Eroare judiciara. Actiune in despagubiri intemeiata pe dispozitiile art. 504 alin.2 Cod procedura penala. Nu se poate retine existenta unei erori judiciare in cazul in care s-a dispus arestarea preventiva a reclamantului urmata de scoaterea de sub urmarire penala pentru ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
Potrivit art. 504 alin.2 Cod procedura penala are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal.
Sectia civila - Decizia civila nr. 161/24 martie 2011
Constata ca prin actiunea civila inregistrata pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 3628/104/2009 in urma stramutarii de la Tribunalul Olt, reclamantul C.M.C., in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, a solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligat paratul la plata sumei de 9.315 ron cu titlu de despagubiri materiale, urmare a arestarii nelegale reprezentand c/val cheltuieli de aparare si la 150.000 ron daune morale.
In motivarea actiunii reclamantul arata ca prin ordonanta din 18.08.2009 data de Parchetului de pe langa Tribunalul Olt in dos. 482/PA/2006 dupa 3 ani de cercetari a fost scos de sub urmarire penala pentru infractiunea de dare de mita art. 255 alin. 2 C.pen. deoarece fapta nu era savarsita de el.
Reclamantul arata ca a fost retinut timp de 24 ore, iar ulterior prin incheierea nr. 26/23.03.2006 a Tribunalului Olt, dos. penal 479/P/2006 s-a dispus arestarea preventiva pe 29 zile pentru el si fiul sau. Prin incheierea nr. 53/27.03.2006 a Curtii de Apel Craiova au fost pusi in libertate.
Pe parcursul derularii cercetarii penale, reclamantul a angajat avocati si a avut cheltuieli iar arestarea sa pe 6 zile a avut consecinte negative la locul de munca, ulterior fiind si restructurat.
Se arata de asemenea ca a suferit prejudicii morale deoarece a fost denigrat la emisiuni TV si in ziare, iar fiul sau a suferit psihic in urma arestarii.
In drept s-au invocat prev. art. 504 alin. 2 si 3, 505 alin. 1, 2, 3 si 4 si art. 506 alin. 1, 2 si 3, art. 5 alin. 4 Cod procedura penala, art. 14 Cod procedura penala.
Paratul Statul Roman prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.O. a formulat intampinare prin care a invocat tardivitatea actiunii deoarece conf. art. 506 al. 2 Cod procedura penala termenul de introducere a actiunii este 18 luni de la hotararea instantei de revocare a masurii arestarii din 27.03.2006.
Se arata ca prin hotarare - Incheierea nr. 27/2006 a C.A. Craiova nu s-a facut nici o mentiune despre caracterul ilegal al arestarii preventive.
Prin sentinta civila nr. 74/2011 Tribunalul Sibiu a admis in parte actiunea reclamantului si a obligat paratul la plata sumei de 6200 lei, reprezentand daune materiale si 6000 lei reprezentand daune morale pentru repararea pagubei suferite prin retinerea nelegala de 6 zile, respingand in rest actiunea precum si exceptia tardivitatii invocata de parat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta Tribunalul a retinut, raportat la prevederile art. 504 Cod procedura penala, ca prin Ordonanta nr. 18.08.2009 a Parchetului de pe langa Tribunalul Olt s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a inculpatului C.M.C. pentru infractiunea prev. de art. 255 alin . 1 Cod penal si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ de 1.000 lei, deoarece acesta nu avea antecedente penale, iar fapta savarsita nu prezenta un pericol social extrem.
Prin mandatul de arestare preventiva nr. 27/23.03.2006 a Tribunalului Olt dos. pen. 479/P/2006 s-a dispus arestarea preventiva a fiului reclamantului, iar prin incheierea nr. 26/23.03.2006 a Tribunalului Olt s-a dispus arestarea preventiva si a reclamantului pentru 29 zile. Prin incheierea nr. 53/27.03.2006 C.A. Craiova - sectia penala s-a dispus punerea de indata in libertate a inculpatilor.
Din motivarea incheierii nr. 53/27.03.2006 a C.A. Craiova nu rezulta ca masura privarii de libertate a fost nelegala ci doar ca nu a existat dovada pericolului concret pentru ordinea publica.
Este de netagaduit ca orice arestare pe nedrept produce celor in cauza, suferinte pe plan moral, social si profesional, ca astfel de masuri lezeaza demnitatea si onoarea libertatea individuala, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege si ca din acest punct de vedere le produce un prejudiciul moral care justifica acordarea unei compensatii morale in conditiile art. 48 din Constitutie.
In atare situatie, fata de considerentele sus aratate, de declaratiile martorilor D.F. si G.I. care au relevat suferintele morale si fizice suferite de reclamant, in baza art. 998, 999 Cod civil coroborat cu art. 5 al CEDO s-a admis in parte capatul de cerere privitor la daunele morale solicitate si a fost obligat paratul la despagubiri in cuantum de 6.000 ron reprezentand daune morale pentru prejudiciul suferit prin retinerea si arestarea reclamantului.
In ceea ce priveste daunele materiale, s-a considerat ca acestea au fost dovedite cu actele de la dosar, astfel ca au fost acordate.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamantul C.M.C., paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice O. si Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu.
Paratul Statul Roman prin M.F.P Bucuresti reprezentat de DGFP O. a solicitat modificarea sentintei si respingerea actiunii reclamantului, invocand in drept art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu a solicitat modificarea sentintei si respingerea actiunii reclamantului, aratand in esenta ca nu sunt incidente disp. art. 504 Cod procedura penala intrucat nici un moment, pe tot parcursul desfasurarii fazelor de urmarire penala sau judecata, impotriva reclamantului nu s-a luat nicio masura nelegala. Nu s-a constatat nicio nelegalitate, nu au fost incalcate prevederile art. 143-148 Cod pr. penala, nu s-a stabilit caracterul ilegal al detentiei, astfel ca nu se poate angaja raspunderea Statului Roman.
CURTEA, analizand legalitatea si temeinicia sentintei atacate, a constatat recursul declarat de parat si de Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu fondat pentru urmatoarele motive:
Reclamantul a sesizat instanta cu o actiune intemeiata pe disp. art. 504 alin. 2 Cod procedura penala si pe art. 52 alin. 3 din Constitutie, reglementari care stabilesc cadrul legal in care intervine raspunderea patrimoniala a statului roman pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Raspunderea statului se angajeaza in mod direct in cazul in care se face dovada ca reclamantul a fost victima unei erori judiciare, ceea ce in speta ar fi insemnat dovedirea faptului ca arestarea reclamantului in temeiul mandatului de arestare nr. 27/23.03.2006, a fost nelegala. Nelegalitatea acestei masuri trebuie dovedita, dovada care nu s-a facut in cauza, Parchetul dispunand scoaterea de sub urmarire penala a reclamantului pentru ca fapta nu prezenta gradul de pericol social al unei infractiuni, in final dispunandu-se aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ.
Prin urmare, la momentul savarsirii faptei existau probe si indicii temeinice ca inculpatul a comis o fapta prevazuta de legea penala, infractiunea de dare de mita, ceea ce s-a si confirmat ulterior, vinovatia acestuia fiind in final dovedita. Faptul ca s-a considerat ca o sanctiune cu caracter administrativ este suficienta pentru reeducarea inculpatului nu duce la concluzia ca masura arestarii ar fi avut caracter nelegal, disp. art. 148 lit. f Cod pr. penala tinand exclusiv de temeinicia acestei masuri, respectiv pericolul social concret al faptei savarsite. Nici Curtea de Apel Craiova care a admis recursul inculpatului si a respins propunerea de arestare preventiva a acestuia prin incheierea din 27.03.2006 si nici procurorul care dat ordonanta de scoatere de sub urmarire penala, nu au retinut ca masura arestarii ar fi avut caracter nelegal si nici ca fapta nu a fost comisa de inculpat. Prin urmare, nu se poate retine ca in speta exista o eroare judiciara in sensul Constitutiei, astfel ca nu se poate antrena raspunderea patrimoniala in sarcina Statului Roman.
In ceea ce priveste invocarea art. 5 paragraf 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului este de precizat ca acest articol prevede ca orice persoana care este victima unei arestari sau unei detineri in conditii contrare acestui articol are dreptul la despagubiri, ceea ce presupune, ca in prealabil, instanta interna sa constate incalcarea unuia din drepturile garantate de primele 4 paragrafe ale articolului 5. Reclamantul invoca prev. art. 5 paragraful 1 lit. c, care permite incalcarea libertatii individuale a persoanei, care este una din valorile fundamentale protejate de Conventie, daca a fost retinut sau arestat in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune.
In ceea ce priveste prima conditie, aducerea sa in fata autoritatii judiciare competente, aceasta trebuie citita impreuna cu articolul 5 paragraful 3 care se refera exclusiv la ipoteza prevazuta de art. 5 paragraf 3 lit. c. Notiunea de autoritatea judiciara competenta este sinonima cu cea de judecator sau alt magistrat imputernicit prin lege sa exercite atributii judiciare. Reclamantul a fost retinut de procuror 24 de ore dupa care a fost adus in fata unui judecator pentru ca acesta sa se pronunte asupra propunerii de arestare preventiva formulata de procuror, masura arestarii fiind luata de judecatorul de la Tribunalul Olt, care prin incheierea nr.26/23.03.2006 a dispus arestarea preventiva a inculpatului C.C. pe o durata de 29 de zile. Ulterior reclamantul a exercitat recurs impotriva acestei masuri, in conformitate cu art. 5 paragraful 4, judecatorii de la Curtea de Apel Craiova admitand recursul reclamantului si dispunand punerea sa in libertate.
Prin urmare, masura arestarii a fost luata de un judecator care se bucura de independenta fata de puterea executiva si fata de parti, inculpatul a fost ascultat in prezenta avocatului ales, procedura prevazuta de legea interna fiind respectata, dreptul intern fiind conform Conventiei Europene.
In ceea ce priveste indeplinirea conditiei privind existenta unor motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune, aceasta presupune temeinicia masurii, respectiv existenta indiciilor temeinice la care se refera art. 143 cod pr. penala, scopul arestarii reprezinta aducerea persoanei in cauza in fata autoritatii judiciare competente, fara a fi necesar ca masura arestarii sa fie urmata de actul de inculpare sau de trimitere in judecata. Curtea de la Srassbourg a statuat de nenumarate ori ca art. 5 paragraful 1 lit. c nu presupune ca autoritatile sa dispuna de probe suficiente pentru a formula acuzatii inca din momentul arestarii (cauza Brogan si Murray/Regatul Unit), fiind suficient sa existe "motive plauzibile", notiune autonoma dezvoltata de Curte, faptele pe care se bazeaza trebuind sa fie nu doar sincere si autentice, ci ele trebuie sa poata convinge un observator independent ca acea persoana este posibil sa fi comis respectiva infractiune. Or, in speta s-a dovedit ca reclamantul a comis acea fapta, cu vinovatie, dar la trei ani de la savarsirea ei s-a considerat ca nu mai prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, prin urmare, masura luata a urmarit un scop legitim si a fost prevazuta de o lege accesibila, previzibila si conforma Conventiei.
In consecinta, s-a constatat ca masura arestarii reclamantului a fost legala, nefiind indeplinite conditiile art. 504 alin. 2 Cod procedura penala, si nici ale art. 52 alin. 3 din Constitutie, intrucat nu putem vorbi de o eroare judiciara, reclamantul beneficiind de toate garantiile unui proces echitabil. Dispozitiile art. 998-999 Cod civil invocate de instanta de fond nu sunt incidente in speta, acestea referindu-se la obligatia de a repara prejudiciul cauzat unei persoane prin savarsirea unei fapte ilicite, or nu exista o asemenea fapta ilicita, intrucat asa cum s-a aratat masura arestarii a fost legala, fiind respectat atat dreptul intern, cat si Conventia Europeana.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat ca instanta de fond a pronuntat o solutie cu aplicarea gresita a legii, care se impune a fi modificata in sensul respingerii in tot a actiunii reclamantului, motiv pentru care in temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila s-a admis recursul declarat de paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice O. si de Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu impotriva sentintei civile nr. 74/24.01.2011 pronuntata de Tribunalul Sibiu.