Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

DISPOZITIILE LEGII NR.18/1991 PRIVIND OBLIGAREA LA DAUNE COMINATORII TREBUIE COROBORATE CU DISPOZITIILE CODULUI CIVIL PRIVIND SANCTIONAREA DEBITORULUI IN CAZUL NEEXECUTARII OBLIGATIEI DE A FACE Decizie nr. 166 din data de 28.01.2009
pronunțată de Tribunalul Gorj


DISPOZITIILE LEGII NR.18/1991 PRIVIND OBLIGAREA LA DAUNE COMINATORII TREBUIE COROBORATE CU DISPOZITIILE CODULUI CIVIL PRIVIND SANCTIONAREA DEBITORULUI IN CAZUL NEEXECUTARII OBLIGATIEI DE A FACE Prin actiunea adresata instantei petitionarul T. T. a chemat in judecata pe intimatii C. L. D. de fond funciar si Primarul V. P., in calitate de presedinte al comisiei, pentru a fi obligati sa procedeze la punerea in aplicare a sentintei civile nr.1855 din 11.10.2006 pronuntata de Judecatoria Motru, precum si sa fie obligat primarul in calitate de presedinte al comisiei locale de fond funciar la daune cominatorii in suma de 50 lei/zi de intarziere pana la data emiterii titlului de proprietate pentru terenul in litigiu.
In motivarea cererii a aratat ca prin sentinta civila nr.1855/2006, definitiva si irevocabila, s-a dispus obligarea C. L. D. de fond funciar sa intocmeasca documentatia in vederea reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantei pentru suprafata de 1,2540 ha. teren cu vegetatie forestiera, situata in punctul "Valea Manestilor" si sa o inainteze C J de fond funciar in vederea validarii si eliberarii titlului de proprietate pe vechiul amplasament, dar parata refuza sa se conformeze dispozitivului sentintei.
Prin sentinta civila nr.2646 din 28.10.2008, Judecatoria Motru a admis exceptia autoritatii de lucru judecat cu privire la capatul de cerere privind obligarea Comisiei Locale la intocmirea documentatiei necesara reconstituirii dreptului de proprietate si a respins capatul de cerere privind obligarea primarului la daune cominatorii.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut si motivat ca prin sentinta civila nr.1855/2006 C L D de fond funciar a fost obligata sa intocmeasca documentatia necesara reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea petentului pentru suprafata de 1,2540 ha. teren in punctul "Valea Manestilor", ori actiunea de fata, prin care petentul solicita sa se instituie aceeasi obligatie in sarcina Comisiei Locale, intruneste elementele prevazute de art.1201 Cod civil pentru a opera exceptia autoritatii de lucru judecat.
Capatul de cerere privind obligarea primarului V P la daune cominatorii pe zi de intarziere a fost respins cu motivarea ca dispozitiile art.64 din Legea nr.18/1991 prevad aceasta sanctiune in sarcina primarului, numai in doua situatii si anume aceea in care refuza inmanarea titlului de proprietate si aceea in care refuza punerea in posesie, situatii care nu se confirma in speta de fata.
Prin decizia civila nr.166 din 28 Ianuarie 2009 pronuntata in dosarul nr.3112/263/2008, Tribunalul Gorj a admis recursul declarat de petitionarul T T, a modificat sentinta civila nr.2646 din 28.10.2008 pronuntata de Judecatoria Motru, in sensul ca a obligat primarul V P - in calitate de presedinte al C L D de fond funciar la 50 lei daune cominatorii pe zi de intarziere, pana la indeplinirea obligatiei stabilita prin sentinta civila nr.1855 din 11.10.2006 pronuntata de Judecatoria Motru si a mentinut restul dispozitiilor sentintei.
Instanta de recurs a retinut ca dispozitiile art.64 din Legea nr.18/1991 prevad, intr-adevar ca primarul, in calitate de presedinte al comisiei locale de fond funciar poate fi obligat la daune cominatorii daca refuza eliberarea titlului de proprietate sau punerea efectiva in posesie a persoanei indreptatite, dar aceste dispozitii ale legii speciale nu pot fi interpretate in afara cadrului general privind executarea obligatiilor, reglementat de dispozitiile art.1073 - 1081 Cod civil.
In speta, instanta trebuia sa califice obiectul actiunii in functie de scopul urmarit de reclamant si anume acela de a fi sanctionata conduita negativa a primarului in calitate de presedinte al comisiei locale de fond funciar, constand in aceea ca nu se conformeaza dispozitivului sentintei civile nr.1855/2006, ori avand in vedere dispozitiile H.G. nr.890/2005 in baza carora a fost motivata sentinta civila nr.1855/2006 si care stabilesc competenta Comisiei Locale de fond funciar si a primarului privind intocmirea documentatiei pentru eliberarea titlului de proprietate, precum si dispozitiile Codului civil privind caracterul daunelor cominatorii ca mijloace de constrangere a debitorului unei obligatii de a face pentru neexecutarea obligatiei, tribunalul a apreciat ca in mod gresit a fost respinsa cererea petentului, interpretata exclusiv in raport de dispozitiile art.64 din Legea nr.18/1991, primarul in calitate de presedinte al comisiei locale, neputand fi absolvit de raspundere in cazul neindeplinirii obligatiilor de catre comisie.
S-a retinut ca in speta, refuzul intimatilor in ce priveste executarea obligatiei stabilita prin sentinta civila nr.1855/2006 a fost dovedit, motiv pentru care s-a considerat intemeiat recursul petentului si in baza art.312 pct.5 C.Pr.Civ., cu modificarea sentintei in sensul aratat.

Sursa: Portal.just.ro