Prin sentinta nr. 371 din 1 iunie 2009, Tribunalul Mures, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, a admis actiunea formulata de reclamantii B. I.T., B. L., C. I.-S., G. M., M. D.L., O.R., P.-S. E., S.-K. K., S.G., S. M., S.L. R., T. D. V., , in contradictoriu cu parata DMIS Mures, a admis cererea de interventie in interes propriu a intervenientilor O. E. si M. A. si a obligat parata sa achite suplimentul postului in cuantum de 25% din salariul de baza, suplimentul corespunzator treptei de salarizare de 25% si sporul de confidentialitate de 15%, sporul de stabilitate de pana la 20%, sporul de suprasolicitare si stres in cuantum de pana la 10%, calculate la salariul de baza si alocatia individuala sub forma tichetelor de masa.
Instanta de fond a considerat fondata cererea reclamantilor, motivand ca acestia sunt functionari publici in cadrul DMIS Mures, iar drepturile salariale reprezentand suplimentul postului si cel corespunzator treptei de salarizare sunt prevazute de art. 31 lit."c" si "d" din Legea nr. 188/1999, ele se cuvin si pentru perioada in care a fost suspendata acordarea lor. In ceea ce priveste sporul de confidentialitate, instanta a avut in vedere prevederile art. 46 din Legea nr. 188/1999, care instituie obligatia functionarilor publici de pastrare a secretului de serviciu si confidentialitatii in legatura cu faptele, informatiile si documentele de care iau cunostinta in exercitarea functiei, deci este o obligatie corelativa raporturilor de serviciu, iar sporul de fidelitate este prevazut de art. 3 lit. "f" din Legea nr. 188/1999 si se transpune in practica prin existenta securitatii raporturilor de serviciu, a stabilitatii in exercitarea functiei publice, precum si de art. 39 alin.2 lit. "d" din Codul muncii. Acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihica a fost justificata prin activitatea care necesita solicitare psihica si stres, efort suplimentar ce trebuie remunerat si prin incidenta dispozitiilor art. 31 alin. 2 coroborat cu art. 3 lit.c,d si e din Legea nr. 188/1999 republicata.
Tichetele de masa s-au acordat in considerarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Hotararea primei instante a fost atacata cu recurs de catre parata DMPS Mures, care a solicitat a se tine cont de faptul ca aceasta institutie nu a facut altceva decat sa se conformeze prevederilor actelor normative in vigoare si anume art. 15 din OG nr. 6/2007, art. 8 din OUG nr. 226/2008 si legilor bugetului de stat pentru anii 2006-2009 precum si prevederilor Legii nr. 188/1999 republicata.
S-a mai precizat ca MFPS, in calitate de ordonator principal de credite nu a deschis creditele necesare platii sporurilor solicitate si ca, desi este de acord ca unele categorii de functionari publici primesc sporurile, situatia creata trebuie rezolvata prin implementarea unui sistem unitar de salarizare.
Reclamantii intimati au formulat intampinare, solicitand respingerea recursului, sustinand ca sporurile solicitate sunt justificate, atat prin incidenta prevederilor legale cat si prin natura atributiilor lor de serviciu, invocand practica judiciara si Decizia Curtii Constitutionale nr. 185/2009.
Analizand hotararea atacata prin prisma motivelor invocate, tinand cont si de incidenta prevederilor art. 304/1 Cod procedura civila, instanta constata ca recursul paratei este fondat.
Sporurile reprezentand suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare sunt intr-adevar prevazute de art. 31 lit.c si d din Legea nr. 188/1999 republicata, dar nu sunt cuantificate. In acest context, cuantificarea trebuie facuta prin lege sau dispozitii date in aplicarea legii, aceasta nefiind atributul instantei.
De altfel, in solutionarea cererii de recurs in interesul legii, si anume Decizia XX din 21 septembrie 2009 Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 31 alin. 1 lit. C si d din Legea nr. 188/1999, in lipsa unei cuantificari legale, cele doua drepturi salariale nu se pot acorda pe cale judecatoreasca. In plus, acordarea de catre instanta a celor doua suplimente, imprumutand criterii de cuantificare din alte dispozitii legale sau stabilind ea insasi cuantificarea dupa diverse criterii, ar nesocoti decizii ale Curtii Constitutionale, cum ar fi spre exemplu Decizia nr. 820/2008.
In ceea ce priveste sporurile de confidentialitate, stabilitate, fidelitate si suprasolicitare neuropsihica si de stres, prima instanta in mod eronat a apreciat ca se justifica si sunt prevazute de Legea nr. 188/1999 republicata.
Simplul fapt ca art. 3 din lege prevede principiile care stau la baza exercitarii functiei publice, printre care si cel al eficientei, eficacitatii, stabilitatii, responsabilitatii, orientarii catre cetatean, nu justifica acordarea unor sporuri salariale neprevazute in mod expres in cuprinsul legii in baza careia se calculeaza drepturile salariale ale acestor categorii de personal.
Potrivit art. 31 din Legea nr.188/1999 republicata, functionarii publici au dreptul la salariul de baza, sporul pentru vechimea in munca, ei beneficiind de prime si alte drepturi salariale in conditiile legii, relevant de retinut fiind ca lit. "c" si "d" ale alineatului 1 din art. 31 au fost abrogate prin Legea nr. 330/2009 de la data de 12 noiembrie 2009.
La fel, imprejurarea ca la art. 46 din acelasi act normativ este prevazuta obligatia functionarilor publici de pastrare a secretului de stat, de serviciu si confidentialitate, nu justifica acordarea sporului de confidentialitate.
Tichetele de masa sunt prevazute de Legea nr. 142/1998 dar, acordarea acestora nu este reglementata prin norme imperative, potrivit art. 1 din lege, legiuitorul nu a instituit in sarcina angajatorului obligatia de acordare a acestor tichete de masa, ci o posibilitate care se poate sau nu realiza in functie de dispozitiile Legii bugetului de stat, deci daca se pot aloca fonduri cu acest titlu.
Functionarii publici pot beneficia de sporuri salariale in conditiile stabilite prin acte normative de salarizare a functionarilor publici si de legislatia specifica institutiei publice unde isi desfasoara activitatea, astfel ca acestia nu pot negocia sporuri sau prestatii suplimentare in bani, cum ar fi clauze de mobilitate sau confidentialitate, in conditiile art. 25 si 26 din Codul Muncii.
Fata de considerentele aratate, vazand si prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedura civila, instanta a admis recursul si a modificat hotararea in sensul ca a respins actiunea reclamantilor.
drepturile salariale
Decizie nr. 1175/R din data de 26.11.2009
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures
Sursa: Portal.just.ro