Actiune oblica. Neindeplinirea conditiilor de admisibilitate prevazute de art. 974 Cod civil. Consecinte Decizie nr. 614/R din data de 19.05.2006
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Potrivit art. 974 Cod civil creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile debitorului lor, afara de acelea care ii sunt exclusiv personale.
Dreptul de a sesiza instanta cu o actiune oblica il are creditorul , iar calitatea procesuala pasiva apartine tertei persoane impotriva careia trebuie introdusa actiunea catre debitor.
In conditiile in care reclamantii si-au indreptat actiunea impotriva persoanei despre car pretind ca este debitorul lor si nu impotriva tertului fata de care debitorul era indreptatit sa actioneze si nu au facut dovada unei creante certe, lichide si exigibile, in atare situatie neavand relevanta inactivitatea debitorului.
Prin actiunea oblica inregistrata la 15 mai 2002 reclamantii R. I. si B. I. ( fosta R.), au chemat in judecata Statul Roman reprezentat de Consiliul Local al Municipiului Targu-Mures, solicitand sa se constate ca apartamentul nr. 5 din imobilul situat in Targu-Mures, str. Retezatului nr. l0, in suprafata de 40,50 mp, a fost edificat din fondurile proprii ale statului; sa se constate existenta dreptului de proprietate al statului asupra imobilului respectiv, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr. 6147 din 4 decembrie 2003 Judecatoria Targu-Mures a respins ca lipsita de interes actiunea.
A admis cererea de interventie a(ccesorie formulata de intervenienta C. K., prin mandatarul L. P.
A obligat reclamantii sa plateasca intervenientei 10.000.000 lei cheltuieli de judecata.
Solutia instantei de apel a fost atacata cu recurs de catre reclamanta, atat in nume propriu , cat si in calitate de mostenitoare a defunctului Rad Iuliu, solicitandu-se admiterea actiunii oblice formulate si, in consecinta:
- constatarea faptului ca apartamentul nr.5 din imobilul situat in Tg.Mures, str.Retezatului nr.10, in suprafata de 40,5 mp, a fost construit din fondurile Statului;
- constatarea existentei dreptului de proprietate al Statului asupra imobilului susmentionat si
- intabularea dreptului de proprietate in C.F. nr.90228 Tg.Mures;
- constatarea dobandirii dreptului de superficie a Statului Roman, constand in dreptul de proprietate asupra constructiei si dreptul de folosinta asupra terenului aferent acestuia si sa se dispuna intabularea dreptului de superficie in cartea funciara;
- obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata.
In drept au fost invocate prevederile art.304 pct.9, teza a III-a Cod pr.civila, sustinandu-se ca hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii.
Motivand calea de atac promovata, reclamanta a precizat ca are, in baza contractului de inchiriere nr.182/22.01.1986, un drept de folosinta asupra apartamentului nr.5 din imobilul redobandit de intervenienta C. K. prin sentinta civila nr.3552/01.04.1998 a Judecatoriei Tg.Mures, apartament care a fost edificat din fondurile statului . In atare situatie, recurenta are calitatea de creditor fata de Statul Roman , reprezentat prin Consiliul Local Tg.Mures, care este detinatorul unei obligatii de a face, respectiv aceea de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilului grevat de contractul de inchiriere in favoarea chiriasului, obligatie pe care nu si-a indeplinit-o, ramanand in pasivitate.
De asemenea, s-a sustinut ca este indeplinita si conditia inactivitatii Statului Roman pentru intabularea dreptului sau de proprietate , acesta trebuind sa formuleze o actiune reala imobiliara, o actiune in realizarea dreptului sau de proprietate si nu o actiune in constatare , iar formularea acesteia din urma de catre SC L.SA, in calitate de administrator al patrimoniului statului, nu inseamna ca paratul ar fi iesit din pasivitatea care ii este imputata.
In fine, s-a invocat eronata retinerea de catre instanta de apel a neindeplinirii in cauza a conditiilor impuse de art.974 Cod civil, considerandu-se ca reclamantii nu au calitatea de creditor fata de parat, pentru ca pretentia lor nu poate fi considerata in mod legal o creanta lichida si exigibila . In cea ce priveste conditia exigibilitatii creantei , s-a sustinut ca, potrivit literaturii juridice, aceasta este necesara numai daca actiunea oblica ar fi un mijloc de executare.
Prin intampinarea formulata, intervenienta a solicitat respingerea recursului ca nefondat , sustinand legalitatea hotararii atacate.
In schimb, paratul si-a manifestat disponibilitatea pentru recunoasterea pretentiilor recurentei, aratand ca nu se opune admiterii actiunii.
Examinand recursul dedus judecatii, prin raportare la motivele invocate , precum si din oficiu, in limitele prevazute de art.306 alin.2 Cod pr.civila, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
Potrivit principiului inscris in dispozitiile art.1718 Cod civil, "oricine este obligat personal, este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare". In baza textului citat, creditorii au un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului , respectiv asupra bunurilor apartinand acestuia care nu sunt exceptate de la urmarire.
Este posibil , insa, ca un debitor sa devina insolvabil sau sa-si micsoreze elementele active ale patrimoniului sau prin faptul ca din neglijenta, nepasare, nepricepere sau cu rea-credinta nu-si exercita anumite drepturi pe care le are impotriva unor terte persoane. In atare situatie, se poate recurge la prevederile art.974 Cod civil, potrivit carora "creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile debitorului lor, afara de acelea care ii sunt exclusiv personale". Ne aflam, astfel , in prezenta actiunii oblice , caracterizata prin aceea ca este exercitata de creditor pentru valorificarea unui drept care apartine debitorului sau. Ea se mai numeste actiune indirecta sau subrogatorie , pentru ca este exercitata de creditor in numele debitorului sau, insa va duce la acelasi rezultat ca si cum ar fi fost exercitata de debitor.
Prin urmare, dreptul de a sesiza instanta de judecata cu o actiune oblica il are creditorul, iar calitatea procesuala pasiva apartine tertei persoane impotriva careia trebuia introdusa actiunea de catre debitor.
Transpunand cele anterior relevate spetei supuse examinarii, se constata ca reclamantii si-au indreptat actiunea chiar impotriva persoanei despre care pretind ca este debitorul lor - Statul Roman, prin Consiliul Local Tg.Mures, iar nu impotriva tertului fata de care debitorul era indreptatit sa actioneze , insa a fost inactiv sau neglijent. Or, calitate de tert in raportul juridic invocat il are in cauza tocmai intervenienta C. K. , proprietara apartamentului despre care reclamantii sustin ca, fiind edificat din fondurile statului, sunt indreptatiti , in calitate de chiriasi , a-l cumpara.
Dar, reclamantii nu si-au indreptat actiunea impotriva acesteia, iar imprejurarea ca a intervenit in cauza din proprie initiativa nu ii confera calitate procesuala pasiva, pentru a crea una din premisele admisibilitatii actiunii oblice promovate de reclamanti, prin urmare, instanta de apel a constatat in mod corect ca, astfel cum a fost conceputa, actiunea reclamantilor este inadmisibila.
Pe de alta parte, s-a apreciat in mod judicios si in privinta neintrunirii in persoana reclamantilor a calitatii de creditori ai Statului, prin Consiliul local Tg.Mures, deoarece pretinsa lor vocatie la cumpararea imobilului in litigiu - decurgand din calitatea de parte in contractul de inchiriere incheiat cu administratorul fondului locativ de stat anterior dobandirii proprietatii de catre intervenienta - nu reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila , in sensul celor pretinse de art.974 Cod civil, ci doar un eventual drept viitor, dar incert.
Cat despre invocarea inactivitatii Statului, prin reprezentantul sau, de a promova o actiune in realizare, pentru intabularea dreptului sau de proprietate asupra apartamentului inchiriat reclamantilor , chiar daca este conturata in cauza, nu este de natura a conferi caracter de admisibilitate actiunii supuse examinarii, data fiind neintrunirea celorlalte cerinte impuse de art.-974 Cod civil. De asemenea, este lipsita de relevanta achiesarea paratului la pretentiile reclamantilor, o atare pozitie neputand infrange dispozitiile legale.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat ca in cauza nu se regasesc motive de nelegalitate a hotararii atacate, in sensul celor invocate prin recursul declarat si nici nu au fost identificate motive care sa atraga casarea cu trimitere spre rejudecare, astfel cum a solicitat aparatorul recurentei, prin concluziile expuse oral in sustinerea caii de atac promovate.
Prin urmare, in temeiul dispozitiilor art.312 alin.1 Cod pr.civila, recursul a fost respins ca nefondat.