Recurs. Legalitatea deciziei de admiterea a apelurilor si de casare a hotararii instantei de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de fond. Obligativitatea instantei de recurs de a verifica legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive prin prisma dispozitiilor art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedura penala.
Cod procedura penala: art. 379 pct. 2 lit. b, art. 197 , art. 317.
Cod procedura penala: art. 139, art. 160/b , art. 145/1, art. 300/2.
Conventia europeana a drepturilor omului ; art. 5 paragraf 3, art. 6 paragraf 1.
Potrivit art. 317 teza a I-a Cod procedura penala judecata se margineste la fapta si la persoana aratata in actul de sesizare a instantei.
Atata timp cat prima instanta a omis sa se pronunte cu privire la toate infractiunile pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, in mod corect instanta de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de fond.
Curtea constatand ca judecata urmeaza a fi reluata ca urmare a desfiintarii sentintei primei instante si a trimiterii cauzei spre rejudecare, procesul penal fiind in curs de desfasurare, apreciaza ca se impune verificarea starii de arest a inculpatilor prin prisma dispozitiile art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedura penala.
Sectia pentru cauzele cu minori si de familie - Decizia penala nr. 120/22 iulie 2010
Prin sentinta penala nr. 224/2009, Judecatoria Hunedoara a dispus printre altele, condamnarea inculpatilor minori: B.R.C. la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru infractiunea de furt calificat; C.C.A. la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru infractiunea de furt calificat ; M.A. la pedeapsa rezultanta de 2 ani inchisoare pentru infractiunea de furt calificat in concurs cu infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de catre o persoana care nu poseda permis de conducere; M.A.S. la pedeapsa rezultanta de 2 ani si 6 luni inchisoare pentru infractiunea de furt calificat.
Au fost interzise inculpatilor exercitiul drepturilor prev. de art.64 lit."a" teza II si lit."b" C.pen. in conditiile art.71 C.pen.
In baza art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatilor timpul retinerii si arestarii preventive incepand cu data de 24.11.2008 si pana la data de 03.12.2009, iar in baza art.350 alin.1 Cod pr.pen. s-a mentinut masura arestarii preventive a inculpatilor.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut, in esenta, ca in perioada iulie 2008 - noiembrie 2008 inculpati pe baza unei intelegeri prealabile au comis mai multe furturi impreuna, prin efractie, in loc public si in timpul noptii. S-a mai retinut in sarcina inculpatului M.A. ca in data de 09.10.2008 a condus pe drumurile publice un autoturism marca Mazda fara ca acesta sa posede permis de conducere.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel, in termen, printre altii, Parchetul de pe langa Judecatoria Hunedoara.
In motivele de apel formulate, Parchetul de pe langa Judecatoria Hunedoara a criticat sentinta atacata sub aspectul legalitatii si temeiniciei, solicitand trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de fond, argumentand, printre altele, ca prima instanta nu s-a pronuntat cu privire la infractiunile de tainuire, prev. de art.221 al.1 C.pen. si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, prev. de art.86 al.1 din O.U.G. nr.195/2002, pentru a caror comitere a fost trimis in judecata inculpatul B.R.C.
Prin decizia penala nr. 186/A/13.05.2010 pronuntata de Tribunalul Hunedoara - Sectia penala in dosarul nr. 6342/97/2009 s-au admis ca fondate apelurile introduse in cauza s-a desfiintat integral sentinta penala atacata, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de fond, Judecatoria Hunedoara.
In baza art.383 al.11 Cod pr.pen. raportat la art.350 al.1 Cod pr.pen. s-a mentinut masura arestarii preventive a inculpatilor B.R.C., M.A.S. ,C.C.A si M.A.
Pentru a pronunta aceasta hotarare s-a retinut de catre instanta de apel ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Hunedoara, s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, si a inculpatului B.R.C., pentru comiterea infractiunilor de furt calificat, prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a), e), g) si i) C.pen., cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. si art.99 si urm. C.pen., tainuire, prev. de art.221 al.1C.pen., cu aplicarea art.99 si urm. C.pen. si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu detine permis de conducere, prev. de art.86 al.1 din O.U.G. nr.195/2002.
S-a constatat ca, in ce il priveste pe inculpatul B.R.C. prima instanta s-a pronuntat numai cu privire la infractiunea de furt calificat, omitand sa se pronunte si cu privire la celelalte doua infractiuni retinute in sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instantei.
Intrucat, prin aceasta omisiune, inculpatul a fost in mod nelegal privat atat de dreptul sau la aparare, cat si de un grad de jurisdictie, apelul Parchetului de pe langa Judecatoria Hunedoara este fondat, astfel ca a fot admis, pentru temeiul prev. de art.379 pct.2 lit.b) Cod pr.pen., iar in vederea solutionarii unitare a cauzei, au fost admise si apelurile declarate in cauza de celelalte parti, sentinta atacata a fost desfiintata integral, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare aceleiasi instante de fond - Judecatoria Hunedoara - judecata urmand a fi reluata de la actele si lucrarile sedintei din data de 26.11.2009.
Impotriva acestei decizii penale au declarat recurs in termen, nemotivat in scris inculpatii V.C. si M.A.
In sustinerea orala a motivelor de recurs recurentii inculpati personal si prin aparatorul legal au lasat la aprecierea instantei solutia ce se va pronunta in cauza.
Prin decizia penala nr. 120 din 22 iulie 2010 , Curtea de Apel Alba Iulia - Sectia pentru cauze cu minori si de familie, au fost respinse ca nefondate recursurile formulate de inculpatii V.C. si M.A.
Prin aceeasi decizie s-a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive luate fata de inculpatii: B.R.C., M.A.S., C.C.A. si M.A. cu masura obligarii de a nu parasi tara.
Pe durata masurii obligarii de a nu parasi tara inculpatii au fost obligati sa respecte obligatiile prevazute art. 145 alin. 1 ind. 1 si al. 1 ind. 2 rap. la art. 145/1 al. 2 Cod pr.pen. si s-a atras atentia inculpatilor ca in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii sau obligatiilor mentionate mai sus, se va lua fata de ei masura arestarii preventive.
S-a dispus punerea de indata in libertate a inculpatilor B.R.C., M.A.S., C.C.A. si M.A. daca nu sunt arestati in alta cauza.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de recurs a retinut in fapt si in drept urmatoarele:
Prin rechizitoriul nr.2064/P/16.01.2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Hunedoara, s-a dispus, printre altele, trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, si a inculpatului B.R.C. pentru comiterea infractiunilor de furt calificat, prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a), e), g) si i) C.pen., cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. si art.99 si urm. C.pen., tainuire, prev. de art.221 al.1C.pen., cu aplicarea art.99 si urm. C.pen. si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu detine permis de conducere, prev. de art.86 al.1 din O.U.G. nr.195/2002.
Examinand hotararea instantei de fond , Curtea constata ca in ce il priveste pe acest inculpat prima instanta s-a pronuntat numai cu privire la infractiunea de furt calificat, omitand sa se pronunte si cu privire la celelalte doua infractiuni retinute in sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instantei. Ori, in acest context si pentru ca inculpatul B.R.C. sa nu fie privat atat de dreptul sau la aparare, cat si de un grad de jurisdictie, in mod corect Tribunalul, ca instanta de apel a dispus admiterea apelului Parchetului de pe langa Judecatoria Hunedoara, iar in vederea solutionarii unitare a cauzei, a admis si apelurile declarate in cauza de celelalte parti, desfiintand integral sentinta atacata, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de fond , Judecatoria Hunedoara.
Asa fiind, recursurile formulate in cauza de inculpatii V.C. si M.A. se privesc ca nefondate , urmand a fi respinse ca atare, conform dispozitiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod pr.pen.
Curtea constatand ca judecata urmeaza a fi reluata ca urmare a desfiintarii sentintei primei instante si a trimiterii cauzei spre rejudecare, procesul penal fiind in curs de desfasurare, apreciaza ca se impune verificarea starii de arest a inculpatilor prin prisma dispozitiile art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod pr.pen.
In cursul solutionarii unei cauze de natura penala, in care inculpatul sau inculpatii se afla in stare de arestare preventiva, instanta are obligatia de a verifica periodic, prin prisma dispozitiilor art. 160/b din Codul de procedura penala, dar nu mai tarziu de 60 de zile legalitatea si temeinicia masurii preventive dispuse in cauza respectiva fata de unul sau mai multi inculpati ( art. 300/2 Cod pr. pen.).
Daca instanta constata ca arestarea preventiva este nelegala sau ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune prin incheiere motivata, revocarea arestului preventiv si punerea de indata in libertate a inculpatului - art. 160/b alin. 2 Cod pr. penala.
Cea de a doua garantie instituita de art. 5 paragraful 3 din Conventia europeana a drepturilor omului ( denumita in continuare CEDO ) pentru persoana arestata sau detinuta este aceea ca ea sa fie judecata intr-un termen rezonabil sau sa fie eliberata in cursul procedurii. Punerea ei in libertate poate fi subordonata unei garantii, care sa asigure prezentarea persoanei in cauza in faza de judecata a cauzei de catre judecatorul competent.
In aceeasi ordine de idei, in materie penala, art. 6 paragraf 1 din CEDO recunoaste oricarei persoane invinuite de savarsirea unei infractiuni dreptul de a obtine intr-un termen rezonabil, o decizie definitiva cu privire la temeinicia si legalitatea acuzatiei ce i se aduce .
Textul are in vedere ca aceasta persoana sa nu ramana multa vreme, nejustificat, sub o astfel de acuzatie ( CEDH, 19 februarie 2001, Monzoni c/a Italiei, Seria A nr. 195 - B, 19 februarie 1991 Alimeta c/a Italiei, seria A nr. 195 -D).
Curtea retine ca existenta si persistenta unor indicii grave de vinovatie constituie, fara indoiala unul din factorii pertinenti spre a fi mentinuta o detentie preventiva, dar numai o banuiala legitima de participare la savarsirea unei infractiuni grave chiar daca ramane un factor pertinent nu legitimeaza prin ea insasi o lunga detentie preventiva, asa cum este cazul in speta.
Este adevarat, ca intr-o practica constanta CEDO a statuat ca durata rationala a detentiei se apreciaza de la caz la caz in functie printre altele de complexitatea procesului si de comportamentul inculpatilor insa, tot intr-o practica constanta CEDO a statuat ca detinutul inculpat nu are obligatia sa coopereze cu autoritatile judiciare si ca nu i se poate reprosa prelungirea procedurii pentru ca a voit sa produca probe de natura sa-l disculpe sau pentru ca a cerut efectuarea de investigatii suplimentare pertinente sau a utilizat toate caile de atac disponibile in legislatia nationala ( CEDH, 31 martie 1998, Reinhordt et Ilimone - Kad’ d c/a Frantei).
Raportat la acestea, Curtea constata ca inculpatii B.R.C., M.A.S., C.C.A. si M.A. au fost retinuti in data de 24.11.2008 si arestati preventiv incepand cu data de 25.11.2008, masura prelungita si mentinuta ulterior de instantele de judecata in conditiile legale pana la acest moment procesual, iar prin hotararea instantei de fond cei patru inculpati au fost condamnati la pedepse cuprinse intre 1 an si 6 luni si 2 ani si 6 luni inchisoare.
Curtea constata ca existenta si persistenta unor indicii grave de vinovatie constituie unul din factorii pertinenti pentru luarea si mentinerea arestului preventiv. Insa, Curtea apreciaza ca, in speta, chiar daca acest factor ramane pertinent nu legitimeaza, prin el insusi o lunga detentie provizorie, caci continuarea ei ar putea "sa anticipeze" cu privire la o pedeapsa privativa de libertate ceea ce semnifica incalcarea dispozitiilor art.5 paragraf 3 din CEDO.
Raportat la aceasta este de observat ca in cauza se impune inlocuirea masurii arestarii preventive luate fata de inculpatii, cu o alta masura neprivativa de libertate, intrucat mentinerea in continuare a detentiei provizorii ar putea sa anticipeze aplicarea unor pedepse intr-un cuantum mult mai mare decat cel stabilit initial .
In atare situatie, in raport de disp. art.136 Cod procedura penala referitoare la scopul si categoriile masurilor preventive, precum si cu cele ale art.145/1 Cod procedura penala, referitoare la masura preventiva constand in "obligarea de a nu parasi tara", Curtea apreciaza ca aceasta din urma masura este cea mai potrivita sa fie luata in continuare fata de inculpati, mentinerea masurii arestarea preventiva a acestora nemaifiind oportuna.
Asa fiind, in baza dispozitiile art. 300/2, 160/b Cod pr.pen. si art. 5 paragraf 3 din CEDO se va inlocuii masura arestarii preventive luate fata de inculpatii B.R.C., M.A.S., C.C.A. si M.A. cu masura obligarii de a nu parasi tara, impunandu-se inculpatilor ca pe durata masurii obligarii de a nu parasi tara inculpatii sa respecte obligatiile prevazute de art. 145 alin. 1 ind. 1 si al. 1 ind. 2 rap. la art. 145/1 al. 2 Cod pr.pen.
Judecator Trif Sanda
1