a respins apelurile partii civile, inculpatului si asiguratorului, obligandu-i pe acestia la suportarea cheltuielilor civile avansate de stat in al doilea grad.
In motivarea acestei decizii, in privinta apelului inculpatului, tribunalul a constatat ca instanta de prim grad a stabilit o stare de fapt corecta, avand in vedere probele administrate in cauza. Totodata, si individualizarea judiciara a pedepsei s-a realizat in mod corect, avand in vedere imprejurarile in care fapta a fost comisa, gradul de pericol social concret al infractiunii si persoana inculpatului care se afla la primul contact cu legea penala.
Instanta de apel a mai constatat ca nu se poate retine si culpa partii vatamate la producerea accidentului, vinovatia exclusiva apartinand inculpatului care, dupa efectuarea unei manevre de depasire, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a pierdut partea carosabila.
In legatura cu solutionarea laturii civile a cauzei, tribunalul a constatat ca, in sedinta publica din 30 septembrie 2008 s-a intrat in cercetarea judecatoreasca fara ca partea vatamata sa fie prezent si in conditiile in care in 25 septembrie 2008, a formulat o cerere de acordarea a unui nou termen pentru a-si angaja un avocat.
Partea vatamata, fiind prezent la termenul din 9 decembrie 2008, a formulat o cerere pentru acordarea unui nou termen de judecata, iar in 9 decembrie 2008 a fost audiat in fata instantei, depunand in scris constituirea de parte civila. Astfel, constituirea de parte civila s-a facut in termen legal.
Cat priveste apelul societatii de asigurare, tribunalul a observat ca prima instanta in mod corect a constatat calitatea de asigurator de raspundere civila a societatii de asigurare, pentru a-i fi opozabila hotararea judecatoreasca, societate care, de altfel, nici nu a fost obligata la plata despagubirilor civile in cauza.
Impotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpatul si asiguratorul.
In motivarea recursurilor:
-inculpatul contesta temeinicia hotararii Tribunalului Harghita, prin care i s-a respins apelul formulat in cauza, si a sentintei penale nr. 99/31 martie 2009 a Judecatoriei Gheorgheni sub urmatoarele aspecte: ¤¤in latura penala a cauzei, in raport de gravitatea faptei si persoana inculpatului este prea grea pedeapsa de 6 luni inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa. In acest sens, pe de o parte, desi instanta a recunoscut ca acuzatul se afla la primul contact cu legea penala, totusi nu a retinut si nu a dat eficienta circumstantelor atenuante judiciare prevazute de art. 74 alin. 1 lit. a C. pen., coborand pedeapsa sub minimul special prevazut in textul de incriminare. Pe de alta parte, desi prima instanta a afirmat existenta unei culpe comune a inculpatului si a partii vatamate, instanta de apel a negat aceasta stare de fapt si oricum nu i s-a dat eficienta la individualizarea tratamentului sanctionator la care inculpatul a fost supus.
¤¤in latura civila a cauzei, prima instanta l-a obligat pe inculpat sa plateasca partii civile B.S. despagubiri sub forma de daune materiale si morale, desi constituirea de parte civila este tardiva. In plus, nu a tinut seama de culpa comuna a partii civile la producerea accidentului si nici de sumele pe care inculpatul, in ciuda constituiri tardive de parte civila, le-a recunoscut, oferindu-si disponibilitatea sa le achite. Totodata, nu a dat eficienta art. 54 din Legea nr. 136/1995 modificata si nu l-a obligat direct pe asigurator la plata despagubirilor civile catre partea civila, ci a instituit aceasta obligatie in sarcina inculpatului.
-la randul sau, asiguratorul critica temeinicia hotararii atacate pe considerente in parte comune cu ale inculpatului, tinand, pe de o parte, de tardivitatea constituiri de parte civila care nu a fost observata de prima instanta si, respectiv, a fost negata in mod nejustificat de tribunal, iar, pe de alta parte, de gradul de culpa a partii civile in producerea evenimentului rutier.
Analizand recursurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 1050/234/2008 al Tribunalului Harghita si al dosarului cu acelasi numar al Judecatoriei Gheorgeni, a motivelor invocate, a celor care trebuie examinate din oficiu, potrivit art. 3859 alin. 3 C. pr.pen., a concluziilor recurentilor si ale reprezentantului Ministerului Public, precum si din oficiu, in limitele efectului devolutiv, se retin urmatoarele:
Recursurile promovate in cauza de inculpatul G.L. si de asiguratorul U. A. S.A. impotriva deciziei penale nr. 18/9 februarie 2010 a Tribunalului Harghita sunt fondate, iar aspectele care vor fi expuse in continuare determina incidenta motivelor de casare prevazute de art. 3859 alin. 1 pct. 171 si 18 (primul reactivat prin decizia nr. 783/12 mai 2009 a Curtii Constitutionale si al doilea interpretat extensiv, prin condamnare intelegandu-se atat tragerea la raspundere penala, cat si tragerea la raspundere civila) si: in temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea cailor de atac, cu consecintele casarii in parte a deciziei penale nr. 18/9 februarie 2010 a Tribunalului Harghita si partial a sentintei penale nr. 99/31 martie 2009 a Judecatoriei Gheorgheni si rejudecarii in recurs a pricinii, in urmatoarele limite:
a) In faza anterioara judecatii, prin declaratia facuta in 3 aprilie 2008, partea vatamata B.S. a mentionat ca, la acel moment nu este in masura sa-si prezinte pretentiile civile, urmand sa le indice doar dupa ce se va supune unui nou control medical. In 13 mai 2008, partea isi reitereaza aceeasi pozitie, subliniind ca va arata mai tarziu, pe parcursul cercetarilor, sumele solicitate. In acest fel, manifestarea de vointa in sensul constituirii de parte civila in procesul penal a fost exprimata, inform insa, intrucat partea nu a precizat si cuantumul despagubirilor pretinse. Partii nu i s-a mai oferit ocazia sa depuna o constituire de parte civila facuta dupa rigorile oricarei actiuni in instanta si in termenul prescris de art. 15 alin. 2 C. pr. pen., intrucat, odata trimisa cauza in judecata, instanta nu s-a conformat in termen util obligatiei impuse de art. 76 C. pr. pen. si, desi a emis o citatie pe numele partii vatamate, nu a informat-o asupra dreptului de a se constitui valabil parte civila in proces si asupra termenului pana la care poate sa faca acest act, cu indicarea exacta a datei la care are loc citirea actului de sesizare.
Aceasta informare era necesara, pe de o parte pentru a oferi persoanei vatamate posibilitatea rezonabila sa participe in proces ca parte civila cu o actiune legal introdusa, cu atat mai mult cu cat in cursul urmaririi penale formal partea a declarat ca intelege sa alature o actiune civila actiunii penale puse in miscare impotriva inculpatului in procesul penal. Pe de alta parte, instiintarea persoanei vatamate asupra drepturilor si obligatiilor sale crea premisele unui cadru procesual clar, in care inculpatul, la momentul luarii la cunostinta asupra naturii si cauzei acuzatiei putea sa stie cu exactitate care sunt si limitele judecatii in latura civila a procesului si avea astfel oferita modalitatea optima sa isi exercite drepturile in deplina cunostinta de cauza, fara sa fie luat prin surprindere mai tarziu spre finalul cercetarii judecatoresti.
Fara insa sa aduca la indeplinire aceasta obligatie, judecatoria, la primul termen de judecata fixat pentru data de 30 septembrie 2008, a intrat in cercetarea judecatoreasca si abia apoi l-a informat pe d-l B.S. ca are posibilitatea sa se constituie parte civila. Omisiunea instantei este ocrotita sub sanctiunea nulitatii relative, or partea vatamata, singura interesata sa obtina anularea actelor efectuate la 30 septembrie 2008, nu a invocat nulitatea in termenul prevazut de art. 197 alin. 4 C. pr. pen.
In aceste imprejurari, declaratia d-lui B.S. din 9 decembrie 2008, care raspunde formal unei cereri in justitie, este tardiv introdusa. Termenul limita consacrat de art. 15 alin. 2 C. pr. pen. pentru constituirea de parte civila este stipulat in favoarea inculpatului, astfel ca acesta poate sa declarare ca este de acord cu o actiune depusa cu depasirea acestui termen. In prezenta cauza, inculpatul, prin memoriul depus la dosar pentru termenul din 20 ianuarie 2009, a recunoscut si a fost de acord sa plateasca partii civile sumele de 426,09 lei cu titlu de despagubiri materiale si 1.000 lei cu titlu de daune morale, acestea fiind astfel catimile care se cuvin sa le obtina partea civila in procesul penal.
La aceste despagubiri este indreptatita partea cu atat mai mult cu cat urmarile accidentului rutier s-au amplificat si din cauza conduitei victimei care, potrivit propriilor declaratii coroborate cu ale inculpatului, nu a purtat centura de siguranta, desi s-a aflat pe locul din fata, in partea dreapta a soferului, iar daca, intr-adevar mecanismul de prindere al centurii era defect, ar fi trebuit fie sa nu calatoreasca in autoturismul condus de inculpat, fie sa ocupe un loc pe bancheta din spate.
In considerarea acestor idei, in temeiul art. 346, alin. 1 C. pr. pen., va admite in parte actiunea civila promovata de partea civila B.S. si, potrivit art. 14 alin. 3 lit. b si alin. 4 C. pr. pen., raportat la art. 998-999 C. civ., va obliga pe inculpat sa plateasca acestei parti civile suma de 426,09 lei, cu titlu de daune materiale, si suma de 1.000 lei, cu titlu de daune morale, respingand actiunea civila pentru rest.
b) Intrucat nu a fost identificata nicio culpa procesuala a inculpatului si a asiguratorului in apel, in conditiile in care apelurile lor erau fondate din perspectiva dezvoltata mai sus, va inlatura din decizia penala recurata dispozitia privind obligarea inculpatului si a asiguratorului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat in apel, in cuantum de cate 120 lei.
Conform art. 192 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat in judecarea apelurilor inculpatului si asiguratorului, in suma de 240 lei, vor ramane in sarcina statului.
c)1. Va mentine restul dispozitiilor deciziei penale nr. 18/9 februarie 2010 a Tribunalului Harghita, privind modalitatea de solutionare a apelului partii civile B.S. si obligarea acestuia la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat in apelul sau.
Va mentine restul dispozitiilor sentintei penale nr. 99/31 martie 2009 a Judecatoriei Gheorgheni, privind modalitatea de solutionare a actiunii penale puse in miscare fata de inculpat, modalitatea de solutionare a actiunii civile promovate de Spitalul de Urgenta Miercurea Ciuc, obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare, precum si constatarile privind calitatea de asigurator de raspundere civila a Societatii de Asigurare U.V.I.G. S.A. (actual U.A. S.A.).
c)2. Relativ la celelalte motive de recurs invocate de inculpat, nu le va primi pentru urmatoarele considerente:
-in latura penala a cauzei, in primul rand, instanta de prim grad a procedat la o corecta individualizare judiciara a pedepsei, tinand cont de toate circumstantele reale si personale care se degaja din particularitatile cauzei. Astfel, fara sa fie negat comportamentul ireprosabil al inculpatului in familie si in societate anterior comiterii faptei, precum si atitudinea sincera si cooperanta pe durata procedurilor, aceste elemente nu contrabalanseaza gradul de pericol social al infractiunii savarsite, concretizat in imprejurarile intrinseci si extrinseci vatamarii corporale din culpa -maniera imprudenta in care acuzatul, lipsit de minimul de experienta, a condus autoturismul, manevrele gresite si grabite efectuate care au si dus de altfel la producerea evenimentului rutier care a declansat procedurile penale, urmarile cauzate integritatii corporale a victimei. In aceasta situatie, comportamentul inculpatului inainte si dupa savarsirea infractiunii nu poate atrage automat retinerea circumstantelor atenuante judiciare, ci doar orientarea pedepsei la minimul special de 6 luni inchisoare prevazut de lege, pedeapsa care este proportionala si suficienta sa raspunda in concret si in mod adecvat nevoilor reeducarii si preventiei generale, neexistand nici un motiv pentru reducerea ei.
In al doilea rand, judecatoria a constatat si aceasta instanta a reiterat existenta unei culpe a partii vatamate, insa aceasta nu a determinat sub nicio forma producerea accidentului, care intra in culpa exclusiva a inculpatului, ci doar amplificarea urmarii cauzate, ceea ce nu influenteaza angajarea raspunderii penale sau individualizarea pedepsei, ci are consecinte numai asupra intinderii despagubirilor civile acordate subiectului pasiv.
- in latura civila a cauzei, referitor la sustinerile inculpatului dupa care instanta trebuia sa-l oblige direct pe asigurator la plata despagubirilor civile catre partea civila, in procesul penal partile sunt expres si limitativ enumerate de art. 23 si de art. 24 C. pr. pen., asiguratorul neregasindu-se intre acestea. Intrucat nu are calitatea de parte intr-un asemenea proces, el nu se bucura de drepturi si nici nu ii pot fi opuse obligatii, in consecinta, nici nu poate fi obligat sa raspunda civil pe taramul raspunderii civile delictuale care poate fi antrenata intr-un proces penal. Mai mult, raspunderea asiguratorului este una contractuala si nu se poate sustine ca, nefiind obligat expres prin hotararea de condamnare, el poate sa refuze plata despagubirilor catre partea civila in limitele politei de asigurare, deoarece el este tinut de termenii conventiei sa ofere asemenea despagubiri.