Prescriptia dreptului la actiune.
Obligatia instantei de a stabili natura juridica a actiunii in raport de obiectul acesteia pentru a verifica caracterul sau prescriptibil sau imprescriptibil
- art.1 din Decretul 167/1958
- art.283 al.2 Codul muncii
- art.84 Cod procedura civila
In aplicarea prevederilor art.84 Cod procedura civila instanta de fond are obligatia de a da calificarea corecta cererii deduse judecatii in functie de continutul sau si nu de denumirea data de parte
Natura juridica a actiunii se impune a fi stabilita de catre prima instanta cu prioritate deoarece de aceasta depinde corecta dezlegare a exceptiei invocate din oficiu intrucat potrivit disp.art.1 din Decretul nr.167/1958 dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
Dispozitiile referitoare la prescriptie au caracter imperativ si drept urmare pot fi invocate oricand, de oricine si in orice stadiu procesual al judecatii, asa incat critica vizand dreptul instantei de judecata de a verifica daca actiunea cu care a fost investita este formulata in termenul de prescriptie nu se justifica. (Curtea de Apel Ploiesti-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale
-decizia nr.1884 din 2 decembrie 2010)
Prin actiunea inregistrata la tribunal reclamanta B. M.-V. a chemat in judecata pe parata SC C. T. SA( Filatura SA), solicitand obligarea acesteia sa-i acorde grupa I de munca, in procent de 100%, pentru perioada 18.03.1975-22.05.2000.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca a fost salariata paratei, desfasurandu-si activitatea in sectia CTC Interfazic si CTC Vopsitorie (control final).
A mai aratat reclamanta ca, desi conditiile in care a lucrat, respectiv noxe, temperaturi ridicate, spatiu inchis, chimicale, zgomot, abur, se incadrau in grupa I de munca, in mod nejustificat, parata i-a acordat grupa a II a de munca, incalcand actele normative in materie.
Reclamanta a precizat ca detinatoarea arhivei societatii parate este SC U. C. SRL, motiv pentru care instanta a dispus citarea si introducerea in cauza a acestei societati, in calitate de parata.
La solicitarea instantei parata SC U. C. SRL a depus lista nominalizarii meseriilor si functiilor ce se incadreaza in grupa a II-a de munca, conform Ordinului nr.50/1990 anexa 2 pct.165 aprobata prin Hotararea nr.14726/1990,
La termenul de judecata de la 21.06.2010, instanta de fond, din oficiu, a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, avand in vedere ca raporturile de munca ale reclamantei cu societatea angajatoare au incetat in anul 2000, cand i-a fost inmanat si carnetul de munca, iar actiunea a fost introdusa la instanta in anul 2010, cu depasirea termenului de 3 ani prevazut de Decretul nr.167/1958 iar prin sentinta civila nr.1058 din data de 20 septembrie 2010 pronuntata de acelasi tribunal, s-a admis exceptia prescriptiei actiunii invocata din oficiu si in consecinta, s-a respins actiunea ca fiind prescrisa.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut urmatoarele :
Reclamanta a solicitat sa se constate ca activitatea desfasurata de ea se incadreaza in grupa I de munca, insa actiunea nu poate fi caracterizata ca o actiune in constatare, cu obiect nepatrimonial, deoarece aceasta are caracterul unei actiuni in realizarea unui drept patrimonial, prescriptibil, potrivit art.1 din Decretul 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva.
Astfel, in aplicarea art.14 din Legea nr.3/1977 si Ordinul nr.50/1990 privind precizarea locurilor de munca, activitatile si categoriile profesionale cu conditii deosebite care se incadreaza in grupele I si II de munca in vederea pensionarii, reclamanta a fost incadrata de unitatea parata in grupa a II-a de munca iar prin cererea de chemare in judecata aceasta nu a solicitat sa se constate existenta unui drept nepatrimonial, care nu i-a fost acordat de unitatea parata, ci dimpotriva, cererea de chemare in judecata este o actiune in realizare, al carei obiect il reprezinta contestarea incadrarii in grupa a II-a de munca si corelativ, solicitarea de a obliga unitatea parata sa o incadreze in grupa I, sustinand ca in fapt a lucrat in conditii deosebite, care se incadreaza in grupa I de munca.
Prin urmare, reclamanta are interes sa fie incadrata in grupa I de munca, pentru a beneficia, in temeiul art.14 din Legea nr.3/1977, de reducerea stagiului de cotizare, precum si de majorarea cu 50% a punctajelor realizate pentru perioadele lucrate in grupa I de munca, majorare prevazuta in art.782 din Legea 19/2000, asa cum a fost modificata prin Legea 218/2008, dreptul de a fi incadrata in grupa I de munca avand deci un caracter patrimonial, prescriptibil in termenul general de prescriptie de 3 ani prevazut in art.283 al.2 din Codul Muncii, cu referire la art.3 din Decretul 167/1958.
Potrivit art.7 alin.1 din Decretul 167/1958, prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune.
Instanta de fond a constatat ca dreptul la actiune este prescris intrucat asa cum rezulta din carnetul de munca al reclamantei, acesteia i s-a desfacut contractul de munca la data de 22.05.2000, ocazie cu care i s-a inmanat carnetul de munca, in care este mentionata perioada solicitata ca fiind incadrata in grupa a II-a de munca.
Fiind in posesia carnetului de munca, se prezuma ca reclamanta a cunoscut la data de 22.05.2000 ca pentru perioada 18.03.1975-22.05.2000 a lucrat la locul de munca incadrat in grupa a II-a, conform pct.3 si 165 anexa II la Ordinul nr.50/1990 si scrisoarea Ministerului Muncii nr.86.986/1993, aceasta necontestand masura in termenul de prescriptie de 3 ani, prevazut de art.283 al.2 Codul muncii.
Impotriva acestei sentinte in termen legal a declarat recurs reclamanta considerand-o nelegala si netemeinica cu sustinerea in esenta ca instanta de fond a solutionat gresit exceptia si a respins actiunea sa ca fiind prescrisa.
Recurenta-reclamanta a sustinut ca cererea supusa judecatii tribunalului nu deriva din incheierea si executarea contractului individual de munca si practic normele aplicabile nu sunt cele ale raporturilor de munca.
In aceste conditii actiunea promovata este o obligatie de a face deoarece prin aceasta a cerut indreptarea erorii savarsite de unitatea parata care a incadrat activitatea desfasurata in grupa a II a de munca.
Aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 167/1958 si a Legii nr.168/1999 este gresita iar instanta de fond a dat o interpretare restrictiva prevederilor legale, singurul mod de rezolvare fiind acela de efectuare a tuturor probatoriilor care sa convinga instanta ca prin regimul de munca si toate elementele Ordinului 50/1990, activitatea sa se incadreaza in grupa I de munca.
In consecinta, a sustinut recurenta-reclamanta ca actiunea exercitata a fost promovata in conditiile dreptului comun, iar completul de judecata care a invocat din oficiu la al treilea termen de judecata exceptia prescriptiei, a incalcat dispozitiile art.103, 115 si 137 cod pr.civ., si a incalcat principiul neretroactivitatii legii, astfel ca s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei la aceeasi instanta de fond pentru continuarea judecatii.
Curtea, verificand sentinta recurata in raport de criticile aduse, de dispozitiile legale ce au incidenta in cauza si de mijloacele de proba administrate, dar si sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041 cod pr.civ., a constatat ca nu este afectata legalitatea si temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Pe de o parte, in aplicarea prevederilor art.84 Cod procedura civila instanta de fond a dat calificarea corecta cererii deduse judecatii in functie de continutul sau si nu de denumirea data de parte, astfel ca aceasta a stabilit ca actiunea reclamantei are un caracter patrimonial ce urmareste realizarea unui drept rezultat din contestarea grupei II de munca in care a fost incadrata, in loc de grupa I de munca, pentru a beneficia patrimonial de majorarea cu 50% a punctajului de pensie in perioada in litigiu, in temeiul art.1671 si art.782 din Legea nr.19/2000.
Natura juridica a actiunii s-a impus a fi stabilita de catre prima instanta cu prioritate deoarece de aceasta depinde corecta dezlegare a exceptiei invocate din oficiu intrucat potrivit disp.art.1 din Decretul nr.167/1958 dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
Dispozitiile referitoare la prescriptie au caracter imperativ si drept urmare pot fi invocate oricand, de oricine si in orice stadiu procesual al judecatii, asa incat critica vizand dreptul instantei de judecata de a verifica daca actiunea cu care a fost investita este formulata in termenul de prescriptie nu se justifica.
Pe de alta parte, modul de formulare a actiunii in sensul constatarii ca activitatea desfasurata de salariat se incadreaza in grupa I de munca, a vizat constatarea unei situatii de fapt legate de locul de munca si activitatea efectiv desfasurata care l-ar fi indreptatit la incadrarea in prima grupa si nu in cea de a doua, cum a fost inscrisa in carnetul sau de munca.
Asadar, pe de o parte actiunea dedusa judecatii a vizat nu constatarea unui drept conform art.111Cod procedura civila, numai aceasta fiind imprescriptibila, ci doar a unor imprejurari de fapt legate de locul de munca si conditiile activitatii desfasurate in concret, care impun retinerea si incadrarea in alta grupa de munca decat cea stabilita de angajator, inscrisa in carnetul de munca, conform prevederilor Ordinului nr.50/1990 Anexa 2, pct.165 coroborate cu Decretul-lege nr.68/1990 si a celor dispuse prin hotararea Consiliului de administratie nr.14726/1990.
In conditiile in care grupa de munca este un element intrinsec al raporturilor de munca dintre salariat si angajator, tinandu-se seama de activitatile si conditiile stabilite la nivel de unitate - cand este cazul - incadrarea in grupele I si II de munca este obligatorie pentru angajator conform art.11 din Decretul nr.92/1976 cu mentionarea lor corespunzatoare in carnetul de munca al salariatului.
Pe de alta parte, spre deosebire de dreptul comun, in legislatia muncii, care are un caracter special si derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare si de solutionare a diferitelor conflicte de munca sau drepturi, cuprinse intre 30 zile si maxim 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, imprescriptibilitatea fiind contrara principiilor generale care guverneaza jurisdictia muncii, pentru protectia adecvata si in timp util a drepturilor partilor din raporturile juridice de munca, in scopul clarificarii urgente a situatiilor conflictuale dintre acestia.
Astfel fiind, in cauza dedusa judecatii nu se poate retine ca obiectul actiunii este imprescriptibil cum s-a sustinut, intrucat nu se refera la constatarea existentei sau inexistentei unui drept conform art.111 Cod procedura civila, ci la constatarea unei stari de fapt rezultate din derularea raporturilor juridice de munca, care au consecinte patrimoniale si deci, eventualele actiuni rezultate din acestea sunt prescriptibile, in conditiile legii.
In cauza, reclamanta, al carei drept la acordarea grupei de munca a fost recunoscut de angajator inca din anul 1990, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar, corect interpretate de prima instanta, a contestat imprejurarile de fapt legate de locul sau de munca si activitatea desfasurata care, in opinia sa, ar fi indreptatit-o la incadrarea in grupa I de munca iar nu in cea de a II a, asa cum aceasta a fost mentionata in carnetul sau de munca pentru perioada 18 martie 1975-22 mai 2000.
In realitate, angajatorul a respectat in intregime procedura instituita de Ordinul nr.50/1990 privind precizarea locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale cu conditii deosebite care se incadreaza in grupele I si II de munca stabilite conform art.2 din Decretul-lege nr.68/1990, Consiliul de Administratie aproband prin hotararea nr. 14726/1990 lista cu nominalizarile meseriilor si functiilor ce se incadreaza in grupele I si II de munca.
Drept urmare, salariatul nemultumit de incadrarea in grupa de munca avea dreptul de a se adresa instantei de judecata, potrivit legii in termenul general de prescriptie de 3 ani reglementat de art.283 alin.2 din codul muncii rap.la art.3 si 7 din Decretul nr.167/1958, calculat de la data la care a luat cunostinta de aceasta incadrare, aceasta fiind actiunea in realizare pusa la indemana sa de legiuitor in scopul valorificarii dreptului pretins.
In plus, nici despre o actiune in obligatie de a face nu poate fi vorba in conditiile in care angajatorul si-a indeplinit obligatia de a inscrie in carnetul de munca al reclamantei mentiunea grupei de munca in care aceasta a fost incadrata conform procedurii derulate pe baza dispozitiilor Ordinului nr.50/1990.
Salariata nu a reclamat neefectuarea inscrierilor privind grupa de munca ci grupa II de munca care i-a fost acordata inca din luna martie 1975 asa cum rezulta din copia carnetului sau de munca (pct.60) depusa la instanta de fond.
In acelasi timp, Curtea mai retine ca prin Decizia nr. 87/01.06.1999 a Curtii Constitutionale-invocata de recurenta-reclamanta, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. 1 din Decretul nr. 68/1990 ( in temeiul caruia a fost edictat Ordinul nr. 50/1990) pentru inlaturarea unor inechitati in salarizarea personalului, constatandu-se ca acestea sunt neconstitutionale in masura in care se aplica numai persoanelor de la locurile de munca si activitatile care, potrivit reglementarilor existente pana in anul 1969 si dupa aceea, erau prevazute sa fie incadrate in grupele I si II de munca, nu si celor care au fost incadrate in asemenea locuri de munca sau activitati anterior datei intrarii in vigoare a actului normativ respectiv.
Prin aceasta decizie s-a recunoscut deci beneficiul si posibilitatea valorificarii unor drepturi cuvenite si castigate in perioada cand toate aceste categorii de persoane au lucrat in aceleasi conditii, afland-se intr-o situatie identica, ceea ce impune si un tratament juridic identic.
Se constata ca instanta de contencios constitutional nu a fost chemata sa examineze decat conformitatea cu legea fundamentala a acestui text (art.2 alin.1 din
Decretul-lege nr.68/1990) fara ca problema dreptului de a exercita eventuale actiuni ca efect al neconstitutionalitatii decise, sa fie analizate sau dezlegate cu acest prilej.
Pentru toate considerentele care preced, Curtea a retinut ca solutia pronuntata de prima instanta este legala si temeinica sub toate aspectele, astfel ca nesubzistand cauze de nulitate ale acesteia in sensul dispozitiilor art.304 si 3041 cod pr.civ. a respins recursul ca nefondat in conformitate cu art.312 din acelasi cod.