Cooperarea judiciara internationala in materie penala.
Mandatul european de arestare emis in scopul executarii unei pedepse aplicate printr-o hotarare pronuntata in lipsa. Cetatean roman. In drept: - Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a
Consiliului Uniunii Europene, art. 27 paragraful 2;
- Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara
internationala in materie penala, modificata si completata, art.85alin. (1); art. 87 alin. (1) lit. a); art.88 alin.2 lit.c1 ); art.88 alin.1 lit.a)-c); art.90 alin.5 si 6; art.94; art.100;
- Legea nr.143/200 completata privind prevenirea si combaterea traficului ilegal de droguri si substante psihotrope Potrivit art. 27 alin.(4) teza II din Decizia Cadru nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene transpusa de Statul Roman in art.87, art.88 si art.100 din Legea nr.302/2004 modificata si completata privind cooperarea juridica internationala in materie penala, autoritatea judiciara de executare romana poate admite executarea unui mandat european de arestare emis in scopul executarii unei pedepse privative de libertate aplicata printr-o hotarare pronuntata in lipsa unui cetatean roman sub conditia ca persoana solicitata sa-si dea consimtamantul la predare, deci sa fie de acord sa execute pedeapsa in statul membru emitent precum si sa existe garantii ca aceasta are posibilitatea sa obtina rejudecarea cauzei in respectivul stat, in prezenta sa.
Sentinta penala nr.107, din data de 07 septembrie 2010 Prin sesizarea formulata conform art. 89 alin. 1 rap. la art. 883 din Legea nr. 302/2004 modificata si completata, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti a transmis acestei instante solicitarea formulata de catre autoritatea judiciara Tribunalul Inaltei Curti din Nice, Republica Franceza (Serviciul de Executare a pedepselor), privind executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, cetatean roman, in scopul executarii pedepsei de un an inchisoare aplicata prin sentinta nr.1794 din 19.05.2009 pronuntata in lipsa de Curtea Corectionala din cadrul aceleiasi instante.
Curtea de apel constata ca sunt intrunite conditiile legale privind executarea mandatelor europene de arestare de statele membre ale Uniunii Europene, ce au transpus Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2008 a Consiliului Uniunii Europene, in baza art. 90 alin. 5 si 6 si art. 94 din legislatia romana in materie, intrucat:
- mandatul european de arestare a fost emis la data de 26.10.2009 de Tribunalul Inaltei Curti din Nice (Serviciul de Executare a pedepselor), deci o autoritate judiciara dintr-un stat membru al Uniunii Europene si care a transpus in legislatia interna Decizia - Cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, a Consiliului Uniunii Europene completata;
- decizia judiciara s-a luat in vederea executarii pedepsei de un an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1794 din 19.05.2009 pronuntata in lipsa de Curtea Corectionala de pe Tribunalului Inaltei Curti din Nice - Franta si mandatului de arestare emis la aceeasi data de presedintele respectivei autoritati judiciare, pentru savarsirea infractiunilor de: detinere ilegala de stupefiante; import ilegal de stupefiante - trafic; transport ilegal de stupefiante; contrabanda cu marfuri periculoase pentru sanatatea, morala sau siguranta publica, fapte prevazute si pedepsite de Cod penal francez; Codul Sanatatii Publice; Codul Vamilor si Ord. Minist. din 22.02.1990; Ord. Minist. 29.07.2003;
- faptele retinute in sarcina persoanei solicitate constau in aceea ca in aprilie 2009 si pe teritoriul statului francez, intr-o perioada de timp ce nu era acoperita de prescriptie, in mod ilicit a detinut, a importat, a transportat stupefiante, respectiv cantitatea de 1771 grame de rasina de cannabis, actele fiind descoperite la controlul vamal efectuat asupra pasagerilor romani ce calatoreau cu un autocar, pe ruta: Spania-Romania;
- faptele cauzei sunt sanctionate si de legea romana (Legea nr. 143/2000 si respective Codul Vamal), fiind pedepsite cu inchisoarea de cel putin 3 ani;
- pedeapsa de executat, aplicata prin sentinta pronuntata de autoritatea judiciara franceza este inchisoarea de 1 an, nu sunt incidente dispozitiile privind prescriptia executarii acesteia, iar infractiunile retinute nu sunt acoperite de amnistie potrivit legii romane;
- potrivit art. 85 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificata, infractiunea de traficul illicit de droguri si substante psihotrope, stabilita in sarcina persoanei solicitate apare pe lista celor 32 de infractiuni ce dau loc la predare intre statele membre ale Uniunii Europene si care au transpus Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI a CUE din 13 iunie 2002, modificata si completata;
- mandatul european de arestare a fost emis in scopul executarii unei hotarari pronuntate in lipsa, iar autoritatile judiciare franceze au dat garantii in sensul ca persoana solicitata va fi rejudecata in Franta, in prezenta si a unui avocat, daca doreste;
- persoana solicitata desi se afla in situatia prev. de art. 87 alin. 1 lit. a 88 alin. 2 lit.c1 din Legea nr. 302/2004 modificata si completata si pledeaza nevinovat, a consimtit voluntar la predarea sa catre statul francez in conditiile art. 90 alin. 5 si 100 din aceeasi lege, adoptata de Statul Roman si art. 27 paragraful 2 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene completata;
- nu s-a facut opozitie privind identitatea persoanei solicitate si nici nu s-a constatat vreunul dintre motivele de refuz obligatorii privind executarea mandatului european de arestare emis impotriva acesteia, astfel cum sunt prevazute sub art. 88 alin. 1 lit. a -c lit. din Legea nr. 302/2004 modificata;
Fata de cele ce preced, fiind intrunite conditiile legale privind executarea mandatelor europene de arestare emise de statele membre ale Uniunii Europene Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene completata, conform art.90 alin.5 si 6 si art.94 din legislatia romana in materie, se va admite solicitarea formulata de autoritatea judiciara franceza, ca intemeiata.
Predarea se va autoriza cu respectarea garantiilor prevazute de art. 87 alin. 2 lit. a si art.100 din aceeasi lege, art. 27 paragraf 2 din Decizia Cadru nr. 584/JAI/2002 a Consiliului Uniunii Europene 13.06.2002 completata, respectiv sub conditia garantarii ca persoana solicitata are posibilitatea sa obtina rejudecarea cauzei in Franta, in prezenta sa si a unui avocat, daca va dori acest lucru, precum si cu respectarea drepturilor conferite de regula specialitatii.
