Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Recurs. Necercetarea fondului cauzei. Casare cu trimitere spre rejudecare Decizie nr. 615/R din data de 24.04.2008
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

In conditiile in care reclamantul a contestat decizia de pensionare, sustinand ca in mod gresit s-a inscris o vechime de 24 de ani, desi in realitate el are o vechime totala in munca de 28 de ani, iar instanta de fond, anuland decizia respectiva, a retinut doar in mod generic ca parata nu a luat in considerare toate perioadele de vechime inscrise in carnetul de munca, fara a preciza care sunt aceste perioade, echivaleaza cu necercetarea fondului cauzei si totodata face imposibila exercitarea controlului judiciar de catre instanta de recurs, astfel ca se impune casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.

Prin sentinta civila nr. 1465 din 6 noiembrie 2007, pronuntata de Tribunalul Mures in dosarul nr. 2538/102/2007, s-a admis actiunea civila formulata de reclamantul C.I. in contradictoriu cu parata C. J. P. M; s-a dispus anularea deciziei nr. 244519 din 21 iunie 2007, emisa de parata, obligand-o pe aceasta la recalcularea pensiei reclamantului cu luarea in considerare a vechimii in munca de 28 ani.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs parata si a solicitat casarea sentintei atacate si in consecinta respingerea actiunii civile formulata de reclamant pentru modificarea deciziei nr. 244519 din 21 iunie 2007, emisa de parata, in sensul corectarii vechimii in munca de la 24 de ani la 28 de ani.
In motivarea recursului s-a aratat ca reclamantul a fost beneficiar al unei pensii de invaliditate, corespunzatoare gradului II de invaliditate, stabilita prin decizia nr. 244519 din 21 iunie 2007, decizie care a fost revizuita prin decizia nr. 244519 din 11 septembrie 2007, ca urmare a prezentarii unor adeverinte referitoare la perioada de activitate desfasurata in grupa superioara de munca.
S-a mai aratat ca in urma valorificarii tuturor perioadelor de activitate inscrise in carnetul de munca a rezultat un stagiu total de cotizare initial realizat de reclamant de 24 de ani, 3 luni si 1 zi. Ca urmare a revizuirii deciziei, stagiul total de cotizare al reclamantului s-a modificat, rezultand un stagiu total de 26 de ani, 6 luni si 1 zi.
Parata a mai invocat faptul ca stabilirea punctajului anual al asiguratului s-a facut in conditiile stabilite de art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, reclamantul realizand un punctaj mediu anual si in urma stabilirii drepturilor de pensie in functie de valoarea punctului de pensie a rezultat un cuantum al pensiei de asigurari sociale de 240 lei.
Parata a apreciat ca in mod eronat a retinut instanta de fond ca reclamantul ar fi realizat un stagiu de cotizare de 28 de ani, aceasta sustinere nefiind motivata in fapt. Pe de alta parte, prin insumarea tuturor perioadelor din carnetul de munca al reclamantului, rezulta exact perioada valorificata prin decizia de pensie emisa de parata.
In drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila.
Reclamantul s-a opus admiterii recursului.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs si in raport de prevederile art. 304/1 Cod procedura civila si avand in vedere actele si lucrarile dosarului, instanta de recurs a retinut urmatoarele:
Prin decizia nr. 244519 din 21 iunie 2007, emisa de parata C.J. de P.M, in urma recalcularii pensiei de invaliditate stabilite in favoarea reclamantului C.I, s-a stabilit o pensie in cuantum de 252 lei, retinandu-se ca stagiul de cotizare total realizat de reclamant este 24 ani, 3 luni si o zi.
Reclamantul a contestat aceasta decizie, invocand faptul ca in mod gresit s-a inscris in decizia sus-mentionata o vechime de 24 de ani, deoarece in realitate el are o vechime totala in munca de 28 de ani.
Instanta de fond a retinut ca din insumarea aritmetica a perioadei inscrise in carnetul de munca rezulta o vechime in munca de 28 de ani si 5 luni, aceste perioade fiind reflectate doar partial in buletinul de calcul al pensiei. S-a mai retinut ca, in conditiile in care parata nu a luat in calcul integral stagiile de cotizare, decizia contestata este lovita de nulitate absoluta, fiind emisa cu incalcarea prevederilor art. 76-78 din Legea nr. 19/2000.
Fata de considerentele sentintei pronuntate de tribunal, trebuie avut in vedere faptul ca, desi instanta de fond a retinut ca stagiile de cotizare, astfel cum sunt inscrise in carnetul de munca al reclamantului, sunt reflectate doar partial in buletinul de calcul al pensiei, nu a indicat expres care sunt aceste perioade care nu se regasesc in buletinul de calcul. In conditiile in care nu s-a aratat care sunt perioadele care nu au fost luate in considerare de parata la stabilirea stagiului total de cotizare, nu se poate verifica daca decizia contestata a fost emisa cu incalcarea prevederilor din Legea nr. 19/2000, cu atat mai mult cu cat in considerentele sentintei s-a retinut ca reclamantul a realizat o vechime in munca de 28 de ani si 5 luni, iar prin dispozitiv parata a fost obligata sa recalculeze pensia reclamantului cu luarea in considerare a vechimii in munca de 28 de ani.
Pe de alta parte, instanta de fond nu a luat in considerare faptul ca ulterior emiterii deciziei contestate de reclamant, la data de 11 septembrie 2007 s-a emis o noua decizie de recalculare a pensiei reclamantului, prin care stagiul de cotizare realizat de reclamant a fost modificat, retinandu-se ca acesta este de 26 de ani, 6 luni si o zi. Stagiul de cotizare a fost modificat ca urmare a faptului ca reclamantul a prezentat o serie de adeverinte referitoare la activitatea desfasurata in grupa superioara de munca, adeverinte care nu au fost avute in vedere initial.
In aceste conditii, se impunea ca instanta de fond sa verifice si sa stabileasca in mod corect prin raportare la buletinul de calcul emis de parata daca exista perioade care nu au fost luate in considerare la stabilirea stagiului de cotizare al reclamantului si care sunt aceste perioade. Faptul ca instanta de fond a retinut doar in mod generic ca parata nu a luat in considerare toate perioadele de vechime inscrise in carnetul de munca, fara a preciza care sunt aceste perioade echivaleaza cu necercetarea fondului cauzei si, totodata, face imposibila exercitarea controlului judiciar de catre instanta de recurs, din moment ce nu se pot verifica omisiunile imputate paratei la stabilirea stagiului de cotizare al reclamantului.
Fata de cele ce preced, avand in vedere ca instanta de fond a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului, in temeiul art. 312 alin. 3 si 5 Cod procedura civila, instanta de recurs a admis recursul declarat de parata si a casat sentinta atacata, dispunand trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Mures. In rejudecare, instanta va stabili care este stagiul efectiv de cotizare realizat de reclamant prin insumarea tuturor perioadelor de vechime care rezulta din actele doveditoare care au stat la baza emiterii deciziei contestate, iar in situatia in care exista perioade care nu au fost luate in considerare la stabilirea stagiului de cotizare, care sunt concret aceste perioade. De asemenea, instanta de fond va analiza daca in raport de decizia de recalculare a pensiei emisa ulterior deciziei contestate mai subzista motivele pentru care a fost contestata decizia respectiva.

Sursa: Portal.just.ro