Caracterul prescriptibil al actiunii avand ca obiect restituirea fructelor de catre posesorul de rea-credinta in conditiile art.485 Cod civil
Domeniu - prescriptie
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.8414/2/2011 - DECIZIA CIVILA NR.504/21.03.2012)
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 26.11.2007 sub nr. 22053/299/2007, reclamantele P.I.I. si A.M. au solicitat in contradictoriu cu paratii B.M., M.B. prin P.G. si SC R. SA obligarea acestora in solidar la plata sumei de 105.550 USD si 26.400 euro reprezentand fructe civile percepute pentru apartamentul situat in B., Calea D. nr. 189, et. 2, ap. 6, sector 1, in perioada 01.08.1998-31.12.2004, cu cheltuieli de judecata.
In drept au invocat art. 485 Cod civil, art. 998 - 999 Cod civil. Au precizat ca suma solicitata reprezinta chiriile lunare percepute, intrucat in perioada 01.08.1998 - 31.12.2004 in apartamentul reclamatelor au avut sediul social SC I.P.E. Romania SRL si SC F.E. Romania SRL. Au sustinut ca nu poate fi retinuta o eventuala aparare a paratei in sensul ca nu ar fi incasat efectiv chiria, deoarece art. 485 Cod civil obliga posesorul de rea - credinta la restituirea tuturor fructelor, chiar nepercepute.
Referitor la art. 998 - 999 Cod civil au sustinut ca fapta ilicita consta in vanzarea si cumpararea apartamentului cu incalcarea dispozitiilor Legii nr.112/1995, vinovatia consta in lipsa bunei credinte, constatata, ca si fapta ilicita, prin hotararea irevocabila pronuntata in actiunea in revendicare, prejudiciul consta in lipsirea de folosinta imobilului pentru o perioada de peste 10 ani, intre data incheierii contractului dintre parati - 1997 - si data punerii in executare a titlului - 2007.
De asemenea, au sustinut ca o adevarata reparatie integrala a prejudiciului suferit prin lipsirea de dreptul de proprietate se poate realiza numai prin cumularea celor 2 modalitati: restituirea imobilului si despagubirea pentru lipsa folosintei.
In drept au invocat art. 485 C.civ., art. 998 - 999 C.civ., Conventia europeana a drepturilor omului, iar in baza art. 242 alin. 2 au solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
La data de 21.01.2008 parata B.M. a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
Prin sentinta nr. 1184 din 28.01.2008 instanta a respins exceptia inadmisibilitatii si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, a respins pe fond actiunea.
Prin decizia civila nr. 304 A din 09.03.2009 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a Civila, a fost admis apelul si casata respectiva sentinta, cu trimitere spre rejudecare, dosarul fiind reinregistrat pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 21.08.2009 sub nr. 22053./299/2007.
Prin sentinta civila nr. 4532/16.03.2010, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune;a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pasive a paratilor M.B. prin P. si SC R. SA si a respins actiunea fata de acestia ca formulata impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva; a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei B.M., a obligat parata B.M. la plata sumelor de 105.550 USD si 26.400 euro evaluabile in lei la cursul BNR din data din data platii, catre reclamantele P.I.I. si A.M. si a obligat parata B.M. la plata sumei de 3.492,10 lei cheltuieli de judecata, catre reclamanta.
Instanta de fond a respins exceptia inadmisibilitatii, deoarece legea speciala, adica Legea nr. 10/2001 are un domeniu de aplicare limitat la raporturile juridice referitoare la restituirea imobilelor in natura, adica la solicitarea si obtinerea sau respingerea cererii privind redobandirea posesiei de catre proprietarul deposedat in mod abuziv, iar, in situatii de exceptie, la acordarea unor despagubiri raportate strict la valoarea bunului. Sunt reglementate si drepturile persoanelor carora le-au fost desfiintate titlurile de proprietate - fosti chiriasi -, dar nu este reglementata situatia fructelor civile percepute, cum este cazul in speta, intre momentul in care o hotarare judecatoreasca prin care s-au constatat reaua credinta a partilor la momentul incheierii contractului de vanzare cumparare si, ca urmare, nulitatea absoluta a contractului, fiind admisa si actiunea in revendicare.
De aceea, devin aplicabile prevederile legii generale, adica ale codului civil, si nu poate fi retinuta inadmisibilitatea.
Referitor la exceptia prescriptiei, instanta de fond a retinut ca termenul de 3 ani, prevazut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958 curge de la data nasterii dreptului material la actiune, stabilit tinand seama de toate circumstantele cauzei, ceea ce in opinia instantei, echivaleaza cu momentul ramanerii definitive a hotararii prin care s-a constatat reaua credinta a posesorului, in 2005, prezenta actiune fiind introdusa in 2007. Pentru aceste considerente, instanta a respins exceptia prescriptiei.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a M.B. si SC R. SA, s-a retinut ca: reclamantele au solicitat in baza art. 998 - 999 C.civ., repararea prejudiciului suferit prin lipsirea lor de folosinta imobilului, dar au invocat in acelasi timp art. 485 C.civ., (este adevarat, in actiunea introductiva, nu si in concluziile scrise din prezentul ciclu procesual).
Instanta s-a considerat investita cu motivarea in fapt si in drept din primul ciclu procesual, deoarece in apel sentinta a fost desfiintata in totalitate pentru neanalizarea fondului.
In opinia instantei, art. 998 - 999 C.civ. si art. 485 C.civ., reglementeaza 2 ipoteze diferite: in primul caz, asa cum rezulta si din concluziile scrise, este necesara indeplinirea conditiilor generale privind raspunderea civila delictuala, cauza pretentiei fiind in mod obligatoriu o fapta ilicita; in al doilea caz, este necesar ca posesorul sa fi perceput sau sa fi trebuit sa perceapa fructe civile, iar cauza o reprezinta necesitatea repunerii partilor in situatia anterioara, ce urmare a pronuntarii nulitatii absolute sau relative a unui act juridic. In acest al doilea caz nu este obligatoriu sa existe o fapta ilicita, posesorul poate fi si de buna credinta, situatie in care pastreaza fructele percepute.
Nu se poate face un melanj din cele doua institutii. De aceea, desi in concluziile scrise practic se opteaza pentru prima varianta, situatie in care ar fi devenit incident, evident, art. 1003 C.civ., privind raspunderea civila delictuala solidara, si ar fi fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a persoanelor juridice, totusi, instanta se va pronunta cu privire la cererea formulata initial, apreciind ca art. 485 cod civil se aplica cu prioritate, avand caracter de "lege speciala" fata de dispozitiile cu caracter de lege generala privind raspunderea civila delictuala. De aceea, instanta de fond a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor M.B. prin P. si SC R. SA, deoarece acestia nu au avut calitatea de posesori si nici nu au incasat ori fi avut cum sa incaseze fructele civile solicitate in cauza.
Conform art. 485 C.civ., intereseaza cateva aspecte: cine a fost posesor, care au fost fructele civile pe care le-a perceput sau a omis sa le perceapa, buna sau reaua credinta.
Din considerentele si dispozitivul deciziei civile nr. 1491 A din 03.11.2005 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a in dosar nr. 1588/2005, irevocabila prin respingerea recursurilor, a rezultat ca parata B.M. a cunoscut existenta cererii de restituire in natura formulata de fostul proprietar, fiind de rea credinta incepand cu momentul incheierii contractului de vanzare - cumparare nr. 471/I/27.03.1997. Prin aceeasi decizie s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare - cumparare si a fost obligata sa le lase reclamantelor in deplina folosinta si linistita posesie imobilul.
Din inscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat ca parata a incasat in baza contractului nr. 3268 din 20.078.1998, pentru imobilul in cauza, situat in B., Calea D. nr. 189, et. 2, ap. 6, sector 1, o chirie lunara de 2.500 USD lunar, in perioada august 1997 - iulie 2001 inclusiv (total 30.000 USD), in baza contractului nr. 120680 din 01.08.2001 suma de 2.600 USD lunar, in perioada august 2001 - iulie 2002 inclusiv (total 31.200 USD), in baza contractului nr. 78975 din 26.07.2002 suma de 2.600 USD lunar in perioada august 2002 - iulie 2003 inclusiv (total 31.200 USD), in baza contractului nr. 53199 din 04.07.2003 suma de 2.630 USD lunar in perioada august 2003 - decembrie 2003 inclusiv (total 13.150 USD), iar in baza contractului nr. 424 din 08.01.2004 suma de 2.200 euro lunar, in perioada ianuarie 2004 - decembrie 2004 inclusiv (total 26.400 euro), acestea fiind fructele efectiv percepute. Decizia Weissman impotriva Romaniei este relevanta in ce priveste eventuala exonerare de plata taxei judiciare de timbru. Instanta europeana nu a stabilit insa ca valoarea lipsei de folosinta ar face parte din dreptul la repararea integrala a prejudiciului cauzat prin lipsirea abuziva de dreptul de proprietate.
Pentru aceste considerente, retinand intrunite conditiile art. 485 C.civ., privind restituirea fructelor de catre posesorul de rea - credinta, instanta de fond a admis actiunea si a obligat parata B.M. la plata sumelor de 105.550 USD si 26.400 euro, ambele in lei, la cursul BNR din data plati, catre reclamante. In baza ar. 274 C.proc.civ., fata de modul de solutionare a cererii principale, a obligat-o pe aceeasi parata la plata sumei de 3.492 lei cheltuieli de judecata, catre reclamanta, din care 3.343 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si 149,10 lei reprezentand taxe pentru obtinerea de copii certificate de la Oficiul Registrului Comertului de pe contractele de inchiriere.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantele A.M. si P.I.I. si parata B.M., cereri inregistrate pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila sub nr. 22053./299/2007, la data de 26.07.2010.
In motivarea apelului lor, reclamantele A.M. si P.I.I., au solicitat admiterea apelului si schimbarea in parte a sentintei apelate, in sensul respingerii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului M.B. prin P.G., cu cheltuieli de judecata.
Astfel, apelantele - reclamante au apreciat ca, in mod gresit, prima instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a M.B. prin P.G. si a respins actiunea fata de acesta ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuale pasive. M.B. prin P.G. are calitate procesuala iar actiunea trebuie in mod obligatoriu solutionata si in contradictoriu cu acesta avand in vedere urmatoarele aspecte: paratul, M.B. prin P.G., in calitate de vanzator, a incheiat contractul de vanzare - cumparare cu parata B.M. cu fraudarea drepturilor reclamantelor, acesta cunoscand faptul ca autorul reclamantelor formulase anterior cerere de restituire in natura cu privire la apartamentul in litigiu, inca din anul 1996.
Dreptul de proprietate al reclamantelor a fost incalcat deopotriva atat de parata B.M., cat si de paratul M.B. prin P.G., de parata prin cumpararea si de parat prin vanzarea bunului altuia.
Raspunderea paratilor este solidara deoarece au savarsit impreuna fapta ilicita in urma careia reclamantele au fost private de folosinta imobilului, respectiv vanzarea - cumpararea bunului altuia, facuta in cunostinta de cauza, pentru fraudarea drepturilor lor.
In speta de fata sunt in prezenta unei situatii neobisnuite intrucat instanta a ales sa se pronunte exclusiv pe art. 485 C.civ., ignorand in mod explicit justetea raspunderii delictuale consacrate prin art. 998 - 999 C.civ., justete recunoscuta prin insasi motivarea hotararii: "... desi in concluziile scrise practic se opteaza pentru prima varianta, situatie in care ar fi devenit incident, evident, art. 1003 C.civ. privind raspunderea civila delictuala solidara, si ar fi fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a persoanelor juridice, totusi, instanta se va pronunta cu privire la cererea formulata initial, apreciind ca art. 485 C.civ. se aplica cu prioritate, avand caracter de "lege speciala" fata de dispozitiile cu caracter de lege generala privind raspunderea civila delictuala".
Desi s-a retinut in mod textual faptul ca "instanta s-a considerat investita cu motivarea in fapt si in drept din primul ciclu procesual, deoarece in apel sentinta a fost desfiintata in totalitate pentru neanalizarea fondului", prima instanta a deliberat in perfecta antiteza cu intentia mai sus citata.
Astfel, s-a invederat faptul ca cererea introductiva la care se face referire a fost intemeiata atat pe art. 485 C.civ., cat si pe raspunderea delictuala consacrata prin art. 998 - 999 C.civ. Cu alte cuvinte, argumentatia in drept a fost structurata pe cele doua institutii, o separare a acestora fiind profund inechitabila si neintemeiata.
Astfel, cererea de investire a instantei reprezinta un tot unitar ce reuneste doua temeiuri de drept diferite: art. 485 C.civ. - restituirea fructelor ca urmare a admiterii actiunii in revendicare si art. 998 - 999; art. 1003 C.civ. - raspunderea delictuala solidara pentru prejudiciul cauzat.
Instanta de fond avea obligatia de a se pronunta tinand seama de ambele temeiuri de drept invocate prin cererea de investire, reclamantele aratand ca angajarea raspunderii civile delictuale, in asentimentul instantei de fond, admiterea exceptiei calitatii procesuale pasive a persoanelor juridice sus - mentionate este intemeiata prin raportarea exclusiva la dispozitiile art. 485 C.civ. Sub acest aspect, instanta a retinut in mod corect faptul ca "acestia nu au avut calitatea de posesori si nici nu au incasat ori ar fi avut cum sa incaseze fructele civile solicitate in cauza".
In apelul sau, apelanta - parata B.M., a solicitat admiterea apelului si in consecinta, respingerea actiunii formulata de catre reclamante ca neintemeiata.
Astfel, in mod eronat prima instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de catre apelanta - parata.
Mergand pe rationamentul instantei, singurele sume cu titlu de chirii incasate de catre parata, ce eventual ar fi putut fi puse in discutie, sunt sumele incasate in termenul de 3 ani prevazut de art. 3 din Decretul 167/1958 pentru perioada anilor 2004 - 2007.
Ori fata de momentul introducerii prezentei actiuni - anul 2007, prima instanta trebuia sa observe faptul ca sumele incasate pentru perioada 1998 -2003 erau prescrise, doar eventuala suma in valoare de 26.400 Euro pentru perioada 01.01.2004 - 31.12.2004 putand fi supusa analizei".
Nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 485 C.civ.
Conform art. 486 C.civ. "Posesorul este de buna - credinta atunci cand poseda in puterea unui titlu translativ de proprietate, ale carui vicii nu-i sunt cunoscute".
Interpretarea data de literatura de specialitate acestei exceptii, se refera la situatiile in care cel ce percepe fructele este o persoana care se afla in posesia unui bun frugifer, pe care l-a dobandit de la o alta persoana decat aceea care il revendica si care este adevaratul proprietar, in puterea unui titlu care nu este valabil, dar ale carui cauze de nevalabilitate nu le cunoaste.
Se poate deci aprecia, ca fructele au fost culese sau incasate de o persoana care, pana la momentul anularii titlului sau, a detinut bunul ca proprietar, in temeiul unui titlu valabil la acel moment, astfel ca dreptul de a-i percepe fructele a reprezentat de fapt exercitiul atributului "fructus", pe care i-l confera dreptul de proprietate.
Potrivit vointei legiuitorului, in momentul in care cel ce poseda un bun frugifer ia cunostinta de faptul ca titlul in temeiul caruia l-a dobandit este afectat de o cauza de nevalabilitate, in acel moment el devine posesor de rea credinta.
Prin urmare, contrar celor retinute de instanta de fond si in concordanta cu dispozitiile art. 487 C.civ., "el inceteaza a fi cu buna credinta din momentul in care aceste vicii ii sunt cunoscute" problema in aceasta materie, este marcarea momentului trecerii de la buna la reaua-credinta.
Conform doctrinei si practicii judecatoresti, momentul de la care buna - credinta a posesorului inceteaza se determina cu ajutorul dispozitiilor art. 485 C.civ., ultima parte, invocate chiar de catre reclamante, dispozitii care vorbesc despre "proprietarul care-l revendica".
Din cuprinsul acestora, se poate deduce ca stabilirea bunei sau relei - credinte a posesorului si pe cale de consecinta a dreptului, respectiv a obligatiei acestuia de a percepe sau de a restitui fructele pe care le-a perceput, se poate face raportandu-se la momentul in care hotararea judecatoreasca prin care s-a revendicat imobilul a ramas definitiva si irevocabila, caci doar atunci exista o certitudine necontestabila a viciilor actului translativ de proprietate.
Ori, prin raportare la practica instantei supreme, dupa anul 2005, data la care hotararea despre care se face vorbire a ramas definitiva si irevocabila, apelanta nu a incasat nici o suma cu titlul de chirie pentru imobilul restituit. Nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 998 - 999 C.civ.
Astfel, nu exista fapta ilicita. Fapta ilicita, ca element al raspunderii civile delictuale, a fost definita ca "fiind orice fapta prin care, incalcandu-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand altei persoane".
Sustinerile apelantelor - reclamante cu privire la caracterul ilicit al vanzarii imobilului ce a facut obiectul actiunii in revendicare nu pot fi primite, intrucat la data cumpararii imobilului in discutie, au fost respectate toate prevederile Legii nr.112/1995.
Conform art. 9 alin 1 din Legea 112/1995, "chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, dupa expirarea termenului prevazut la art.14, pentru cumpararea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a pretului".
Afirmatiile instantei de judecata ce a solutionat revendicarea, citate de catre apelantele - reclamante "se poate afirma ca vanzarea apartamentului catre chiriasa a avut loc cu incalcarea chiar a art. 9 din Legea 112/1995", avand in vedere ca acest text de lege nu prevedea nici o interdictie, nu au nici o relevanta juridica in prezenta cauza, intrucat sunt simple aprecieri ale instantei, ce contravin principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" si care nu pot constitui autoritate de lucru judecat.
Mai mult, asa cum s-a sustinut in doctrina si jurisprudenta, cel ce exercita prerogativele pe care legea le recunoaste dreptului sau subiectiv nu poate fi considerat ca actioneaza ilicit, chiar daca prin exercitiul normal al dreptului sau au fost aduse anumite restrangeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane - "qui suo iure utitur neminem laedit".
Prin decizia civila nr. 489 A din 1.06.2011 Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantele - reclamante A.M. si P.I.I., impotriva sentintei civile nr. 4532/16.03.2010, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 22053./299/2007, in contradictoriu cu apelanta - parata B.M. si cu intimatii - parati M.B. prin P.G., SC R. SA, a admis apelul declarat de apelanta-parata B.M. si a schimbat in parte sentinta civila apelata in sensul ca: a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 01.08.1998 - 26.11.2004.
A respins ca prescrise pretentiile reclamantelor pentru perioada 01.08.1998 - 26.11.2004.
A obligat parata la plata catre reclamante a sumei de 4.400 Euro reprezentand lipsa de folosinta pentru perioada noiembrie - decembrie 2004.
A mentinut restul dispozitiilor sentintei civile apelate si a luat act ca apelanta - parata nu solicita cheltuieli de judecata.
Cu privire la apelul formulat de catre apelantele reclamante A.M. si P.I.I. care critica solutia instantei de fond sub aspectul admiterii lipsei calitatii procesuale pasive a M.B. prin P.G. deoarece cauza a fost intemeiata in drept atat pe dispozitiile art. 485 C. civ. cat si pe dispozitiile art. 998 - 999 C. civ. care reglementeaza conditiile angajarii raspunderii civile delictuale, tribunalul a constatat ca acest apel nu este fondat.
In petitul cererii de chemare in judecata, inaintat Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la 26.11.2007, s-a solicitat obligarea in solidar a paratilor la plata sumei de 105.550 USD si 26.400 euro reprezentand fructe civile percepute pentru apartamentul situat in Calea D. 189 et. ap. 6 sector 1 in perioada 01.081999 - 31.12.2004, in conditiile in care, asa cum corect a apreciat si instanta de fond, fructele civile sunt reglementate de art. 485 C. civ.
Institutia raspunderii civile delictuale reglementata de art. 998 - 999 C. civ. chiar daca prevede printre altele existenta faptei ilicite savarsite cu vinovatie sau din neglijenta sau prin imprudenta, putand fi apreciata si reaua credinta a partilor contractante, in speta ambii parati, nu se pot acorda pe aceasta cale fructe civile ci se pot solicita despagubiri materiale sau morale dovedite in conditiile legii.
In mod corect instanta de fond a constatat cu privire la cererea reclamantelor de acordare a fructelor civile ca M.B. prin P.G. si S.C. R. S.A., care avea calitatea doar de mandatar al vanzatorului, nu pot fi obligati la plata fructelor civile in conditiile in care conform art. 485 C.civ. numai posesorul neproprietar al imobilului daca se admite actiunea in revendicare putea fi obligat sa restituie bunul imobil si fructele civile, daca a fost de rea credinta, atat cele percepute sau nepercepute, ori valoarea lor daca le-a consumat, el avand dreptul sa retina numai cheltuielile pe care le-a facut cu intretinerea lucrului.
In aceste conditii in mod corect instanta de fond a considerat ca numai intimata apelanta parata B.M.avea obligatia de restituire a fructelor civile.
Cu privire la apelul declarat de catre apelanta parata B.M. si care vizeaza in principal prescriptia dreptului la actiune al reclamantelor, tribunalul l-a considerat intemeiat pentru urmatoarele considerente:
Este adevarat ca potrivit art. 485 C.civ. posesorul de rea credinta, care a pierdut in cadrul actiunii in revendicare, este obligat sa restituie toate fructele lucrului iar numai posesorul de buna credinta restituie fructele civile dupa data introducerii actiunii in revendicare dar acest text de lege nu conduce la ideea ca actiunea in pretentie a reclamantelor poate sa vizeze orice perioada de timp deoarece acestea puteau odata cu introducerea actiunii in revendicare sa solicite si fructele civile.
Conform art. 1 si 3 din Decretul 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat intr-un termen de 3 ani.
Chiar daca ipotetic apelantele reclamante puteau solicita fructele civile si anterior actiunii in revendicare, pe cale separata, acestea sunt supuse termenului general de prescriptie si nu pot fi solicitate decat pe 3 ani in urma de la data de 26.11.2007 cand a fost introdusa actiunea acestora la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pe cale de consecinta Tribunalul in temeiul dispozitiilor art. 296 C.pr.civ. a admis apelul declarat de apelanta parata B.M., a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 01.08.1998 - 26.11.2004 si a respins ca prescrise pretentiile reclamantelor pentru perioada 01.08.1998 - 26.11.2004 si a obligat parata la plata catre reclamante a sumei de 4.400 euro reprezentand lipsa de folosinta pentru perioada noiembrie - decembrie 2004 si a mentinut restul dispozitiilor sentintei civile atacate.
Potrivit principiului disponibilitatii care reglementeaza procesul civil, tribunalul a luat act ca apelanta parata nu solicita cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantele A.M. si P.I.I. si parata B.M., care au fost inregistrate pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru cauze cu minori si de familie, la data de 28.09.2011.
Prin motivele de recurs formulate de reclamantele A.M. si P.I.I., impotriva paratilor M.B. prin P.G., S.C. R. SA si B.M., intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 C.pr.civ., se solicita admiterea recursului si in principal, modificarea hotararii atacate, in sensul: respingerii exceptiei prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 01.08.1998 - 26.11.2004, cu consecinta respingerii apelului intimatei B.M. si mentinerii hotararii primei instantei sub acest aspect; respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a M.B. prin P.G.si a S.C. R. SA, cu consecinta admiterii apelului reclamantelor si schimbarii hotararii primei instante, in sensul obligarii in solidar a acestora, impreuna cu intimata B.M., la plata sumelor de 105.550 USD si 26.400 euro. In subsidiar, solicita casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei la instanta de apel, pentru rejudecarea apelurilor declarate; cu cheltuieli de judecata, pentru urmatoarele motive de fapt si de drept
1.Hotararea atacata este nemotivata.
Potrivit art. 261 pct. 5 din C.pr.civ., "hotararea se da in numele legii si va cuprinde: (..) motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor ".
Totodata, prin art. 304 pct. 7, coroborat cu dispozitiile art. 312 alin. 3, ambele din C.pr.civ., se prevede faptul ca, in recurs, modificarea unei hotarari se poate solicita atunci "cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii".
O motivare completa si coerenta este necesara pentru a inlatura arbitrariul si pentru a permite instantelor ierarhic superioare sa exercite in mod optim controlul judiciar solicitat prin caile de atac. Totodata, prin motivarea corespunzatoare instanta isi afirma impartialitatea si obiectivitatea, aratand ca judecata este doar o reflexie a legii pe care partile sunt chemate sa o respecte, iar instanta sa o aplice.
Din cele 10 pagini ale hotararii atacate, o singura pagina este alocata motivarii instantei. Insa dincolo de aspectul cantitativ, lipseste rationamentul care a stat la baza formarii convingerii instantei. Spre exemplificare, subliniaza faptul ca apelul reclamantelor a fost respins doar in considerarea faptului ca art. 485 C.civ. reglementeaza fructele civile, in timp ce art. 998 - 999 C.civ. - raspunderea civila delictuala.
Arata recurentele reclamanta ca desi la prima instanta au fost invocate ambele temeiuri de drept, instanta nu a prezentat motivele pentru care considera ca instanta de fond ar fi fost "indreptatita" sa nu se pronunte asupra raspunderii civile delictuale, ignorand aceasta institutie si retinand spre judecata doar dispozitiile art. 485 C.civ.
2.Hotararea atacata este data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii.
Cu privire la apelul intimatei B.M., recurentele reclamante arata ca aplicarea gresita a legii, motiv de recurs prevazut in art. 304 pct. 9 din C.pr.civ., nu poate fi niciunde mai evidenta decat in sustinerile cuprinse in decizia atacata.
Astfel, ca un prim aspect al acestei confuzii, retin contradictia din lacunara motivare a admiterii apelului intimatei B.M.. Desi a sustinut ca "este adevarat ca potrivit art. 485 C.civ. posesorul de rea - credinta, care a pierdut in cadrul actiunii in revendicare este obligat sa restituie toate fructele lucrului (.....)", la doar un paragraf distanta instanta arata ca reclamantele puteau sa solicite "fructele civile si anterior actiunii in revendicare, pe cale separata (.....)". Evident, instanta nu avea reprezentarea clara a momentului incepand cu care persoana indreptatita poate solicita fructele civile cu privire la un imobil revendicat.
Pe de alta parte, instanta a recunoscut faptul ca posesorul de rea - credinta este obligat sa restituie toate fructele civile, in timp ce posesorul de buna - credinta are obligatia de a restitui doar fructele dobandite dupa data introducerii actiunii in revendicare. Asadar, in speta, intrucat s-a retinut cu autoritate de lucru judecat reaua - credinta a intimatei B.M., acesteia ii incumba obligatia de a restitui toate fructele civile (percepute sau nu), incepand cu momentul intrarii in posesia imobilului.
Mai arata recurentele reclamante ca, intr-o prima etapa, citand dispozitiile indicate, instanta a aratat faptul ca "dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie. daca nu a fost exercitat intr-un termen de 3 ani ".
Paradoxal, in paragraful urmator se sustine faptul ca "fructele civile (.....) sunt supuse termenului general de prescriptie si nu pot fi solicitate decat pe 3 ani in urma de la data de 26.11.2007 cand a fost introdusa actiunea acestora la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti".
In continuare subliniaza, daca mai este nevoie, faptul ca prescriptia extinctiva stinge doar dreptul la actiune, nu si dreptul substantial propriu-zis. In acest context, este nerelevanta perioada de "3 ani in urma" anterioara introducerii actiunii, fiind importanta numai perioada de "3 ani inainte" de la data nasterii dreptului material la actiune.
Oricum, fructele civile percepute sau nu, de un posesor de rea - credinta pot fi solicitate de catre proprietar incepand cu data intrarii posesorului in posesia imobilului. Insa pentru a le solicita, proprietarul trebuie sa-si dovedeasca aceasta calitate, impreuna cu reaua - credinta a posesorului, prin intermediul actiunii in revendicare.
Prin decizia civila nr. 149 A din 03.11.2005, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila in dosarul nr. 1588/2005, reclamantelor li s-a recunoscut calitatea de proprietare, iar intimatilor le-a fost constatata reaua - credinta manifestata in momentul incheierii contractului de vanzare - cumparare a imobilului revendicat.
Dupa ramanerea irevocabila a sus - mentionatei hotarari, respectiv la data de 30.10.2007, prin pronuntarea deciziei nr. 1808/2007 de catre Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a Civila in dosarul nr. 1463/2/2007, la data de 26.11.2007 reclamantele au solicitat fructele civile cuvenite.
Pe cale de consecinta, numai dupa ce s-a stabilit in mod irevocabil calitatea acestora de proprietare si reaua - credinta a intimatilor, reclamantele au putut solicita fructele civile. O solicitare anterioara, astfel cum in mod gresit sugereaza instanta de apel, ar fi fost sortita esecului prin imposibilitatea de a dovedi calitatea de proprietare si deci prin lipsa calitatii procesuale active.
Astfel, dreptul la actiune s-a nascut la data de 30.10.2007 si a fost exercitat la data de 26.11.2007, deci in interiorul termenului de prescriptie de 3 ani. Conform celor sustinute de insasi instanta de apel, "potrivit art. 485 C. civ. posesorul de rea - credinta, care a pierdut in cadrul actiunii in revendicare este obligat sa restituie toate fructele lucrului (...)". Insa aceeasi instanta a afirmat faptul ca nu pot fi solicitate fructele civile "decat pe 3 ani in urma" si ca reclamantele le puteau "odata cu introducerea actiunii in revendicare sa solicite si fructele civile".
Urmand acest rationament si solicitand fructele civile odata cu actiunea in revendicare, stiind prin grija instantei faptul ca acestea nu pot fi restituite decat pe 3 ani, in urma, se intreba reclamantele care era soarta juridica a fructelor civile mai vechi de 3 ani. Concluzia ar fi fost in sensul ca pentru fructele mai vechi de 3 anii inainte de introducerea actiunii in revendicare (care este oricum imprescriptibila) actiunea in restituirea fructelor trebuia obligatoriu introdusa anterior actiunii in revendicare, urmand insa sa fie evident respinsa pentru lipsa calitatii procesuale active.
In acest context, dreptul proprietarului neposesor la primirea fructelor de la posesorul neproprietar de rea - credinta incepand cu data intrarii acestuia in posesie si dreptul de a formula oricand actiune in revendicare devin iluzorii, de vreme ce - in opinia instantei - niciodata nu se pot pretinde fructele decat "pe 3 ani in urma".
3.Cu privire la apelul reclamantelor arata ca instanta a aratat faptul ca paratii persoane juridice nu pot fi obligati la plata fructelor civile, ci doar la despagubiri materiale.
Insa prin actiunea introductiva reclamantele au solicitat angajarea raspunderii civile delictuale a celor doi intimati, in temei art. 998 - 999 C.civ.
In acest sens, solicitarea ca cei trei intimati sa raspunda in solidar nu a echivalat nicicand cu o confuzie a temeiurilor de drept ce sunt incidente in cauza, motiv pentru care au aratat inca dintr-un inceput ca inteleg sa isi intemeieze actiunea atat pe art. 485 C.civ., cat si pe art. 998 - 999 C.civ. Cu alte cuvinte, argumentatia in drept a fost structurata pe cele doua institutii, o separare a acestora fiind profund inechitabila si neintemeiata.
Singurul argument retinut de instanta de apel este acela ca in petitul cererii introductive reclamantele au folosit termenul "fructe civile", in locul termenului de "despagubiri".
Argumentul este insa nefondat, de vreme ce recurentele reclamante nu au solicitat "restituirea fructelor civile", pentru a se putea constata exclusiv aplicabilitatea art. 485 Cod civil, ci "obligarea paratilor la plata unor sume de bani reprezentand fructe civile percepute". In acest context, sumele de bani respective au fost solicitate evident, fata de cele doua temeiuri de drept invocate, atat in baza obligatiei de restituire incumband intimatei B.M., cat si in baza obligatiei de despagubire incumband celorlalti intimati.
Faptul ca sumele pretinse au fost identificate ca fiind "fructe percepute" nu inseamna ca acesta este titlul cu care au fost solicitate, acesta rezultand evident, din temeiurile de drept invocate.
Pe cale de consecinta, respingand apelul reclamantelor, instanta nu numai ca a mentinut "omisiunea deliberata" a instantei de fond de a se pronunta asupra raspunderii civile delictuale, dar a incalcat totodata si principiul rolului activ in solutionarea si aprecierea unei cereri deduse judecatii.
Prin motivele de recurs formulate de recurenta parata B.M., in temeiul prevederilor art. 304 alin 9 C.pr.civ, solicita trimiterea prezentei cauze spre competenta solutionare Curtii de Apel Bucuresti, in sensul ca prin hotararea ce se va pronunta sa se admita recursul formulat, sa se modifice in parte hotararea atacata si in consecinta, sa se respinga actiunea formulata de catre reclamante, pentru urmatoarele considerente:
In fapt, in mod corect, Tribunalul Bucuresti a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 01.08.1998 - 26.11.2004, invocata de catre parata si a respins ca prescrise pretentiile reclamantelor.
Arata recurenta parata ca, criticile sale vizeaza doar suma in valoare de 4.400 Euro, reprezentand lipsa de folosinta pentru perioada noiembrie - decembrie 2004, suma stabilita de catre instanta in sarcina sa.
Apreciaza ca nu putea fi obligata la plata sumei mai sus mentionate, deoarece nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 485 C.civ.
Conform art. 486 C.civ "Posesorul este de buna - credinta atunci cand poseda in puterea unui titlu translativ de proprietate, ale carui vicii nu-i sunt cunoscute".
Interpretarea data de literatura de specialitate acestei exceptii, se refera la situatiile in care cel ce percepe fructele este o persoana care se afla in posesia unui bun frugifer, pe care l-a dobandit de la o alta persoana decat aceea care il revendica si care este adevaratul proprietar, in puterea unui titlu care nu este valabil, dar ale carui cauze de nevalabilitate nu le cunoaste.
Se poate deci aprecia, ca fructele au fost culese sau incasate de o persoana care, pana la momentul anularii titlului sau, a detinut bunul ca proprietar, in temeiul unui titlu valabil la acel moment, astfel ca dreptul de a-i percepe fructele a reprezentat de fapt exercitiul atributului" fructus ", pe care i-l confera dreptul de proprietate.
Mai arata recurenta parata ca, potrivit vointei legiuitorului, in momentul in care cel ce poseda un bun frugifer ia cunostinta de faptul ca titlul in temeiul caruia l-a dobandit este afectat de o cauza de nevalabilitate, in acel moment el devine posesor de rea credinta.
Prin urmare, contrar celor retinute de instanta de fond si in concordanta cu dispozitiile art. 487 C.civ, "el inceteaza a fi cu buna credinta din momentul in care aceste vicii ii sunt cunoscute" problema in aceasta materie, este marcarea momentului trecerii de la buna la reaua - credinta.
Conform doctrinei si practicii judecatoresti, momentul de la care buna - credinta a posesorului inceteaza se determina cu ajutorul dispozitiilor art. 485 C.civ, ultima parte, invocate chiar de catre reclamante, dispozitii care vorbesc despre "proprietarul care-l revendica".
Din cuprinsul acestora, poate deduce ca stabilirea bunei sau relei - credinte a posesorului si pe cale de consecinta a dreptului, respectiv a obligatiei acestuia de a percepe sau de a restitui fructele pe care le-a perceput, se poate face raportandu-ne la momentul in care hotararea judecatoreasca prin care s-a revendicat imobilul a ramas definitiva si irevocabila, caci doar atunci exista o certitudine necontestabila a viciilor actului translativ de proprietate. (I.C.C.J, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia 1401 din 8.02.2004).
Ori, prin raportare la practica instantei supreme, dupa anul 2005, data la care hotararea despre care se face vorbire a ramas definitiva si irevocabila, parata nu a incasat nici o suma cu titlul de chirie pentru imobilul restituit, motiv pentru care, solicita admiterea recursului formulat, modificarea in parte a hotararii atacate si in consecinta, respingerea actiunii formulata de catre reclamante.
Examinand recursurile prin prisma criticilor formulate, curtea retine ca recursul formulat de recurentele - reclamante este in parte intemeiat, in limitele ce se vor arata in continuare, in timp ce recursul declarat de recurenta - parata este neintemeiat.
Prima critica formulata de recurentele - reclamante vizand nemotivarea deciziei din apel nu este intemeiata, decizia respectand dispozitiile art. 261 C. pr. civ., independent de faptul ca motivarea deciziei se desfasoara doar pe o pagina, cum arata recurentele, judecatorul precizeaza in concret care au fost motivele ce l-au determinat sa adopte solutia pronuntata in cauza.
Cel de-al doilea motiv de recurs privind gresita solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune privind restituirea fructelor civile in temeiul dispozitiilor art. 485 C. pr. civ. este de asemenea neintemeiat.
Fructele civile sunt venituri banesti produse prin folosirea unui bun, cum sunt chiriile sau dobanzile, care de regula se dobandesc zi de zi, pe masura trecerii timpului, fara ca substanta bunului ce le produce sa scada.
De la regula conform careia fructele se cuvin proprietarului lucrului, art. 485 a instituit o exceptie, potrivit cu care posesorul de buna credinta al lucrului ii culege fructele, fara ca proprietarul sa poata sa ridice vreo pretentie asupra lor.
Art. 487 stabileste ca posesorul inceteaza sa mai fie de buna credinta in momentul in care a luat cunostinta de viciile care-i afecteaza titlul, fiind normal ca, de indata ce a cunoscut viciile titlului, posesorul sa nu se mai bucure de privilegiul pe care legea il recunoaste in privinta dobandirii fructelor pentru proprietarul de buna credinta.
Incetarea bunei credinte este o chestiune de fapt, dar, in mod unanim doctrina si jurisprudenta au stabilit ca intentarea actiunii in justitie impotriva posesorului face sa inceteze buna sa credinta si de la aceasta data, el nu mai poate invoca dobandirea fructelor cu buna credinta.
Este evident ca de la data de 08.10.2001, cand prin precizarea formulata, reclamantele au introdus actiunea in revendicare si impotriva paratei B.M., solicitand si anularea contractului sau de vanzare - cumparare, parata a incetat sa mai fie de buna credinta deoarece de la acea data trebuia sa fi cunoscut viciile titlului cu care detinea bunul.
Daca chiriile sunt datorate, de principiu reclamantelor, in calitate de proprietare ale imobilului, de la data de 8.10.2001, nu inseamna ca ele pot fi si restituite pe intreaga perioada de timp, deoarece sunt incidente prevederile art. 3 din Decretul 167/1958 in conformitate cu care dreptul la actiune se prescrie intr-un termen de 3 ani, precum si prevederile art. 7 alin. 1, potrivit cu care prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune. Ori, in cazul de fata dreptul la actiune s-a nascut, cel mai tarziu la 3.11.2005, data la care Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia 1491A a constatat nulitatea contractului de vanzare - cumparare 471/97 si a obligat paratii sa lase reclamantelor in deplina proprietate si posesie imobilul, data de la care nu mai exista nici un impediment pentru promovarea actiunii in restituirea chiriilor.
Sub acest aspect, curtea constata ca, in mod corect tribunalul a retinut prescriptia pentru sumele aferente perioadei 01.08.1998 - 26.11.2004, sustinerile recurentelor - reclamante privind data la care hotararea pronuntata in revendicare a ramas irevocabila, fiind fara relevanta sub acest aspect.
Pe de alta parte, se constata ca, dispozitiile Codului civil privind restituirea fructelor de catre posesorul de buna credinta, se coroboreaza cu dispozitiile privind prescriptia dreptului la actiune, nicaieri in cuprinsul dispozitiilor legale nefiind precizat caracterul imprescriptibil al unei asemenea actiuni.
Cu privire la acel de-al treilea motiv de recurs, curtea constata ca este intemeiat, intrucat verificand dispozitivul si considerentele hotararilor anterioare, se constata ca, nici instanta de fond si nici cea de apel, nu au solutionat capatul de actiune avand ca obiect despagubirile materiale solicitate de la paratii B.M., P.M.B. si SC R. SA, in temeiul dispozitiilor art.998 - 999 Cod civil.
Faptul ilicit cauzator de prejudicii invocat de reclamante, pe acest capat de actiune, l-a reprezentat, in opinia acestora, vanzarea si respectiv cumpararea apartamentului lor, cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995.
Curtea constata ca, instanta de recurs este instanta de control judiciar, avand rolul de a verifica legalitatea hotararilor pronuntate de instantele anterioare, pe capetele de actiune formulate de reclamante.
Ori, ambele instante au retinut in mod gresit ca reclamantele au solicitat doar contravaloarea fructelor civile, aspect in raport de care au retinut doar incidenta dispozitiilor art. 485 C. civil , apreciind ca nu pot fi investite si cu cel de-al doilea capat de actiune intemeiat pe dispozitiile art. 998 - 999 cod civil. In aceste conditii, acest capat de actiune a ramas practic nesolutionat, fiind admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a P.M.B. si SC R. SA, exclusiv prin raportare la dispozitiile art. 485 C civil.
Desi curtea a pus in discutia partilor exceptia prescriptiei dreptului material la actiune a acestui capat de cerere intemeiat pe dispozitiile art. 998 - 999 C. civil, constata ca nu poate solutiona aceasta exceptie intrucat, asa cum am aratat, instantele anterioare nu s-au pronuntat pe acest temei juridic, astfel incat pentru a nu incalca principiul dublului grad de jurisdictie, urmeaza ca in temeiul dispozitiilor art. 312 alin 5 C. pr. civ. sa admita recursul, sa caseze partial decizia si sentinta si sa trimita cauza spre rejudecarea acestui capat de actiune, urmand ca instanta de fond sa puna in discutia partilor exceptia prescriptiei.
Recursul declarat de recurenta - parata B.M., ce vizeaza exclusiv pretentiile avand ca obiect fructele civile aferente perioadei noiembrie - decembrie 2004 nu sunt intemeiate, intrucat asa cum am aratat anterior, contrar celor sustinute de recurenta, de la momentul introducerii actiunii impotriva sa, astfel cum a fost precizata, respectiv de la data de 08.10.2001 a incetat sa mai fie de buna credinta, aceasta fiind data la care i-au fost cunoscute viciile titlului sau, si nu data la care hotararea judecatoreasca de admitere a actiunii in constatarea nulitatii si revendicare a ramas irevocabila.
In aceste conditii, faptul ca dupa 2005 recurenta - parata nu a incasat nici o suma cu titlul de chirie pentru imobilul restituit, nu are importanta, intrucat parata a devenit de rea credinta la momentul introducerii actiunii in revendicare impotriva sa.
Pentru aceste considerente in baza dispozitiilor art. 312 C. pr. civ. curtea respinge recursul declarat de recurenta - parata ca nefondat.
2