Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

POSIBILITATEA DESCHIDERII PROCEDURII PREVAZUTE DE LEGEA NR. 64/1995 IN CAZUL SOCIETATILOR DIZOLVATE DE DREPT Decizie nr. 1143 din data de 09.03.2006
pronunțată de Curtea de Apel Ploiesti

Fata de societatea dizolvata de drept, aflata sau nu in lichidarea prevazuta de Legea nr.31/1990, pana la momentul radierii, se poate deschide procedura falimentului asa cum prevad dispozitiile art.260 alin.4 din Legea privind societatile comerciale.

Prin cererea inegistrata la Tribunalul Buzau sub nr. 1030/2005, creditoarea A.F.P. Buzau a solicitat deschiderea procedurii de reorganizare judiciara si faliment a debitoarei SC S.P. SNC Buzau.
Prin sentinta nr. 282 din data de 16 noiembrie 2005, Tribunalul Buzau-Sectia Comerciala si de Contencios administrativ a admis cererea formulata de creditoarea A.F.P. Buzau, dispunand deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului debitoarei SC S.P. SNC Buzau.
Pentru a hotari astfel, judecatorul sindic a retinut ca reclamanta-creditoare detine o creanta certa, lichida si exigibila ce are un cuantum superior echivalentului in lei al sumei de 3.000 Euro, iar debitorul se afla in stare de insolventa, intrucat a incetat platile fata de creditori de mai mult de 30 de zile si nu a contestat aceasta stare in termen de 5 zile de la primirea copiei de pe cererea introductiva.
Impotriva sentintei de deschidere a procedurii prevazute de Legea nr. 64/1995, a declarat recurs debitoarea SC S.P. SNC Buzau, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand ca este lipsita de calitate procesuala pasiva, intrucat societatea nu mai functioneaza, fiind desfiintata prin incheierea nr.30655 din data de 17 februarie 2005pronuntata de judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului.
A mai precizat recurenta, ca dizolvarea persoanei juridice a fost inregistrata la Oficiul Registrului Comertului, iar A.F.P. Buzau a emis titluri executorii la 4 luni de la dizolvare, iar cererea de deschidere a procedurii a fost formulata la cira 7 luni de la dizolvare.
Recursul a fost respins ca nefondat, potrivit urmatoarelor considerente :
Dizolvarea unei societati comerciale, indiferent de modul in care aceasta se produce, nu afecteaza personalitatea juridica a societatii, care potrivit art.233 alin.4 din Legea nr. 31/1990, isi pastreaza personalitatea juridica pentru operatiunile lichidarii, pana la terminarea acesteia.
Dizolvarea societatii are ca efect deschiderea procedurii lichidarii, asa cum prevad dispozitiile art. 233 alin.1 din Legea societatilor comerciale, insa potrivit legii, lichidarea prevazuta de Legea nr. 31/1990 nu impiedica declansarea procedurii de faliment prevazute de Legea nr.64/1995, art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 prevazand ca lichidarea nu libereaza pe asociati si nu impiedica deschiderea procedurii de faliment a societatii.
Rezulta ca, in cazul in care sunt indeplinie conditiile prevazute de legea nr. 64/1995, privind deschiderea procedurii reorganizarii si falimentului, societatea dizolvata poate face obiectul unei cereri de deschidere a procedurii, iar judecatorul sindic nu poate, potrivit textelor de lege mai sus mentionate, sa respinga cererea pe motiv ca societatea a fost dizolvata pentru neindeplinirea obligatiilor prevazute de Legea nr. 359/2004.
De altfel, recurenta nu s-a aparat in fata judecatorului sindic, nedepunand contestatie la cererea de deschidere a procedurii, iar faptul ca in prezent este dizolvata, dizolvare care a intervenit ca o sanctiune pentru nerespectarea cerintelor prevazute de lege, nu inseamna ca este lipsita de calitate procesuala si de personalitate juridica, aceasta mentinandu-se pana la radierea societatii.
Nici faptul ca titlul executoriu invocat de creditoare a fost emis la circa 4 luni dupa dizolvarea societatii, iar cererea de deschidere a procedurii a fost formulata la 7 luni de la dizolvare, nu prezinta relevanta cat timp societatea nu a fost radiata.

Sursa: Portal.just.ro