Regula coparticiparii procesuale. Exceptii de la aceasta si consecinta neaplicarii lor asupra raporturilor juridice dintre parti. Obligatia instantei si dreptul la un proces echitabil
art.243 si 269 din codul muncii;
art.8 si 24 din Legea nr.130/1996.
art.129 alin.4 cod pr.civ
Indiferent de intinderea efectelor nulitatii invocate, asupra intregului act juridic sau asupra unor clauze ale acestuia, actiunea in constatarea nulitatii poate fi intentata de oricare dintre parti sau de orice persoana interesata, nulitatea putand fi constatata si din oficiu fiindca opereaza de plin drept, in puterea legii, in principiu este imprescriptibila, putand fi exercitata oricand, insa cadrul procesual in care se desfasoara judecata trebuie sa cuprinda obligatoriu partile actului juridic deoarece coparticiparea lor procesuala devine obligatorie, prin exceptie de la regula coparticiparii procesuale facultative, nefiind cu putinta ca un act juridic sa fie declarat nul sau anulabil, dupa caz fata de o parte si sa ramana valabil fata de alta.
(Decizia nr.745 din 13 aprilie 2010 a Sectiei Conflicte de Munca si Asigurari Sociale-Curtea de Apel Ploiesti)
Prin actiunea inregistrata pe rolul tribunalului reclamantii in calitate de fosti salariati, disponibilizati prin concediere colectiva au solicitat in contradictoriu cu parata SC"U" SA Targoviste, constatarea nulitatii partiale a clauzei cuprinse in art. 178 (1) din Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate, si eliminarea din textul acesteia, a sintagmei" de incadrare" care nu este continuta de art. 32(1), litera a,b,c din O.U.G. nr. 98/1999, la care se impune a fi adaptata si care stabileste drepturi mai favorabile, prin aceea ca " salariul mediu pe unitate ", spre deosebire de " salariul de incadrare mediu net pe unitate", include componentele prevazute de art. 22 (2), litera a-g din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 624/1999, sa se constate nulitatea actului aditional nr.2/21.01.2009 inregistrat la D.M.I.S. Dambovita sub nr. 2/97/2.02.2009, care modifica art. 178 (1), din CCM, in sensul platii compensatiei banesti, in rate lunare, la nivelul a sase salarii de incadrare medii nete pe unitate- 4,5 salarii de incadrare medii nete pe unitate si 1,5 salarii de incadrare medii pe unitate, deci la jumatate din cuantumul stabilit la data incheierii CCM si obligarea paratei de a le achita integral, la data concedierii si nu in rate lunare, compensatia baneasca prevazuta de art. 32 (1), litera a,b,c, din OUG nr. 98/1999 si art. 178 (1), cu clauza adaptata textului din respectivul act normativ, in conditiile stabilite la art. 24 alin 1,2,4 din Legea nr. 130/1996.
In motivarea actiunii s-a aratat ca OUG nr. 98/1999 aprobata prin Legea nr. 312/2001 constituie legea cadru in materie si care la art. 22 stabileste ca salariatii disponibilizati prin concedieri colective, de societatile comerciale ce aplica programe de restructurare, dupa privatizare, beneficiaza de masurile de protectie prevazute de aceasta ordonanta de urgenta, cu respectarea conditiilor si prevederilor stabilite la art. 8,9,11 cum este si cazul societatii parate, asa cum reiese din Hotararea Consiliului de Administratie nr. 3/3.02.2009, compensatia baneasca suportandu-se din fondul de salarii.
Astfel, clauza din art. 178 (1) s-a negociat cu incalcarea art. 8 din Legea nr. 130/1996 ce prevede ca la incheierea CCM, prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au caracter minimal.
Actul aditional la CCM este lovit de nulitate, au aratat reclamantii, in masura in care este contrar si clauzei inscrise la art. 16(1), din CCM nr. 710/18.01.2008 incheiat la nivelul ramurii de constructii de masini pe anii 2007-2010 potrivit careia partile contractante se obliga pe perioada de aplicare a CCM sa nu promoveze proiecte de acte normative sau reglementari interne a caror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din contractele colective de munca, oricare ar fi nivelul la care acestea au fost incheiate, iar SC UPET Targoviste este nominalizata la CCM nr. 710/18.01.2008 ca beneficiara a dispozitiilor contractului.
Prin Directiva Consiliului Europei nr.98/1998 s-a instituit armonizarea legislatiei statelor membre cu privire la concedierile colective si luarea masurilor de atenuare a consecintelor acestora.
Totodata, au mai precizat reclamantii ca art. 38 din Legea nr. 53/2003 interzice salariatilor sa renunte la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Ulterior, s-au facut si precizari la actiune in sensul ca prin modificarile art.178 (1) din CCM s-au incalcat si prevederile art.41 din Constitutia Romaniei,ale Directivei nr.2002/14/CE/2002 privind dreptul de informare si consultare a lucrarilor, a Directivei nr.91/533/1991, iar actul aditional nr.2/2009, nu a fost semnat la data inregistrarii decat de un numar de 5 membrii din totalul de 40, ce compun comisiile de negociere cu incalcarea art.25 (1), din Legea nr.130/1996.
Pe baza probatoriilor cu inscrisuri administrate in cauza, tribunalul prin sentinta civila nr. 1734 din 14.10.2009, a respins cererea formulata de reclamanti precum si cererile de interventie in interes propriu astfel cum au fost precizate.
Totodata, s-a luat act ca parata nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca cererea de constatare a nulitatii partiale a clauzei cuprinsa in art. 178 (1), din CCM incheiat la nivel de unitate a fost intemeiata pe prevederile art. 32 (1), literele a,b,c, din OUG nr. 98/1999, care stabileste drepturi mai favorabile si care constituie cadrul general in materie aplicabil si art. 22 din acesta, clauza din acest articol, prin inserarea adaosului "de incadrare" incalcand si dispozitiile art. 8 din Legea nr. 130/1996.
Problema ce s-a impus a fi lamurita in legatura cu acest capat de cerere, a fost aceea daca sintagma "de incadrare" cu referire la salariul mediu net pe unitate putea fi mentionata de parti in contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate si daca respecta dispozitiile legale de care trebuie sa se tina seama la incheierea unui astfel de contract.
Potrivit disp. art. 8 alin 2 si 4 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiat la nivel superior, iar prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal la incheierea contractului colectiv de munca . Totodata art. 24 alin 1 si 2 din aceeasi lege mentioneaza ca nulitatea clauzelor negociate cu incalcarea prevederilor art. 8 nulitate se constata de autoritatea judecatoreasca competenta.
Prin urmare, partile atunci cand negociaza clauzele unui contract colectiv de munca trebuie sa tina cont atat de prevederile contractelor incheiate la nivel superior, cat si de cele legale referitoare la drepturile salariatilor, acestea reprezentand punctul de pornire al acestor negocieri.
Art. 178 (1) din CCM incheiat la nivel de societate pe perioada 2008- 2009 prevede ca in situatia in care concedierea se face din motive neimputabile salariatului, atunci cand sunt indeplinite conditiile concedierii colective, acesta va primi o compensatie baneasca de concediere in functie de vechimea in munca, in cuantum de 3,6,9 sau 12 salarii de incadrare medii nete pe unitate.
Prin actul aditional nr.2 /21.01.2009 la Contractul Colectiv de Munca al SC UPET Sa Targoviste, inregistrat la DMPS Dambovita, sub nr. 97/6.06.2008, pe baza Protocolului din 15.05.2001, art. 178 alin 1 s-a modificat in sensul ca in cazul concedierilor colective din motive neimputabile salariatilor, acestia vor primi in rate lunare egale: 1,2,3,4,5 sau 6 salarii de incadrare medii nete, pe unitate.
Acest act este semnat atat de SC UPET SA, cat si de Alianta Sindicala UPET Targoviste, respectiv sindicatul "solidaritatea" iar ceea ce face obiectul cauzei este atat sintagma "salarii de incadrarea medii nete pe unitate", cat si analizarea legalitatii modificarii contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, in sensul scaderii numarului de salarii si posibilitatii achitarii acestora in rate lunare egale si nu intr-o sigura transa.
Raportandu-se la prevederile art.178 alin.1 din ambele acte (atat contractul colectiv initial, cat si actul aditional) la clauzele contractului colectiv incheiat la nivel superior, respectiv la contractul unic la nivelul ramurii constructiilor de masini pe anii 2008-2010, nr.710/2008, publicat in Monitorul Oficial, partea V, nr.2 din 01.02.2008 si care este aplicabil si SC UPET SA Targoviste(unitate mentionata la pozitia 408) respectiv la disp.art.181 alin.4, se constata ca pragul minim sub care nu se putea negocia la disponibilizarea salariatilor, datorata concedierilor colective, este de un salariu mediu pe unitate.
Desi acest din urma contract nu utilizeaza sintagma "salariu de incadrare mediu net pe unitate", ci pe aceea de"salariu mediu pe unitate" ceea ce intereseaza este cuantumul acestor drepturi.
In acest sens, instanta a solicitat relatii de la societatea parata, care prin adresa nr.18/16.06.2009(fila 62 din vol. II), a aratat ca salariul de incadrare mediu net pe unitate aferent platilor compensatorii pentru luna martie 2009 este de 760,84 lei, iar salariul mediu pe unitate aferent lunii martie 2009 este de 1.109,44 lei cel mai mic salariu de incadrare mediu net pe unitate, platit in caz de concediere, potrivit art.178 alin.1 si art.178 alin. 1 modificat a fost de 1141,26 lei (adica 1,5 salarii de incadrare medii nete), ceea ce este superior valorii salariului mediu pe unitate, de 1.109, 44 lei, stabilit conform art.181 alin.4 din CCM la nivel de ramura. Aceasta adresa nu a fost contestata de reclamanti in privinta cuantumului transmis de catre societatea parata.
Astfel, atat contractul colectiv pe anii 2008-2009, cat si actul aditional la acest contract cu nr.2/21.01.2009 respecta prevederile art.181 din CCM unic la nivel de ramura, precum si ale art.8 alin.2 si 4 din Legea nr.130/1996, precum si pe cele ale art. 38 din Codul Muncii.
Mai mult, instanta de fond a apreciat ca in cauza nu sunt aplicabile nici dispozitiile O.U.G. nr.98/1999 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective, intrucat art.40 si 55 din aceasta ordonanta de urgenta statueaza ca resursele financiare pentru finantarea platilor compensatorii prevazute de art.32 se suporta din fondul pentru plata ajutorului de somaj, ceea ce nu este cazul in speta, aceste sume suportandu-se din fondul de salarii al SC UPET SA Targoviste.
Prin urmare, OUG nr.98/1999 nu poate constitui dreptul comun in materie de concedieri colective, ci aceasta reglementeaza doar anumite situatii specifice, intre care nu se incadreaza disponibilizarea reclamantilor .
Instanta de fond a mai retinut ca art.11 din CCMU 2008-2009 da posibilitatea partilor contractante sa modifice in orice moment, conform legii, clauzele contractului, ori, asa cum s-a aratat atat contractul colectiv de munca initial, cat si modificarea acestuia, respecta legile aplicabile in aceasta materie.
Art.17 din CCMU se refera la raportul dintre drepturile salariatilor, prevazute in acesta si drepturile recunoscute anterior prin negociere, nu si drepturile ulterioare, care pot sa faca obiectul unor modificari, ce fac parte integranta din CCMU conform art.12.
Totodata, prima instanta a socotit valabila modificarea CCMU, cata vreme actul aditional este semnat de toate partile contractante, iar cele doua organizatii sindicale semnatare au reprezentativitatea conferita de lege pentru a negocia si a semna astfel de contracte (reprezentativitate conferita prin hotarari judecatoresti) la negocierea privind modificarea CCMU participand 37 de membri din cei 40 ce compun comisiile paritare, astfel ca s-a indeplinit conditia de adoptare a unor hotarari valabile, de 3/4 conform pct.4 din Regulamentul de functionare - anexa la CCMU(fila 480 din dosar vol. I) si art.41(1) din Constitutia Romaniei.
Impotriva acestei sentinte reclamantii au declarat recurs criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recurentii reclamanti au sustinut in esenta ca sentinta este data cu gresita interpretare si aplicare a legii si nu cuprinde motivele pe care se sprijina, fiind incidente cazurile de recurs prev.de art.304 pct.7 si 9 cod pr.civ.
Astfel, recurentii au reiterat sustinerile din actiunea precizata si au aratat ca prin deciziile de incetare a contractelor individuale de munca emise de SC UPET SA Targoviste, in temeiul art. 65, 68-72 din CM, au fost disponibilizati prin concediere colectiva, un numar de 569 salariati, din totalul de 1159.
SC UPET SA Targoviste constituita in anul 1991, si inregistrata la Registrul Comertului tot in anul 1991, sub nr. J/32o/1991, conform actului constitutiv anexat, este nominalizata in anexa 2 la OUG 98/1999, la nr. crt. 3, Zona RICOP 3, al carui personal, in caz de concediere colectiva, beneficiaza de " platile compensatorii", stabilite la art. "32(1), din acest act normativ, conform celor stabilite la art. 60, indice 1 si 2 .
Documentul de pozitie, prezentat de Guvernul Romaniei (emitent al OUG 98/1999), la Conferinta interguvernamentala pentru aderare la UE, act oficial, cu valoare de inscris autentic, reprezentand garantia faptului ca " Directiva 98/59/CE, este transpusa in legislatia romana prin prevederile sale esentiale, prin OUG 98/1999, care ofera un cadru unitar, nediscriminatoriu, pentru aplicarea masurilor de protectie sociala a persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din toate sectoarele de activitate, indiferent de forma de proprietate si de modul de organizare a activitatii" confirma incidenta in cauza a prevederilor art. 22, din OUG 98/1999, justificand inscrierea SC UPETSA Targoviste, in anexa 2, la OUG, cu lista unitatilor incluse in Programul RICOP.
Dreptul la platile compensatorii la nivelul celui prevazut de OUG 98/1999, a fost transpus anual prin art.178(2) in Contractul Colectiv de Munca, inclusiv in cel incheiat pentru anul 2008, in aplicarea dispozitiilor art 8(4), din L130/1996 si art.238(9) din Codul muncii, potrivit carora la incheierea CCM, prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor, au un caracter minimal.
Prin clauza de la art.178(2) angajatorul si-a asumat obligatia acordarii platilor respective in conditii derogatorii de la procedura stabilita prin art. 31 si regula stabilita prin art. 33 din OUG 98/1999, care instituia in sarcina sa, transmiterea catre AJOFM a listelor persoanelor disponibilizate in trei zile de la desfacerea CIM, cu esalonare, in rate lunare, egale, a sumelor necesare efectuarii platilor, din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de somaj, conform art. 55.
Cu toate acestea, la data de 15.I.2009, SC UPET. SA Targoviste, prin adresa nr. 70, a propus modificarea art. 178(1) din CCM, in sensul reducerii la jumatate a cuantumului platilor compensatorii la acelasi moment la care a initiat demersuri pentru aplicarea masurii de concediere colectiva iar ca efect al acestui demers, si sub presiunea timpului scurt fixat pentru intrunire comisiile paritare s-au intalnit la data de 19.01.2009 si au semnat procesul verbal nr. 72, pe baza caruia s-a intocmit Actul aditional la CCM, nr. 2/2.02.2009.
La data de 2.02.2009, membrii comisiilor paritare sindicale, cu exceptia a patru persoane, pentru a lipsi de efecte o optiune exprimata in alte conditii decat cele prevazute la art.7(1) din Legea nr.130/1996, nu au semnat si Actul aditional lasand voit sa produca efecte, un act ce se abate de la dispozitiile 25 din Legea nr. 130/1996 si care stabileste fara derogari, semnarea de toti reprezentantii partilor la
negociere, angajatorul SC UPET SA Targoviste a incalcat legea iar instanta de fond cu o motivare contradictorie, a respins integral actiunea si cererile de interventie.
Solutia instantei este nemotivata, negand aplicabilitatea textului art. 32(1) din OUG 98/1999, cu argumentul ca art. 181(4) din CCM pe ramura, nu stabileste a se acorda un numar egal de salarii cu cel prevazut in art. 32(1), ci un singur salariu mediu pe unitate pentru persoanele disponibilizate colectiv.
Fiindca nu toate unitatile din ramura constructiilor de masini sunt nominalizate in anexa 2 la OUG 98/1999, cu cele incluse in programul RICOP, nu se poate stabili un nivel egal al drepturilor cu acest titlu pentru toti salariatii disponibilizati prin concediere colectiva.
Curtea Constitutionala, in Decizia nr.223/7.03.2006, respingand exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.121 si 122 din OUG 98/1999, sesizata ca textul respectiv ar institui privilegii in favoarea celor concediati din unitati prevazute in anexa 2 la OUG 98/1999, a retinut ca legiuitorul dispune de o marja de apreciere, in stabilirea masurilor de protectie sociala, diferentiate, pe categorii de salariati.
Recurentii au mai sustinut ca dreptul stabilit prin art. 32(1)din OUG 98/1999 si mentinut prin L 312/2001 in considerarea calitatii de salariati ce si-au desfasurat activitatea in unitatile nominalizate in anexa 2 a fost gresit inlaturat de prima instanta ca nefiind aplicabil si a stabilit incidenta unui alt text de lege-art. 181(4) din CCM pe ramura-care este strain de situatia de fapt din dosar.
Este adevarat ca art.11 din CCMU, prevede posibilitatea modificarii clauzelor, in orice moment, prin acordul partilor, insa, in acest caz nu se aplica principiul " unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga", fiindca nu e vorba de "o lege ce nu distinge", ci de o conventie, ce trebuie sa respecte conditiile legii.
In mod gresit, pe baza unei situatii de fapt ce nu corespunde realitatii, instanta de fond a retinut in motivarea solutiei, ca Actul aditional nr. 2 la CCM, este semnat de toate partile contractante (37 de membrii din totalul de 40) in realitate, acesta fiind semnat de 4 persoane din partea sindicatelor si o persoana din partea angajatorului.
Retinand o situatie de fapt ce se dovedeste a fi nereala, in raport de data inregistrarii actiunii la grefa instantei (22.04.2009), tribunalul a constatat gresit ca deciziile de concediere in care platile compensatorii s-au stabilit in cuantum redus la jumatate n-au fost atacate de salariati, in termenul prevazut de lege. Chiar daca cererea la instanta nu s-a intitulat " contestatie" si s-a solicitat prin actiune, in cadrul termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziilor, a se constata nulitatea Actului aditional la CCM, pe baza caruia a operat reducerea la jumatatea platilor compensatorii, deciziile de concediere emise trebuiau socotite atacate in termen legal, aplicand regula de drept in virtutea careia anularea actului initial, atrage anularea actului subsecvent.
In plus, in lipsa oricarei dovezi s-a retinut de prima instanta inregistrarea la Directia de Munca si Protectie Sociala Dambovita, a Actului aditional la CCM" pe baza Protocolului din 15.05.2001" desi actul cu aceasta mentiune lipseste din dosar.
S-a solicitat, inclusiv prin note scrise admiterea recursului, modificarea sentintei si admiterea actiunii asa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.
Intimata-parata SC UPET SA Targoviste a formulat intampinare(filele 69-85) prin care reluand apararile facute la instanta de fond, a solicitat respingerea recursului.
La termenul de judecata din 26 ianuarie 2010 au avut loc dezbaterile asupra cauzei, iar prin incheierea pronuntata la 9 februarie 2010, Curtea a dispus repunerea pe rol in temeiul art.151 cod pr.civ.pentru a pune in discutia partilor admisibilitatea actiunii in raport de coparticiparea procesuala obligatorie impusa de obiectul cererilor, pentru lamurirea cadrului procesual.
Recurentii-reclamanti si-au expus pozitia procesuala sub acest aspect prin concluzii scrise.
Curtea, verificand sentinta recurata in raport de criticile formulate de recurenti, de dispozitiile legale incidente in cauza si de mijloacele de proba administrate dar si sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041 cod pr.civ. a constatat ca este afectata legalitatea si temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Din examinarea cererii de chemare in judecata, inclusiv precizarea acesteia, rezulta fara putinta de tagada ca reclamantii in calitatea lor de salariati disponibilizati au chemat in judecata societatea angajatoare pentru a se constata nulitatea absoluta a unei clauze contractuale dar si a Actului aditional modificator al acestei clauze.
Actele juridice a caror nulitate partiala ori totala s-a cerut sunt contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2008, denumit in continuare CCM-in concret art.178 din acest contract si respectiv Actul aditional nr.2 din 21 ian. 2009 iar drept temei juridic au fost invocate intre altele, prevederile art.243 si 269 din codul muncii, art.8 si 24 din Legea nr.130/1996.
Nulitatea, inteleasa ca sanctiune civila constand in desfiintarea cu efect retroactiv(de la data incheierii sale) a unui act juridic incheiat cu incalcarea cerintelor legale, constituie in acelasi timp si un mijloc juridic de adaptare a actelor juridice la cerintele obligatorii cuprinse in acte normative prin declararea nulitatii doar a acelor clauze potrivnice legii si inlocuirea lor cu clauze conform dispozitiilor legale initial incalcate si edictate cu scopul precumpanitor de a ocroti un interes general.
Indiferent de intinderea efectelor nulitatii invocate, asupra intregului act juridic sau asupra unor clauze ale acestuia, actiunea in constatarea nulitatii poate fi intentata de oricare dintre parti sau de orice persoana interesata, nulitatea putand fi constatata si din oficiu fiindca opereaza de plin drept, in puterea legii, in principiu este imprescriptibila, putand fi exercitata oricand, insa cadrul procesual in care se desfasoara judecata trebuie sa cuprinda obligatoriu partile actului juridic deoarece coparticiparea lor procesuala devine obligatorie, prin exceptie de la regula coparticiparii procesuale facultative, nefiind cu putinta ca un act juridic sa fie declarat nul sau anulabil, dupa caz fata de o parte si sa ramana valabil fata de alta.
In cauza de fata este neindoielnic ca atat contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2008 depus la filele 440-554 vol.I dosar fond ce contine clauza articolului 178(1) cat si Actul aditional nr.2/2009(fila 439 vol.I dosar fond) sunt acte juridice bilaterale (contracte) ce produc efecte intre partile contractante in virtutea principiului relativitatii efectelor contractului.
Partile contractante ale acestor doua acte juridice sunt, conform art.1 al Legii nr.130/1996 patronul sau organizatia patronala pe de o parte si salariatii, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, adica reprezentantii imputerniciti a constitui comisiile celor doua parti, astfel cum sunt prevazuti in Anexa 1 la CCM.
Pentru salariatii SC "U" SA Targoviste atat CCM 2008/2009 cat si Actul aditional nr.2/2009 clauzele de negociere, incheiere, executare si modificare cuprinse in aceste acte juridice au fost semnate de doua organizatii sindicale respectiv: Alianta Sindicala UPET Targoviste si Sindicatul Solidaritatea Targoviste, prin reprezentantii imputerniciti de salariatii membri ai acestor organizatii sindicale.
Cu toate acestea, cadrul actiunii promovate de reclamanti nu cuprinde niciuna din aceste organizatii sindicale, ca parte contractanta distincta, care in realitate a negociat si convenit atat drepturi in numele si pentru salariatii care le sunt membri cat si obligatii impuse cu putere de lege angajatorului, desi potrivit art.236(4), art.243 din codul muncii si art.7 alin.2 rap.la art.30 din Legea nr.130/1996 si art.28(1)din Legea nr.54/2003, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie iar neindeplinirea obligatiilor asumate prin contract atrage raspunderea celor vinovati.
Numai intr-un cadru procesual in care figureaza ambele parti contractante, reclamantii sunt indreptatiti sa solicite constatarea nulitatii actelor juridice semnate de acestea iar cele doua organizatii sindicale sa expuna motivele pentru care au acceptat modificarea unor clauze contractuale referitoare la cuantumul si modalitatea de plata a indemnizatiilor de concediere in defavoarea salariatilor disponibilizati membri de sindicat.
Instanta de fond, constatand lipsa din cadrul procesual a uneia dintre partile ce obligatoriu trebuia chemata in judecata in actiunea in nulitate, la termenul de judecata din 3 iunie 2009 si-a indeplinit obligatia stabilita in sarcina sa prin art.129 alin.4 cod pr.civ. de a starui prin orice mijloace pentru prevenirea oricarei greseli si pentru solutionarea corecta a litigiului, fara a incalca in acelasi timp principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil si a pus in discutia partilor necesitatea introducerii in proces a sindicatului "ca parte in CCM si Actul aditional" .
Reclamantii au fost reprezentati pe tot parcursul judecatii la instanta de fond prin aparatori alesi care s-au opus expres introducerii in cauza a organizatiilor sindicale, desi potrivit exceptiei de la regula coparticiparii procesuale facultative, avea obligatia ca in temeiul principiului disponibilitatii sa atraga in proces partile pe care a omis sa le cheme in judecata.
Solutionarea unitara a litigiului se impunea fiind in interesul salariatilor ca pentru toti coparticipantii la negocierea si semnarea CCM si a Actului aditional modificator, sa se pronunte o singura hotarare, susceptibila de executare silita pentru debitorii obligatiilor de executat si apte sa asigure pentru viitor siguranta si stabilitatea circuitului civil.
De altfel, in instanta de control judiciar (filele 232-235, 349, 354 si 366-368 ) chiar reclamantii au semnalat practica neuniforma data de pronuntarea unei hotarari contrare celei recurate desi vizeaza o situatie similara a altor zeci de salariati disponibilizati de acelasi angajator, fara a se putea stabili carei organizatii sindicale ii apartin si nici motivul pentru care au solicitat separat de cei de fata, constatarea nulitatii actelor juridice aflate in disputa juridica a partilor.
In lipsa unei cereri sau achiesari a reclamantilor la solicitarea facuta de organul judiciar pentru atragerea in proces a unor terti nechemati in judecata, instanta nu poate introduce din oficiu in cauza alte persoane si nici nu poate initia cereri pe seama partilor din proces, astfel ca administrarea justitiei va continua in cadrul procesual fixat de reclamanti, instanta fiind obligata sa judece actiunea numai in limita investirii.
In circumstantele de mai sus, instantei de fond nu i se poate reprosa nerespectarea obligatiilor procesuale pe care le impune principiul rolului activ, insa sentinta pronuntata este gresita fiindca sanctiunea care intervine in cazul unei actiuni din care lipsesc persoane ce in mod obligatoriu trebuiau chemate in judecata, fiind parti contractante in actele juridice ce s-a solicitat a fi constatate nule absolut partial sau total este inadmisibilitatea, ca exceptie procesuala dirimanta avand drept efect impiedicarea judecatii fiindca aceasta aparare de fond constituie un fine de neprimire al actiunii dar asigura in acelasi timp posibilitatea unei noi actiuni formulate in conditii de admisibilitate careia nu i se va putea opune autoritatea de lucru judecat pe de o parte, iar pe de alta, respecta dreptul de acces la justitie ca parte componenta a dreptului la aparare consfintit atat de legea fundamentala cat si de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Din aceasta perspectiva, solutia respingerii actiunii si cererilor de interventie ca inadmisibile este compatibila si cu jurisprudenta CEDO in materia dreptului de acces la instanta, care nu este unul absolut fiind prin insasi natura sa susceptibil de anumite limitari( cauza Golder contra Marii Britanii).Pentru a fi concordante cu dispozitiile art.6 din CEDO, aceste limitari trebuie sa fie impuse de atingerea unui scop legitim si sa fie proportionale cu acesta.
Curtea constata ambele cerinte indeplinite in aceasta cauza fiindca obligativitatea coparticiparii procesuale consacrata de doctrina si jurisprudenta este clara, accesibila si previzibila, vizeaza un scop legitim constand in pronuntarea unei solutii unitare apte sa asigure siguranta si stabilitatea raporturilor juridice civile si este proportionala cu scopul urmarit, pentru ca nu reprezenta pentru reclamanti o sarcina exorbitanta sau insurmontabila.
In egala masura, Curtea mai retine ca prin analogie cu hotararea Derscariu contra Romaniei a instantei de contencios european, aplicarea exceptiei coparticiparii procesuale obligatorii nu contravine prin sine insasi dreptului la un proces echitabil, o asemenea incalcare intervenind doar daca exceptia ar fi opusa in mod automat reclamantilor, adica imposibilitatea atragerii tertilor in proces are cauze
pur obiective(nu pot fi identificati tertii, refuza manifest si nejustificat sa ia parte la procedura, etc).
In situatia in care, dimpotriva, nu ratiuni obiective ci atitudinea procesuala culpabila a reclamantilor este cea care determina derularea procesului intr-un cadru procesual incomplet, in sensul ca desi instanta a identificat partile lipsa din proces, acestia omit sau refuza sa le solicite sa se alature demersului lor procesual, exigentele unui proces echitabil incluzand si respectarea dreptului de acces sunt indeplinite.
Reclamantilor li s-a dat posibilitatea reala si efectiva la instanta de fond sa solicite printr-unul din mijloacele procesuale legale sa ceara atragerea organizatiilor sindicale in proces, iar in instanta de recurs, dupa invocarea exceptiei, au formulat ample concluzii scrise, prin aparatori alesi in care au confirmat atat cunoasterea regulii si exceptiei de la aceasta referitor la coparticiparea procesuala cat si sanctiunea impusa constant si unitar de jurisprudenta in materie, asa incat sub aspectul accesibilitatii si previzibilitatii dispozitiei aplicabile, exigentele impuse de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin cauza Lupas contra Romaniei sunt in totalitate respectate.
In acelasi timp, constatarea gresitei solutionari a cauzei in fondul sau de catre instanta de fond, facand incident cazul de recurs prevazut de art.304, pct.9 cod pr.civ., nu semnifica agravarea situatiei recurentilor in propria cale de atac, deoarece solutionarea pricinii pe cale de exceptie constituie o solutie mai favorabila decat cea a respingerii actiunii ca neintemeiate, cea dintai permitand titularilor dreptului subiectiv sa promoveze o noua actiune similara dar in conditii de admisibilitate pe cand cea referitoare la fondul dreptului paralizeaza orice alta actiune ulterioara datorita incidentei exceptiei de fond absolute a autoritatii de lucru judecat, ceea ce echivaleaza cu incalcarea dreptului lor de acces la justitie printr-o dezlegare gresita data litigiului in fondul sau.
Pentru toate considerentele care preced, Curtea a admis recursul exercitat in cauza si in temeiul art.312 rap.la art.304, pct.9 cod pr. civ. a modificat in tot sentinta civila nr.1734 pronuntata la 14 octombrie 2009 de tribunalul cu consecinta admiterii exceptiei invocate din oficiu si a respingerii actiunii si cererilor de interventie in interes propriu ca fiind inadmisibile.