Potrivit HG 831/1997 pentru aprobarea modelelor , formularelor comune privind activitatea financiara si contabila coroborate cu Normele metodologice privind intocmirea si utilizarea acestora persoanele juridice si fizice prev la art.1 din Legea con... Decizie nr. 1369 din data de 11.03.2006
pronunțată de Curtea de Apel Ploiesti

Prin sentinta nr.347 din 27 decembrie 2005, Tribunalul Prahova a admis actiunea in contencios fiscal formulata de reclamanta SC U.R. SA, in contradictoriu cu parata DGFP,
a anulat decizia emisa de DGFP, decizia de impunere precum si raportul de inspectie fiscala si a constatat ca reclamanta nu datoreaza bugetului de stat suma reprezentand impozit pe profit suplimentar, precum si dobanzi si penalitati de intarziere aferente, obligand parata sa restituie reclamantei suma respectiva.
Instanta de fond a retinut ca in urma unui control efectuat de inspectia fiscala la SC U.R. SA s-a constatat in sarcina acesteia existenta unei baze impozabile suplimentare, reprezentand cheltuieli inregistrate in contabilitate la data de 31 decembrie 2004, fara a exista la acea data facturi fiscale emise de furnizor.
S-a aratat ca aferent acestei sume considerata ca fiind nedeductibila fiscal, a fost calculat un impozit pe profit suplimentar, precum si dobanzi si penalitati de intarziere.
Instanta a apreciat ca punctul de vedere al expertului contabil potrivit caruia factura fiscala nu este singurul document justificativ care sa stea la baza deductibilitatii cheltuielilor, existand si alte documente justificative, pe care SC U.R. SA le-a utilizat, respectiv documente primare sau contracte in care sunt reglementate sumele datorate.
Din probele administrate, instanta de fond a considerat ca in mod nelegal organul fiscal nu a recunoscut ca deductibile unele cheltuieli cu serviciile inregistrate in contabilitate, la momentul efectuarii lor si pentru care ulterior, au fost emise facturi fiscale.
In opinia instantei de fond, factura fiscala nu ar constitui singurul document justificativ, care ar sta la baza acordarii deductibilitatii fiscale, in acest sens putand fi orice document intocmit in momentul efectuarii unei operatiuni economice, asa cum rezulta din prevederile art.6 alin.1 din Legea 82/1991.
De asemenea, instanta de fond a subliniat faptul ca si in art.2 alin. 2 din H.G. 831/1991, se prevede ca persoanele juridice si persoanele fizice vor utiliza, pentru determinarea veniturilor din activitati de exploatare numai documente tipizate cu regim special comune si pe economie, iar totodata Anexa 1 A din H.G. 831/1991 cuprinde nomenclatorul formularelor tipizate comune, pe economie, cu regim special si de unde rezulta ca factura poate fi intocmita si ulterior momentului in care a avut loc operatiunea comerciala.
Instanta de fond, a considerat ca si alte prevederi legale duc la aceasta concluzie, inclusiv art. 9 alin.1 din Legea nr.414/2000, unde se arata ca la calculul profitului impozabil, cheltuielile sunt deductibile numai daca sunt aferente veniturilor, iar alin.7 lit.j, mentioneaza ca, cheltuieli nedeductibile sunt cheltuieli inregistrate in contabilitate, care nu au la baza un document justificativ potrivit Legii contabilitatii nr.82/1991.
Ori, in opinia instantei de fond, cheltuielile inregistrate de reclamanta in contabilitate sunt aferente unor venituri si au la baza documente justificative, respectiv contractele incheiate intre parti si alte documente primare.
In atare context instanta de fond, a apreciat ca toate cheltuielile considerate de organul fiscal ca fiind nedeductibile, sunt deductibile fiscal, intrucat au fost efectuate in baza unor acte justificative, actiunea fiind admisibila in baza art.188 Cod procedura fiscala.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat recurs DGFP Prahova, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recurenta considera ca instanta de fond a concluzionat, in mod eronat, ca nu doar factura fiscala este document justificativ, in baza caruia cheltuielile pot fi deductibile fiscal, prin ignorarea prevederilor legale incidente in cauza.
Se arata de catre recurenta, ca in conformitate cu dispozitiile Codului fiscal si a Normelor metodologice date in aplicarea acestuia, "inregistrari in evidenta contabila se fac cronologic si sistematic, pe baza inscrisurilor ce dobandesc calitatea de document justificativ care angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, conform reglementarilor contabile in vigoare".
Recurenta arata ca, in baza HG nr.837/1997, pentru aprobarea modelelor formularelor, comune, privind activitatea financiara si contabila si a Normelor metodologice privind intocmirea si utilizarea acestora, se instituie obligativitatea persoanelor fizice si juridice, prevazute la art.1 din Legea contabilitatii nr.82/1991 republicata, de a utiliza pentru determinarea veniturilor din activitatea de exploatare, numai formulare tipizate cu regim special, comune pe economie.
In consecinta, recurenta sustine faptul ca numai factura fiscala constituie document justificativ de inregistrare in contabilitatea furnizorului si a cumparatorului, astfel definit inclusiv prin anexa nr.1 A la HG nr.831/1997, care precizeaza functiunea acestor formulare.
Analizand sentinta atacata, prin prisma motivelor de recurs, in raport de legislatia incidenta in cauza, precum si probele avute in vedere de instanta de fond, se constata ca recursul este intemeiat pentru urmatoarele considerente:
Apreciem ca instanta de fond a concluzionat in mod nelegal si nejustificativ ca nu doar factura fiscala este document justificativ, in baza caruia cheltuielile pot fi deductibile fiscal, netinand cont de dispozitiile legale incidente in cauza, de interpretarea rationala si sistematica a acestora.
In cauza, intimata a inregistrat in evidenta contabilitatii facturi fiscale, anterior emiterii acestora, justificand decalajul prin existenta unor contracte comerciale in acest sens. La o simpla analiza a contractelor comerciale prestate, documentele justificative in baza carora beneficiarul putea inregistra in contabilitate cheltuielile respective, sunt facturile fiscale.
Aceasta datorita faptului ca in conformitate cu prevederile Codului fiscal si a Normelor metodologice date in aplicarea acestora inregistrarile in evidenta contabila se fac cronologic si sistematic, pe baza inscrisurilor ce dobandesc calitatea de document justificativ, care angajeaza raspunderea persoanelor care l-au intocmit, conform reglementarilor contabile in vigoare, iar in HG nr.831/1997 pentru aprobarea modelelor, formularelor comune, privind activitatea financiara si contabila coroborate cu normele metodologice privind intocmirea si utilizarea acestora, se instituie obligativitatea persoanelor juridice si fizice prev. de art.1 din Legea contabilitatii nr.82/1991 republicata, de a utiliza pentru determinarea veniturilor din activitatea de exploatare numai formularele tipizate cu regim special, comune pe economie.
Acest aspect, nu a fost observat de instanta de fond si nu a sesizat faptul ca numai factura fiscala constituie document justificativ de inregistrare a contabilitatii furnizorului si a cumparatorului si nu documente emise anterior proforma si inregistrate in evidenta contabila, fara a exista factura fiscala privind livrarea marfii sau prestarea serviciului catre beneficiarul respectiv.
In unele situatii, se poate observa conform datelor consemnate in inscrisurile fiscale emise de recurenta, ca intre sumele inregistrate in contabilitate si sumele inscrise in facturile fiscale emise ulterior, exista diferente in minus sau in plus, rezultand prezumtiv, ca la data inregistrarii lor, cuantumul cheltuielilor nu era cert si concret, ci doar estimativ, conform prevederilor contractuale si inscrisului proforma.
In acest sens, reclamanta nu este prejudiciata fiscal, suma reprezentand cheltuiala, va deveni sau devine deductibila fiscal, la data primirii facturilor fiscale de la prestator sau beneficiar, data la care societatea reclamanta va putea regulariza si impozitul pe profit stabilit suplimentar.
Acest aspect, nu a fost sesizat de instanta de fond si a apreciat gresit faptul ca SC U.R.SA a procedat legal si just prin inregistrarea cheltuielilor de exploatare in evidenta contabila, inainte ca furnizorii sau prestatorii sai sa emita facturile fiscale, deoarece numai factura fiscala este singurul document justificativ, care atesta ca cele stabilite prin contractele comerciale au fost realizate si inregistrate pentru eventuale deductibilitati fiscale.